Traduceri din Seth

Ce se întâmplă în momentul morţii? Este mult mai uşor a întreba decât a răspunde. În esenţă, nu există nici un moment specific al morţii, chiar şi în cazul unui accident brusc. Voi încerca să îţi ofer un răspuns practic la ceea ce tu crezi că este o întrebare practică. Pentru majoritatea oamenilor întrebarea înseamnă: Ce se va întâmpla atunci când nu voi mai fi fizic în viaţă? Ce voi simţi? Voi mai fi încă eu? Emoţiile ce m-au impulsionat în viaţă vor mai continua să facă acelaşi lucru? Există un iad sau un rai? Voi fi întâmpinat de zei sau demoni, duşmani sau persoane îndrăgite? În principal, întrebarea se reduce la: Atunci când sunt mort, voi mai fi cine sunt acum, îmi voi reaminti de cei care îmi sunt dragi?

Voi răspunde întrebărilor în aceiaşi termeni; dar înainte să fac acest lucru, există câteva consideraţii aparent impractice ce au legatură cu natura vieţii şi a morţii, consideraţii de care trebuie să ne ocupam.

Pentru început, haideţi să luam în considerare faptul deja menţionat. Nu există nici un punct specific, particular, indivizibil al morţii. Viaţa este într-o stare de devenire, iar moartea este o parte a acestui proces. Tu eşti în viaţă acum, o conştiinţă ce se cunoaşte pe sine, ce străluceşte de cogniţie în jurul unor sfărâmături de celule moarte sau muribunde; în viaţă, în timp ce atomii şi moleculele corpului tău mor şi renasc. Aşadar, tu eşti în viaţă în mijlocul acestor morţi în miniatură; iar deşi nu acorzi o prea mare atenţie, moment de moment porţiuni din imaginea ta se dărâmă şi sunt înlocuite. Într-o anumită măsură, tu eşti în viaţă acum în mijlocul morţilor tale – în viaţa, în ciuda multiplelor morţi şi renaşteri ce apar în interiorul corpului tău - în termeni fizici.

Dacă celulele nu ar muri şi nu ar fi înlocuite, imaginea fizică nu ar continua să existe, aşadar acum în prezent, aşa cum îl cunoşti, conştiinta ta pâlpâie – în ceea ce priveşte imaginea ta corporală mereu schimbătoare.

În multe moduri îţi poţi compara conştiinţa, aşa cum o cunoşti, cu un licurici,

deoarece deşi ţi se pare că ea este continuă, acest lucru nu este adevărat. De asemenea ea pâlpâie, deşi aşa cum am menţionat mai devreme, nu este niciodată complet nimicită. În schimb, focalizarea sa nu este atât de constantă pe cât presupui. Aşa cum eşti în viaţă în mijlocul multiplelor tale morţi în miniatură, deşi nu realizezi eşti foarte des “mort”, chiar în mijlocul vieţii strălucitoare a conştiinţei tale.

Folosesc propii tăi termeni aici. Aşadar, prin “mort” vreau să spun complet nefocalizat în realitatea fizică. Foarte simplu, conştiinţa ta nu este în mod fizic în viaţă, orientată fizic pentru aceeaşi cantitate de timp pe cât este în mod fizic vie. Acestă afirmaţie poate părea confuză, dar sper să o clarific. Există pulsaţii de conştiinţă, deşi tu poate că nu eşti conştient de ele.

Ia în considerare această analogie. Pentru moment, conştiinţa ta este “în viaţă”, concentrată în realitatea fizică. În momentul urmator este focalizată în întregime altundeva, într-un sistem diferit de realitate. Conform modelului tău de a gândi, ea este nonvie sau “moartă”. Momentul urmator este din nou “in viaţă”, concentrată în realitatea ta, dar tu nu eşti conştient de momentul de neviaţă ce intervine instant. Aşadar, simţul tău al continuităţii este în întregime construit din fiecare pulsaţie de conştiinţă.

Ţine minte că aceasta este o analogie, deci cuvântul “instant” nu ar trebui luat prea ad literam. Există ceea ce putem numi o parte de dedesubt a conştiinţei. În acelaşi mod, atomii şi moleculele există astfel încât ei sunt “morţi” sau inactivi în interiorul sistemului tău, apoi în viaţă sau activi, dar tu nu poţi percepe momentul în care ei nu există. Deoarece corpurile voastre şi întregul univers fizic sunt compuse din atomi şi molecule, îţi spun că întreaga voastra structură există în aceeaşi manieră. Cu alte cuvinte, ea clipeşte deshis şi inchis, într-un ritm specific, să zicem asemănător ritmului respiraţiei tale.

Există ritmuri generale, iar în cadrul lor o infinitate de variaţii individuale – aproape ca un metabolism cosmic. În aceşti termeni, ceea ce tu numeşti moarte este pur şi simplu introducerea unei durate mai lungi a acelei pulsaţii de care nu eşti conştient, o pauză lungă în acea altă dimensiune.

Moartea, să zicem a ţesutului fizic, este doar o parte a procesului vieţii aşa cum îl cunoşti în sistemul tău, o parte a procesului de devenire. Iar după cum ştii, din aceste ţesuturi va apărea o nouă viaţă.

Conştiinţa - conştiinţa umană – nu este dependentă de aceste ţesuturi, şi totuşi, nu există nici o materie fizică ce nu este adusă în existenţă de către o porţiune oarecare de conştiinţă. De exemplu, atunci când conştiinţa ta individuala a părăsit corpul într-un mod pe care în curând îl voi explica, conştiinţa simplă a atomilor şi moleculelor va rămâne, ambele nefiind anihilate.

În situaţia voastră prezentă, în mod arbitrar vă consideraţi a fi dependenţi de o imagine fizică dată: Tu te identifici cu corpul tău.

Aşa cum am menţionat mai devreme, pe toată durata vieţii tale, porţiuni din acel corp mor iar corpul pe care îl deţii acum nu conţine nici o particulă de materie fizică pe care a avut-o, să zicem cu zece ani în urmă. Dragii mei cititori, corpul pe care l-aţi avut acum zece ani este mort. Evident că nu vei simţi că eşti mort, fiind pe deplin capabil a citi această carte cu ochii ce sunt compuşi dintr-o materie complet nouă şi diferită. Pupilele, pupilele “identice” pe care le ai acum, nu au existat acum zece ani, şi totuşi nu pare a exista vreo pauză în vederea ta.

Vezi, acest proces continuă atât de lin încât nu eşti conştient de el. Pulsaţiile menţionate mai devreme sunt atât de scurte în durată încât conştiinţa ta trece uşor peste ele, şi totuşi percepţia ta fizică nu pare a umple golul atunci când ritmul mai lung de pulsaţie apare. Aşadar, acesta este timpul pe care îl percepi ca moarte. Ceea ce vrei să ştii, este ce se întâmplă atunci când conştiinţa ta este îndreptată în afara realităţii fizice şi când momentan pare că nu are nici o imagine pe care să o poarte.

Foarte practic vorbind, nu există un singur răspuns, deoarece fiecare dintre voi este o individualitate. Bineînţeles, în general vorbind, există un răspuns ce va acoperi aspectele principale ele acestei experienţe; tipurile de moarte având o mare legatură cu experienţele prin care trece acea conştiinţă. De asemenea, este implicată dezvoltarea conştiinţei înşişi, cât şi metoda sa caracteristică de a manevra experienţa.

Ideile pe care le deţii în legatură cu natura realităţii îţi vor colora puternic experienţele tale, deoarece le vei interpreta în lumina credinţelor tale, precum interpretezi acum viaţa cotidiană conform ideilor tale despre ce este posibil şi ce nu este. În funcţie de multe variabile, conştiinţa se poate retrage lent sau rapid din corpul tău.

De exemplu, în multe cazuri de senilitate, porţiunile puternic organizate ale personalităţii tale au părăsit deja corpul şi înfruntă noi circumstanţe. Frica de moarte poate cauza o asemenea panică psihologică încât dintr-un simţ al conservării şi al apărării, tu îţi micşorezi conştiinţa astfel încât ajungi într-o stare de comă, şi îţi poate lua ceva timp până să îţi revii.

O credinţă în focurile iadului îţi poate cauza halucinaţii ale condiţiilor lui Hades. O credinţă într-un rai stereotipat poate conduce la o halucinaţie a condiţiilor din rai. Întotdeuna tu îţi formezi propia ta realitate conform propiilor tale idei şi aşteptări. Aceasta este natura conştiinţei în orice realitate în care se găseşte. Te asigur că asemenea halucinaţii sunt temporare.

Conştiinţa trebuie să îşi folosească abilităţiile. Plictiseala şi stagnarea unui rai stereotipat nu va mulţumi pentru prea mult timp conştiinţa luptătoare. Există învăţători ce îţi vor explica condiţiile şi circumstantele. Aşadar, nu eşti lăsat singur, pierdut în labirinturile halucinaţiilor. Poţi imediat realiza, sau nu, că tu eşti mort în termeni fizici.

Te vei găsi într-o altă formă, o imagine ce îţi va apărea într-o mare măsură ca fiind fizică, atât timp cât nu încerci să o manipulezi în cadrul sistemului fizic. Atunci, diferenţele dintre ea şi corpul fizic vor deveni evidente.

Dacă crezi ferm că a ta conştiinţă este produsul corpului tău fizic, atunci există şanse să te agăţi de ea. Există o categorie de personalităţi, vorba vine, o gardă de onoare, ce sunt mereu pregătite să asigure suport şi ajutor.

Această gardă de onoare este formată din oameni ce, în termenii voştrii, sunt atât în viaţă cât şi morţi. Cei care trăiesc în sistemul tău de realitate execută aceste activităţi într-o experienţă “în afara corpului”, în timp ce corpul fizic doarme. Ei sunt familiarizaţi cu proiecţia conştiinţei, cu senzaţiile implicate şi ajută a-i orienta pe aceia ce nu se vor întoarce în corpul fizic.

Aceste persoane sunt în mod special utile deoarece fiind încă antrenate în realitatea fizică, au o înţelegere mai imediată a sentimentelor şi a emoţiilor ce apar la sfârşitul tău. Asemenea persoane pot sau nu pot avea o memorie a activităţii lor nocturne. Aşadar, experienţele cu proiecţia conştiinţei şi cunoaşterea mobilităţii conştiinţei sunt foarte utile pregătiri pentru moarte. Poţi experimenta mediul de după moarte, vorba vine, şi să înveţi condiţiile ce vor fi întâmpinate.

În paranteză fie spus, aceasta nu este în mod necesar o strădanie sumbră şi nici mediile de după moarte nu sunt deloc aşa. Din contră, ele sunt în general mult mai intense şi voioase decât realitatea pe care o cunoşti.

Pur şi simplu vei învăţa să operezi într-un nou mediu în care se aplică legi diferite, acestea fiind mult mai putin limitative decât cele fizice cu care operezi acum. Cu alte cuvinte, trebuie să înţelegi şi să foloseşti noile libertăţi.

Totuşi, chiar şi aceste experienţe vor varia, iar chiar şi aceasta este o stare de devenire, deoarece mulţi îşi vor continua parcursul în alte vieţi fizice. Unii vor exista şi îşi vor dezvolta în totalitate abilităţiile în diferite sisteme de realitate, iar pentru un timp vor rămâne în această stare “intermediară”.

Pentru cei dintre voi care sunt leneşi, nu vă pot oferi nici o speranţă : Moartea nu vă va aduce un loc etern de odihnă. Pentru o vreme, te poţi odihni dacă aceasta este dorinţa ta. Nu număi că după moarte trebuie să îţi foloseşti abilităţiile, dar trebuie să te confrunţi şi cu cele pe care nu le-ai folosit în timpul existenţei tale precedente.

Acei dintre voi care au avut încredere în viaţa de după moarte se vor obişnui mult mai uşor cu noile condiţii. Cei dintre voi care nu au o asemenea credinţă o pot obţine printr-o altă cale, urmând exerciţiile oferite în această carte; deoarece acestea, dacă eşti insistent, expectativ şi hotărât îţi vor permite să îţi extinzi percepţiile către alte straturi ale realităţii.

Conştiinţa, aşa cum o cunoşti, este folosită în aceste scurte pauze de nonexistenţă fizică menţionate mai devreme. În diferite grade, pauzele mai lungi o dezorientează, dar ele nu sunt neobişnuite. În termenii tăi, atunci când corpul fizic doarme, pentru perioade destul de lungi conştiinţa părăseşte des sistemul fizic. Dar deoarece conştiinţa nu este în starea normal trează fizic, ea nu este conştientă de aceste pauze şi este relativ nepreocupată.

Dacă conştiinţa părăseşte corpul pentru aceeaşi perioadă de timp dintr-o stare normal trează fizic, ea s-ar considera moartă deoarece nu şi-ar putea explica logic pauza de dimensiune şi experienţă. Aşadar, în starea de somn, fiecare dintre voi a-ţi trecut – într-o oarecare măsură - prin acelaşi tip de absenţă a conştiinţei din realitatea fizică experimentată în timpul morţii.

În aceste cazuri, tu te reîntorci în corp, deşi ai trecut de multe ori peste prag în aceste alte existenţe; aşadar ele nu ţi se vor mai părea atât de nefamiliare pe cât ai putea acum presupune. Experimentele de reamintire a viselor şi alte discipline mentale ce vor fi menţionate mai târziu, vor clarifica aceste lucruri tuturor celor care pornesc pe calea exerciţiilor sugerate.

Imediat după moarte poţi să fii sau să nu fii întâmpinat de prieteni sau rude. Ca întotdeuna aceasta este o chestiune personală. De exemplu, per total, tu ai putea fi mult mai interesat de persoane pe care le-ai cunoscut în vieţi trecute decât de cei care îţi sunt aproape în viaţa ta prezentă.

Sentimentele tale reale faţă de rudele care sunt de asemenea moarte vor fi cunoscute ţie şi lor. Nu există nici o ipocrizie. Nu poţi pretinde că iubeşti un parinte ce a facut foarte puţine lucruri pentru a-ţi câştiga iubirea sau respectul. În această perioadă de după moarte telepatia funcţionează fără distorsiuni, aşa că trebuie să te confrunţi cu situaţiile reale ce există între tine şi toate rudele şi prietenii ce te aşteaptă.

De exemplu, poţi considera că cinevă pe care l-ai privit a fi un duşman merită de fapt iubirea şi respectul tău, iar tu vei învăţa să îl tratezi în consecinţă. Propiile tale motive îţi vor deveni absolut clare. Vei reacţiona faţă de acestea cu claritate, în propiul tău mod. Nu vei fi automat înţelept dacă nu ai fost mai înainte aşa, şi totodată nu va exista nici o cale de a te ascunde faţă de emoţiile, sentimentele şi motivele tale. Depinde de tine dacă accepti sau nu motive inferioare cât şi dacă înveţi din ele. Oportunităţiile pentru creştere şi dezvoltare sunt foarte bogate, iar metodele de învăţare de care dispui foarte eficiente.

Tu examinezi substanta existenţei pe care ai părăsit-o şi înveţi să înţelegi cum experienţele tale sunt rezultatul propiilor gânduri şi emoţii cât şi cum acestea îi afectează pe alţii. Până când acestă examinare nu este terminată, nu eşti încă conştient de porţiunile lărgite ale identităţii tale. Atunci când realizezi semnificaţia şi înţelesul vieţii pe care de abia ai părăsit-o, atunci eşti pregătit pentru cunoştiinţele conştiente ale celorlalte existenţe ale tale.

Prin urmare, devii conştient de o conştiinţă extinsă. Ceea ce eşti începe să includă ceea ce ai fost în alte vieţi, iar dacă decizi acest lucru, tu începi să faci planuri pentru următoarea ta existenţă fizica. Pe de altă parte poţi alege să intri intr-un alt nivel de realitate şi să te întorci apoi într-o existenţă fizică.

Conştiinţa ta, aşa cum te gândeşti la ea, poate părăsi complet corpul înainte de moartea fizică. Aşa cum am menţionat mai devreme, nu există nici un moment precis al morţii, iar eu doar de dragul convenienţelor tale vorbesc despre el ca şi cum ar exista.

Conştiinţa ta părăseşte organismul fizic în variate moduri, conform condiţiilor. În anumite cazuri, organismul însuşi este capabil a funcţiona într-o oarecare măsură, chiar fără conducerea sau organizarea ce a existat mai înainte. Conştiinţa simplă a atomilor, moleculelor, celulelor şi organelor continuă să existe pentru un oarecare timp după ce conştiinţa principala a părăsit corpul.

În concordanţă cu credinţele şi stadiul tău de dezvoltare poate sau nu poate exista o dezorientare din partea ta. Nu mă refer în mod special la dezvoltarea intelectuală. Intelectul ar trebui să meargă mână în mână cu emoţiile şi intuiţile, dar dacă se mişcă prea puternic împotriva acestora, atunci pot apărea dificultăţi, conştiinţa nou eliberată agăţăndu-se de ideile despre realitatea de după moarte mai degrabă decât a întâmpina realitatea particulară în care se găseşte. Cu alte cuvinte, poate nega emoţiile şi chiar să pună la îndoială prezenta sa independenţă faţă de corp.

Încă o dată, aşa cum a fost menţionat mai devreme, un individ poate fi atât de sigur că moartea este sfârşitul tuturor lucrurilor încât dă uitării, deşi temporar, consecinţele. În multe cazuri, imediat după părăsirea corpului există bineînţeles uimire şi o recunoaştere a situaţiei. De exemplu, corpul însuşi poate fi privit, multe înmormântări având un oaspete de onoare printre vizitatori – iar nimeni nu priveşte în ochii cadavrului cu atâta curiozitate şi uimire.

În acest punct, apar variaţii în comportament, fiecare fiind rezultatul trecutului individual, a cunoştiinţelor şi obiceiurilor. Împrejurările în care morţii se pot găsi vor varia foarte des. Halucinaţii intense pot forma experienţe la fel de reale pe cât sunt cele din viaţa obişnuită. Ţi-am spus că gândurile şi emoţiile formează realitatea fizică şi că ele formează experienţa de după moarte. Acest lucru nu înseamnă că experienţele nu sunt valide mai mult decât înseamnă că viaţa fizică nu este validă.

Anumite imagini au fost utilizate pentru a simboliza o asemenea tranziţie dintr-o experienţă în alta, iar multe dintre acestea sunt extrem de valoroase prin faptul că asigură un cadru cu referinţe inteligibile. Trecerea râului Stix este una dintre acestea. Muribunzii aşteaptă să apară anumite operaţii, într-o manieră mai mult sau mai puţin ordonată. Hărţile au fost cunoscute dinainte. La momentul morţii, conştiinţa a halucinat cu însufleţire râul. Rude şi prieteni deja morţi au intrat în ritual, care de asemenea a fost o ceremonie profundă din partea lor. Râul a fost atât de real ca oricare pe care îl cunoşti, la fel de înşelător unui călător singuratic, ce nu are pregătirea adecvată. Tot timpul s-au aflat călăuze în preajma râului pentru a-l ajuta pe călător să îl treacă.

Nu vreau să spun că un asemenea râu este o iluzie. Vezi, simbolul este realitatea. Calea a fost planificată. În general, această hartă specifică nu mai este folosită. Cei vii nu ştiu cum să o citească. Creştinismul a crezut într-un rai şi un iad, un purgatoriu, o zi a judecăţii; aşa că la momentul morţii, celor care încă mai cred în aceste simboluri le este pusă în scenă o altă ceremonie, iar călăuzele adoptă înfăţişarea acelor figuri îndrăgite de sfinţi Creştini şi îngeri.

Apoi, cu acest cadru stabilit şi în termeni pe care îi pot înţelege, asemenor indivizi le este comunicată adevărata lor situaţie. De secole, marile mişcări religioase au îndeplinit acest scop, oferindu-i omului un plan pentru a fi urmat. A contat prea puţin că mai târziu planul a fost privit ca un abecedar al copilului, o carte de instrucţiuni completată cu poveşti pline de culoare, deoarece scopul principal a fost urmarit şi au existat puţine dezorientări.

În perioadele în care asemenea idei de masă nu sunt menţinute, există multă dezorientare, iar când viaţa de după moarte este complet negată problema este cumva amplificată. Bineînţeles, mulţi sunt fericiţi a se găsi încă conştienţi. Alţii trebuie să înveţe încă o dată anumite legi de acţiune, deoarece nu realizează potenţialul creativ al gândurilor şi emoţilor lor.

De exemplu, în timpul unei clipiri, un asemenea individ se poate găsi în 10 medii diferite, neavând nici o idee despre motivul din spatele situaţiei. Nu va vedea deloc continuitatea şi se va simţi azvârlit fără nici un temei dintr-o experienţă în alta, nerealizând niciodată că propiile sale gânduri îl propulsează.

Vorbesc despre evenimentele ce urmează imediat după moarte, deoarece există şi alte stadii. Călăuzele vor deveni în mod util parte a halucinaţiilor tale, cu scopul de a te ajuta să ieşi din ele, dar mai întâi trebuie să îţi câştige încrederea.

Într-o vreme – în termenii voştrii- am acţionat ca un asemenea ghid; la fel cum în starea de somn Ruburt urmează acum acelaşi drum. Situaţia este oarecum delicată din punctul de vedere al călăuzei, deoarece psihologic maximă discreţie trebuie utilizată. Aşa cum am descoperit, Moise al unui om, poate să nu fie Moise al unui alt om. Am acţionat ca şi un Moise destul de credibil în câteva ocazii – iar o data, deşi pare greu de crezut, unui Arab.

Apropo, arabul era un personaj foarte interesant, iar pentru a ilustra o parte din dificultăţile implicate îti voi povesti despre el. Ura evreii, dar era obsedat de ideea că Moise era mai puternic decât Alah, iar pentru ani de zile această idee a fost un păcat secret în conştiinţa sa. A petrecut ceva timp la Constantinopol în timpul cruciadelor. A fost capturat, ajungând lângă un grup de Turci, toţi urmând a fi executati de către creştini într-un mod foarte oribil. Pentru inceput, i-au forţat gura şi i-au îndesat cărbuni aprinşi. A strigat după Alah, iar apoi în disperare sporită dupa Moise, şi în timp ce conştiinţa i-a părăsit corpul Moise era acolo.

El a crezut în Moise mai mult decât a crezut în Alah, iar eu nu am ştiut decât în ultimul moment ce forma voi lua. Era un baiat simpatic, iar în circumstanţele date nu m-a deranjat că el părea a aştepta o bătălie pentru sufletul său. Moise şi Alah urmau să se lupte pentru el. Nu se putea descotorosi de idea forţei deşi a murit prin ea şi nimic nu ar fi putut să îl convingă să accepte orice tip de pace, mulţumire sau odihnă până când nu ar fi fost purtată orice tip de batalie.

Un prieten şi cu mine, împreună cu alţii, am pus în scenă ceremonia, iar din nori opuşi eu şi Alah am strigat pretenţiile noastre asupra sufletului său – în timp ce el, bietul om, se ghemuia pe pământul de dedesubt. Deşi îţi povestesc cu umor, trebuie să înţelegi că credinţele omului au cauzat întâmplarea, aşa că pentru a-l elibera noi am lucrat pentru el.

Eu l-am chemat pe Iahve, dar fără nici un efect, deoarece arabul nostru nu ştia de Iahve – doar de Moise – iar lui Moise i-a acordat încrederea. Alah a scos o sabie cosmică iar eu i-am incendiat-o, astfel încât el a scapat-o. A căzut pe pământ şi a dat foc ţinutului. Arabul nostru a mai strigat încă o dată. A văzut legiuni de adepţi în spatele lui Alah, aşa că legiuni de adepţi au apărut în spatele meu. Prietenul nostru era convins că unul dintre noi trebuie distrus şi s-a temut grozav să nu fie el victima.

În final, norii opuşi din care am apărut s-au apropiat. În mâna mea am ţinut o tăbliţă pe care scria: “Să nu ucizi”. Alah ţinea o sabie. În timp ce ne apropiam am schimbat aceste elemente, iar adepţii noştrii au fuzionat. Ne-am apropiat, formând imaginea unui soare şi am spus: “Noi suntem unul”.

Cele două idei diametral opuse trebuiau să fuzioneze altfel omul nu şi-ar fi găsit pacea, iar numai atunci când aceste contrarii au fost unite, am putut începe să îi explicăm situaţia sa.

Pentru a fi un asemenea ghid este necesară o disciplină şi un antrenament foarte bun.

De exemplu, înaintea evenimentului deja mentionat, sub tutela altuia, în stările mele de somn am petrecut multe vieţi acţionând ca o călăuză.

Este posibil ca momentan să te pierzi în halucinaţiile ce sunt formate, iar în asemenea cazuri un alt învăţător trebuie să te scoată de acolo. Sunt necesare sondări delicate ale proceselor psihologice, iar varietatea halucinaţiilor în care poţi deveni implicat este nesfârşită. De exemplu, poţi lua forma unui animal de-al individului, un animal mult iubit şi mort.

În mod obişnuit toate aceste activităţi halucinatorii au loc o perioadă scurtă de timp imediat după moarte. Totuşi, datorită antrenamentului şi dezvoltărilor precedente, unii indivizi sunt deplin conştienţi de circumstanţele lor, iar dacă doresc, după o odihnă, sunt gata să progreseze către alte stadii.

De exemplu, ei pot deveni conştienţi de propiile self-uri reîncarnaţionale, recunoscând rapid personalităţile cunoscute în alte vieţi – dacă aceste personalităţi nu sunt ocupate. Ei pot halucina în mod intenţionat, sau dacă doresc pot “retrăi” anumite porţiuni de vieţi trecute. Apoi, există o perioadă de auto-examinare, vorba vine o reglare de conţinuturi, în care sunt capabili a vedea întrega lor performanţă, abilităţile, punctele slabe şi să decidă dacă se vor întoarce sau nu în existenţa fizică.

Orice individ dat poate experimenta oricare dintre aceste stadii, iar exceptând autoexaminarea, multe pot fi complet evitate. Deoarece emoţiile sunt atât de importante, este foarte folositor ca prietenii să te aştepte. Totuşi, în multe instanţe aceşti prieteni au progresat către alte stadii de activitate, iar deseori o călăuza va lua pentru o vreme înfăţişarea unui prieten, astfel încât să te simţi mai încrezător.

Bineînţeles, doar deoarece majoritatea oamenilor cred că tu nu îţi poţi părăsi corpul, în vieţile voastre nu aveţi în mod conştient experienţe de orice frecvenţă în afara corpului. Asemenea experienţe te vor familiariza mult mai bine decât cuvintele cu o oarecare înţelegere a condiţiilor ce vor fi întâlnite.

Ţine minte că într-un fel, existenţa ta fizică este rezultatul halucinaţiilor de masă. Mari prăpăstii există între realitatea unui om şi a altuia. După moarte experienţa are atât de multă organizare foarte complexă şi amestecată pe cât are acum. Tu ai acum propiile tale halucinaţii, numai că nu realizezi ce sunt ele. Asemenea halucinaţii despre care am vorbit, întâlniri intens simbolistice, pot de asemenea apărea în stările de somn, când personalitatea este într-un moment de mari schimbări, atunci când idei opuse trebuie unificate, sau când una trebuie să lase loc celeilalte. Acestea sunt evenimente psihologice şi psihice semnificative, puternic încărcate, fie că ele se întâmplă înainte sau după moarte.

Apărând în starea de vis, ele pot schimba cursul unei civilizaţii. După moarte, un individ îşi poate vizualiza viaţa ca fiind un animal cu care trebuie să ajungă la o înţelegere, iar o asemenea bătălie sau întâlnire are consecinţe vaste, deoarece omul trebuie să se pună în acord cu toate porţiunile sale. În acest caz, fie că halucinaţia se termină cu el călărind animalul, împrietenindu-se, domesticindu-l, omorându-l sau fiind omorât de el, fiecare alternativă este atent cântărită iar rezultatele vor afecta dezvoltarea sa viitoare.

Această “simbolizare a vieţii” poate fi adoptată de cei care în viaţa lor au acordat prea puţină importanţă autoexaminării. Aşadar, este o parte a procesului autoexaminării în care un indivd îşi formează viaţa într-o imagine ţi apoi se confruntă cu ea. O asemenea metodă nu este folosită de toţi. Câteodată sunt necesare o serie de episoade… .

Unul dintre studenţii lui Ruburt s-a întrebat dacă există sau nu orice tip de organizare în experienţele ce urmează imediat după moarte. Deoarece aceasta este o întrebare pusă de multe persoane, mă voi ocupa de ea aici.

În primul rând, din ce am spus până acum ar trebui să fie evident că nu există o singură realitate de după moarte, ci că fiecare experienţă este diferită. Totuşi, în general vorbind, există dimensiuni în care aceste experienţe individuale se încadrează. De exemplu, există un stadiu iniţial pentru cei care încă sunt concentraţi puternic în realitatea fizică, cât şi pentru cei care au nevoie de o perioadă de recuperare si odihnă. La acest nivel, vor exista spitale şi case de odihnă. Pacienţii încă nu realizează că nimic nu este în neregulă cu ei.

În unele cazuri, ideea de boala este atât de puternică încât şi-au construit anii lor pământeni în jurul acestui centru psihologic. Ei proiectează condiţiile de boală asupra noului corp precum au facut cu vechiul lor corp. Lor le sunt oferite variate tipuri de tratament de o natură psihică şi le este spus că, condiţia acelui corp este produsă de natura propiilor credinţe.

Acum, mulţi indivizi nu trebuie să treacă prin această perioadă particulară. Nici nu mai trebuie spus că spitalele şi centrele de antrenament nu sunt fizice în termenii tăi. De fapt, ele deseori sunt în masă menţinute de călăuze ce îndeplinesc planurile necesare. Dacă doreşti, poţi numi aceasta o halucinaţie în masă. Adevarul este că pentru cei care se confruntă cu acea realitate, evenimentele sunt destul de reale.

De asemenea, există centre de antrenament. În acestea, natura realităţii este explicată în concordanţă cu abilitatea unui individ de a o înţelege şi percepe. Pentru unii, parabolele familiare vor fi încă iniţial folosite, iar apoi aceşti indivizi vor fi gradual dezînvăţati de ele. În aceste centre există anumite clase în care este oferit antrenament în folosul celor care aleg să se întoarcă în mediul fizic.

Cu alte cuvinte, le sunt predate metodele ce le vor permite să traducă emoţia şi gândul în actualitatea fizică. Între iniţierea asemenor gânduri şi materializarea lor nu există nici o întârziere de timp, aşa cum trebuie să existe în sistemul tridimensional.

Toate acestea apar mai mult sau mai puţin la un singur nivel deşi trebuie să întelegi că simplific într-o oarecare măsură faptele. De exemplu, unii indivizi nu trec prin nici o asemenea perioadă, iar datorită dezvoltării şi progresului din vieţile lor trecute sunt gata să înceapă programe mai ambiţioase.

Am vorbit mai devreme despre asemenea dezvoltări. Câţiva dintre cititoriii mei, probabil nefiind conştienţi de orice abilitate psihică propie, pot crede că dupa moarte îi aşteaptă o lungă perioadă de antrenament. Lasă-mă să îţi spun că toate aceste abilităţi nu sunt în mod necesar conştiente şi că mare parte din ele se arată în timpul stării de somn, atunci când pur şi simplu nu eşti conştient de acest lucru.

După moarte, poţi refuza complet să crezi că eşti mort şi să continui să îţi concentrezi energia emoţională către cei pe care i-ai cunoscut în timpul vieţii.

De exemplu, dacă ai fost obsedat de un proiect specific, poate că vei încerca să îl duci la îndeplinire. Există tot timpul ghizi ce te vor ajuta să îţi înţelegi situaţia, dar poţi fi atât de absorbit încât să nu le acorzi atenţie.

Voi trata separat subiectul fantomelor. Este suficient să spun că mari câmpuri de concentrare emoţională îndretate înspre realitatea fizică îţi pot împiedica dezvoltarea viitoare.

Atunci când conştiinţa ta părăseşte corpul şi este departe pentru câtva timp, bineînţeles că este întreruptă conexiunea cu el. În stările din afara corpului conexiunea încă se menţine. Un individ care a murit este posibil să îşi interpreteze greşit experienţa şi să încerce să reintre în cadavru. Acest lucru se poate întâmpla atunci când personalitatea s-a identificat aproape exclusiv cu imaginea sa fizică.

Acest lucru nu se întâmpla des. Totuşi, în anumite circumstanţe asemenea indivizi vor încerca să reactiveze mecanismul fizic, devenind cuprinşi de panică atunci când descoperă condiţia corpului. De exemplu, unii au plâns lânga cadavru mult după ce persoanele îndoliate au plecat, nerealizând că ei înşişi sunt complet întregi - în timp ce de exemplu corpul şi organele poate că au fost bolnave.

Ei sunt ca un câine ce roade un os. Cei care nu şi-au identificat complet conştiinţa cu corpul, găsesc că este mult mai uşor să îl părăsească. Cei care au urât corpul descoperă, îndeajuns de ciudat, că imediat după moarte sunt foarte atraşi de el.

Toate aceste circumstanţe pot sau nu pot apărea – conform individului implicat. Cu toate acestea, după părăsirea corpului fizic, te vei găsi imediat în altul. Acesta este acelaşi tip de forma în care călătoreşti în proiecţiile din afara corpului şi încă o dată permiteţi-mi să vă reamintesc că fiecare dintre voi părăseşte pentru un timp corpul în fiecare noapte, în timpul somnului.

Această forma va părea fizică. Totuşi, ea nu va fi vazută de cei care încă se află în corpul fizic. Poate face orice faci acum în visele tale. Prin urmare, ea zboară, trece prin obiecte solide şi este controlată direct de voinţa ta, ducându-te dintr-o locaţie în alta, aşa cum te poţi gândi la aceste locaţii.

Dacă te întrebi ce face mătuşa Sally în Poughkeepsie, New York, atunci te vei găsi acolo. Totuşi, ca o regulă, nu poţi manevra obiectele fizice. Nu poţi ridica o lampă sau arunca o farfurie. Acest corp este instantaneu al tău, dar nu este singura formă pe care o vei avea. Din acest motiv, imaginea nu este una nouă. Ea este împletită cu corpul tău fizic, dar nu o percepi. După moarte, ea va fi singurul corp de care eşti conştient pentru o perioadă de timp.

Mult mai târziu şi în multe nivele vei învăţa în final să adopţi numeroase forme, după cum alegi în mod conştient. Într-un fel, tu faci acum acest lucru, traducând experienţa ta psihologică, gândurile şi emoţiile tale - destul de ad literam, dar inconştient în obiecte fizice. Poţi descoperi că atunci când te imaginezi după moarte ca fiind un copil – brusc adopţi forma copilului care ai fost. Pentru o perioadă specifică de timp, poţi manipula această formă astfel încât să adopte orice experienţă pe care ai avut-o atunci când a fost conectată cu forma ta fizică în imediata viaţă fizică precedentă. Poţi muri la vârsta de 80 de ani iar după moarte să te gândeşti la tinereţea şi vitalitatea pe care ai avut-o la 20 de ani, descoperind apoi că forma s-a schimbat pentru a corespunde acelei imagini interioare.

După moarte, majoritatea indivizilor aleg o imagine mai matură ce în mod uzual corespunde vârfului abilităţiilor fizice, indiferent de vârsta în care vârful fizic a fost atins. În schimb, alţii aleg să adopte forma pe care au avut-o într-un moment specific, când cele mai importante culmi mentale şi emoţionale au fost atinse, indiferent de frumuseţea sau vârsta ce caracterizează forma.

Aşadar, te vei simţi confortabil cu forma pe care ai ales-o şi de obicei o vei folosi atunci când vrei să comunici cu persoanele pe care le-ai cunoscut; deşi pentru asemenea comunicări cu cei în viaţă, poţi în schimb adopta forma pe care ai avut-o atunci când l-ai cunoscut pe individul ce doreşti să îl contactezi.

Aceste medii de după moarte nu există în mod necesar şi pe alte planete. Ele nu ocupă spaţiu, aşa că întrebarea “unde se întâmplă toate acestea?” este lipsită de sens în termeni fundamentali.

Ea este rezultatul propiilor interpretări greşite a naturii realităţii. Aşadar, nu există o singură poziţie, o locaţie specifică. În cadrul lumii fizice pe care o cunoşti aceste medii există nepercepute de voi. Mecanismele tale de percepţie pur şi simplu nu îţi permit să te acordezi acestor domenii. Tu reacţionezi la un câmp foarte specific dar limitat. De exemplu, aşa cum am menţionat mai devreme, la momentul morţii alte realităţi coexistă cu a ta. Pur şi simplu te lipseşti de accesorile fizice, te conectezi în diferite câmpuri şi reacţionezi faţă de alte seturi de presupuneri.

Din acest alt punct de vedere, poţi într-o oarecare măsură să percepi realitatea fizică. Totuşi, există câmpuri energetice ce le separă. Întregul tău concept de spaţiu este atât de distorsionat încât orice explicaţie corectă este foarte dificil de oferit. Acordă-mi un moment.

De exemplu, aşa cum mecanismele tale de percepţie insistă să îţi spună că obiectele sunt solide, la fel insistă să îţi spună că spaţiul există. Acum, ceea ce simţurile tale îţi spun despre natura materiei este complet eronat, iar ce îţi spun despre spaţiu este la fel de greşit – greşit în termeni de realitate fundamentală, dar destul de în acord cu conceptele tridimensionale. În experienţele din afara corpului din starea de viaţă, în termeni de spaţiu sunt întalnite multe dintre problemele ce vor fi cunoscute după moarte. Iar în asemenea episoade, adevărata natură a timpului şi spaţiului devine mult mai evidentă. De exemplu, după moarte nu este nevoie de timp pentru a trece prin spaţiu. Spaţiul nu există în termeni de distanţă. Aceasta este o iluzie. Există bariere, dar ele sunt mentale sau psihice. De exemplu, există intensităţi de experienţă ce sunt interpretate în realitatea ta ca distanţă în mile.

După moarte te poţi găsi într-un centru de antrenament. Teoretic, acest centru ar putea fi în mijlocul camerei tale prezente, în spaţiul fizic, dar distanţa dintre tine şi membrii familiei tale ce încă trăiesc – ce poate stau, gândindu-se la tine sau citind un ziar - nu are nimic de a face cu spaţiul aşa cum îl cunoşti tu. Ai fi mult mai separat de ei decât dacă te-ai afla, să zicem, pe lună. Probabil ai putea să îţi îndrepţi propia focalizare a atenţiei departe de centru şi teoretic să vezi camera şi locatarii săi; dar totuşi această distanţă nu are nimic de a face cu milele ce ar exista între voi.