Blogger Template by Blogcrowds

Capitolul 2 (partea a 3-a)

SESSIUNEA 806, 30 IULIE, 1977 9:31 P.M. DUMINICĂ

(Aceasta este prima sesiune din Evenimentele de Masă după o pauză de 11 săptămâni. Cum aşa? Ce am făcut eu şi Jane în tot acest “timp” – aproape un sfert de an din vieţile noastre fizice?

(În primul rand, după sesiunea 805 am luat pauză de şase săptămâni în care nu am ţinut nici o sesiune. Nu am intenţionat să facem acest lucru; pur şi simplu s-a întâmplat şi în final am realizat că Jane a avut nevoie de o schimbare a rutinei. Am avut de făcut multe alte lucruri: Eu încă eram ocupat cu scrierea de note şi apendice pentru Volumul 2 din “Realitatea” Necunoscută; în 4 Iunie Jane a primit varianta corectată a lui Cezanne şi a început să facă corecturile finale; în 14 Iunie constructorul “nostru” a început să transforme o jumătate din garaj într-o cameră de scris şi să adauge o verandă mare [vezi sfârşitul Notei 2 din sesiunea 801]. Toate aceste activităţi au fost mult mai zgomotoase şi deranjante decât lucrul pentru veranda din faţa casei şi a determinat câteva schimbări în programele noastre, inclusiv mai multă muncă pe timpul nopţii, în timp ce ne mişcam în mijlocul acestor lucrări.

(Pe 9 iulie am primit de la Prentice-Hall primele copii ale Volumului 1 din Realitatea “Necunoscută”. Acest eveniment ne-a făcut să ne simţim bine deoarece semnaliza prima carte Seth publicată în ultimii 3 ani [de când Realitatea Personală a ieşit pe piaţă în 1974]. În mijlocul lui Iulie, prietena noastră Sue Watkins1 a început să dactilografieze ce a mai rămas din manuscrisul final din Psihicul; Jane a reuşit să mă ajute găsind timpul necesar de a pregăti pentru editor primele cinci capitole, dar de vreme ce amândoi eram atât de ocupaţi i-am cerut ajutorul lui Sue. [ Sue este de asemenea un scriitor şi ştie ce înseamnă un manuscris.] Apoi, până să se desfăşoare această sesiune, Jane a terminat cu primele schiţe de mână pentru James. De asemenea, a început să scrie introducerea cărţii.

Întorcându-ne la sfârşitul vacanţei noastre, pe 25 Iunie Seth-Jane a început să ofere o serie de 10 sesiuni pe care le-am ţinut Luni şi Duminică, nu în rutina zilelor de Luni şi Miercuri cu care ne-am obişnuit. În final am hotărât să clasificăm aceste sesiuni ca fiind private, sau cel puţin sesiuni care nu au legătură cu Evenimente de Masă. O parte din acel material este foarte personal, o altă parte fiind de natură generală. Dar, mult din el nu este deloc intim – adică i-ar putea ajuta pe alţii dacă ar fi publicat. Acestă înţelegere a adus întrebări pe care le-am mai întâlnit înainte: Ce sesiuni aparţin unui proiect specific, şi ce sesiuni nu aparţin? Dacă într-un mod indirect sunt înrudite dar Seth nu le numeşte dictare? S-ar putea să nu realizez că ar trebui să îl întreb la momentul oportun, iar mai târziu să încep să speculez cum o să folosesc un anume material. De exemplzu, ştim că Seth va preciza un anumit număr de sesiuni pentru această carte şi totuşi noi ne menţinem libertatea de a adăuga material suplimentar.

(Această sesiune este un asemenea exemplu. Strict vorbind, nu este dictare pentru Evenimente de Masă, dar eu şi Jane prezentăm aici porţiuni ale ei deoarece Seth a vorbit cu o expresivitate diferită despre evenimente şi memorie şi a discutat aspecte ale reîncarnării2 toţi subiecţii ce răsar din acea acea calitate inefabilă, cu adevărat indefinibilă pe care o numeşte timp simultan. I-am cerut cititorului ca întotdeuna să păstreze în minte faptul că indiferent ce subiect discută, sau din ce punct de vedere, tipul de “timp” a lui Seth este fundaţia a tot ceea ce simţurile noastre fizice traduc în experienţe şi istorii lineare, concrete. Pentru a clarifica lucrurile, păstrez acest lucru în minte: Seth nu este fizic, aşa cum se autodefineşte, iar acea “personalitate de esenţă energetică” aparent nu este deloc concentrată în curgerea timpului- aşa cum suntem noi- şi totuşi cu mult în urmă, în sesiunea 14 din 8 Ianuarie 1964, ne-a spus că acel timp “este pentru mine incă o realitate de un oarecare tip.” În notele pentru Evenimentele de masă, intenţionez să mă refer la timp – toate tipurile de timp – din “când în când.” )

Bună seara.

(“Bună seara, Seth”)

Partea 1 a sesiunii.

Deoarece evenimentele nu există în versiuni concrete, finalizate, cu care ai fost învăţat, rezultă că şi memoria trebuie să fie ceva diferit.

Trebuie să îţi aminteşti despre creativitatea şi natura nerestricţionată a evenimentelor, deoarece într-o viaţă o amintire dată este rareori o “versiune adevărată” a unui eveniment trecut. Întâmplarea originară este experimentată dintr-o perspectivă diferită, bineînţeles din partea fiecărei persoane antrenate, astfel încât implicaţiile evenimentului şi înţelesurile de bază pot să difere în funcţie de concentrarea fiecărui participant. Acel eveniment dat, în termenii tăi ce se întâmplă pentru prima oară, începe să “lucreze” asupra participanţiilor. Fiecare aduce propiul lui fundal, temperament şi pur şi simplu mii de nuanţe diferite – astfel încât evenimentul, în timp ce este împărţit cu ceilalţi, este încă original fiecărei persoane.

În momentul în care apare, începe să se schimbe în timp ce este filtrat de toate aceste alte elemente şi mai departeeste minuţios alterat de fiecare eveniment ce se succede. Aşadar, memoria unui eveniment este modelată la fel de mult de către prezent pe cât este de trecut. Bineînţeles, procesele asociative declanşează memoriile şi organizează evenimentele de memorie. De asemenea ajută la creionarea şi formarea unor asemenea evenimente.

Tu eşti obişnuit cu o structură de timp, astfel încât ţii minte ceva ce s-a întâmplat la un moment specific din trecut. De obicei, tu poţi poziţiona evenimentele în acea manieră. Există buzunare neurologice astfel încât în mod biologic corpul să poată plasa evenimentele, în timp ce percepe activitatea. Aceste pulsaţii neurologice sunt ajustate lumii biologice pe care o cunoşti.

În aceşti termeni, de obicei memoriile trecutului sau viitorului rămân prin contrast ca şi nişte imagini fantomă. Per total, acest lucru este necesar astfel încât răspunsul imediat al corpului să poată fi canalizat în perioada de timp pe care o recunoşti. Alte memorii ale vieţilor trecute sunt duse cu sine, vorba vine sub aceste alte pulsaţii – în anumiţi termeni, ce niciodată nu se odihnesc astfel încât să poată fii examinate, ci formând curenţii subterani prin care memoriile vieţii tale prezente curg.

Atunci când asemenea memorii din alte vieţi apar la suprafaţă ele sunt bineînţeles colorate de ea, iar ritmul lor nu este sincronizat. Ele nu sunt legate de sistemul tău nervos atât de precis precum sunt memoriile obişnuite. Prezentul tău îşi obţine sentimentul de adâncime datorită trecutului, aşa cum înţelegi tu trecutul. Totuşi, în anumiţi termeni, viitorul reprezintă alt tip de adâncime ce aparţine evenimentelor. O rădăcină merge în toate direcţiile. La fel fac şi evenimentele. Dar rădăcinile evenimentelor merg prin trecutul, prezentul şi viitorul tău.

Deseori, încercând să îţi încetineşti procesele mentale, sau în mod jucăuş să le accelerezi, poţi deveni conştient de memoriile din alte vieţi- trecute sau viitoare. Într-o oarecare măsură tu permiţi ca alte impulsuri neurologice să se facă cunoscute. Deseori poate apărea un sentiment de neclaritate deoarece nu ai o schemă de timp sau de loc gata confecţionată cu care să îţi poţi structura asemenea memorii. Asemenea exerciţii te pun în legătură cu fapte a evenimentelor propiei tale vieţi, deoarece tu urmezi automat probabilităţi din punctul propiei tale concentrări.

Ar fi foarte dificil să operezi în sfera ta de realitate fără pretenţia unor evenimente concrete, finalizate. Tu îţi formezi vieţile tale trecute acum, în această viaţă, pe atât de sigur pe cât îţi formezi şi vieţile tale viitoare.

Simultan, fiecare dintre self-urile tale trecute sau viitoare sălăşluiesc în propiul mod acum, iar pentru ele ultima propoziţie este de asemenea valabilă. Printr-o examinare de adâncime a evenimentelor vieţii tale este posibil ca teoretic să înţelegi multe dintre acestea. Aruncând la coş multe dintre conceptele luate de bune, tu poţi agăţa o memorie. Dar încearcă să nu o structurezi – o sarcină foarte dificilă- deoarece o asemenea structurare este până acum aproape automată.

(10:01.) Lăsată singură şi nestructrată memoria va strălucii, va lua alte forme şi se va transforma în faţa ochiilor tăi mentali, astfel încât forma sa va părea a fi asemănătoare unui caleidoscop psihologic prin a cărui concentrare, alte evenimente ale vieţii tale de asemenea vor strălucii şi se vor schimba. Un asemenea exerciţiu de memorie poate servi la a aduce memorii din alte vieţi. Totuşi, pot apărea margini, colţuri sau reflexii, probabil suprapuse memoriilor pe care le recunoşti ca aparţinând acestei vieţi.

Memoriile tale servesc a-ţi organiza experienţa şi urmează secvenţe neurologice cunoscute. Memorii din alte vieţi, atât din viitor cât şi din trecut, deseori sar în afara acestora cu o mişcare prea rapidă pentru a fi urmărită.

Într-un moment liniştit, atunci când laşi garda jos, îţi poţi aminti un eveniment din această viaţă, dar el poate veni împreună cu un sentiment ciudat, ca şi cum este ceva în neregulă cu el, o senzaţie ce nu se potriveşte în canalul de timp în care un eveniment aparţine. Există o calitate fluidă a unei porţiuni a memoriei.

Acest lucru se întâmplă mult mai des decât este recunoscut, deoarece de obicei nu iei în considerare sentimentul de nefamiliaritate şi elimini acea parte a memoriei ce nu se potriveşte. Asemenea exemple implică străpungeri precise. Fiind alert şi prinzând asemenea sentimente poţi învăţa să foloseşti ca un punct de concentrare partea fluidă a memoriei recunoscute. Prin asociere, acea concentrare poate declanşa apoi amintiri trecute sau viitoare. Cu o mai mare frecvenţă dovezi apar de asemenea în starea de vis, deoarece atunci tu eşti deja obişnuit cu acel tip de senzaţie de plutire în care evenimentele par a se desfăşura în propiul lor context relativ independent.

Visele în care trecutul şi prezentul sunt ambele implicate sunt un bun exemplu; de asemenea visele în care viitorul şi trecutul fuzionează, cât şi visele în care timpul pare a fi un element schimbător.

Ia o pauză.

(10:14 până la 10:44.)

Acum: În anumiţi termeni trecutul, prezentul şi viitorul [din viaţa ta prezentă] sunt toate comprimate în orice moment dat din experienţa ta.

Prin urmare, oricare asemenea moment este o poartă spre toate existenţele tale. Evenimentele pe care le recunoşti că se întâmplă acum sunt pur şi simplu specifice şi obiective, dar cel mai mic element din experienţa oricărui moment este de asemenea simbolic pentru alte evenimente din alte timpuri. Aşadar, fiecare moment este ca un mozaic, doar că în viaţa ta curentă tu urmezi doar un model sau culoare şi le ignori pe celălalte. Aşa cum am menţionat [în alte cărţi], tu poţi într-adevăr schimba într-o oarecare măsură prezentul, alterând intenţionat un eveniment din memorie. Acel tip de sinteză poate fi folosit în multe cazuri, cu multe persoane.

Un asemenea exerciţiu nu este o metodă impractică, teoretică, ezoterică ci un mod foarte precis, volatil şi dinamic de a ajuta self-ul prezent prin calmarea fricilor unui self trecut. Self-ul trecut nu este unul ipotetic, ci el încă există, fiind capabil de a fi atins şi de a-şi schimba reacţiile. Nu ai nevoie de o maşină a timpului pentru a altera trecutul sau viitorul.

O asemenea tehnică este foarte valoroasă. Nu numai că memoriile nu sunt “moarte”, ci ele sunt şi într-o continuă schimbare. Multe se schimbă aproape complet fără ca tu să observi. În nuvelele (nepublicate) sale de început, Ruburt (Jane) a prezentat două sau trei versiuni a unui episod din trecut. Fiecare versiune, în acel moment când a scris-o, a reprezentat cea mai fidelă memorie a acelui eveniment. Deşi faptele erau mai mult sau mai puţin asemănătoare, întregul înţeles şi interpretare a fiecărei versiuni a fost atât de drastic diferită încât acele diferenţe cântăreau mult mai mult decât similarităţiile.

Deoarece episodul a fost folosit în două sau trei ocazii, Ruburt nu a putut vedea cum această memorie s-a schimbat. Totuşi, în majoritatea cazurilor, oamenii nu sunt conştienţi de schimbăriile de memorie într-o asemenea manieră, sau de faptul că evenimentele pe care şi le amintesc sunt atât de diferite.

Evenimentele trecute cresc. Ele nu sunt finalizate. Cu acel lucru în minte, poţi vedea că vieţiile viitoare sunt foarte dificil de exprimat din interiorul cadrului tău. În termenii tăi, o viaţă completă nu este mai completă decât orice eveniment. Pur şi simplu există un punct de limită în concentrarea ta din cadrul tău, dar în esenţă el este la fel de artificial pe cât este perspectiva aplicată unui tablou.

Nu este vorba de faptul că self-ul interior nu este conştient de toate acestea, ci că el a ales un sistem, sau cadru de existenţă, ce accentuează anumite tipuri de experienţă în detrimentul altora.

(11:05 - Seth a intrat în chestiuni mai personale, explicând cum , cu o mai mare frecvenţă Jane ar putea oferi self-ului ei trecut cunoştiinţele sale curente, astfel încât prin “sinteza psihologică” rezultată ea ar putea fi mai pregătită pentru a ataca anumite provocări.

(Sfârşit la 11:44 P.M.)

0 comentarii:

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire