Traduceri din Seth

Eu am prieteni aşa cum ai tu, deşi prieteniile mele poti fi de o durată mai lungă. Trebuie să înţelegi că noi experimentăm realitatea într-o manieră diferită decât o faci tu. Suntem conştienţi de ceea ce tu ai numi self-urile noastre trecute, acele personalităţi pe care le-am adoptat în variate alte existenţe.

Deoarece folosim telepatia, putem ascunde foarte puţin faţă de altul, chiar dacă am dori să facem asta. Sunt sigur că acest lucru ţi se pare a fi o invazie a intimităţii, dar te asigur că exact în momentul acesta, nici unul din gândurile tale nu este ascuns, ci este ştiut destul de clar de familia şi prietenii tăi - şi pot adăuga, din păcate, şi de cei pe care îi consideri duşmani. Pur şi simplu nu eşti conştient de acest fapt.

Nu înseamnă că fiecare dintre noi este ca o carte deschisă pentru celălalt. Din contră. Există ceva asemănător cu un protocol mental, maniere mentale. Suntem mult mai conştienţi de gândurile noastre decât eşti tu. Noi înţelegem libertatea de a ne alege gândurile şi le selectam cu discernământ şi fineţe.

Puterea gândurilor noastre ne-a devenit clară, prin eşecurile şi încercările repetate din alte existenţe. Am descoperit că nimeni nu poate scăpa vastei creativităţi a imaginilor mentale sau a emoţiei. Nu înseamnă că nu suntem spontani sau că trebuie să deliberam între a alege un gând sau altul, în nelinişte anxioasă că unul poate fi negativ sau distructiv. Aceasta, în termenii voştrii, se află în urma noastră.

Structura noastră psihologică ne permite să comunicăm în forme mult mai diverse decât cele cu care eşti familiarizat. De exemplu, imaginează-ţi că ai întâlnit un prieten din copilărie de mult uitat. Poţi avea foarte puţine lucruri în comun cu el. Dar, poţi purta o minunată discuţie centrată pe vechi profesori şi colegi de clasă, astfel stabilind un anumit raport.

Aşadar, atunci când îl “întâlnesc” pe altul, pot fi capabil să relaţionez cu el mult mai bine datorită unei experienţe particulare dintr-o viaţă trecută, chiar dacă în “prezentul” meu avem foarte puţine lucruri în comun. De exemplu, poate că în secolul 14 ne-am cunoscut ca nişte oameni complet diferiţi, şi putem comunica foarte bine discutând despre acele experienţe; la fel cum tu şi ipoteticul prieten din copilarie a-ţi stabilit un raport prin reamintirea trecutului vostru.

Totuşi, vom fi conştienţi că suntem noi înşine - personalităţiile multidimensionale ce au împarţit la un nivel al existenţei noastre un mediu mai mult sau mai puţin comun. Aşa cum vei vedea, această analogie este una mai curând simplistă, ce în schimb este suficientă pentru acum, deoarece trecutul, prezentul şi viitorul nu există cu adevărat în aceşti termeni.

Cu toate acestea, experienţa noastră nu include diviziunile de timp cu care te-ai familiarizat. Noi avem mai multi prieteni şi asociaţi decât ai tu, deoarece pur şi simplu suntem conştienţi de diversele conexiuni în ceea ce vom numi acum încarnări “trecute”.

Bineînţeles, vorba vine, avem mai multe cunoştiinţe disponibile imediat. În termenii voştrii, nu există nici o perioadă de timp pe care să o poţi menţiona, dar unii dintre noi au venit de acolo şi poartă în interiorul memoriilor noastre experienţa nepieritoare ce a fost câştigată în acel context particular.

Nu simţim nevoia de a ne ascunde emoţiile sau gândurile faţă de alţii, deoarece toţi am inţeles natura cooperativă a tuturor conştiinţelor, a realităţii cât şi a rolului nostru în ea. Suntem puternic motivaţi. Pot fi spiritele orice altceva?

Deoarece comandăm folosirea totală a energiilor noastre, ea nu este deviată înspre conflicte. Nu o irosim aiurea, ci o folosim pentru acele scopuri unice şi individuale ce sunt o parte esenţială a experienţei noastre Psihologice.

Acum, fiecare self întreg, sau personalitate multidimensională, are propiile sale scopuri, misiuni şi strădanii creative ce sunt parţi iniţiale şi de obiecei fundamentale ale sale, părţi ce îl fac etern valid şi mereu cercetator. În sfârşit suntem liberi să ne folosim energia în aceste direcţii. Întâmpinăm multe provocări de o natură relativ momentană şi realizăm că scopurile noastre nu sunt numai importante pentru ele însele ci şi pentru surprinzătoarele ramnificaţii ce se dezvoltă din eforturile noastre de a le urmării. Lucrând pentru scopurile noastre, noi realizăm că suntem urme de foc ce pot fi de asemenea folosite de alţii.

De asemenea bănuim – în mod sigur eu fac asta – că scopurile vor conduce la rezultate surprinzătoare, la consecinţe uluitoare ce nu au mai fost niciodată realizate, ducându-ne către noi posibilităţi. Înţelegând acest lucru, ne ajută să ne păstram un simţ al umorului.

Atunci când cineva s-a născut şi a murit de multe ori, aşteptând extincţia după fiecare moarte, atunci când această experienţă este urmată de realizarea că existenţa încă continuă, un simţ al divinei comedii apare.

Începem să învăţăm bucuria creativă a jocului. De exemplu, eu cred că toată creativitatea şi conştiinţa sunt născute din calitatea jocului, opusă muncii, din spontaneitatea intuiţională sporită pe care o văd ca o constantă în toate existenţele mele şi în experienţa celor pe care îi ştiu.

De exemplu, eu comunic cu dimensiunea voastră, nu introducându-mă în nivelul tău de realitate ci imaginându-mă acolo. Toate morţiile mele ar fi fost simple aventuri dacă nu aş fi realizat ceea ce stiu acum. Pe de-o parte, iei viaţa prea în serios, pe de altă parte, nu iei îndeajuns de în serios natura jucăuşă a existenţei.

Noi ne bucurăm de un simţ al jocului ce este grozav de spontan şi presupun că tu l-ai numi joacă responsabilă. În mod sigur este joacă creativă. De exemplu, ne jucăm cu mobilitatea conştiinţei noastre, dorind să vedem cât de “departe” o poate trimite cineva. Suntem în mod constant surprinşi de produsele conştiinţei noastre, de dimensiunile realităţii prin care putem juca şotron. Poate părea că în aceste jocuri ne folosim conştiinţa fără un scop anume, dar căile pe care le creăm continuă să existe şi pot fi folosite de alţii. Noi lăsăm oricui apare mesaje, semne mentale.

Aşadar putem fi puternic motivaţi, în acelaşi timp înţelegând şi folosind creativitatea jocului, atât ca o metodă de a ne atinge scopurile cât şi ca o căutare creativă şi surprinzătoare în sine.

În munca mea de profesor, călătoresc în multe dimensiuni de existenţă, aşa cum un profesor călător poate oferi lecţii în diferite ţări sau oraşe. În orice caz, aici se termină analogia, deoarece în mare, înainte să pot începe munca trebuie să stabilesc structuri psihologice preliminare şi să învăţ să îmi cunosc elevii înainte ca învăţarea să poată începe.

Trebuie să deţin cunoştiinţe aprofundate despre sistemul particular de realitate în care operează elevul meu, a sistemului de gândire cât şi a simbolurilor semnificative. Stabilitatea personalităţii învăţăcelului trebuie să fie corect evaluată de mine. Nevoile acelei personalităţi nu pot fi ignorate ci trebuie luate în considerare.

În timp ce perfecţionarea continuă, învăţăcelul trebuie încurajat dar nu dezvoltat excesiv. Materialul meu trebuie prezentat într-un asmenea mod astfel încat să aibă sens în contextul în care elevul înţelege realitatea, în mod special în fazele iniţiale. Trebuie avuta mare grijă – chiar înainte ca învăţarea serioasă să poată începe – ca toate nivelele personalităţii să se dezvolte într-un ritm mai mult sau mai puţin constant.

Des, materialul prezentat de mine va fi iniţial oferit fără nici un semn al prezenţei mele, aparând ca o revelaţie uimitoare. Deoarece indiferent cât de atent îl prezint, el este menit a schimba ideile trecute ce sunt o parte puternică a personalităţii elevului. Ceea ce spun este un lucru, dar elevul bineînţeles este aruncat într-un comportament şi într-o experienţă psihică şi psihologică ce îi poate apărea străină la un nivel conştient.

Problemele variază în funcţie de sistemul în care discipolul îşi are existenta. De exemplu, în sistemul tău, şi în legătură cu femeia prin care scriu această carte, contactul iniţial din partea mea a fost realizat cu mult înainte de începerea sesiunilor noastre.

Personalitatea nu a fost niciodată conştient atentă faţă de întâlnirea iniţială. Pur

şi simplu ea a experimentat bruşte gânduri noi, şi întrucât Jane este un poet aceastea au apărut ca şi inspiratii poetice. Într-un moment de acum câţiva ani, la o conferinţă a scriitorilor, ea a fost implicată în circumstanţe ce ar fi putut conduce la dezvoltarea sa psihică înainte ca ea să fie pregatită. Climatul psihologic din acel moment, a celor implicaţi, a declanşat conditiile şi fără să realizeze ce se întâmplă prietena noastră Jane a intrat în transă.

Ştiam de darurile sale psihice încă din copilăria ei, dar până când personalitatea a dobândit fundalul ce era necesar în acest caz particular, intuiţile necesare au fost canalizate prin intermediul poeziei. Aşadar, în întâmplarea mai sus menţionată, eu am fost informat şi m-am asigurat ca episodul să fie terminat şi nu urmărit.

Nu a fost deloc o performanţă accidentală. Aproape fără sa ştie acest lucru, figurat vorbind, personalitatea a decis să îşi încerce aripile. Ca o parte a muncii mele, într-un fel sau altul am antrenat-o pe tânăra femeie încă din copilăria sa – toate acestea ca un episod preliminar al muncii serioase ce a început odată cu sesiunile noastre.

În multe nivele de existenţă aceasta este o parte normală a activităţii mele. Este o muncă puternic diversificată deoarece structurile personalităţii variază. În timp ce în interiorul sistemelor în care lucrez există anumite similarităţi, în anumite dimensiuni eu nu sunt înzestrat pentru a fi un profesor deoarece conceptele fundamentale ale experienţei vor fi străine naturii mele, iar procesele învăţării în afara experienţei mele.

Acum, ideile tale despre spatiu sunt cât se poate de eronate. În contactele mele cu sfera ta de activitate nu mă năpustesc ca un superman spiritual, din ceruri aurii în domeniul tău fizic.

Voi discuta despre acest lucru într-un capitol ulterior, dar într-o maniera profund reala spaţiul aşa cum îl percepi pur şi simplu nu există. Nu numai că iluzia spaţiului este creată de propiile tale mecanisme fizice perceptive, ci este de asemenea cauzată de modelele mentale pe care le-ai acceptat – modele ce sunt adoptate de către conştiinţă atunci când atinge un anumit stadiu de “evolutie” în interiorul sistemului tău.

Atunci când ajungi, sau apari în viaţa fizica, nu numai că mintea ta nu este o placă goală ce aşteaptă să fie inscripţionată de existentă, ci eşti echipat cu o bancă de memorie ce o depăseşte cu mult pe cea a oricărui calculator. Tu întâmpini prima ta zi de pe planetă cu deprinderi şi aptitudini deja încorporate, deşi pot să fie sau să nu fie utilizate; iar ele nu sunt numai rezultatul eredităţii aşa cum te gândeşti la ea.

Te poţi gândi la suflet sau entitate – deşi doar sumar şi de dragul unei analogii – ca fiind ceva conştient şi în viaţă, un calculator divin inspirat ce îşi programează propiile existenţe şi durată a vieţii. Dar acest calculator este atât de înzestrat cu creativitate încât fiecare dintre variatele personalităţi pe care le programează ţâşnesc în conşiinţă şi poezie, creând realităţi ce poate că au fost nevisate de către calculatorul în sine.

Fiecare asemenea personalitate vine cu o idee propie a realităţii în care va opera, iar echipamentul său mental este intens construit pentru a veni în întâmpinarea unor medii foarte specializate. Ea are libertate deplină, dar trebuie să opereze în interiorul contextului de existenţă în care a fost programată. Totuşi, înauntrul personalităţii, în colţurile cele mai secrete, se află cunoaşterea condensată ce este caracteristică calculatorului privit ca şi un întreg. Trebuie să subliniez, nu spun că sufletul sau entitatea este un calculator ci doar te invit să privesti chestiunea în această lumină, pentru a clarifica anumite aspecte.

Fiecare personalitate are în interiorul ei abilitatea nu numai de a obţine un nou tip de existenţă în mediul înconjurător - în cazul tău în realitatea fizică – ci şi de a adăuga creativ calităţii propiei sale conştiinţe; iar realizând acest lucru, de a se mişca prin sistemul specializat, încălcând barierele realităţii aşa cum o cunoaşte.

Există un scop în toate acestea ce va fi discutat mai încolo. Menţionez aici acest subiect, deoarece vreau să vezi că mediul tău nu este real în termenii în care îţi imaginezi că este. Atunci când te naşti, tu eşti deja “condiţionat” să percepi realitatea într-o maniera particulara şi să interpretezi propia experienţă într-o rază de acţiune foarte limitată dar intensă.

Trebuie să îţi explic acest lucru înainte să îţi pot oferi o idee clară despre mediul meu, sau despre acele sisteme de realitate în care operez. De exemplu, nu există nici un spaţiu între mediul meu şi al tău, nici un fel de limite fizice care ne separă. Într-o manieră foarte reală de a vorbi, conceptul tău despre realitate văzut prin simţurile tale fizice, instrumente ştiinţifice, sau obţinut prin deducţie, este foarte puţin asemănător faptelor – iar faptele sunt dificil de explicat.

Sistemele tale planetare există simultan, atât în timp cât şi în spaţiu. Universul pe care se pare că îl percepi, atât vizual cât şi prin instrumentele tale, pare a fi compus din galaxii, stele şi planete aflate la diferite distanţe faţă de tine. În esenţă, aceasta este o iluzie. Simţurile tale şi propia ta existenţă ca şi creatură fizică te programează să percepi universul în acest mod. Universul, aşa cum îl cunosti tu. este interpretarea ta a evenimentelor ce pătrund în realitatea ta tridimensională. Evenimentele sunt mentale. De exemplu, acest lucru nu înseamnă că nu poţi călătorii către alte planete, în interiorul universului fizic, mai mult decât înseamnă că nu poţi folosi mesele pentru a susţine cărţi, pahare şi portocale, deşi masa nu are calităţi solide proprii.

Atunci când intru în sistemul tău, călătoresc printr-o serie de evenimente psihice şi mentale. Tu ai interpreta aceste evenimente ca spaţiu şi timp, şi foarte des trebuie să folosesc aceşti termeni deoarece trebuie să folosesc limbajul tău mai degrabă decât al meu.

Presupunerile fundamentale sunt acele idei încorporate a realităţii pe a căror acord îţi fundamentezi ideile tale despre existenţă. De exemplu, spaţiul şi timpul sunt presupuneri fundamentale. Fiecare sistem de realitate are propiul său set de asemenea acorduri. Atunci când comunic în interiorul sistemului tău, trebuie să folosesc şi să îi înţeleg presupuneriile fundamentale. Ca profesor, este o parte din munca mea să le înţeleg şi să le folosesc; iar eu am avut existenţe în multe asemenea sisteme, ca o parte din ceea ce tu ai numi antrenamentul meu de bază; deşi în termenii voştrii eu şi asociaţii mei avem alte nume pentru ele.

Entitatea, sau sufletul, are o natură mult mai complicată şi creativă decât chiar şi cea pe care religiile voastre i-au atribuit-o vreodată.

El utilizează nenumarate metode de perceptie, şi are în comanda sa multe alte tipuri de conştiinţă. Ideea ta despre suflet este într-adevar limitată de conceptele tale tridimensionale. Sufletul işi poate schimba focalizarea conştiinţei sale şi foloseşte conştiinţa aşa cum tu îţi foloseşti ochii din cap. În nivelul meu de existenţă sunt pur şi simplu conştient de faptul, pe cât ar părea de ciudat, că eu nu sunt conştiinţa mea. Conştiinţa mea este un atribut ce va fi folosit de mine. Acest lucru se aplică fiecăruia dintre cititorii acestei cărti, chiar dacă cunoaşterea poate fi ascunsă. Sufletul sau entitatea este mai mult decât conştiinţa.

Aşadar, atunci când intru în mediul tău, îmi îndrept conştiinţa în direcţia ta. Într-un fel, eu traduc ceea ce sunt într-un eveniment pe care într-o oarecare măsură îl poti înţelege. Într-o manieră mult mai limitată orice artist face asta atunci când traduce ceea ce este, sau o porţiune din ceea ce este, într-un tablou. Există cel puţin o analogie evocatoare aici.

Atunci când intru în sistemul tău, eu pătrund în realitatea tridimensionala, iar tu trebuie să interpretezi ceea ce se întâmplă în lumina propiilor presupuneri fundamentale. Fie că realizezi sau nu, în stările de vis fiecare dintre voi pătrunde în alte sisteme de realitate, fără participarea totală a self-ului normal conştient. În experienţele subiective tu laşi în urmă existenţa fizică şi acţionezi, în anumite momente, cu scop puternic şi validitate creativă în interiorul viselor pe care le uiţi imediat ce te trezeşti.

Atunci când te gândeşti la scopul existenţei tale, te gândeşti în termeni ai vieţii tale în stare de trezire, dar tu de asemenea lucrezi la scopul tău în aceste alte dimensiuni de vis, unde eşti în comunicare cu alte porţiuni ale identităţii tale, urmărind strădanii la fel de valide ca acelea din starea de trezire.

Aşadar, atunci când contactez realitatea voastră, este ca şi cum aş intra în unul din visele voastre. Pot fi conştient de mine în timp ce dictez această carte prin Jane Roberts şi de asemenea pot fi conştient în mediul meu propiu; deoarece trimit aici doar o porţiune din mine, aşa cum tu probabil trimiţi o porţiune din conştiinţa ta în timp ce scrii o scrisoare unui prieten şi în acelaşi timp eşti conştient de camera în care stai. Eu trimit mult mai mult decât trimiţi tu într-o scrisoare, deoarece în timp ce dictez o porţiune a conştiinţei mele este acum în interiorul femeii, dar analogia este destul de exactă.

Mediul meu, aşa cum am menţionat mai înainte, nu este în termenii vostrii cel al unei personalităţi recent moartă; iar mai târziu voi descrie la ce să te aştepti în asemenea condiţii. O diferenţă majoră între mediul tău şi al meu este aceea că tu trebuie să materializezi fizic - ca materie fizică, actele mentale. Noi înţelegem realitatea actelor mentale şi le recunoaştem măreaţa validitate. Le acceptăm pentru ceea ce sunt, aşadar suntem dincolo de necesitatea de a le materializa şi interpreta într-o manieră atât de rigidă.

Pământul vostru mi-a fost foarte drag. Pot acum să îmi îndrept focalizarea conştiinţei mele către el, iar dacă doresc, să îl experimentez aşa cum tu îl experimentezi; dar de asemenea îl pot percepe în multe alte feluri pe care tu nu le poţi experimenta în timpul tău.

Câţiva dintre voi ce veţi citi această carte vor îmbrăţişa imediat şi intuitiv ceea ce spun, deoarece tu vei suspecta deja că priveşti experienţa prin lentile puternic distorsionate, deşi pline de culoare. De asemenea, ţine minte că dacă realitatea fizica este într-un sens extins o iluzie, ea este o iluzie cauzată de o realitate mai mare. Iluzia în sine are un scop şi un înţeles.

Poate că e mai bine să spun că realitatea fizica este o formă pe care o ia realitatea. În sistemul tău, eşti concentrat mult mai intens asupra unui aspect relativ mic al experienţei.

Noi putem călători liber prin mulţimi variate de asemenea realităţi. În acest moment, experienţa noastra conţine munca noastră în fiecare dintre aceste realităţi. Nu vreau să minimalizez importanţa prezentei tale personalităţi sau a existenţei fizice. Din contră.

Experienţa tridimensională este un loc nepreţuit de antrenament. Personalitatea ta aşa cum o cunoşti într-adevar va dăinui, cu toate memoriile sale, dar ea este doar o parte a identităţii tale totale, aşa cum în această viaţă copilăria ta este o parte extrem de importantă a personalităţii tale prezente, deşi acum eşti mult mai decât un copil.

Vei continua să creşti şi să te dezvolţi, şi vei deveni conştient de alte medii, întocmai precum ţi-ai părăsit casa din copilarie. Dar mediile nu sunt lucruri obiective, conglomeraţii de obiecte ce există independent de tine. În schimb, tu le formezi iar ele sunt fără exagerare extensii ale tale; acte mentale materializate ce se extind în exterior din conştiinţa ta.

Îţi voi spune exact cum îţi formezi mediul încojurator. Eu îl formez pe al meu urmărind acelaşi reguli, deşi tu obţii obiecte fizice iar eu nu.

Oamenii tăi de ştiinţă în final învaţă ceea ce filozofii au ştiut de secole - că mintea poate influenţa materia. Ei încă mai au de descoperit faptul că mintea creează şi formează materia.

Fizic vorbind, mediul tău cel mai apropiat este corpul tău. El nu este asemănător unei forme de manechin în care eşti închis, ceva ce există despărţit de tine, asemenea unui înveliş. Corpul tău nu este frumos sau urât, sănătos sau bolnav, iute sau lent, pur şi simplu deoarece acesta este tipul de corp ce a fost aruncat fără discriminare asupra ta la momentul naşterii. În schimb, forma ta fizică, mediul tău corporal, personal este materializarea fizică a propiilor tale gânduri, emoţii şi interpretări.

Fără exagerare, “self-ul interior” formează corpul, magic transformând gândurile şi emoţiile în echivalente fizice. Tu cultivi corpul. Condiţia sa oglindeşte perfect starea ta subiectivă din orice moment de timp. Folosind atomi şi molecule, tu îţi construieşti corpul, formând elementele de baza într-o structură pe care o consideri ca fiind a ta.

Tu eşti intuitiv conştient că îţi formezi imaginea şi că eşti independent de ea. Nu realizezi că îţi creezi mediul tău lărgit şi lumea fizică aşa cum o cunoşti împingându-ţi gândurile fizice şi emoţiile în materie – o străpungere în viaţa tridimensională. Aşadar, self-ul interior, individual şi în masă, îşi trimite în afară energia psihică, formând tentacule ce se unesc în formă.

Fiecare emoţie şi gând are propia sa realitate electromagnetică, complet unică. Ele sunt cât se poate de echipate pentru a se combina cu altele, conform variatelor arii de intensitate pe care le poţi include. Într-un fel, obiectele tridimensionale sunt formate în oarecum acelaşi mod în care sunt formate imaginile pe care le vezi la televizor, dar cu o diferenţă majoră. Iar dacă nu eşti conectat la acea frecvenţă particulară, nu vei percepe deloc obiectele fizice.

Fiecare dintre voi acţionaţi ca transformatori, inconştient şi automat modificând extrem de sofisticatele unităţi electromagnetice în obiecte fizice. Voi sunteţi în mijlocul unui “sistem concentrat de materie”, înconjurat, vorba vine, de zone mai slabe în care persistă ceea ce tu ai numi “pseudomaterie”. Fiecare gând sau emoţie există spontan ca o unitate electromagnetică simplă sau complexă - nepercepută încă de cercetătorii voştrii.

Intensitatea determină atât puterea cât şi permanenţa imaginii fizice în care gândul sau emoţia va fi materializată. În propiul meu material explic acest lucru în profunzime. Aici, vreau să înţelegi că lumea pe care o ştii este reflexia unei realităţi interioare.

În esenţă, tu eşti construit din aceleaşi ingrediente ca şi un scaun, o piatra, capul unei lăptuci, o pasăre. Într-o gigantică strădanie cooperativă, toate conştiinţele se alătură pentru a crea formele pe care le percepi. Deoarece ne este cunoscut acest lucru, noi putem schimba mediile şi formele noastre fizice după cum dorim şi fără confuzie, deoarece percepem realitatea ce se afla în interior.

De asemenea, întelegem că permanenţa formei este o iluzie, deoarece toată conştiinţa trebuie să fie într-o stare de schimbare. De fiecare dată când te gândeşti emoţional la o altă persoană, trimiţi o replică a ta, dedesubtul intensităţii materiei, dar ca o formă definită. Această formă ce se proiectează în afara conştiinţei tale, scapă complet atenţiei tale egotistice. Atunci când mă gândesc emoţional la altcineva, fac acelaşi lucru, în afara faptului că o porţiune din conştiinţa mea este în imagine şi poate comunica.

Mediile sunt în principal creaţii mentale de conştiinta, împinse în multe forme înspre afara. De exemplu, eu deţin un studiu din secolul 14, favoritul meu, de care sunt foarte mulţumit. În termenii tăi fizici, el nu există şi ştiu destul de bine că este producţia mea mentală. Totuşi, mă bucur de el, iar deseori iau o formă fizică pentru a sta la birou şi a ma uita pe fereastră la peisajul rural.

Deşi nu realizezi asta, tu faci acelaşi lucru atunci când stai în camera ta de zi; iar în prezent eşti oarecum restricţionat. Atunci când eu şi asociaţii mei ne întâlnim, des ne traducem gândurile fiecăruia în modele şi forme, din pura distracţie a acestei practici. Noi avem ceea ce tu ai numi un joc, ce necesită ceva experienţă; căci din pur amuzament vedem care dintre noi poate traduce orice gând dat în cât mai multe forme.

Există asemenea calităţi subtile ce influenţează natura oricărui gând, asemenea gradaţii emoţionale, încât nici una nu este vreodată identică – în mod analog, nici un obiect fizic din sistemul tău nu este o copie exactă a altuia. Atomii şi moleculele ce îl compun – ce compun orice obiect – au propiile lor identităţi ce coloreaza şi califică orice obiect pe care îl formează.

În timp ce percepi obiecte fizice de orice tip tu accepţi, percepi şi te concentrezi asupra continuităţilor şi similarităţiilor, iar într-o manieră foarte importantă tu închzi şi ignori nesimilarităţile dintr-un câmp dat de actualitate. Aşadar, eşti foarte discriminatoriu, acceptând anumite calităţi şi ignorându-le pe altele. De exemplu, corpurile voastre nu se vor schimba complet, să zicem odată la 7 ani. Ele se schimbă constant, odată cu fiecare respiraţie.

În interiorul corpului, atomii şi moleculele mor constant şi sunt înlocuite. Hormonii sunt într-o stare constantă de mişcare şi transformare. Proprietăţile electromagnetice ale pielii şi celulei se schimbă continuu şi pot chiar să se inverseze. Materia fizică ce a compus corpul tău cu un moment în urmă este diferită în moduri importante faţă de materia ce formează în acest moment corpul tău.

Dacă ai percepe schimbările constante din corpul tău cu la fel de multă persistenţă pe cât urmăreşti natura sa aparent permanentă, ai fi uimit să vezi că ţi-ai considerat vreodată corpul ca şi o entitate mai mult sau mai puţin constantă, mai mult sau mai puţin coezivă. Chiar subiectiv, te concentrezi asupra şi într-adevar produci ideea unui self conştient relativ stabil, relativ permanent. Tu accentuezi acele idei, gânduri şi atitudini ce ţi le aminteşti din experienţa “trecută” ca fiind ale tale, ignorându-le complet pe acelea ce la un moment dat au fost “caracteristice” iar acum au dispărut – ignorând faptul că nu poţi păstra un gând. Gândul din momentul de dinainte, în termenii voştrii, dispare.

Tu încerci să mentii un constant, relativ permanent self fizic şi subiectiv cu scopul de a păstra un mediu relativ constant, relativ permanent. Astfel, eşti tot timpul într-o poziţie de a ignora asemenea schimbări. Acelea pe care refuzi să le accepţi sunt exact cele ce îţi vor oferi o mult mai bună înţelegere a adevăratei naturi a realităţii, a subiectivităţii individuale şi a mediului fizic ce pare să te înconjuare.

Ce se întâmplă cu un gând atunci când părăseşte mintea ta conştientă? El nu dispare pur şi simplu. Poţi învăţa să îl urmăreşti, dar de cele mai multe ori ţi-e teamă să îţi îndrepţi atenţia dincolo de concentrarea sa intensă din existenţa tridimensională. De aceea, pare că gândul dispare. De asemenea, subiectivitatea ta pare a deţine o misterioasă calitate, iar până şi viaţa ta mentală are un punct de cădere inşelător, un vârf subiectiv peste care gândurile şi memoriile tale se prăbuşesc, dispărând în neant. Din acest motiv, pentru a te proteja, pentru a-ţi proteja subiectivitatea să nu alunce, îţi înalţi diverse bariere psihologice spre ceea ce consideri că sunt punctele de pericol. În schimb, poţi urmări aceste emoţii şi gânduri, realizând faptul că propia ta realitate continuă în altă direcţie, distincta de cea cu care te identifici în mod curent. Aceste gânduri şi emoţii ce au părăsit mintea ta conştientă te vor conduce către alte medii.

Aceste deschizături subiective prin care gândurile par a dispărea sunt de fapt asemănătoare cu canalurile psihice, conectând self-ul pe care îl cunosti cu alte universuri de experienţă - realităţi în care simbolurile prind viata şi gândurilor nu le este negat potenţialul.

În stările de vis există comunicare între aceste alte realităţi şi a ta, cât şi o interacţiune constantă între ambele sisteme. Dacă exista un punct oarecare unde propia ta conştiinţă pare să te ocolească sau să îţi scape, sau dacă există orice punct unde conştiinţa ta pare a se sfârşi, atunci exact acestea sunt punctele unde v-aţi cauzat bariere psihologice şi psihice, iar exact acestea sunt zonele ce ar trebui explorate. Altfel, simţi cum conştiinţa ta este îngrămădită în craniul tău, imobilă şi comprimată, iar fiecare gând pierdut sau amintire uitată, cel puţin simbolic, pare a fi o moarte în miniatură. Şi acesta nu este cazul.