Traduceri din Seth

SESIUNEA 805, 16 MAI 1977 9:28 P.M. LUNI

(Ideile lui Jane – şi ale mele – s-au maturizat considerabil de când, cu o lună de zile în urmă am scris despre faptul că ea s-a gândit să transforme jumătate din garajul nostru într-o cameră de scriere. De fapt, am căzut de acord ca în această vară să mergem înainte cu acest proiect. În mod sigur va fi o aventură lungă şi zgomotoasă. Acum că am terminat veranda din faţă, contractorul nostru este liber să înceapă cât mai curând posibil munca la spatele casei.)

Bună dimineaţa.

(“Bună dimineaţa, Seth.”)

Dictare: Un animal deţine un simţ al propiei sale integrităţi biologice. La fel şi un copil. În toate formele de viaţă fiecare individ este născut într-o lume deja potrivită lui, cu circumstanţe ce sunt favorabile propiei sale creşteri şi dezvoltări; o lume în care propia sa existenţă este susţinută de existenţa le fel de validă a tuturor celorlalţi indivizi şi specii, astfel încât fiecare contribuie la totalul naturii.

În acel mediu există o sociabilitate cooperativă de natură biologică, ce este înţeleasă de animale în propiul lor mod şi luată de bună de către tinerii speciei tale. Mijloacele sunt oferite astfel încât nevoile unui individ pot fi îndeplinite. Recunoaşterea acestor nevoi încurajează dezvoltarea individului, a speciilor şi prin inferenţă a tuturor celor din ţesătura naturii.

Bineînţeles, supravieţuirea este importantă, dar nu este scopul principal al unei specii, în sensul în care ea este un mijloc necesar prin care speciile îşi pot atinge principalele scopuri. Bineînţeles, o specie trebuie să supravieţuiască pentru a face acest lucru, dar ea va evita în mod intenţionat supravieţuirea dacă condiţiile nu sunt practic favorabile pentru a menţine o calitate a vieţii sau existenţei ce este considerată elementară.

O specie ce simte o lipsă a acestei calităţi poate, într-un fel sau altul, să îşi distrugă puii – nu fiindcă nu ar putea supravieţui altfel, ci deoarece calitatea acelei vieţi ar aduce o vastă suferinţă, distorsionând atât de mult natura vieţii încât aproape şi-ar bate joc de ea. Fiecare specie caută dezvoltarea abilităţiilor şi capacităţiilor sale într-un cadru în care securitatea este un mijlocitor pentru acţiune. În acel context pericolul există sub anumite condiţii cunoscute clar animalelor, precis definite. De exemplu, prada este cunoscută, iar la fel este şi vânătorul. Chiar şi prada naturală a unui alt animal nu se teme de “vânător” atunci când el are burta plină şi nici vânătorul nu va ataca.

Există de asemenea între animale, interacţiuni emoţionale pe care nu le observi şi mecanisme biologice, astfel încât animalele căzute ca pradă naturală celorlaltor animale “îşi înţeleg” propiul rol în natură. Cu toate acestea, ele nu anticipează moartea înainte ca ea să se întâmple. Actul fatal impinge conştiinţa în afara corpului, aşadar, în aceşti termeni, el este milostiv.

În timpul vieţii lor, animalele în starea lor naturală se bucură de vigoarea lor şi îşi acceptă propia valoare. Ele îşi reglează propiile naşteri – şi propiile morţi. Calitatea vieţii lor este de o asemenea natură încât propiile abilităţi sunt puse la încercare. Ele se bucură de contraste: cele dintre odihnă şi mişcare, căldură şi răceală, fiind în contact direct cu fenomenele naturale ce pretutindeni le accelerează experienţa. Dacă este necesar ele vor migra pentru a căuta condiţii mai favorabile. Ele sunt conştiente de dezastrele naturale ce se apropie, iar când este posibil vor părăsi asemenea zone. Ele îşi vor proteja semenii, iar conform circumstanţelor şi condiţiilor îşi vor îngriji răniţii. Chiar şi în competiţia dintre masculii bătrâni şi cei tineri pentru controlul unui grup, în condiţii naturale pierzătorul este rareori ucis. Pericolele sunt localizate precis astfel încât reacţiile corpului sunt concise.

Animalul ştie că are dreptul să existe şi că are un loc în structura naturii. El este susţinut de acest simţ al integrităţii biologice.

Pe de altă parte, omul are mai multe lucruri cu care trebuie să se ocupe. El trebuie să se lupte cu credinţe şi sentimente ce sunt uneori atât de ambigue încât nu pare posibilă nici o linie clară de acţiune. Corpul deseori nu ştie cum să reacţioneze. Dacă de exemplu crezi că el păcătuieşte, nu te poţi aştepta să fii fericit, iar sănătatea aproape sigur te va ocoli deoarece credinţele întunecate vor slăbi integritatea biologică şi psihologică cu care te-ai născut.

Specia se afla într-o stare de tranziţie, una din multele. În general vorbind aceasta a început atunci când specia o încercat să se despartă de natură pentru a-şi dezvolta acel tip unic de conştiinţă ce este în prezent a ta. Totuşi, acea conştiinţă nu este un produs terminat, ci unul menit a se schimba, evolua şi dezvolta. De-a lungul drumului au fost adoptate anumite diviziuni artificiale, divizuni ce trebuie acum să fie eliminate.

(10:03) Trebuie să vă întoarceţi, creaturi mai înţelepte, la natura care v-a dat naştere – nu numai ca şi păzitori iubitori ci şi ca parteneri al celorlaltor specii ale pamântului. Trebuie ca încă o dată să descoperiţi spiritualitatea naturii voastre biologice. Majoritatea credinţelor acceptate – religioase, ştiinţifice şi culturale- au avut tendinţa de a accentua simţul lipsei puterii, neputinţei şi catastrofei iminente – un tablou în care omul şi lumea sa este o producţie accidentală ce are puţin sens, izolată şi totuşi aparent condusă de un Dumnezeu capricios. Viaţa este văzută ca o “vale de lacrimi”- aproape ca o infecţie josnică de care sufletul poate fi vindecat numai după moarte.

Comunicăriile religioase, ştiinţifice, medicale şi culturale accentuează existenţa pericolului, minimalizează scopurile speciei sau a oricărui individ din ea, sau văd omenirea ca membrul haotic, pe jumatate nebun al unui tărâm al naturii ce fără el ar fi ordonat.

Oricare, sau toate dintre credinţele de mai sus, sunt deţinute de diverse sisteme de gândire. Totuşi, toate acestea îngrădesc simţul biologic al integrităţii individului, reîntăresc ideile de pericol şi micşorează zona de siguranţă psihologică ce este necesară pentru a menţine calitatea vieţii. În variate măsuri, sistemele de apărare a corpului devin confuze.

Nu intenţionez să ofer un tratat despre structurile biologice ale corpului şi despre cum lucrează ele împreună, ci doar să adaug cunoştiinţe ce nu sunt în prezent cunoscute, cunoştiinţe ce sunt importante pentru ideile pe care le am în minte. Sunt mult mai preocupat de aspectele fundamentale. Sistemele de apărare ale corpului vor avea grijă de ele dacă le este permis acest lucru şi dacă aerul psihologic este curăţat de adevăraţii “purtători” ai bolii.