Traduceri din Seth

Propiul tău mediu include mult mai mult decât ai putea presupune. Mai devreme m-am referit la el în termeni de existenţă fizică obişnuită şi împrejurări în care esti acum conectat. În realitate, eşti conştient de foarte puţin din mediul tău lărgit, mai vast. Consideră self-ul tău prezent ca fiind un actor într-o piesa; deloc o analogie nouă, dar una potrivită. Scena este setată în secolul 20. Tu creezi suportul, decorul, tema; de fapt tu scrii, creezi şi joci în toată producţia – tu şi fiecare alt individ ce ia parte.

Sunteţi atât de concentraţi în rolurile voastre, atât de intrigaţi de realitatea pe care aţi creat-o, atât de pătrunşi de problemele, provocările, sperantele şi nefericirile rolurilor voastre particulare încât aţi uitat că ele sunt propia voastră creaţie. Această intens emoţională dramă, cu toate bucuriile şi tragediile sale, poate fi comparată cu viaţa şi mediul tău prezent, atât individual cât şi în masă.

Dar, există alte piese ce se desfăşoară simultan, piese în care tu ai de asemenea un rol de jucat. Acestea au propiul lor decor, propiul lor cadru. Ele au loc în diferite perioade de timp. Una dintre ele poate fi numită “Viaţa în secolul 20 după Hristos”. Alta poate fi numită “Viaţa în secolul 18” sau “500 î.H”, sau “3000 d.H”. De asemenea, tu creezi aceste piese şi joci în ele. Aceste cadre reprezintă mediul tau, mediul ce îţi înconjuară întrega ta personalitate.

Eu vorbesc despre porţiunea din tine ce face parte din această perioadă particulară, iar acea porţiune particulară a întregii personalităţi este atât de concentrată în aceasta dramă încât nu este conştientă de altele în care de asemenea joacă un rol. Tu nu îţi înţelegi realitatea ta multidimensională; aşadar pare ciudat sau de necrezut atunci când îţi spun că tu ai trait simultan multe existente. Este dificil să te imaginezi în două locuri simultan, cu atât mai putin în doua sau mai multe perioade sau secole.

Spus simplu, timpul nu este o serie de momente. Cuvintele ce le rosteşti, acţiunile pe care le săvârseşti par a avea loc în timp, aşa cum o masă sau un scaun par a ocupa spaţiu. În orice caz, aceste aparenţe sunt o parte a complicatelor structuri pe care le-ai stabilit “în avans”, iar în interiorul piesei trebuie să le accepţi ca fiind reale.

Patru după amiaza este o referinţă la îndemână. Poţi să îi spui unui prieten “Mă voi întâlni cu tine la patru după amiaza în restaurant“ pentru a bea şi discuta ceva, iar prietenul tău va ştii exact unde şi când să te găsească. Acest lucru se va întâmpla în ciuda faptului că patru după amiaza nu are nici un înţeles de bază, ci este un semn de comun acord stabilit – un acord de gentleman, dacă preferi. Dacă eşti prezent la teatru la ora 9 seara, dar acţiunile piesei au loc în timpul orelor de dimineaţa, iar actorii sunt arătaţi mâncând dejunul, tu accepţi timpul dat din interiorul piesei. De asemenea, te prefaci că este dimineaţă.

Fiecare dintre voi este implicat acum într-o producţie mult mai largă în care toţi sunteţi de acord asupra presupunerilor fundamentale ce servesc ca un cadru în interiorul căruia piesa poate apărea. Presupunerile sunt următoarele: timpul este o serie de momente ce se succed una după alta; există o lume obiectivă independentă de propia ta creaţie şi percepţie a ei; tu eşti închis în corpul fizic pe care l-ai primit; eşti limitat de timp şi spaţiu.

Alte presupuneri acceptate din acelaşi motiv includ ideea că toate percepţile vin prin intermediul simţurilor tale fizice; cu alte cuvinte că toată informaţia vine din afară, iar nici o informaţie nu poate veni de dinăuntru. Aşadar, tu eşti forţat să te concentrezi intens asupra acţiunilor piesei. Aceste piese variate, aceste părti ale perioadelor creative reprezintă ceea ce tu ai numi vieţi reîncarnaţionale.

În esenţă, ele există în acelaşi timp. Acei dintre voi care sunt încă implicaţi în aceste foarte complicate şi pasionale seminarii numite existenţe reîncarnaţionale, consideră că este dificil să vadă dincolo de ele. Unii, odihnindu-se între producţii încearcă să comunice cu cei care încă iau parte la ea; dar ei înşişi sunt în culise şi nu pot vedea prea departe.

Piesele par a avea loc una după alta, aşadar aceste comunicări par a intensifica ideea fundamentală că timpul este o serie de momente, trecând într-o singură linie de la un neverosimil început spre un la fel de neverosimil sfârşit.

Acest lucru te conduce să te gândeşti în termenii unui progres foarte limitat, atât în condiţii individuale cât şi în condiţii ale speciei tale văzute ca un întreg. Vă gânditi, acei dintre voi care cel puţin au luat în cosiderare reîncarnarea, “În mod sigur rasa trebuie să fi progresat din timpurile epocii medievale”, deşi vă temeţi puternic că nu s-a întâmplat aşa; sau îţi îndrepţi atenţia spre progresul tehnologic şi spui “Măcar am parcurs un drum lung în acea direcţie”.

De exemplu, poţi zâmbi gândindu-te că este chiar dificil să îţi imaginezi un senator roman adresându-se mulţimilor printr-un microfon, iar copii săi să îi privească performanţa la televizor. Dar toate acestea sunt profund înşelătoare. Progresul nu există în termenii pe care îi ataşezi, mai mult decât există timpul.

În fiecare piesă, atât individual cât şi în masă, sunt amenajate diferite probleme. Progresul poate fi măsurat în termeni ai modurilor particulare în care aceste probleme au fost sau nu rezolvate. Mari salturi înainte au fost realizate în anumite perioade. De exemplu, au apărut ramnificaţii ce din punctul tău de vedere poţi să nu le consideri a fi progrese.

În general vorbind, în anumite piese, fiecare actor lucrează la o porţiune aparent minusculă dintr-o problemă mai largă pe care piesa însăşi o va rezolva.

Deşi folosesc aici analogia cu o dramă, aceste piese sunt chestiuni profund spontane, actorii deţinând libertate totală în cadrul piesei. Şi, aprobând aceste presupuneri ce au fost făcute, nu există repetiţii. Există observatori, aşa cum vei vedea mai târziu în cartea noastră. Ca orice producţie bună de teatru, în fiecare piesă există o temă generală. De exemplu, marii artişti nu au apărut într-o perioadă particulară de timp pur şi simplu fiindcă s-au născut în ea, sau deoarece condiţiile erau favorabile.

Piesa însăşi a fost preocupată cu actualizarea adevărului intuitiv în ceea ce tu ai numi formă artistică, de o creativitate ce conduce la rezultate atât de vaste şi răsunătoare încât ea ar servi trezirii acelor abilităţi latente din interiorul fiecărui actor, dar şi ca model de comportament.

Perioadele de renaştere – spirituală, artistică sau psihică - apar datorită intensei concentrări interioare a celor implicaţi în dramă, ea fiind direcţionată către anumite scopuri. În fiecare piesă provocarea poate fi diferită, dar marile teme sunt semnale către toate conştiinţele. Ele servesc ca modele.

Progresul nu are nimic de a face cu timpul, ci cu concentrarea psihică şi spirituală. Oricare piesă este complet diferită faţă de fiecare alta. Aşadar, nu este corect să presupui că acţiunile tale din această viaţă sunt cauzate de o experienţă precedentă, sau că eşti pedepsit în această viaţă pentru delictele dintr-o viaţă trecută. Vieţile sunt simultane.

Propia ta personalitate multidimensională este atât de înzestrată încât poate avea aceste experienţe şi totuşi să îşi păstreze identitatea. Bineînţeles, ea este influenţată de piesele variate în care ia parte. Există o comunicare instantă, şi dacă preferi, un sistem instant de feedback.

Aceste piese nu sunt deloc fără scop. În ele, personalitatea multidimensională învaţă prin propiile acţiuni. Ea încearcă o varietate infinită de atitudini, modele comportamentale, posturi, iar ca un rezultat îi schimbă pe alţii.

Cuvântul “rezultat” implică automat cauză şi efect – cauza întâmplându-se înaintea efectului - acesta fiind un mic exemplu al puterii acestor distorsiuni şi a dificultăţilor inerente implicate în gândirea verbală, deoarece întotdeuna implică o delimitare într-o singură direcţie.

Tu eşti self-ul multidimensional ce are aceste experienţe, ce creează şi ia parte în aceste pasionante piese cosmice. Numai deoarece te concentrezi acum în acest rol particular, îţi identifici întreaga ta fiinţă cu el. Dintr-un motiv tu ţi-ai fixat aceste reguli. Iar conştiinţa este într-o stare de devenire, aşadar acest self multidimensional despre care vorbesc nu este o structură psihologică terminată şi completă. La fel, el este într-o stare de devenire.

El învaţă arta actualizării. El are înăuntrul lui surse infinite de creativitate, posibilităţi nelimitate de dezvoltare. Dar el încă trebuie să înveţe mijloacele actualizării şi trebuie să găsească în interiorul său căi de a aduce în existenţă acele creaţii nematerializate.

Prin urmare, el creează variate condiţii în care să opereze, şi îşi impune provocări, unele în termenii voştrii condamnate să eşueze, cel putin iniţial, deoarece el trebuie ca mai întâi să creeze condiţiile ce vor aduce în prezent acele noi creaţii. Iar toate aceste lucruri sunt făcute cu măreaţă spontaneitate şi neîngrădită bucurie.

Aşadar, tu creezi mult mai multe medii decât realizezi. Fiecare actor, văzându-şi de rolul său, focalizat în interiorul piesei, are o linie internă de ghidaj. El nu este abandonat într-o piesă de care a uitat că este propia lui creaţie. El deţine cunoştiinţe şi informaţii ce vin către el din ceea ce eu numesc simţurile interioare.

Aşadar, el are alte surse de informatie decât cele ce îi sunt strict oferite în graniţele producţiei. Fiecare actor ştie instinctiv acest lucru, şi în interiorul piesei există perioade stabilite şi permise în care el se retrage pentru a se reîmprospăta. În acestea, el este informat prin intermediul simţurilor interioare de celălalte roluri ale sale şi realizează că este mult mai mult decât self-ul ce apare în orice piesă dată.

În aceste perioade el înţelege că a contribuit la construirea piesei şi este eliberat de acele presupuneri ce îl ţin legat atunci când este activ preocupat de activităţile dramei. Bineînţeles, aceste perioade coincid cu stările de somn şi condiţiile de vis; dar există şi alte timpuri în care actorul vede aproape clar că este înconjurat de recuzite, iar atunci viziunea sa străpunge brusc aparenta realitate a producţiei.

Acest fapt nu înseamnă că piesa nu este reală, sau că ea nu trebuie să fie luata în serios. Înseamnă că trebuie să joci un rol – unul important. Fiecare actor trebuie ca singur să înţeleagă natura productiei în care ia parte. Trebuie să se extragă afară din limitele tridimensionale ale cadrului piesei.

Există o cooperare importantă în spatele unor asemenea producţii momentane; iar jucându-şi rolul, fiecare actor se actualizează în realitatea tridimensională. Self-ul multidimensional nu poate acţiona în realitatea multidimensională până când nu materializează în ea o porţiune din el.

În această realitate, el aduce apoi toate tipurile de creativitate şi dezvoltare ce altfel nu pot apărea. Trebuie ca mai apoi să se propulseze în afara acestui sistem, prin alt act, prin altă actualizare din partea sinelui ce este tridimensional.

În timpul existenţei sale tridimensionale el i-a ajutat pe alţii în feluri în care nu puteau fi ajutaţi iar la rândul său a beneficiat şi s-a dezvoltat în moduri ce altfel ar fi fost imposibile.

Aşadar, înţelesul piesei se află în interiorul tău. Numai partea conştientă a ta este cea care îşi joacă atât de bine rolul şi care este focalizată atât de sigur în cadrul producţiei.

Scopul oricărei vieţi date îţi este disponibil – cunoştiinţele din spatele suprafeţei self-ului conştient pe care îl cunoşti. De asemenea, sunt disponibile tot felul de indicii. Tu ai la îndemână cunoaşterea întregii tale personalităţi multidimensionale. Atunci când realizezi acest fapt, această cunoaştere îţi va permite să rezolvi problemele - sau să întâmpini provocăriile pe care ţi le-ai confecţionat- mai repede, în termenii voştrii; şi de asemenea va deschide arii suplimentare de creativitate prin care întreaga piesă sau producţie poate fi îmbogăţită.

În măsura în care le permiţi intuiţilor şi cunoştiinţelor self-ului multidimensional să curgă prin self-ul conştient, în acea măsură nu numai că îţi joci mai eficient rolul din piesă, dar de asemenea adaugi noi energii, înţelegeri şi creativitate întregii dimensiuni.

Bineînţeles, ţi se pare că tu eşti singura parte conştientă din tine, deoarece te identifici cu actorul din această producţie particulară. Celălalte porţiuni ale personalităţii tale multidimenionale, din aceste alte piese reîncarnaţionale, sunt de asemenea conştiente. Şi deoarece tu eşti o conştiinţă multidimensională, “tu” eşti de asemenea conştient în alte realităţi decât aceasta.

Personalitatea ta multidimensională, identitatea ta reală, adevăratul tu, este de asemenea conştient de sine, în oricare din aceste roluri.

Per total, aceste “fragmente de perioadă” au un scop specific. Datorită propiei naturi a conştiinţei, ea urmăreşte pe cât posibil să se materializeze în cât mai multe dimensiuni – să creeze din sine noi nivele de conştiinţă, noi ramnificaţii. Făcând acest lucru, ea creează toată realitatea. Aşadar, realitatea este tot timpul într-o stare de devenire. De exemplu, gândurile ce le gândesti în rolurile tale de actor, sunt complet unice şi conduc către noi creativităţi. Anumite aspecte ale propiei tale conştiinţe nu ar putea fi împlinite în alt mod.

Atunci când te gândeşti la reîncarnare, presupui o serie de progresii. În schimb, variatele vieţi cresc din ceea ce este self-ul tău interior. Ele nu sunt aruncate asupra ta de către o oarecare agenţie exterioară. Ele sunt o dezvoltare materială, în timp ce conştiinţa ta se deschide şi se exprimă în cât mai multe moduri posibile. Ele nu sunt restricţionate de o viaţă tridimensională şi nici de existenţa tridimensională singură.

Conştiinţa ta are multe forme iar aceste forme nu trebuie să fie asemănătoare mai mult decât, de exemplu, o omidă este asemănătoare unui fluture. Sufletul sau entitatea are libertate deplină de expresie. Ea îşi schimbă forma pentru a se potrivi manifestării sale, alcătuind medii asemănătoare condiţiilor de pe scenă, lumi ce sunt în acord cu scopurile sale. Fiecare cadru aduce noi dezvoltări ulterioare.

Sufletul sau entitatea este energie spirituală puternic individualizată. Ea formează orice corp pe care îl porţi acum, şi este forţa mobilă din spatele supravieţuirii tale fizice, deoarece din ea îţi primeşti vitalitatea. Conştiinţa nu poate fi statică ci ea caută noi creativităţi.

Aşadar, sufletul sau entitatea susţine realitatea tridimensională cât şi self-ul tridimensional cu propietăţile sale. Abilităţiile entităţii se află în self-ul tridimensional. Self-ul tridimensional, actorul, are acces la aceste informaţii şi posibilităţi. Învăţând să folosească aceste potenţialuri, învăţând să îşi redescopere relaţia cu entitatea, self-ul tridimensional ridică chiar mai sus nivelul de realizare, înţelegere şi creativitate. Self-ul tridimensional devine mai mult decât ceea ce este.

Nu numai entitatea este fortificată, dar şi portiuni din ea fiind Actualizate în existenţa tridimensională, adaugă acum calităţii şi naturii acelei existenţe. Fără această creativitate, viaţa planetară, în termenii Voştrii, ar fi tot timpul sterilă. Sufletul sau entitatea oferă viaţă corpului şi self-ului tridimensional din interiorul lui. Self-ul tridimensional îşi urmăreşte apoi scopul de a deschide noi zone de creativitate.

Cu alte cuvinte, entităţiile sau sufletele trimit porţiuni din ele pentru a deschide drumuri de realitate ce altfel nu ar exista. Self-urile tridimensionale, existând în aceste realităţi, trebuie să îşi concentreze complet atenţia acolo. O atenţie interioară le ofera o sursă de energie şi putere. Totuşi, ele trebuie să îşi înţeleagă rolul lor de actori, “despărţit” de rolul particular şi printr-un alt act de înţelegere, să se reîntoarcă la entitate.

Există unii ce apar complet conştienţi în aceste piese. Aceste personalităţi îşi îmbrăţişează de bunăvoie rolurile, ştiind că sunt roluri, cu scopul de a-i conduce pe ceilalţi spre realizările şi perfecţionările necesare. Ei conduc actorii pentru ai ajuta să vadă dincolo de ei şi de cadrele create de ei. Acele personalităţi din alte nivele de existenţă supraveghează piesa, vorba vine, şi apar printre actori. Scopul lor este de a deschide în sinele self-urilor tridimensionale acele uşi psihologice ce le vor conduce către un progres suplimentar în alt sistem de realitate.

Voi învăţaţi să fiţi cocreatori. Învăţaţi să fiţi zei – aşa cum înţelegeţi acum termenul. Învăţaţi responsabilitatea – responsabilitatea oricărei conştiinţe individualizate. Învăţaţi să manevrati energia ce eşti tu pentru scopuri creative.

Vei fi legat de cei pe care îi iubeşti sau urăşti, deşi vei învăţa să eliberezi, disipezi şi să abandonezi ura. Vei învăţa să foloseşti creativ până şi ura, să o îndrepţi către scopuri nobile, iar în final să o transformi în iubire. Voi clarifica acest aspect în capitolele următoare.

Decorul din mediul tău fizic, uneori încântătoarele nimicuri, aspectele fizice ale vieţii aşa cum o cunoşti tu, sunt toate camuflaje, aşa că voi numi realitatea fizică un camuflaj. Totuşi, aceste camuflaje sunt compuse din vitalitatea universului. Rocile, pietrele, munţii şi pământul sunt camuflaje vii, structuri psihice interconectate formate din minuscule conştiinţe pe care nu le poţi percepe ca atare. Atomii şi moleculele din interiorul lor au propia conştiinţă, la fel cum moleculele şi atomii din corpului tău au propia conştiinţă.

Deoarece toţi contribuiţi la formarea mediului fizic şi întrucât sunteţi aşezati într-o formă fizică, atunci folosind simţurile fizice ve-ţi percepe doar acest decor fantastic. Realitatea ce există atât înăuntru lui cât şi în afara lui te va ocoli. Chiar şi actorul nu este în totalitate tridimensional. El este o parte a unui self multidimensional.

Înăuntrul lui există metode de percepţie ce îi permit să vadă prin setările camuflajului, să vadă dincolo de scenă. El îşi foloseşte constant aceste simţuri interne, deşi partea de actor din el este atât de concentrată asupra piesei încât acestea îi curg printre degete. Într-o manieră extinsă, simţurile fizice creează realitatea fizică ce par doar a o percepe. Ele însele sunt o parte a camuflajului, asemănătoare cu nişte lentile suprapuse peste percepţiile interioare, lentile ce te forţează să “vezi” un câmp disponibil de activitate ca materie fizică; în concluzie te poţi sprijini pe ele doar cât să îţi spună în mod superficial ceea ce se întâmplă. Poţi preciza poziţia altor actori sau timpul folosind un ceas, dar aceste simţuri fizice nu îţi vor spune că timpul însuşi este un camuflaj, că actorii sunt formaţi din conştiinţă sau că alte realităţi pe care nu le vezi există peste şi dincolo de materia fizică ce este atât de aparentă.

Însă, tu poţi – folosindu-ţi simturile interioare - să percepi realitatea aşa cum există separată de piesă şi de rolul tău din ea. Pentru a realiza acest lucru trebuie ca cel puţin momentan să îţi îndrepţi atenţia în afara activităţii constante ce se desfăşoară în jurul tău - să inchizi simţurile fizice- şi să îţi îndrepţi atenţia către acele evenimente ce mai devreme ţi-au scăpat.

Într-adevar foarte simplificat, efectul ar fi asemănător cu schimbarea unui set de ochelari cu altul, întrucât simţurile fizice sunt atât de artificiale – fundamental vorbind- self-ului interior precum un set de ochelari sau o proteză auditivă este pentru self-ul fizic. Aşadar, simţurile interne sunt rareori folosite complet conştient.

De exemplu, ai fi mult mai dezorientat, poate chiar înspăimântat, dacă între un moment şi următorul mediul tău familiar ar dispărea şi ar fi înlocuit de alte tipuri de date pe care încă nu eşti pregătit să le înţelegi; aşadar, o mare parte din informaţiile primite de la simţurile interioare trebuie să fie traduse în termeni pe care să îi poţi înţelege. Cu alte cuvinte, asemenea informaţii trebuie cumva să aibă sens pentru tine ca self tridimensional.

După cum vezi, setul tău particular de camuflaje nu este singurul existent. Alte realităţi sunt alcătuite din sisteme complet diferite, cu toate acestea toate personalităţile deţin simţuri interne ce sunt atribute ale conştiinţei, iar prin aceste simţuri interne sunt menţinute comunicări despre care self-ul normal conştient ştie foarte puţine lucruri. O parte din scopul meu este de a face cunoscute o parte dintre aceste comunicări.

Prin urmare, sufletul sau entitatea nu este self-ul ce citeşte această carte. Mediul tău înconjurător nu este pur şi simplu lumea aşa cum o cunoşti tu, ci de asemenea este alcătuit din medii ale vieţilor anterioare asupra cărora nu te concentrezi în momentul de faţă. Mediul tău real este alcătuit din gândurile şi emoţiile tale, întrucât de la acestea tu formezi nu numai această realitate ci şi fiecare realitate în care participi.

Mediul tău real este neştiutor faţă de timp şi spaţiu aşa cum le cunoşti tu. În acest mediu nu ai nevoie de cuvinte, deoarece comunicarea este instantanee. În mediul tău real tu formezi lumea fizică pe care o cunoşti.

Simţurile interne îţi vor permite să percepi realitatea ce este independentă de forma fizică. O sa îţi cer ca momentan să îţi abandonezi rolul şi să încerci acest simplu exerciţiu: Imaginează-ţi că te aflii pe o scenă luminată, scena fiind camera în care stai acum. Închide ochii şi închipuie-ţi că luminile s-au stins, cadrul a disparut iar tu eşti singur.

Totul este întunecat. Păstrează liniştea. Imaginează-ţi existenţa simţurilor interne. Pentru moment, prefă-te că ele corespund celor fizice. Eliberează-ţi mintea de toate grijile şi gândurile. Fii receptiv. Ascultă foarte uşor nu sunetele fizice ci cele care vin prin simţurile interne.

Imagini pot să apară. Acceptă-le ca privelişti la fel de valide ca acelea pe care le vezi fizic. Prefă-te că există o lume interioară şi că ea îţi va fi dezvăluită în timp ce înveţi să o percepi prin aceste simţuri interne.

Prefă-te că ai fost orb faţă de această lume întreaga ta viaţă, iar acum încet încet începi să o redescoperi. Nu judeca întreaga lume lăuntrică după imaginile inerente ce le poţi percepe la început, sau după sunetele ce le poţi auzi, deoarece încă îţi vei folosi imperfect simţurile interne.

Fă acest simplu exerciţiu pentru câteva momente înainte să te culci sau când te aflii într-o stare de relaxare. De asemenea, poate fi facut în mijlocul unei sarcini obişnuite ce nu îţi necesită întreaga atenţie.

Vei învăţa să te concentrezi într-o nouă dimensiune de atenţie, făcând poze rapide într-un mediu strain. Ţine minte că vei percepe doar fragmente. Acceptă-le, dar în acest stadiu nu încerca să le interpretezi sau să le judeci.

Pentru inceput, 10 minute pe zi este suficient. Într-o oarecare măsură, informaţiile din această carte sunt direcţionate prin simţurile interne ale femeii ce este în transă. Asemenea strădanii sunt rezultatul unei percepţii interioare puternic organizate dar şi a antrenamentului. Ruburt nu ar putea primi de la mine informaţiile, acestea neputând fi traduse sau interpretate, atâta timp cât ea ar fi intens folcalizată în mediul fizic. Aşadar, simţurile interne sunt canale ce asigură comunicarea între variatele dimensiuni de existenţă. Totuşi, chiar şi aici informaţia trebuie să fie într-o oarecare măsură distorsionata pentru a fi tradusă în termeni fizici. Altfel, ea nu ar putea fi deloc percepută.

Am petrecut o perioadă de timp subliniind faptul că fiecare dintre noi îşi formează mediul, deoarece vreau ca tu să realizezi că responsabilitatea pentru viaţa şi mediul tău sunt ale tale.

Dacă ai crede contrariul, atunci eşti limitat; mediul tău reprezintă suma totală a cunoştiinţelor şi experienţelor. Atâta timp cât crezi că mediul tău este obiectiv şi independent de tine, atunci într-o oarecare măsură te simţi neputincios în a-l schimba, a vedea dincolo de el, sau a imagina alternative ce pot fi mai puţin aparente. Mai tarziu în această carte voi explica variatele metode ce îţi vor permite să îţi schimbi mediul în mod avantajos şi drastic.

De asemenea, am discutat despre reîncarnare în conexiune cu mediul deoarece multe şcoli de gândire supraaccentuează efectul existenţelor reîncarnaţionale, astfel încât des explică circumstanţele vieţii prezente ca un rezultat al unor modele rigide şi intransigente determinate într-o viaţă “trecută”. Tu te vei simţi relativ incompetent în a manevra prezenta realitate fizică, în a-ţi schimba mediul, a influenţa şi modifica lumea, dacă simţi că eşti la mila condiţiilor asupra cărora nu ai nici un control.

Motivele oferite pentru asemenea subjugări contează puţin pe termen lung, deoarece motivele se schimbă odată cu timpul şi odată cu cultura ta. Nu eşti în subordinea unei sentinţe plasate asupra ta datorită păcatului originar, a unor evenimente din copilărie sau experienţelor dintr-o viaţă trecută. De exemplu, viaţa ta ar putea fi mult mai puţin împlinită decât ai prefera să fie. Poţi fi mai puţin atunci când ai vrea să fii mai mult, dar nu eşti sub o palisadă plasată asupra psihicului tău, fie de către păcatul originar, sindromul copilăriei a lui Freud, sau influenţe ale unor vieţi trecute. Voi încerca să explic aici influenţele vieţii trecute un pic mai clar. Ele te afectează aşa cum o face orice experienţă. Totuşi, timpul nu este închis – el este deschis. O viaţă nu este îngropată în trecut, deconectată de self-ul prezent şi de orice self viitor.

Aşa cum am explicat mai devreme, vieţile sau piesele au loc simultan. Creativitatea şi conştiinţa nu sunt niciodată realizări liniare. În fiecare viaţă tu alegi şi creezi propiile tale cadre şi medii, iar în aceasta tu alegi părinţii şi orice incidente din copilărie ce ajung în experienţa ta. Tu scrii scenariul.

Ca un adevarat profesor cu mintea absentă, self-ul conştient uită toate acestea, iar atunci când o tragedie, dificultate sau provocare apare în scenariu, self-ul conştient caută ceva, sau pe cineva pe care să dea vina. Înainte ca această carte să se termine, sper să îţi arăt precis cum poţi crea fiecare minut al experienţei tale astfel încât să poţi începe a-ţi exercita adevărata responsabilitate creativă la un nivel conştient - sau aproape conştient.

În timp ce citeşti acum această carte, uită-te împrejurul camerei în care stai. Scaunele şi mesele, tavanele şi podelele, pot părea reale şi solide – chiar permanente – în timp ce prin contrast, tu te poţi simţi foarte vulnerabil, prins într-un moment dintre naştere şi extincţie. Te poţi simţi gelos atunci când te gândeşti la asta, imaginându-ţi că universul fizic continuă să existe mult după ce ai dispărut. Totuşi, până la sfârşitul acestei cărţi sper că vei realiza eterna validitate a propiei tale conştiinţe, cât şi impermanenţa acelor aspecte fizice ale mediului şi universului tău, ce acum par atât de sigure.