Blogger Template by Blogcrowds

Într-un fel, se poate spune că voi aveţi civilizaţii reîncarnaţionale precum şi indivizi ce se reîncarnează. Fiecare entitate ce este născută în trup lucrează înspre dezvoltarea acelor abilităti ce pot fi cel mai bine cultivate şi împlinite în mediul fizic. El are o responsabilitate către şi pentru civilizaţia în care îşi are fiecare existenţă deoarece ajută la formarea ei prin propiile sale gânduri, emoţii şi acţiuni.

El învaţă din eşecuri cât şi din succese. Tu crezi că istoria fizică începe odată cu omul din peşteri şi se continuă până în prezent, dar au existat alte măreţe civilizaţii ştiinţifice; de unele vorbindu-se în legende, unele complet necunoscute – toate în termenii voştrii fiind acum dispărute.

Se pare că voi aveţi, probabil doar o singură şansă ca şi specie pentru a vă rezolva probleme, în caz contrar ve-ţi fi distruşi de propia agresivitate, de propia lipsă de înţelegere şi spiritualitate. Precum ţi-au fost date multe vieţi în care să îţi dezvolţi şi să îţi desăvârşeşti abilităţiile, în aceeaşi termeni speciilor le-au fost alocate mai mult decât o singură linie de dezvoltare istorică cu care eşti în prezent familiarizat. Structura reîncarnaţională este doar o faţetă a întregului tablou de probabilităţi. În ea, fără exagerare, tu deţii atât timp cât ai nevoie pentru a dezvolta acele potenţialuri pe care trebuie să le valorifici înainte să părăseşti existenţele reîncarnaţionale. În diverse cicluri de activitate reîncarnaţională grupuri de oameni au întâmpinat criză dupa criză, au ajuns în punctul tău de dezvoltare fizică şi fie au trecut peste el, fie şi-au distrus civilizaţia lor specifică.

În acest caz le-a fost oferită încă o şansă, având cunoaşterea inconştientă nu numai a eşecului lor ci şi a motivelor din spatele lui. Apoi, au început cu un avans psihologic în timp ce formau noi grupări primitive. Alţii, rezolvându-şi problemele au părăsit planeta ta fizică pentru alte puncte din universul fizic. Totuşi, atunci când au ajuns la acel nivel de dezvoltare ei au fost maturi din punct de vedere psihic şi spiritual, fiind capabili a utliza energii de care acum nu ai nici o cunoaştere practică.

Pentru ei pământul este casa legendară. Ei au format noi rase şi specii ce nu s-au mai putut acomoda fizic cu condiţiile tale atmosferice. Totuşi, atât timp cât au locuit în realitatea fizică ei au continuat de asemenea cu nivelul reîncarnaţional. Unii dintre aceştia s-au transformat şi au părăsit de mult timp ciclul reîncarnaţional.

Cei care l-au parasit au evoluat în entităţiile mentale ce au fost dintotdeuna. Ei au abandonat forma materială. Aceste entitati de grup încă sunt foarte interesate de pământ. Îi acordă suport şi energie. Într-un fel, pot fi imaginaţi ca fiind zei pământeni. Pe planeta ta ei au fost implicaţi în trei civilizaţii specifice, cu mult înainte de Atlantis; când de fapt planeta ta era într-o poziţie oarecum diferită. În mod particular faţă de trei dintre celălalte planete pe care le cunoşti. Polii au fost inversaţi – întâmplător de-a lungul a trei lungi perioade din istoria planetei tale. Aceste civilizaţii au fost extrem de tehnologice; a doua dintre ele fiind de fapt mult superioară faţă de a ta în lungul acestor linii. Sunetul a fost utilizat mult mai eficient, nu numai pentru vindecări şi în războaie, pentru a alimenta vehicule de locomoţie, cât şi pentru a mişca materia fizică. Sunetul a fost un mijloc de a transporta greutatea şi masa.

Puterea celei de-a doua civilizaţii se afla în principal în zonele cunoscute acum ca Africa şi Australia, deşi în acel moment, nu numai climatul era complet diferit ci şi zonele de pământ. A existat o atracţie diferită a masei de pământ influenţată de poziţia schimbată a polilor Pământului. Totuşi, relativ vorbind, civilizaţia era concentrată în spaţiu; ea nu a încercat să se extindă. A fost foarte interiorizată şi a locuit simultan planeta împreună cu o cultură extinsă, neorganizată, dispersată şi primitivă.

Nu numai că nu a făcut nici o încercare de a “civiliza” restul lumii, dar a luat şi toate măsurile ce i-au stat în puterile sale - ceea ce a fost un efort considerabil pentru o perioadă lungă de timp – pentru a împiedica orice asemenea progres.

Membrii acestei civilizaţii, au fost în mare un grup mărginaş din precedenta civilizaţie înfloritoare, în care majoritatea dintre ei au decis să îşi continue existenţa în alte zone ale universului tău fizic. În orice caz, aceştia au fost în mod special captivaţi de viaţa pământeană şi de asemenea au crezut că pot îmbunătăţi ultimul experiment în care au fost implicaţi, deşi erau liberi să meargă spre alte straturi de existenţă.

Ei nu erau interesaţi în a începe încă o dată de la început ca o civilizaţie de abia născută, ci de alte zone. Aşadar, mare parte din cunoaşterea lor era instinctivă în ei, iar acest grup specific a mers mai apoi foarte rapid prin ceea ce tu ai numi diversele stadii tehnologice.

La început, ei erau în mod particular interesati de a dezvolta o fiinţă umană ce ar avea protecţii încorporate împotriva violenţei. În ei, dorinţa pentru pace a fost aproape ceea ce tu ai numi un instinct. Au apărut schimbări în mecanismul fizic. Atunci când mintea semnaliza agresiune puternică corpul nu ar fi reacţionat. Psihologic, tu poţi vedea rămăşite ale acestui lucru în unii indivizi, ce vor leşina sau chiar îşi vor ataca propiul sistem fizic înainte să îşi permită să întreprindă ceea ce ei cred că este violenţă faţă de altul.

Aşadar, această civilizaţie i-a lăsat în pace pe locuitorii ce o înconjurau. Totuşi, ei au trimis membrii ai propiului grup pentru a trăi şi a se căsătorii cu localnicii, sperând în mod paşnic că fiziologia speciei se va modifica.

Energia, deseori oferită în timpul vostru spre violenţă, a fost folosită pentru alte scopuri, dar a început să se întoarcă împotriva lor. Ei nu au învăţat să depăşească violenţa sau de agresivitatea. Ei au încercat să o scurtcircuiteze fizic, dar au aflat că acestă acţiune a avut complicaţii.

Energiei trebuie să îi fie permis să circule liber prin sistemul fizic, controlată şi direcţionată mental, sau psihic dacă preferi.

Alterarea fizică a creat tensiuni asupra întregului sistem. Funcţia creativă şi fundamentală ce a fost distorsionată în ideea de agresiune – nevoia de a acţiona- nu a fost înţeleasă. Într-un fel, respiraţia în sine este o formă de violenţă. Inhibiţia încorporată a rezultat într-un sistem ocupat de controale mutuale în care împingerea în afară a acţiunii a devenit aproape imposibilă.

S-a dezvoltat o stare mentală şi fizică mult prea scrupuloasă, în care nevoia naturală a organismului pentru supravieţuire a fost în fiecare zi stingherită. Mental, civilizaţia a progresat. Tehnologia sa a fost extrem de organizată, direcţionată spre exterior în timp ce, de exemplu, se străduia să producă mâncăruri artificiale pentru a nu mai fi nevoită să omoare pentru a supravieţui.

În acelaşi timp a încercat să lase intact mediul înconjurator. I-a lipsit complet stadiul tău de automobile şi de vehicule acţionate cu abur, concentrându-se de timpuriu asupra sunetului. Sunetul nu putea fi auzit de urechile fizice.

Civilizatia a fost numita Lumania, iar numele în sine a intrat în legendă şi a fost folosit din nou în alte momente de timp.

Din punct de vedere fizic lumanienii erau nişte oameni foarte slabi, dar psihic fie sclipitori fie complet netalentaţi. În unii, mijloacele de control încorporate au cauzat atâtea blocaje de energie în toate direcţiile, încât abilităţiile lor telepatice înnăscute au avut de suferit.

Ei au format câmpuri energetice în jurul propiei civilizaţii. Aşadar, ei erau izolaţi de contactul cu alte grupuri. Ei nu au permis tehnologiei să îi distrugă. Din ce în ce mai mulţi au realizat că experimentul nu a fost un succes. Unii, după moartea fizică, au plecat pentru a-i urma pe cei din civilizaţia precedentă ce a avut succes, ce au migrat spre alte sisteme planetare din cadrul structurii fizice.

Totuşi, grupuri mari pur şi simplu şi-au părăsit oraşele, au distrus câmpurile de forţă ce i-au îngrădit şi s-au alăturat diverselor grupuri de oameni relativ necivilizaţi, împerechindu-se cu ei şi dând naştere la copii. Aceşti lumanieni au murit repede, deoarece nu puteau să suporte violenţa şi nici să reacţioneze violent faţă de ea. Totuşi, ei au simţit cum copii lor mutanţi pot avea o aversiune faţă de violenţă, dar fără controlul prohibitiv al reacţilor nervoase cu care au fost înzestraţi.

Fizic, civilizaţia pur şi simplu a murit. Câţiva dinte copii mutanţi au format apoi un mic grup şi în urmatorul secol au străbătut l zona ca învăţători călători, împreună cu grupuri mari de animale. Ei au avut grijă unul de celălalt, iar multe dintre vechile legende despre indivizi pe jumătate oameni, pe jumătate bestie au călătorit de-a lungul secolelor datorită memoriei acestor vechi asocieri.

Aceşti oameni, ca rămăşite ale primei civilizaţii măreţe, au păstrat tot timpul în interiorul lor puternice memorii subconştiente ale originii lor. Vorbesc despre Lumanieni. Acest lucru a justifcat rapida lor ascensiune, tehnologic vorbind. Dar, datorită faptului că scopul lor era atât de limitat – evitarea violenţei – mai degrabă decât dezvoltarea constructivă, paşnică a potenţialului creativ, experienţa lor a fost puternic focalizată într-o singură direcţie. Ei au fost împinşi de o asemenea frică faţă de violenţă încât nu au îndrăznit să îi permită sistemului fizic libertatea de a se exprima.

Aşadar, vitalitatea civilizaţiei era slabă – nu deoarece violenţa nu a existat, ci fiindcă libertatea energiei şi expresiei a fost automat blocată în lungul unor linii specifice, iar din exterior în mod fizic. Ei au înţeles foarte bine aspectele negative ale violenţei în termeni pământeni, dar i-au negat dreptul individului de a învăţa acest lucru în propiul său mod şi astfel l-au împiedicat pe acesta să îşi folosească în mod creativ propiile sale metode, să îndrepte violenţa înspre zone constructive. În această privinţă liberul arbitru nu a fost acordat.

Aşa cum un copil, după ce iese din burta mamei sale este protejat fizic de unele boli, la fel, pentru o perioadă scurtă de după naştere, copilul este pus la adapost împotriva unor dezastre psihice şi poartă în interiorul lui, pentru confortul său, memorii ale existenţelor şi locurilor trecute. Aşadar, Lumanienii au fost susţinuţi pentru câteva generaţii de memorii profund inconştiente ale civilizaţiei ce a existat înainte. Totuşi, în final acestea au început să slăbească. Ei s-au protejat împotriva violenţei dar nu împotriva fricii.

Aşadar, ei au fost supuşi tuturor fricilor umane ce au fost mai apoi exagerate, deoarece fizic ei nu au putut răspunde nici măcar naturii cu violenţă. Dacă erau atacaţi trebuiau să fugă. Principiul luptă sau fugi nu se aplica. Ei aveau doar o singură soluţie.

Simbolul lor de Dumnezeu era unul masculin – o figură masculină viguroasă, puternică din punct de vedere fizic, ce prin urmare i-ar fi protejat de vreme ce ei nu se puteau proteja singuri. El a evoluat de-a lungul anilor în concordanţă cu credinţele lor, şi au proiectat în el acele calităţi pe care ei nu le puteau exprima.

El va apărea mult mai tarziu ca vechiul Iehova, Zeul Mâniei ce a protejat Poporul Ales. Aşadar, datorită motivelor oferite frica de forţele naturale a fost iniţial extrem de puternică în ei şi a adus un sentiment de separaţie între om şi forţele naturale ce au avut grijă de el. Ei nu puteau avea încredere în pământ, deoarece nu le era permis să se protejeze împotriva forţelor violente din el.

Vasta lor tehnologie şi măreaţa lor civilizaţie a fost în mare parte subterană. În aceşti termeni, ei au fost oamenii originari ai peşterilor, ieşind afară din oraşele lor de asemenea prin peşteri. Peşterile nu erau doar locuri de protecţie în care nativii neîndemânatici se ghemuiau. Ele deseori erau intrări către şi din oraşele Lumanienilor. Cu mult după ce oraşele lor au fost părăsite, băştinaşii ce i-au urmat, necivilizaţi, au găsit aceste peşteri şi aceste intrări.

În perioada la care te gândeşti acum ca fiind Epoca de Piatră, oamenii pe care îi consideri ca fiind strămoşii tăi, oamenii peşterilor, au găsit deseori adăpost nu în peşterile formate natural ci în canale create mecanic ce se întindeau sub ele şi în oraşele părăsite în care locuiau la un moment dat Lumanienii. Unele dintre aceste unelte create de oamenii peşterii au fost versiuni distorsionate ale acelor pe care le-au găsit.

Deşi civilizaţia Lumanienilor era extrem de concentrată, ea nefăcând nici o încercare de a-i cucerii pe alţii sau de a se extinde într-o mare măsură, ei au amplasat de-a lungul secolelor avanposturi din care puteau ieşi la lumina şi supraveghea localnicii.

Avanposturile erau construite sub pământ. Din oraşele originare şi aşezările întinse existau bineînţeles conexiuni subterane, un sistem de tuneluri, foarte complicate şi minunat proiectate. Întrucât aceştia erau un popor estetic, zidurile au fost acoperite cu tablouri şi desene, iar sculpturi au fost de asemenea expuse de-a lungul acestor drumuri interioare.

Existau diverse sisteme, unele transportând oameni, altele transportând bunuri. Nu era practic a construi asemenea tuneluri spre multitudinea de avanposturi, care erau mici comunităţi relativ auto-susţinute; unele fiind aşezate la o distanţă bună faţă de zonele principale de comerţ şi activitate.

Avanposturile erau situate în multe zone împrăştiate, dar există un numar relativ mare de ele în ceea ce acum este Spania şi munţii Pirinei. Existau câteva motive pentru acest lucru, unul fiind legat de existenţa unor oameni gigantici în zonele montane. Datorită naturii timide a acestor Lumanieni, nu le plăcea existenţă în avanposturi şi numai celor mai curajoşi şi încrezători le-au fost acordate asemenea sarcini ce erau totuşi temporare.

Încă o dată, peşterile serveau ca intrări ce se deschideau în afară, iar des ceea ce părea spatele unei peşteri era în schimb construit dintr-un material opac pe dinafară dar transparent pe dinăuntru. Aborigenii acestei zone folosind asemenea peşteri ca un adăpost natural, puteau fi observaţi fără pericole. Aceşti oameni reacţionau la sunete ce nu puteau fi auzite de urechiile tale. Distincta lor frică de violenţă intensifica toate mecanismele lor într-o măsură uimitoare. Ei erau tot timpul alerţi şi în gardă.

Este dificil a explica, dar ei puteau mental să prindă un gând în jurul anumitor frecvenţe – o artă foarte remarcabilă – iar apoi să transmită gândul la o destinaţie dată în orice număr de metode, de exemplu în formă sau culoare, sau chiar într-un tip specific de imagine. Limba lor era extrem de fină, în moduri pe care nu le-ai putea înţelege, pur şi simplu datorită faptului că gradaţiile de nivel, frecvenţă şi spaţiu erau atât de precise şi de complicate.

De fapt, comunicarea era unul din punctele lor forte şi a fost dezvoltată într-un asemenea grad deoarece s-au temut atât de tare de violenţă încât erau tot timpul în alertă. Ei s-au unit în mari grupuri familiale, încă o dată datorită nevoii de protecţie. Interacţiunea dintre copii şi părinţi se făcea la un nivel foarte ridicat, iar copii se simţeau acut inconfortabil dacă erau pierduţi din vederea părinţilor pentru orice perioadă de timp.

Din aceste motive, acei indivizi care conduceau avanposturile s-au simţit a fi într-o situaţie foarte incomodă. Ei erau limitaţi ca număr şi în mare separaţi de zonele principale ale civilizaţiei lor. Prin urmare, şi-au dezvoltat o activitate telepatică chiar mai mare şi o relaţie cu pământul de deasupra capului lor, astfel încât cea mai mică trepidaţie sau zgomot de paşi, cât şi cele mai mici mişcări ce nu erau naturale erau imediat observate.

Existau frecvente găuri de spionaj, vorba vine, până la suprafaţă, din care ei puteau face observaţii, cât şi camere ce înregistrau cele mai precise imagini nu numai a pământului ci şi a stelelor.

Bineînţeles, ei deţineau înregistrări complete a zonelor subterane de gaz şi cunoştiinţe profunde ale crustelor interioare, păstrând o supraveghere atenta şi anticipând vibraţiile şi fisurile pământului. Ei erau pe atât de triumfători faţă de coborârea lor pe pământ pe cât era orice rasă ce a părăsit pământul.

Aceasta era, după cum ţi-am zis, cea de-a doua şi probabil cea mai interesantă dintre cele trei civilizaţii. Prima a urmat în general propia ta linie de dezvoltare şi s-a confruntat cu multe dintre problemele pe care le ai acum. În mare, erau situaţi în ceea ce tu numeşti Asia Mică, dar ei erau de asemenea expansivi, călătorind în alte zone. Ei sunt oamenii pe care i-am menţionat mai devreme- ce în final au plecat spre alte planete din alte galaxii- din care oamenii civilizaţiei Lumaniene au venit.

Înainte să discutăm despre a treia civilizaţie, există câteva aspecte pe care vreau să le discutam despre cea de-a doua.

Aceastea au legătură cu comunicarea aşa cum a fost aplicată desenelor şi picturilor lor, cât şi puternicilor canale discriminatorii pe care comunicăriile lor creative le puteau lua. În multe moduri arta lor era mult superioară artei tale şi nu atât de izolată. De exemplu, variatele forme de artă au fost conectate într-un mod ce îţi este aproape necunoscut şi deoarece eşti atât de nefamiliarizat cu acest concept va fi destul de dificil să îl explic.

De exemplu, ia în considerare ceva foarte simplu – să spunem, desenul unui animal. Tu îl vei percepe doar ca un obiect vizual, dar aceşti oameni au avut mari capacităţi de sintetizare. O linie nu era pur şi simplu o linie vizuală, ci reprezenta de asemenea diferite sunete ce vor fi automat traduse.

Dacă doreşte acest lucru, un observator ar putea traduce automat sunetele înainte să fie preocupat de imaginea vizuală. În ceea ce ar părea a fi desenul unui animal, întreaga istorie şi fundalul animalului ar fi de asemenea oferit. Curbele, unghiurile, liniile, toate reprezintă pe lângă evidenta lor funcţie obiectivă dintr-un desen, o foarte complexă serie de variaţii în ton, importanţă şi valoare; sau dacă preferi, cuvinte invizibile.

Distanţele dintre linii au fost traduse ca şi pauze de sunet şi câteodată de asemenea ca şi distanţe în timp. Culoarea a fost folosită în termeni de limbaj, în comunicare, desene şi picturi, reprezentând ceva asemănător cu ceea ce simbolizează propiile culori şi anume gradaţii emoţionale. Totuşi, culoarea şi valoarea intensităţii sale a servit spre a rafina şi defini mai departe- de exemplu, fie întărind mesajul deja oferit de către valoarea obiectivă a liniilor, unghiurilor, curbelor şi de către invizibilele mesaje de cuvinte deja explicate; sau modificându-le în orice numar dat de moduri.

De asemenea, dimensiunea acestor desene transmite propiul mesaj. Într-un fel, era o artă puternic stilizată şi totuşi o artă ce permitea o mare precizie de expresie în termeni de detaliu cât şi o mare libertate în termeni de scop. Evident, era foarte comprimată. Această tehnică a fost mai apoi descoperită de către a treia civilizaţie iar unele dintre rămăşiţele acestor desene realizate în imitaţie încă există. Dar, cheile interpretării au fost complet pierdute, aşa că tot ce ai putea vedea este un desen lipsit de elementele multisens ce îi acordă o asemenea varietate măreaţă. Ele există dar tu nu le poţi aduce în viaţă.

Probabil ar trebui să menţionez aici că o parte dintre peşteri, în mod specific în câteva zone din Spania şi Pirinei dar şi unele mai timpurii din Africa, au fost construcţii artificiale. Aceşti oameni mutau masa cu ajutorul sunetului şi aşa cum ţi-am spus mai devreme transportau materia datorită unei înalte măiestrii a manipulării sunetului. În acest mod tunelele lor au fost iniţial formate, şi de asemenea aceasta era metoda folosită pentru a forma o parte dintre peşterile din zonele unde la început erau puţine. Deseori, desenele de pe pereţii peşterilor erau informaţii extrem de stilizate, în termenii voştrii aproape fiind nişte semne din faţa clădirilor publice, reprezentând tipul de animale şi fiinţe dintr-o zonă dată.

Aceste desene au fost folosite mai apoi ca şi modele de către primii oamenii ai peşterilor din timpurile istorice la care în mod obişnuit te referi.

Abilităţiile lor comunicative şi prin urmare abilităţiile lor creative au fost mai vitale, însufleţite şi sensibile decât sunt ale tale. Atunci când auzi un cuvânt poţi fi conştient de o imagine corespondentă din mintea ta. În schimb, în cazul acestor oameni sunetul construia automat şi instant o uimitoare imagine veridică ce nu era deloc tridimensională, ci era într-adevar mult mai însufleţită decât imaginile tale mentale obişnuite.

Încă o dată, anumite sunete au fost folosite pentru a indica uimitoare distincţii în termeni de mărime, formă, direcţie şi durată atât în spaţiu cât şi în timp. Cu alte cuvinte, sunetul producea automat imagini splendide. Din acest motiv, exista o distincţie uşoara între ceea ce a fost numit privirea interioară şi privirea exterioara, iar pentru ei era chiar natural să îşi închidă ochii atunci când erau în conversaţie - cu scopul de a comunica mult mai clar, bucurându-se de mereu schimbătoarele şi imediatele imagini interioare ce acompaniau orice schimb verbal.

Ei învăţau rapid iar educaţia era un process captivant, deoarece această aptitudine de a percepe multisensurile imprima automat informaţia asupra lor nu pur şi simplu printr-un singur canal de simţ în acelaşi timp, ci folosind simultan mai multe. Totuşi, pentru toate acestea, cât şi pentru caracterul imediat al percepţiilor exista o slăbiciune inerentă. Inabilitatea de a face faţă violenţei şi de a învăţa să o depaşească bineînţeles însemna că ei au limitat sever o anumită carcacteristică ce se deschide înspre afară. Energia era blocată în aceste zone astfel încât lor le lipsea forţa sau simţul puterii.

Nu mă refer neapărat la puterea fizica, dar atât de mult din energia lor era folosită pentru a evita orice întâlnire cu violenţa încât, de exemplu, nu erau capabili să canalize sentimentele agresive obişnuite în alte domenii.

Am vorbit în detaliu despre Lumanieni deoarece ei sunt o parte a moştenirii tale psihice. În multe privinte celălalte două civilizaţii au avut mai mult success şi totuşi, scopul puternic din spatele experimentului Lumanienilor a fost extrem de volatil. Deşi nu au fost capabili să rezolve problema violenţei aşa cum au înţeles-o în realitatea ta, dorinţa lor înflăcărată de a face acest lucru încă are ecou peste tot cuprinsul mediului tău psihic.

Datorită adevăratei naturi a “timpului” Lumanienii încă există aşa cum au existat în termenii voştrii. Des există străpungeri în atmosfera ta psihică. Acestea nu apar din întâmplare, ci atunci când un tip oarecare de raport cauzează efecte să sară între sisteme ce altfel apar destul de separate. La fel, au existat asemenea străpungeri între propia ta civilizaţie şi cea a Lumanienilor.

De exemplu, diverse vechi religii au preluat idea figurii cumplite a dumnezeului Lumanienilor, în care au reuşit să îşi proiecteze conceptele lor de forţă, putere şi violenţă; acest dumenezeu trebuia să îi protejeze atunci când nonviolenţa nu le permitea să se autoprotejeze.

În devenire, există acum o străpungere, vorba vine, în care conceptele multidimensionale de artă şi comunicare ale Lumenienilor vor fi întrezărite de către oamenii tăi, dar într-o formă rudimentară.

Datorită naturii posibilităţiilor de asemenea există un sistem de realitate în care Lumanienilor le-a reuşit experimentul cu nonviolenţa şi în care un tip complet diferit de om a apărut.

Toate acestea ţi se pot părea a fi foarte ciudate, pur şi simplu deoarece conceptele tale despre existenţă sunt atât de specifice şi limitate. Ideea de realităţi, oameni şi dumnezei probabili ţi se poate părea a fi chiar absurdă şi totuşi, în timp ce citeşti această carte tu eşti doar o porţiune din porţiunile tale probabile. Bineînţeles, alti tu probabili nu te-ar considera real, iar unii ar putea indignaţi să îţi pună la îndoială existenţa. Cu toate acestea, sistemul probabil de realitate nu este doar o interpreatare filozofică. Dacă eşti interesat de natura propiei realităţi, atunci devine o chestiune foarte personală şi pertinentă.

Aşa cum variatele calităţi ale Lumanienilor sunt încă prezente în atmosfera ta fizică, aşa cum oraşele lor încă coexistă în zone de teren pe care acum le numeşti ca fiind ale tale, la fel, alte identităţi probabile coexistă cu identităţile pe care acum le numeşti ca fiind ale tale. În următorul capitol vom vorbi despre tine şi despre self-urile tale probabile.

0 comentarii:

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire