Traduceri din Seth

SESIUNEA 804, 9 MAI, 1977 9:44 P.M. LUNI

Ieri a fost ziua de naştere a lui Jane, iar câteva evenimente se învârt în jurul acelei date. Cu două zile în urmă, ea a lucrat pentru prima oară în noua noastră verandă; a stat în soarele ce curgea în diagonală şi a scris informaţiile pe care le-a agăţat psihic din “Viziune asupra lumii” a lui William James, psihologul şi filozoful american ce a trăit între anii 1812-1910. În momentul de faţă deţine material suficient pentru propia sa carte despre James. [În nota din Introducerea în Natura Psihicului, Jane desccrie o viziune asupra lumi ca “ . . . o imagine psihologică vie a unei vieţi individuale, cu experienţele şi cunoştiinţele sale, ce rămâne receptivă şi viabilă mult timp după ce viaţa fizică în sine s-a terminat. "] (Astăzi a primit contractul pentru Psihicul de la editura ce ii publică lucrăriile, Prentice-Hall. Acum preferă să semneze formal pentru o carte numai după ce ea – sau/şi Seth – au terminat majoritatea lucrului la acel proiect. (Seth a apărut brusc fără a ne saluta:).

Acum – dictare. Corpul este o declaraţie spirituală, psihică şi socială, biologic exprimată. Evident el este personal şi totuşi nu poate fi ascuns, adică în termeni obişnuiţi “el este unde eşti tu.

Corpul individual este ceea ce este deoarece există în contextul altor corpuri asemănătoare cu el. Prin asta, vreau să spun că un prezent corp biologic dat implică un trecut biologic de fiinţe asemănătoare. El implică contemporanii. Dacă, de exemplu, un adult ar fi perceput de un extraterestru dintr-o altă lume, anumite fapte ar fi evidente. Chiar dacă un asemenea extraterestru ar da peste un singur membru al speciei voastre, într-un mediu nelocuit, el ar putea să facă anumite presupuneri din comportamentul şi înfăţişarea individului.

(Pauză lungă.) Dacă “omul pământului” ar vorbi, bineînţeles că extraterestrul ar ştii instant că voi sunteţi fiinţe ce comunică, iar în sunetele vocale ar recunoaşte tipare ce conţin scop şi intenţie. Într-o măsură sau alta toate creaturile folosesc limbajul (subliniat), ce implică o relaţie sociobiologică mult mai vastă decât se presupune în mod obişnuit. Din înfăţişarea omului pământului extraterestrul ar fi capabil să deducă – dacă nu ştia deja – proporţiile diverselor elemente de pe planeta ta; cât şi natura vederii tale fizice.

Deşi fiecare individ apare personal în lume la momentul naşterii, fiecare naştere de asemenea reprezintă un efort – unul triumfant – din partea fiecărui membru al fiecărei specii, deoarece echilibrul delicat al vieţii necesită fiecărei naşteri, condiţii destul de precise pe care nici o specie nu le poate garanta singură, chiar şi doar propiului său gen. Grâul trebuie să crească. Animalele trebuie să se înmulţească. Plantele trebuie să îşi indeplinească rolul. În aceşti termeni Fotosinteza ¹ deţine supremaţia.

Anotimpurile trebuie să îşi păstreze o oarecare stabilitate. Ploile trebuie să cadă, dar nu prea mult. Furtunile trebuie să se dezlănţuie, dar nu prea devastator. În spatele tuturor există o strădanie cooperativă biologică şi psihică.

Toate acestea ar putea fi percepute de extraterestrul nostru ipotetic de la un singur individ; şi ne vom întoarce mai încolo la el.

(Pauză lungă la 10:05) Celulele posedă caracteristici “sociale”. Ele au o tendinţă de a se uni cu altele. Ele comunică în mod natural. Ele vor să se mişte. Punct. Când fac asemenea afirmaţii nu personific celula, deoarece dorinţa pentru comunicare şi mişcare nu aparţine numai omului sau animalelelor. Dorinţa omului de a călători în alte lumi este în felul său le fel de naturală ca şi nevoia plantei de a-şi îndrepta frunzele înspre soare.

Lumea fizică a omului, cu toate civilizaţiile şi aspectele sale culturale, chiar împreună cu tehnologiile şi ştiinţele sale, în esenţă reprezintă impulsul înnăscut al speciei de a comunica, de a merge înspre afară, de a crea şi de a materializa realităţile interioare simţite. Cea mai privată viaţa imaginabilă este o chestiune foarte socială. Cea mai solitară existenţă trebuie încă să depindă nu numai de sociabilitatea biologică a propiilor celulele ale corpului ci şi de lumea naturală cu toate creaturile sale. Aşadar, indiferent cât de personal este corpul, el este de asemenea o declaraţie publică, socială şi biologică. În orice limbă, o propoziţie rostită are o anumită structură. Ea presupune existenţa unei guri şi a unei limbi, tipul necesar de organizare fizică; o minte; un anumit tip de lume în care sunetele au sens; o foarte precisă şi destul de practică cunoaştere a naturii sunetelor, a combinării modelelor lor, a folosirii repetiţiei; o cunoaştere a sistemului nervos. Puţini dintre cititorii mei deţin în mod conştient asemenea cunoştiinţe, cu toate acestea majoritatea dintre ei vorbesc destul de bine.

Aşadar, într-un fel sau altul, în mod sigur pare că al tău corp posedă un tip de informaţii destul de pragmatice şi acţionează asupra lor. Poţi exprima în termeni vocali aproape orice idee pe care o doreşti, chiar dacă nu ai aproape nici un habar despre modul în care propia ta vorbire este realizată.

Corpul este pregătit apoi pentru a acţiona. El este pragmatic de practic şi înainte de toate el doreşte să exploreze şi să comunice. Comunicarea implică o natură socială. Corpul are în interiorul lui tot ce este necesar pentru propia sa apărare. Corpul îl va tachina pe copil să vorbească, să meargă de-a buşilea, să îşi caute semenii. Prin comunicarea biologică, celulele copilului devin conştiente de mediul său fizic, de temperatura, presiunea aerului, condiţiile atmosferice, rezervele de hrană – iar corpul reacţioneză la aceste condiţii efectuând cu mare rapiditate anumite ajustări.

La nivele celulare lumea există cu un fel de interschimb social, în care naşterea şi moartea celulelor este cunoscută tutoror celorlalţi şi în care moartea unei broaşte sau a unei stele cântăresc la fel. Dar, la nivelul tău de activitate, gândurile, emoţiile şi intenţiile tale, oricât de private, sunt parte a mediului interior de comunicare. Acest mediu interior este la fel de pertinent şi vital bunei funcţionări a speciilor pe cât este cel fizic. El reprezintă banca fizică, de masă a potenţialului, chiar în timp ce planeta asigură o bancă fizică de potenţial. Atunci când apare un cutremur într-o altă regiune a lumii, masa de pământ din propia ta ţară este într-un fel sau altul afectată. Atunci când există cutremure psihice în alte zone ale lumii, tu eşti de asemenea afectat iar de obicei în aceeaşi măsură.

În acelaşi fel, dacă o porţiune a corpului tău este accidentată, atunci alte porţiuni simt efectele rănii. Un cutremur poate fi un dezastru în zona în care apare, chiar dacă existenţa sa corectează dezechilibrele şi prin urmare susţine viaţa planetei. În zona înconjurătoare cutremurului acţiunile de urgenţă sunt destul de riguroase şi este trimis ajutor din alte ţări. De asemenea, atunci când o zonă a corpului “erupe”, se iau local măsuri de urgenţă, iar ajutor este trimis de la alte porţiuni ale corpului către părţile afectate.

Erupţia fizică, deşi pare a fi un dezastru în zona în care apare, este de asemenea o parte din sistemul de apărare al corpului, adoptată pentru a asigura echilibrul global al corpului. Biologic, boala arată că sistemul global de apărare al corpului munceşte.

(10:42.) Încerc să spun cât mai simplu – fără o oarecare boală, corpul nu poate supravieţui. Oferă-ne un moment… În primul rand, corpul trebuie să fie într-o stare de continuă mişcare, luând mult prea rapid decizii pentru ca tu să le poţi urmării, ajustând nivelele hormonale, menţinând echilibrul între toate sistemele sale; nu numai în relaţie cu el însuşi – corpul- ci cu un mediu ce este de asemenea într-o schimbare continuă. La nivele biologice corpul des produce propia sa “medicină preventivă”, sau “vaccinuri”, de exemplu căutând în mediul său substanţe noi sau străine ce apar datorită naturii, ştiinţei sau tehnologiei; el asimilează asemenea propietăţi în doze mici, fiind afectat de o “boală” ce lăsată singură ar dispărea curând în vreme ce corpul ar utiliza ce ar putea [din ea], sau ar socializa “un invadator aparent.”

Persoana s-ar putea simţi indispusă, dar în asemenea moduri corpul asimilează şi utilizeză propietăţi ce altfel ar fi numite străine. El se imunizează prin asemenea metode. Totuşi, corpul există împreună cu mintea cu care trebuie să se înţeleagă – iar mintea produce un mediu interior de concepte. Celulele ce compun corpul nu încearcă să înţeleagă lumea culturală. Ele depind de interpretarea ta pentru a primi existenţa unor ameninţări de o natură non-biologică. Aşadar, ele se bazează pe aprecierea ta.

(Pauză lungă.) Dacă acea apreciere corespunde cu cele biologice, tu ai o relaţie sănătoasă cu corpul tău. El poate reacţiona rapid şi clar. Atunci când simţi ameninţări sau pericole pentru care corpul nu poate găsi nici o corespondenţă biologică, chiar dacă prin comunicarea celulară cercetează fizic mediul el trebuie să se bazeze pe evaluarea ta şi să reacţioneze la condiţiile de pericol. Prin urmare, corpul va reacţiona într-o oarecare măsură la pericole imaginate, dar şi la cele ce sunt pertinente din punct de vedere biologic. Ca un efect, sistemul său de apărare devine suprasolicitat.

Aşadar, corpul este destul de bine echipat pentru a se confrunta cu poziţia sa din lumea fizică, iar în acea privinţă sistemele sale de apărare sunt infailibile. Totuşi, mintea ta conştientă direcţionează percepţia ta temporală şi interpretează acea percepţie, organizând-o în modele mentale. Încă o dată, corpul trebuie să depindă de aceste interpretări. Fundaţia biologică a vieţii este una iubitoare, divină şi cooperativă, iar ea presupune o poziţie fizică sigură din care orice memrbu al oricărei specii se simte activ de liber pentru a căuta propiile nevoi şi pentru a comunica cu cei de felul său.

(Pauză la 11:01.) Oferă-ne un moment… Este la modă să crezi că animalele nu posedă imaginaţie, dar aceasta este o credinţă destul de eronată. De exemplu, ele anticipează împerecherea. Toate învaţă prin experienţă şi în ciuda tuturor conceptelor tale învăţarea este imposibilă fără imaginaţie la orice nivel.

În termenii tăi, imaginaţia animalelor este limitată. Cu toate acestea, ea nu este în întregime limitată de elementele experienţelor precedente. Ele îşi pot imagina evenimente ce nu li s-au întâmplat. În acea privinţă abilităţiile omului sunt mult mai complicate, deoarece în imaginaţia sa el manevrează şi probabilităţiile. În orice perioadă dată de timp, fiind într-un corp fizic, el poate anticipa sau efectua un număr infinit mai vast de evenimente – fiecare dintre ele rămânând probabilă până când va fi activată.

Corpul, răspunzând la gândurile, emoţiile şi credinţele sale, are mult mai multe date de care trebuie să se ocupe, prin urmare trebuie să deţină o zonă clară în care sunt posibile acţiuni concise.

Ia o pauză.

(“Îţi mulţumesc.”)

(11:09 pâna la la 11:35.)

Sistemul de apărare al corpului este automat, şi totuşi, într-o oarecare măsură, este un sistem secundar mai degrabă decât principal, ce se mobilizează numai atunci când corpul este ameninţat.

Scopul principal al corpului nu este numai de supravieţui ci şi de a menţine o calitate a existenţei la anumite nivele, iar acea calitate în sine susţine sănătatea şi îndeplinirea valorii. O frică precisă şi biologic pertinentă pune în gardă corpul şi îi permite să acţioneze complet şi natural. De exemplu, în timp ce traversezi o stradă aglomerată poţi citi un ziar. Cu mult înainte să fii conştient de circumstanţe, corpul tău poate sări din calea unei maşini ce se apropie. Corpul face ceea ce trebuie să facă. Deşi în mod conştient nu ţi-a fost frică, a existat o frică biologică pertinentă din cauza căreia ai acţionat.

Dacă, locuieşti mental într-un unui mediu generalizat de frică, corpului nu îi este oferită nici o linie clară de acţiune şi nu îi este permis un răspuns adecvat. Priveşte în acest mod: Un animal, nu neapărat unul sălbatic dintr-o pădure oarecare, ci un câine sau o pisică obişnuită, reacţionează într-o manieră specifică. El este atent la orice element din mediul său. O pisică nu anticipează pericolul reprezentat de un câine ţinut în lesă, situat la patru blocuri depărtare, şi nici se sinchiseşte să se întrebe ce s-ar fi putut întâmpla dacă câinele ar scăpa şi ar găsi curtea comfortabilă a pisicii.

Totuşi, mulţi oameni nu sunt atenţi la tot ce se întâmplă în mediul lor, iar prin credinţele lor se concentreză numai la “câinele feroce situat la patru blocuri depărtare”. Adică, ei nu reacţionează la ceea ce este fizic prezent şi perceptibil în spaţiu sau timp, ci în schimb stăruie asupra ameninţărilor ce pot să existe sau să nu existe, în acelaşi timp ignorând alte date pertinente ce sunt disponibile imediat.

Mintea semnalizează apoi ameninţarea – dar o ameninţare ce nu este nicăieri prezentă fizic, astfel încât corpul să poată reacţiona clar. Prin urmare el reacţionează la o situaţie pseudoameninţătoare şi este prins, vorba vine, între viteze, rezultatul fiind o confuzie biologică. Răspunsurile corpului trebuie să fie specifice.

Simţul general al sănătăţii, vitalităţii şi mobilităţii este o condiţie generalizată a mulţumirii - produsă de multitudinea de răspunsuri specifice. Lăsat singur, corpul se poate apăra împotriva oricărei boli, dar nu se poate apăra adecvat împotriva unei frici generalizate faţă de boli generată de individ. El trebuie să reflecte propiile tale emoţii şi evaluări. De cele mai multe ori, fără exagerare, sistemele voastre medicale generează atât de multă boală pe cât vindecă – căci tu eşti pretutindeni urmărit de simptomele variatelor boli şi cuprins de frica de boală, copleşit de ceea ce pare a fi înclinaţia corpului către boală – şi nicăieri nu este scoasă în evidenţă vitalitatea corpului sau sistemul natural de apărare.

Aşadar, bolile personale, de asemenea apar într-un context social. Acest context este rezultatul unor credinţe personale şi de masă ce sunt îmbinate în toate evenimentele culturale, aşadar în acea măsură servesc unor scopuri personale sau publice.

(Pauză la 11:56.) Vorbim despre boli ce sunt atribuite tuturor vârstelor. Încă o dată, cele ale bătrânilor se potrivesc cu credinţele tale sociale şi culturale, cu structura vieţii tale de familie. Animalele bătrâne au propia lor demnitate, iar la fel ar trebui să aibă bărbaţii şi femeile bătrâne. Senilitatea este o epidemie mentală şi psihică – una ce nu este necesară. Tu “o prinzi” deoarece atunci când eşti tânăr crezi că oamenii bătrâni nu pot să acţioneze eficient. Nu există vaccine împotriva credinţelor, aşadar atunci când oamenii tineri ce deţin asemenea credinţe ajung bătrâni, ei devin “victime.” ²

Tipurile de boli se schimbă pe parcursul perioadelor istorice. Unele sunt la modă, altele devin demodate. Totuşi, toate epidemiile sunt declaraţii de masă ce au adus în prim plan anumite condiţii fizice ce sunt ofensatoare la toate nivelele. Ele merg mână în mână cu războiul şi reprezintă proteste biologice.

(Pauză lungă.) De fiecare dată când condiţiile vieţii sunt cele în care calitatea ei este ameninţată, va exista o asemenea declaraţie de masă. Calitatea vieţii trebuie să fie la un anumit nivel astfel încât indivizii unei specii – a oricărei şi a tuturor speciilor- să se poată dezvolta. În speciile voastre abilităţiile spirituale, mentale şi psihice adaugă o dimensiune ce este biologic pertinentă.

De exemplu, trebuie să existe o libertate de a exprima ideile, o direcţie individuală, un context social şi politic global în care fiecare individ să îşi poată dezvolta abilităţiile şi să contribuie la specia văzută ca un întreg. Totuşi, un asemenea climat depinde de multe idei ce nu sunt universal acceptate – şi totuşi specia este într-un asemenea mod formată încât importanţa biologică a ideilor nu poate fi îndeajuns subliniată.

Din ce în ce mai mult, calitatea vieţii voastre este formată prin intermediul realităţiilor subiective a emoţiilor şi construcţiilor tale mentale. Încă o dată, credinţele ce încurajează disperarea sunt distructive din punct de vedere biologic. Ele pot cauza închiderea sistemului fizic. Daca acţiunile de masă îndreptate împotriva dezagreabilelor condiţii sociale sau politice nu sunt eficiente, atunci sunt adoptate alte mijloace, iar acestea poartă deseori înfăţişarea epidemiilor sau dezastrelor naturale. Într-un fel sau altul, nenorocirea este îndepărtată.

Totuşi, asemenea condiţii sunt rezultatul credinţelor, ce sunt mentale; aşadar munca cea mai vitală trebuie realizată în acea zonă.

(Emfatic:) Sfârşitul sesiunii.

(“Ok.”)

Cele mai călduroase salutări şi o după-amiază excelentă.

(“Îţi mulţumesc Seth. Noapte bună.”)

(12:15 A.M. Seth a pus capăt sesiunii la fel de abrupt pe cât a început-o. Jane se descurca atât de bine transmiţând pentru Seth materialul într-un ritm constant şi concentrate, încât credea că va mai continua pentru ceva vreme. Ea a spus că sesiunea s-a oprit deoarece i-am cerut lui Seth să repete cuvîntul vitală – de deasupra- pe care nu l-am înţeles din prima.

(Jane mi-a spus că atunci când am intrerupt-o, ea era deja “cu trei sau patru propoziţii în avans”, iar întrebarea a forţat-o să se uite la ceea ce a spus deja. Apoi, ştiind că era destul de târziu, chiar dacă era în transă, a decis brusc să încheie sesiunea. În acelaşi timp, se simţea capabilă pentru a mai continua încă o oră.)