Traduceri din Seth

Cu puţinele cunoştiinţe oferite până acum putem cel putin începe să discutăm tema acestei cărti: Eterna validitate a sufletului. Chiar şi atunci când explorăm alte aspecte, vom încerca să ilustrăm aspectul multidimensional a self-ului interior. Există multe concepţii greşite legate de el, iar pentru început vom încerca să le alungăm.

În primul rând, un suflet nu este ceva deţinut de tine. Este ceea ce eşti tu. De obicei folosesc termenul “entitate” în loc de “suflet”, pur şi simplu deoarece acele concepţii greşite nu sunt legate de cuvântul “entitate”, iar conotaţiile sale sunt mai puţin religioase într-un sens organizaţional.

Problema este că tu consideri în mod frecvent sufletul sau entitatea ca fiind un “produs” finalizat, static, ce îţi aparţine dar care nu este tu. Sufletul sau entitatea - cu alte cuvinte, cea mai intimă şi puternică identitate interioară este şi trebuie să fie în continuă schimbare. Aşadar, el nu este ceva asemănator unui suvenir nepreţuit. El este în viaţă, sensibil, curios. El formeaza corpul şi lumea pe care o ştii şi este într-o stare de devenire.

În realitatea tridimensională în care ego-ul tău îşi are principala focalizare, devenirea presupune un punct de sosire, o destinaţie – un sfârşit a ceea ce a fost într-o stare de devenire. Dar în esenţă, sufletul sau entitatea îşi are existenţa în alte dimensiuni, iar în acestea realizările nu sunt dependente de sosiri în orice punct, spirituale sau de altă natură.

Sufletul sau entitatea se află tot timpul într-o stare de schimbare continuă, sau de învăţare, de dezvoltări ce au legătură mai degrabă cu experienţa subiectivă decât cu timpul sau spaţiul. Acest lucru nu este atât de misterios pe cât sună. Fiecare dintre cititorii mei joacă un joc în care self-ul conştient, egotistic pretinde că nu ştie ceea ce self-ul întreg cu siguranţă ştie. De vreme ce ego-ul este o parte a self-ului întreg, atunci el trebuie să fie conştient de asemenea cunoştiinţe. Însă, în focalizarea sa intensă asupra realităţii fizice, el pretinde că nu ştie, până când se simte capabil a folosi informaţia în termeni fizici.

Aşadar, tu ai acces la self-ul interior. Nu eşti deloc separat de propiul suflet sau entitate. Ego-ul preferă să se considere cârmaciul, vorba vine, deoarece el este cel care se preocupă în mod direct cu uneori tumultoasele mări ale realităţii fizice, şi nu vrea să fie distras de la această sarcină.

Există întotdeuna canale psihologice sau psihice ce trimit comunicări înainte şi înapoi prin variatele niveluri ale self-ului, iar ego-ul acceptă fără nici o întrebare informaţiile şi datele necesare din porţiunile interioare ale personalităţii. De fapt, poziţia sa depinde într-o mare măsură de acceptarea tacită a datelor interioare. Cu alte cuvinte, ego-ul, self-ul exterior pe care îl consideri ca fiind self-ul tău – acea porţiune din tine îşi menţine siguranţa şi aparenta comandă deoarece straturile interioare ale personalităţii tale îl susţin constant, asigură operarea corpului fizic şi menţin comunicările cu multitudinea de stimuli ce vin atât din condiţiile exterioare cât şi din condiţiile interioare. Sufletul sau entitatea nu este diminuată ci extinsă prin intermediul reîncarnărilor, prin existenţa şi experienţa în realităţiile probabile – ceva ce voi explica mai târziu.

Numai deoarece tu ai o concepţie foarte limitată depre propia ta entitate, insişti asupra faptului că e aproape sterilă în singularitatea sa. Există milioane de celule în interiorul corpului tău, dar îţi numeşti corpul o unitate ce o consideri ca fiind a ta. Într-adevăr tu o formezi, din interior către exterior, şi totuşi o formezi din substanţă vie, iar fiecare particulă minusculă are propia sa conştiinţă vie. Există grupuri de materie, şi in acea privinţă există grupuri de conştiinţă, fiecare individuală, cu propiul lor destin, abilităţi şi potenţialuri. Nu există limite ale entităţii tale; aşadar, cum poate entitatea sau sufletul tău să aibă limite, căci limitele l-ar inchide ţi i-ar nega libertatea.

Deseori pare că sufletul este privit ca şi o piatră preţioasă, ce în final va fi prezentată ca un dar oferit lui Dumnezeu, sau este privit aşa cum unele femei şi-au privit virginitatea – ceva nepreţuit ce trebuie să fie pierdut; pierderea lui echivalând cu un dar preţios oferit receptorului.

În multe filozofii acest tip de idee este întreţinut – sufletul fiind returnat apoi unui legiuitor principal, sau fiind dizolvat într-o stare nebuloasă aflată undeva între existenţă şi nonexistenţă. În primul rând, sufletul este creativ. El poate fi privit din multe puncte de vedere. Caracteristicile sale, pot fi într-o oarecare măsură date, şi într-adevăr majoritatea cititorilor mei pot găsi singuri aceste caracteristici, dacă ar fi suficient de motivaţi şi dacă aceasta ar fi principala lor preocupare. Sufletul sau entitatea este el însuşi cea mai motivată, cea mai energizată şi potenta unitate de conştiinţă cunoscută în orice univers.

Este energie concentrată într-o măsură aproape incredibilă. Ea conţine potenţialuri nelimitate, dar trebuie să îşi formeze propia identitate şi propiile lumi. Ea poartă înăuntrul ei responsabilitatea întregii existenţe. În interiorul ei există potenţialuri ale personalităţii ce se află dincolo de înţelegerea ta prezentă. Ţine minte, vorbesc despre propiul tău suflet sau entitate, cât şi despre suflet sau entitate în general. Tu eşti o manifestare a sufletului tău. Câţi dintre voi ar vrea să îşi limiteze realitatea, întrega realitate, la experienţa pe care o cunoşti în prezent? Tu faci acest lucru când îţi imaginezi că self-ul tău prezent este întreaga ta personalitate, sau când insişti ca identitatea ta să ramână neschimbată într-o eternitate nesfârşită.

O asemenea eternitate ar fi într-adevar moartă. În multe feluri, sufletul este un dumnezeu incipient, iar mai tarziu în această carte vom vorbi despre “conceptul de dumnezeu”. Pentru moment, vom fi preocupaţi cu entitatea sau sufletul, self-ul lărgit ce sopteşte chiar acum în ungherele ascunse ale experienţei fiecărui cititor. Sper ca în această carte nu numai să te asigur de eterna validitate a sufletului sau entităţii, ci şi să te ajut să îi simţi realitatea sa vitală din interiorul tău. În primul rând, trebuie să ai o oarecare idee despre propia ta structură psihologică şi psihică. Atunci când într-o oarecare măsură înţelegi cine şi ce eşti, atunci îţi pot explica mult mai clar cine şi ce sunt. Sper să te familiarizez cu acele aspecte profund creative ale existenţei tale, astfel încât să le poţi folosi pentru a-ţi extinde întreaga ta experienţă.

Mulţi indivizi îşi imaginează sufletul ca fiind un ego imortalizat, uitând că ego-ul aşa cum îl cunoşti este doar o mică porţiune a self-ului; în consecinţă, această secţiune a personalităţii este pur şi simplu proiectată în afară, vorba vine, la infinit. Deoarece dimensiunile propiei realităţi sunt atât de puţin înţelese, conceptele tale sunt nevoite a fi limitate. Iar în ceea ce priveşte “imortalitatea”, omenirea pare a spera la o viitoare dezvoltare egotistică, şi totuşi se opune ideei că o asemenea dezvoltare ar putea implica schimbarea. Prin intermediul religiilor, ea afirmă că într-adevăr are un suflet, fără măcar a se întreba ce este un suflet, iar des pare a-l considera un obiect ce se află în posesia sa.

Personalitatea, chiar aşa cum o cunoşti tu, se schimbă constant şi nu întotdeuna în moduri ce sunt anticipate – de fapt, cel mai adesea, în moduri imprevizibile. Tu insişti să îţi focalizezi atenţia ta asupra similarităţilor ce sunt croite prin propiul tău comportament, iar asupra acestora tu construieşti o teorie ce afirmă că self-ul urmează un model, pe care tu în schimb l-ai transpus asupra lui. Iar modelul transpus te împiedică să vezi self-ul aşa cum este el în realitate. Prin urmare, tu proiectezi acest punct de vedere distorsionat asupra concepţiei tale despre realitatea sufletului. Aşadar, te gândeşti la suflet în lumina unor concepţii eronate pe care le menţii chiar şi în ceea ce priveşte natura sinelui tău muritor.

Vezi, chiar şi self-ul muritor este mult mai miraculos şi minunat decât îl poţi percepe, posedând mult mai multe abilităţi decât i-ai atribuit. Încă nu înţelegi adevărata natură a percepţiei, chiar şi în ceea ce priveşte self-ul muritor, iar din acest motiv poţi cu greu înţelege percepţiile sufletului. Căci sufletul, înainte de toate, percepe şi creează. Ţine minte încă o dată că tu eşti un suflet acum. Aşadar, sufletul din interiorul tău, în momentul acesta percepe. Metodele sale de percepţie sunt aceleaşi acum pe cât sunt cele din timpul de dinaintea naşterii tale fizice, iar la fel vor fi şi după moartea ta fizică. În esenţă, porţiunea interioara din tine, materialul-suflet, după moartea fizică nu îşi va schimba brusc metodele sale de percepţie şi nici caracteristicile.

Prin urmare, poţi afla acum ce este sufletul. Nu este ceva ce te aşteaptă la moartea ta şi nici nu este ceva ce trebuie salvat sau mântuit, de asemenea fiind ceva ce nu poţi pierde. Termenul “să îţi pierzi sau să îţi salvezi sufletul” a fost vulgar interpretat greşit şi distorsionat, deoarece el este partea din tine ce este într-adevar indestructibilă. Vom intra în această chestiune particulară într-o porţiune din carte ce tratează conceptul de dumnezeu şi religia.

Propia ta personalitate, aşa cum o cunoşti, acea portiune din tine pe care o consideri cea mai preţioasă, partea din tine cea mai unică, de asemenea nu va fi niciodată distrusă sau pierdută. Ea este o porţiune din suflet. Nu va fi înglobată de suflet şi nici ştearsă sau subjugată de către el; pe de altă parte, nu va putea fi niciodată separată. Cu toate acestea, ea este doar un singur aspect al sufletului tău. În termenii voştrii, individualitatea ta, în orice mod vrei să te gândeşti la ea, continuă să existe.

Ea continuă să crească şi să se dezvolte, dar creşterea şi dezvoltarea sa sunt puternic dependente de realizarea că, deşi este distinctă şi individuala, este de asemenea doar o manifestare a sufletului. În masura în care realizează acest lucru, ea învaţă să se extindă în creativitate şi să folosească acele abilităţi ce se află inerent în interiorul ei.

Din păcate, ar fi mult mai uşor să îţi spun simplu că individualitatea ta continuă să existe şi să ne limităm la acest lucru. Deşi ar fi o parabolă îndeajuns de rezonabilă, ea a mai fost spusă în acel mod particular şi există pericole în simplicitatea povestirii. Adevărul este că personalitatea ce eşti acum şi personalitatea care ai fost şi vei fi – în termenii în care înţelegi timpul – toate aceste personalităţi sunt manifestări ale sufletului, a sufletului tău.

Aşadar, sufletul tău – sufletul ce tu eşti- sufletul din care eşti o parte – acel suflet este un fenomen cu mult mai creativ şi miraculos decât ai presupus mai înainte. Iar când acest lucru nu este clar înţeles, când conceptul este diminuat de dragul simplităţii - aşa cum am menţionat mai înainte – atunci intensa vitalitate a sufletului tău nu va putea fi niciodată înţeleasă. Sufletul tău posedă înţelepciunea, cunoaşterea şi informaţiile ce sunt o parte a experienţei tuturor acestor alte personalităţi, iar în interiorul tău tu ai acees la aceste informaţii, dar doar dacă înţelegi adevărata natură a realităţii tale. Lasă-mă să subliniez încă o dată că aceste personalităţi există independent în interior şi sunt o parte a sufletului, iar fiecare dintre ele este liberă să creeze şi să se dezvolte.

Există totuşi o comunicare interioara, iar cunoştiinţele unei personalităţi sunt disponibile oricui – nu după moartea fizică, ci acum, în momentul tău prezent. Sufletul însuşi, aşa cum am menţionat mai devreme, nu este static. El creşte şi se dezvoltă chiar prin experienţa acelor personalităţi ce îl compun, şi spus cât mai simplu cu putinţă, este mai mult decât suma părţilor sale.

În realitate nu există sisteme închise. În sistemul tău fizic, natura percepţiilor tale îţi limitează într-o anumită măsură ideea ta de realitate, deoarece intenţionat decizi să te concentrezi într-un “cadru” dat. Dar, fundamental vorbind, conştiinţa nu poate fi niciodată un sistem închis, iar toate barierele de o asemenea natură sunt o iluzie. Aşadar, sufletul însuşi nu este un sistem închis. Atunci când te gândeşti la el, de obicei îl vezi în această lumină – neschimbător, o citadelă psihică sau spirituală. Dar, citadelele nu numai că ţin la distanţă invadatorii ci de asemenea împiedică expansiunea şi dezvoltarea.

Există multe aspecte foarte dificil a fi exprimate în cuvinte, deoarece ţi-e atât de teamă să nu îţi pierzi simţul identităţii încât te opui ideii că de exemplu sufletul este un sistem spiritual deschis, un centru puternic de creativitate ce se întinde în toate direcţiile - şi totuşi exact acest lucru este.

Îţi spun asta şi în acelaşi timp îţi reamintesc că prezenta ta personalitate nu este niciodată pierdută. Alt cuvânt pentru suflet este entitate. După cum vezi, nu este doar o chestiune de a-ţi oferi o definiţie a sufletului sau a entităţii, deoarece chiar şi pentru a avea o înţelegere fugară în termeni logici, tu ar trebui sa îl înţelegi în termeni spirituali, psihici şi electromagnetici; să înţelegi natura fundamentală a conştiinţei cât şi a acţiunii. Dar, poţi descoperi intuitiv natura sufletului sau entităţii; iar în multe moduri, cunoaşterea intuitivă este superioară oricărui alt tip de cunoaştere.

O premisă pentru înţelegerea intuitivă a sufletului este dorinţa de a-l atinge. Dacă dorinţa este suficient de puternică, atunci vei fi automat condus către experienţe ce vor rezulta în strălucitoare, inconfundabile cunoaşteri subiective. Există metode ce te vor ajuta să faci acest lucru, iar eu îţi voi oferi câteva către sfârşitul acestei cărţi.

Pentru moment, uite un exerciţiu eficient şi simplu. După ce ai citit până în acest punct, închide ochii şi încearcă să simţi înăuntrul tău sursa puterii din care propia respiratie şi forţele vieţii provin. O parte dintre voi vor reuşi de la prima încercare. Altora le va trebui mai mult. Atunci când simţi în interiorul tău această sursă, încearcă să vizualizezi curgerea puterii prin tot corpul tău fizic, prin degetele de la maini şi de la picioare, prin porii corpului, către toate direcţiile, în centru aflându-te tu. Imaginează-ţi raze de lumină nediminuate, ajungând la tine prin frunziş, prin norii de deasupra, trecând prin centrul pământului, extinzându-se către colţurile îndepărtate ale universului.

Nu vreau ca acest exerciţiu să fie doar simbolic, deoarece deşi el poate începe prin imaginaţie, el este bazat pe fapte iar emanaţiile din conştiinţa ta şi creativitatea sufletului tău într-adevăr ajung în exterior. Exerciţiul îţi va oferi o oarecare idee despre adevărata natură, creativitate şi vitalitate a sufletului, din care poţi mai apoi extrage propia ta energie şi din care eşti o porţiune mică şi individuală.

Discuţia nu este menită a fi o prezentare ezoterică, fară nici un scop practic în vieţile voastre de zi cu zi. Adevărul este că atât timp cât deţii concepţii limitate despre propia ta realitate, nu poţi obţine avantaje din numeroasele tale abilităţi; şi în timp ce ai o concepţie limitată despre suflet, atunci într-o oarecare măsură te izolezi de sursa propiei tale existenţe si creativitate.

Aceste abilităţi funcţionează fie că eşti conştient sau nu de ele, dar des acţionează împotriva ta şi nu cu cooperarea ta conştientă; iar atunci când chiar le foloseşti, devii speriat, dezorientat sau confuz. Indiferent de ceea ce ai fost învăţat, trebuie să înţelegi că, fundamental vorbind, percepţiile nu sunt fizice în felul în care termenul este de obicei utilizat. Dacă te observi atunci când percepi informaţii prin alte simţuri decât cele fizice, atunci trebuie să accepţi că acesta este modul în care percepţia funcţionează.

Ceea ce des se întâmplă este că a ta concepţie despre realitate este atât de limitată încât te înspăimânţi de fiecare dată când percepi orice experienţă ce nu se încadrează în ea. Nu vorbesc doar de acele abilităţi în sens larg numite “percepţii extrasenzoriale”. Aceste experienţe ţi se par a fi extraordinare doar deoarece, pentru o perioadă atât de lungă de timp, ai negat existenţa oricărei percepţii ce nu a venit prin simţurile fizice.

Aşa numita percepţie extrasenzorială îţi oferă doar o idee nefinisată şi distorsionată a căilor fundamentale prin care self-ul interior primeşte informaţie; dar conceptele construite în jurul percepţiei extrasenzoriale sunt cel puţin mai aproape de adevăr şi ca atare reprezintă o îmbunătăţire asupra ideei că toate percepţiile sunt în esenţă fizice.

Este aproape imposibil să separi o discuţie despre natura sufletului de o discuţie despre natura percepţiei. Foarte pe scurt, haideţi să recapitulăm câteva puncte: Tu formezi materia fizică şi lumea fizică pe care o cunoşti. Se poate spune despre simţurile fizice că ele crează lumea fizică prin faptul că te forţează să percepi un câmp disponibil de energie în termeni fizici şi impun un model puternic specializat asupra acestui câmp de realitate. Folosind simţurile fizice, nu poţi percepe realitatea în alt mod.

Această percepţie fizică nu alterează în nici un fel percepţia nativă, fundamentală şi neîncătuşată ce este caracteristică self-ului interior, self-ul interior fiind portiunea ce se află înăuntrul tău. Self-ul interior îşi cunoaşte relaţia cu sufletul. Poţi spune că el este o porţiune a sufletului ce acţionează ca un mesager între suflet şi prezenta ta personalitate.

Trebuie de asemenea să înţelegi că deşi folosesc termeni ca “suflet” , “entitate”, “self interior”, “personalitate prezentă”, fac acest lucru doar de dragul convenienţelor, căci una este parte a celeilalte; nu există nici un punct unde una începe şi cealaltă se termină.

Poţi vedea foarte uşor acest fapt dacă te gândeşti la modul cum psihologii folosesc termenii “ego”, “subconştient” şi chiar “inconştient”. Ceea ce pare subconştient poate deveni conştient în momentul următor. Un motiv inconştient poate fi de asemenea conştient la un moment dat. Chiar în aceşti termeni, experienţa ta ar trebui să îţi spună că, cuvintele însele alcătuiesc separări ce nu există în propia ta existenţă.

Tu pari a percepe exclusiv prin intermediul simţurilor fizice, şi totuşi, trebuie doar să îţi extinzi ideile tale egotistice despre realitate pentru a descoperi că până şi self-ul tău egotistic va accepta bucuros existenţa informaţiilor nonfizice.

În timp ce face asta, propiile idei ale naturii sale se vor schimba şi extinde automat. Orice act de percepţie îl schimbă pe cel care percepe, aşa că sufletul, fiind considerat cel care percepe, trebuie de asemenea să se schimbe. Nu există diviziuni reale între cel care percepe şi lucrul ce aparent este perceput. În multe aspecte, lucrul perceput este o extensie a celui care percepe. Poate părea ciudat, dar toate procesele sunt mentale, sau dacă preferi, procese psihice. Aceasta este o explicaţie extrem de simplă; totuşi gândul creează realitatea. Apoi, creatorul gândului percepe obiectul şi nu înţelege conexiunea dintre el şi acest aparent lucru separat.

Această caracteristică de a materializa gândurile şi emoţiile în realităţi fizice este un atribut al sufletului. În realitatea ta, aceste gânduri sunt create fizic. În alte realităţi, ele pot fi “construite” într-o manieră complet diferită. Aşadar, sufletul tău, ceea ce tu eşti, construieşte pentru tine realitatea ta fizică din natura gândurilor şi aşteptărilor tale.

Prin urmare, poţi rapid vedea cât de importante sunt emoţiile tale subiective. Această cunoaştere – că universul este o construcţie de idei – poate să îţi ofere imediat indicii ce îţi vor permite să îţi schimbi benefic mediul şi circumstantele tale. Atunci când nu înţelegi natura sufletului, şi nu realizezi că gândurile şi emoţiile tale formează realitatea fizică, atunci te simţi neputincios în a o schimba. În capitolele ulterioare a cărţii, sper să îţi ofer câteva informaţii practice ce îţi vor permite să îţi modifici în mod practic natura şi structura vieţii tale de zi cu zi.

Sufletul percepe toate experienţele într-un mod direct. Majoritatea experienţelor de care eşti conştient vin ambalate în formă fizică, iar tu te uiţi la ambalajul experienţei şi nu te gândeşti să te uiţi în interiorul ei. Lumea pe care o cunoşti este una din infinitele materializări luate de conştiinţă, în felul acesta ea este validă.

Însă, sufletul nu are nevoie să urmeze legile şi principiile ce sunt o parte a realităţii fizice şi nici nu depinde de percepţia fizică. Percepţiile lui sunt constituite din acte şi evenimente ce sunt mentale şi se află, vorba vine, sub evenimentele psihice aşa cum le cunoşti tu. Percepţiile sufletului nu sunt dependente de timp, deoarece timpul este un camuflaj fizic ce nu se aplică realităţii nonfizice.

Îmi este dificil să îţi explic cum funcţionează experienţa directă, deoarece există un câmp total de percepţie, neştiutor faţă de indici fizici de genul mărimii, culorii, greutăţii, şi sensului cu care sunt îmbrăcate percepţiile tale fizice.

Cuvintele sunt folosite pentru a povesti o experienţă, dar evident ele nu sunt experienţa pe care încearcă să o descrie. Experienţa ta fizică, subiectivă, este atât de legată de gândirea în cuvinte, încât îţi este aproape imposibil să concepi o experienţă ce nu este orientată prin gânduri-cuvinte.

Acum, fiecare eveniment de care eşti conştient este deja o traducere a unui eveniment interior, un eveniment psihic sau mental ce este perceput direct de către suflet, dar tradus în termeni fizici de către porţiunile orientate fizic ale self-ului.

Nici nu mai trebuie spus că sufletul nu necesită un corp fizic pentru procesele de percepţie; că percepţia nu este dependentă de simţurile fizice; că experienţa continuă fie că tu eşti în viaţa asta sau în alta; că metodele fundamentale de percepţie ale sufletului operează în interiorul tău chiar şi în timp ce citeşti această carte. De asemenea rezultă că experienţa din sistemul fizic este dependentă de o formă fizică şi de simţurile fizice – încă o dată, deoarece acestea interpretează realitatea şi o traduc în date fizice. Anumite indicii ale experienţei directe a sufletului pot fi obţinute închizând temporar simţurile fizice – refuzând să le foloseşti ca perceptori şi utilizând alte metode. Într-o anumită măsură, tu faci aceste lucruri în starea de vis, dar chiar şi atunci, în multe vise, tot tinzi să interpretezi experienţele în termeni fizici halucinatorii. Majoritatea viselor pe care ţi le aminteşti sunt de o asemenea natură.

La anumite adâncimi de somn, percepţiile sufletului operează relativ nestingherite. Tu bei, vorba vine, din fântâna pură a percepţiei. Tu comunici cu alte adâncimi ale fiinţei tale şi cu sursa creativităţii tale. Aceste experienţe, nefiind traduse fizic, nu se menţin dimineaţa. Tu nu ţi le aminteşti ca fiind vise. Totuşi, visele pot fi formate mai târziu în cursul acelei seri din informaţia obţinută în timpul a ceea ce voi numi “experienţă de adâncime”. Acestea nu vor fi traduceri exacte ale experienţei, ci mai degrabă a naturii parabolelor de vis – un lucru total diferit.

Acest nivel particular de conştiinţă, ce apare în starea de somn, nu a fost încă localizat de cercetătorii tăi. În timpul lui, este generată energie ce face ca starea de vis să fie posibilă. Este adevărat că visele îi permit self-ului orientat fizic să îşi clarifice experienţa curentă, dar este de asemenea adevărat că acea experienţă este mai apoi reîntoarsă la componentele sale iniţiale. Se eliberează, vorba vine. Porţiuni din ea sunt reţinute ca date fizice “trecute”, dar întreaga experienţă se reîntoarce la starea sa iniţială.

Există “etern”, separată de îmbrăcămintea fizică de care ai nevoie pentru a o înţelege. Existenţa fizică este doar un mod prin care sufletul alege să experimenteze propia sa actualitate. Cu alte cuvinte, sufletul şi-a creat o lume pe care tu să o locuieşti, să o schimbi - o sferă completă de activitate în care noi dezvoltări şi într-adevăr noi forme de conştiinţă pot apărea.

Într-un fel, tu îţi creezi încontinuu sufletul, aşa cum el te creează încontinuu.

Sufletul nu este niciodată diminuat, şi în esenţă nici orice porţiuni ale self-ului.

Sufletul poate fi considerat ca un câmp de energie electromagnetică din care tu faci parte. Atunci când îl consideri în această lumină, este un câmp de acţiune concentrată – o centrală electrică de probabilităţi şi acţiuni probabile ce caută a fi exprimate; o grupare de conştiinţe nonfizice care se cunosc pe sine ca fiind o identitate. Priveşte în acest mod: Tânăra femeie prin care vorbesc a spus odată într-un poem: ”Aceşti atomi vorbesc şi îşi spun că sunt numele meu”.

Corpul tău fizic este un câmp de energie ce are o formă anume, iar atunci când cineva te întreabă care e numele tău, buzele tale îl rostesc – şi totuşi numele nu aparţine atomilor şi moleculelor din buzele ce pronunţă silabele. Numele are înţeles doar pentru tine. Înăuntrul corpului tău nu poţi pune degetul pe propia ta identitate. Dacă ai putea călători în interiorul lui, nu ai putea găsi locaţia identităţii tale, şi totuşi spui “Acesta este corpul meu” şi “Acesta este numele meu”.

Dacă nu poţi fi găsit în corpul tău, nici măcar de tine, atunci unde este această identitate a ta ce susţine că stăpâneşte celulele şi organele ca şi cum ar fi ale sale? Evident, identitatea ta are o oarecare legătură cu corpul tău întrucât nu ai nici o problemă în a distinge corpul tău de corpul altei persoane, şi în mod sigur nu întâmpini probleme în a distinge între corpul tău şi un scaun pe care ai putea sta.

Într-o manieră extinsă, identitatea sufletului poate fi văzută din acelaşi punct de vedere. Ea ştie cine este, şi este mult mai sigură de identitatea sa decât self-ul fizic este faţă de identitatea lui. Şi totuşi, unde în acest câmp de energie electromagnetică poate fi găsita identitatea sufletului?

El regenerează toate porţiunile sale şi îţi oferă identitatea ce este a ta. Iar atunci când ar trebui întrebat “Cine eşti?”, ar răspunde simplu, “Eu sunt eu”, răspunzând de asemenea şi pentru tine.

În termeni de psihologie, aşa cum o înţelegi tu, sufletul poate fi considerat o identitate primă ce este în sine un gestalt de multe conştiinţe individuale – un self nelimitat ce totuşi este capabil a se exprima în multe feluri şi forme, menţinăndu-şi propia sa identitate, propiul “eu sunt” chiar atunci când este conştient că “eu sunt” poate fi parte din alt “eu sunt”. Sunt sigur că ţi se va părea de necrezut, dar adevărul este că acest eu sunt este menţinut, chiar dacă ar putea, figurat vorbind, să se îmbine sau să călătorească prin alte asemenea câmpuri energetice. Cu alte cuvinte, există un schimb între suflete sau entităţi şi nici un sfârşit al posibilităţiilor atât de dezvoltare cât şi de expansiune. Încă o dată, sufletul nu este un sistem închis.

Numai deoarece existenţa ta prezenta este atât de focalizată într-o arie strâmtă, pui asemenea limite rigide asupra definiţiilor tale şi a self-ului, proiectându-le pe acestea asupra conceptelor tale despre suflet. Îţi faci griji pentru identitatea ta fizică şi îţi limitezi întinderea percepţiilor tale datorită fricii că nu te poţi descurca cu mai multe, păstrându-ţi în acelaşi timp individualitatea.

Sufletul nu este înspăimântat pentru identitatea sa. El este sigur de sine. El caută încontinuu. Nu îi este frică de a fi copleşit de experienţă sau percepţie. De exemplu, dacă ai deţine o înţelegere mai completă a naturii identităţii tale, nu te-ai teme de telepatie, căci în spatele acestei griji se află neliniştea că identitatea ta va fi măturată de sugestiile şi gândurile altora.

În interiorul sistemului tau, nici un sistem psihologic nu este închis, nici o conştiinţă nu este închisă, indiferent de aparenţele ce susţin contrariul. Aşa cum des

s-a spus, sufletul este un călător; dar în termenii tăi el este de asemenea creatorul tuturor experienţelor şi a tuturor destinaţiilor. El creează constant lumi, în timp ce le străbate.

Aceasta este natura adevarată a existenţei psihologice din care tu eşti o parte. Aşa cum am menţionat mai înainte, mai târziu îţi voi oferi câteva sugestii practice ce îţi vor permite să recunoşti câteva dintre abilităţiile tale profunde şi să le utilizezi pentru propia de dezvoltare, plăcere şi educaţie.

În esenţă, conştiinţa nu este construită în jurul acelor notiuni de bine şi de rău cărora le acorzi în prezent importanţă. Prin inferenţă, nici sufletul nu este. Acest lucru nu înseamnă că în sistemul tău şi în altele, aceste probleme nu există iar binele nu este preferabil răului. Pur şi simplu înseamnă că sufletul ştie că binele şi răul sunt manifestări a unei realităţi mult mai măreţe.

Vreau să subliniez încă o dată că deşi toate acestea sună complicat atunci când sunt spuse, ele devin mult mai clare atunci când intuitiv înveţi să experimentezi ceea ce eşti; căci dacă nu poţi călătorii în interiorul corpului tău fizic pentru a-ţi găsi identitatea, poţi călătorii prin self-ul tău psihologic.

Există mult mai multe minuni ce pot fi percepute prin această explorare interioara decât poţi crede până atunci când începi o astfel de călătorie. Tu eşti un suflet; tu eşti o manifestare particulară a unui suflet şi este un nonsens absolut să te gândeşti că poţi rămâne ignorant faţă de natura fiinţei tale. Poţi fi capabil să îţi aşterni clar în cuvinte cunoştiinţele tale, dar acest lucru nu va nega în nici un fel valoarea sau validitatea experienţei ce va fi a ta de îndată ce vei începe să te uiţi în interior.

O poţi numi pe aceasta o explorare spirituală, psihică sau psihologică, după cum preferi. Nu vei încerca să îţi găseşti sufletul. În acea privinţă, nu este nimic de găsit. El nu este pierdut, iar tu nu eşti pierdut. Cuvintele pe care le foloseşti poate că nu vor schimba situaţia, dar intenţia ta cu siguranţă o va face.