Ma simt privilegiata sa pot publica aceasta carte sub numele meu, desi nu inteleg intru totul mecanismele producerii sale sau natura personalitatii pe care o adopt atunci cand transmit cuvintele. In mod constient, nu am contribuit deloc la producerea cartii. De doua ori pe saptamana pur si simplu am intrat in transa si cu ajutorul unei abilitati “mediale” am vorbit pentru Seth, sau fiind Seth, dictand cuvintele sotului meu, Robert Butts, care le-a pus pe hartie.
Consider ca aceasta carte este “a mea” deoarece nu cred ca ar fi putut fi scrisa fara contributia mea si a abilitatiilor mele specifice. Pe de alta parte, imi dau seama ca mult mai multe aspecte sunt implicate. De exemplu, a trebuit sa citesc manuscrisul pentru a descoperi ce se afla in el; si din aceasta perspectiva cartea nu pare a fi a mea. Dar ce inseamna acest lucru?
Pe scurt, ideea mea este urmatoarea: De obicei suntem focalizati aproape exclusiv inspre ceea ce consideram a fi lumea “reala”, dar in ciuda acestui fapt exista numeroase realitati. Deplasandu-ne constiinta, putem intrezari aceste realitati alternative, toate dintre ele fiind forma adoptata de Realitate in anumite imprejurari. Nu cred ca o putem descrie pe una prin intermediul alteia.
Ani de zile am fost confuza, incercand sa il definesc pe Seth conform lumii faptelor, urmarind un model ce opereaza cu dictonul adevarat-fals. In aceasta lume el este considerat a fi un spirit independent – o calauza spirituala, de catre cei care detin convingeri spiritualiste – sau o oarecare regiune anormala a propriei mele personalitati, de catre comunitatea stiintifica. Nu am putut accepta nici una dintre aceste ipoteze, cel putin nu in forma lor originara.
Daca as spune, “Oameni, nu cred ca Seth este o calauza spirituala, asa cum intelegeti voi acest concept”, atunci afirmatia ar fi fost interpretata ca o confirmare a faptului ca Seth este doar un fragment al personalitatii mele. Unii oameni ar crede ca incerc sa minimalizez importanta lui Seth, sau sa le neg ajutorul unei supra-fiinte atunci cand in sfarsit considera ca au gasit una.
De fapt, cred ca eurile pe care le cunoastem in viata curenta sunt doar materializarile tridimensionale ale altor euri-sursa din care primim energia si viata. Realitatea lor nu poate fi cuprinsa in contextul existentei noastre ca si fiinte vii, desi ea este in mod constant transpusa prin individualitatea noastra actuala.
Denumirea de “calauza spirituala” poate fi reprezentare simbolica folositoare a acestei idei, si nu spun ca nu exista calauze spirituale. Ci doar ca acea idee merita o examinare mai atenta, deoarece calauza spirituala poate reprezenta ceva complet diferit decat ne putem imagina. De asemenea, ideea poate fi restrictiva atunci cand tot timpul plaseaza cunoasterea revelatorie in afara noastra si incearca sa interpreteze in mod literal unele fenomene extraordinare ce pot fi dincolo de o asemenea interpretare.
In timp ce incercam sa il definesc pe Seth in acea maniera si sa ma intreb daca el este sau nu o calauza spirituala, intr-o oarecare masura am fost restrictionata in a-i simti realitatea sa mai vasta, realitate care exista in termenii unei puteri creative si imaginative ce este mai mare decat lumea faptelor si nu poate fi cuprinsa de aceasta. De exemplu, personalitatea lui Seth este destul de vizibila in sesiunile noastre, dar sursa acelei personalitati nu este. Din acest motiv, originea oricarei personalitati este misterioasa si nu este vizibila in lumea obiectiva. Sarcina mea este de a largi dimensiunile acelei lumi si a conceptelor oamenilor cu privire la ea.
Cartile lui Seth pot fi produsul unui alt aspect dimensional al propriei mele constiinte care nu este focalizat in aceasta realitate, plus inca ceva care este de netradus in termenii nostrii, Seth fiind o creatie psihica mai reala decat orice “fapt”. Existenta sa se poate desfasura intr-o alta ordine a evenimentelor decat cea cu care suntem familiarizati.
Nu spun ca nu ar trebui sa folosim ceea ce am invatat despre lumea obisnuita. In mod sigur eu fac acest lucru, si Seth a scris aceasta carte pentru a-i ajuta pe oameni sa manevreze mai eficient existenta lor de zi cu zi. Insist sa spun ca trebuie sa fim foarte atenti atunci cand facem interpretari literale, deoarece exista riscul de a limita un fenomen multidimensional restrictionandu-l unui sistem tridimensional de actiuni.
Deseori intelegem in mod intuitiv si emotional mult mai mult decat pricepem in mod intelectual. Daca am incerca sa definim cunoasterea revelatorie, sau un Seth, in termenii ideilor noastre limitate despre personalitatea umana, atunci ar fi ca si cum ne-am stradui sa transpunem, sa zicem, un trandafir prin numarul 3, sau sa incercam a-l explica pe unul in termenii celuilalt.
Lucrul amuzant este faptul ca o personalitate care nu este centrata in realitatea noastra ii poate ajuta pe oamenii sa traiesca mai eficient si mai fericit, aratandu-le ca exista si alte realitati. In aceasta carte Seth spune ca iti poti schimba viata modificandu-ti convingerile cu privire la propria persoana si la existenta fizica.
Pentru mine, materialul Seth nu mai este un manuscris de teorii fascinante care trebuiesc evaluate atent pentru a descoperi similitudini cu realitatea. Intr-un mod surprinzator, el a prins viata. Conceptele din interiorul lui traiesc. Eu le experimentez si datorita acestui fapt realitatea mea personala s-a largit. Am inceput sa intrezaresc extinsele dimensiuni interioare din care vietile noastre curente ies la lumina si am inceput sa ma familiarizez cu alte metode alternative de perceptie; metode care pot fi folosite nu numai pentru a vedea alte “lumi”, ci si pentru a ne ajuta sa o manevram mai eficient pe aceasta.
In timp ce Seth a produs aceasta carte, viata mea a fost incomensurabil imbogatita intr-o maniera neprevazuta. Frecvente experiente psihedelice s-au desfasurat paralel cu producerea acestei carti iar propriile mele abilitati psihice si creative s-au deschis catre cateva domenii complet noi.
Chiar inainte ca Seth sa inceapa “Natura Realitatii Personale: O carte Seth”, am pornit spre o noua aventura pe care eu o numesc evolutia Sumari. Sumari este numele unei “familii” de constiinte care impartasesc aceleasi caracteristici generale. Cred ca ea actioneaza ca un cadru psihologic si psihic care ma elibereaza de stereotipiile verbale, permitandu-mi sa exprim si sa transmit emotii si informatii interioare care se afla in spatele structurilor formalizate ale cuvintelor.
In timp ce Seth a produs aceasta carte evolutia Sumari s-a amplificat intr-un ritm constant. In acest moment ea cuprinde diverse stari alterate ale constiintei. Intr-o stare scriu poezie Sumari si in alta traduc ceea ce am scris. Intr-o regiune a constiintei diferita, intonez cantece Sumari, manifestand cunostiinte si realizari muzicale care depasesc cu mult abilitatile mele obisnuite sau antrenamentul meu.
Cantecele pot fi de asemenea traduse, desi ele comunica prin intermediul emotiilor, indiferent daca cuvintele sunt sau nu intelese. Intr-o alta stare de constiinta eu receptionez material despre care se presupue ca reprezinta fragmente ale anticelor manuscrise produse de Vorbitori (acestea sunt de asemenea traduse mai tarziu.) Seth ii defineste pe Vorbitori ca fiind invatatori, ce au forma fizica cat si forma nonfizica, invatatori care de-a lungul erelor interpreteaza si transmit in mod constant cunoastere interioara. Si sotul meu a scris in Sumari, dar eu inca trebuie sa ii traduc cuvintele.
Imi place sa turez motoarele la viteza maxima, sa imi folosesc abilitatiile pe cat de liber posibil. Totusi, deseori intelectul meu este scandalizat de catre aceleasi evenimente care imi vrajesc intuitia, sau de catre interpretarile date lor. Nu ajuta sa ma prefac ca ar fi altfel si cred ca exista un motiv pentru aceasta imbinare uneori nelinistitoare intre intuitie si intelect.
Eu invat ca ambele elemente sunt importante in munca mea si in cea a lui Seth. Probabil ca propriul meu refuz de a accepta raspunsuri prefabricate ma conduce sa caut atat de intens, si intr-o oarecare masura este responsabil de “canalizarea” unui Seth si nu a unui Jack Spintecatorul.
Evolutia Sumari impreuna cu experientele asociate cu “Educatia Suprasufletului 7” si “Natura Realitatii Personale” au produs atat de multe intrebari incat am fost fortata sa caut un context mai vast prin care sa inteleg ceea ce se intampla. Ca o consecinta, acum lucrez la o carte numita “Psihologie a Aspectelor”, in care sper sa prezint o teorie a personalitatii care este suficient de extinsa pentru a cuprinde natura psihica a omului si a activitatiilor sale. Seth face referire la Aspecte, asa cum noi o numim, in aceasta carte si ea ar trebui sa fie publicata in anul 1975.
Pana atunci tot ceea ce pot sa spun este urmatorul lucru: Noi traim intr-o lume a evenimentelor fizice dar acestea rasar dintr-un taram mai profund de creativitate; si de fapt evenimentele sunt inchipuiri ce tasnesc cu insufletire in experienta noastra. Toate evenimentele. Asadar, Seth este la fel de mult o inchipuire precum sunt eu sau tu, si intr-o maniera neobisnuita el strabate ambele lumi. Sper ca “Psihologie a Aspectelor” sa cuprinda lumea evenimentelor si a bogatelor realitati interioare din care provin, intrucat experienta noastra le include pe ambele.
“Natura Realitatii Personale” nu numai ca mi-a infrumusetat viata mea creative, dar m-a si determinat sa ma confrunt cu convingerile si ideile mele. Sunt in totalitate de acord cu conceptele pe care Seth le prezinta aici, intelegand ca ele sunt contrare multor dogme religioase, sociale si politice. In mod sigur aceasta carte este un raspuns dat tuturor celor care mi-au cerut ajutor pentru a aplica ideile lui Seth vietii curente, si eu sunt sigura ca le va da o mana de ajutor multor oameni, indemnandu-i sa manevreze eficient diversele evenimente si probleme ale vietii obisnuite.
Idea principala prezentata de Seth este ca noi ne cream realitatea personala prin credintele noastre constiente privitoare la propria persoana, cei din jurul nostru si lume. O continuare a acestei convingeri este conceptul care afirma ca “punctul de putere” este in prezent, nu in trecutul acestei vieti sau a alteia. El scoate in evidenta capacitatea fiecarui individ de a intreprinde actiuni constiente si ofera cateva exercitii excelente concepute pentru a arata fiecarei persoane cum sa aplice aceste teorii oricarui scenariu al vietii.
Mesajul este limpede: Nu suntem la mila subconstientului si nu suntem neajutorati in fata unor forte pe care nu le putem intelege. Mintea constienta directioneaza activitatea inconstienta si are in comanda sa toate puterile eului interior. Acestea sunt activate conform ideilor noastre cu privire la realitate. “Voi sunteti zei care se exprima prin forma umana”, spune Seth, care poseda abilitatea de a-si forma existenta prin ganduri si emotii care se transpun in forma fizica.
Prima data cand Seth a mentionat “Natura Realitatii Personale” a fost in sesiunea 608 din 5 Aprilie 1972, numai cu putin timp dupa ce eu si Rob am terminat de citit corecturile pentru o carte precedenta, “Seth Vorbeste: Eterna Validitate a Sufletului”. De fapt, el a inceput dictarea pe 10 Aprilie 1972, dar vietile noastre au fost brusc perturbate atunci cand am fost prinsi intr-o inundatie cauzata de furtuna tropicala Agnes. Dupa cum veti vedea in insemnarile lui Rob, am amanat munca la aceasta carte.
Deseori Seth foloseste episoade din vietile noastre ca exemple specifice ale unor probleme mai vaste; si experienta noastra cu inundatia a servit ca punct de plecare pentru a vorbi despre convingeri personale si dezastre. In cateva ocazii el a folosit viata noastra ca material sursa – o miscare surprinzatoare.
Inca din primele zile ale sesiunilor noastre, care au inceput la sfarsitul anului 1963, in mod sistematic Seth m-a numit Ruburt si lui Rob i-a spus Joseph, sustinand ca aceste nume fac trimitere la eurile extinse din care identitatiile noastre prezente izvorasc. In aceasta carte el continua sa ne numeasca asa.
Ca de obicei, Rob noteaza metodic fiecare sesiune si apoi o bate la masina. Este mult mai usor si mai rapid decat a inregistra fiecare sesiune, a o relua si doar apoi a o bate la masina. In mod periodic Rob noteaza trecerea timpului, pentru a arata cat i-a trebuit lui Seth pentru a transmite un pasaj specific. Seth insusi dicteaza cuvintele care vor fi ingrosate, puse intre ghilimele sau paranteze. Deseori da indicatii cu privire la amplasarea semnului : si a altor semne de punctuatie.
Aceasta carte ar trebui sa il ajute pe fiecare cititor sa inteleaga natura experientei sale private si sa foloseasca cunostiintele din ea pentru a face ca viata cotidiana sa fie mai creativa si mai placuta.
Participanti: Eu, Roman, Ioana
Sumar: Ioana a venit cu o lista consistenta de convingeri, Roman vrea sa urmeze un sezon al perfectiunii trupului, eu ma joc in camere ascunse.
Pe langa exercitiile de la intalnirile precedente am introdus un ghid de interpretare a viselor. L-am aplicat unul la altul si rezultatele au fost incurajatoare. Il voi posta mai jos.
Am continuat expunerea convingerilor, la intalnirea viitoare vom incepe gruparea lor si cautarea puntilor de legatura catre convingeri mai generale.
De asemenea, noi 3 vom face exercitiul care intareste puterea individului in prezent. Centrul de putere este in prezent, nu in trecut sau viitor. Daca sunt oferite sugestiile adecvate, orice fel de metoda este buna: meditatie, plimbare in aer liber, rugaciune, activitate obisnuita, etc. Data viitoare o sa ii intreb pe participanti daca reusesc sa faca exercitiul si in momentele dificile.
Am vrut sa citesc un capitol din Natura Realitatii personale, in care se prezinta un caz de scindare a personalitatii, dar ne-am lasat "dusi de val" si s-a facut ora 2 noaptea.
Si acum, ghidul de interpretarea a viselor, va doresc sa il utilizati cu placere si sa imi spuneti ce rezultate ati obtinut.
Vise:
- foloseste un caiet doar ptr vise
- da fiecarui vis un nume
Asociatii:
- aduna idei ptr fiecare simbol din vis
- cauta o privire de ansamblu
- observa detaliile, mai ales lucrurile neobisnuite, contrare, iritant, repetitiile, culorile
Construieste o prima interpretare
Puneti urmatoarele intrebari:
- ce sentimente mi-a declansat visul?
- ce simt acum, cand lucrez cu visul?
- ce aspecte din mine sunt reflecatate prin simbolurile din vis?
- ce aspecte ale personalitatii mele sunt reflectate de ceilalti participanti?
- de ce am visat tocmai acum acest vis?
Observa actiunile din vis:
- ale eu-lui care viseaza
- ale celorlalti participanti
Intreaba-te:
- ce comportament deosebit/ neobisnuit am avut in vis?
- ce pot invata din comportamentul respectiv?
- la ce temeri si inhibitii se face referinta in vis?
- la ce capacitati ale mele se face referinta in vis?
Observa situatia din vis referitor la:
stari emotionale, schimbari de locatie, salturi in timp, asemanari intre situatii
Intreaba-te:
despre ce imi aminteste situatia respectiva?
Relateaza visul la situatia actuala de viata si la intrebarile legate de ea
Intreaba-te:
- la ce ma inspira visul?
- ce sa schimb in viata de zi cu zi?
Modifica, prelucreaza visul in fantezie, imaginatie pana cand
reflecta viziunea ta
- transforma-te din victima in faptas, inchipuieste-te ca un om care este fericit
Pentru a putea comunica mai bine am creat un grup de discuţii pe yahoo, of course orientat spre materialul Seth. Acolo putem putem publica materiale mai ample şi aborda o paletă largă de teme. În viziunea mea, oameni din toată ţara, oameni care sunt orientaţi şi receptivi faţă de astfel de materiale vor avea ocazia să se cunoască în alt mod, lărgindu-şi perspectiva pe care o au asupra realităţii şi în mod particular asupra relaţiilor interumane. De exemplu, să se cunoască şi prin prisma unor relaţii din reâncarnări "trecute". Mi se pare foarte atrăgătoare ideea şi aş vrea să vorbesc cu cât mai mulţi oameni şi cât mai intens despre experienţele mele/lor subiective, materialul Seth şi alte aspecte din realitate. Nu vreau să mă întind la vorbă, aşadar vă aştept.
Link-ul spre grup: http://groups.yahoo.com/group/sethr/
Bătrânul galben este o imagine artistică a lui Seth proiectată din psihicul lui Rob spre o pânză.
Sayonara folks
Ieri, în timp ce stăteam priponit la calculator intră maicămea în camera mea şi găseşte doi găinaţi de pasăre pe pervazul meu. I-am spus că am fost vizitat de o pasăre şi că apariţia ei este încărcată cu simbolism. Am bănuit că era pregătită să mă ia peste picior, deşi se afla în toane bune, aşadar am inventat o poveste ce se apropia doar superficial de cea din interiorul meu. Eu şi mama am încercat să ne dăm seama ce specie de pasăre era. Nu era "obraznica" vrabie. Era o pasăre mai suplă, mai maiestuoasă. Pentru a-i pune eticheta, maicămea a zis că îmi va aduce un catalog al păsărilor din Timişoara realizat de către un coleg de-al ei. Eu am interpretat apariţia astfel: pasărea a venit la mine pentru a mă încuraja în căutările mele spirituale şi pentru a-mi arăta un viitor probabil. Un viitor în care un nou Hristos se va reaîncarna. A doua venire a lui Hristos. Conform spuselor lui Elias, în această perioadă istorică entitatea "Hristos" se manifestă prin 9 reîncarnări, 9 copii ce s-au născut deja, vârsta lor fiind în jur de 12-15 ani. Numele entităţii este Rose. Simbolul prin care ea le apare oamenilor, în visuri sau în starea de trezire este o PASĂRE!!! Acum, nu mi se pare deloc incredibilă povestea şi atunci când a apărut pasărea la geamul meu am încercat să minimalizez evenimentul. Mi-am spus şi îmi spun că ea a apărut tocmai fiindcă am citit ceea ce a spus Elias, am crezut suficient, mi-am dorit un astfel de eveniment pentru a-mi hrăni imaginaţia şi ţac, după un timp el apare în "realitate". Este validă o astfel de explicaţie dar simt că există ceva mai mult şi că trebuie să mă mai antrenez şi să doresc puternic pentru a descoperii mai mult. Am mai observat că pot să trec evenimentul prin filtrul raţiunii fără ca importanţa sa să fie diminuată. Sunt curios să văd cum va evolua povestea, momentan o las să germineze.
Seth, (clasa ESP,
Rich a spus :” Aşadar, practic vorbind, dacă îmi doresc o casă frumoasă, haine atrăgătoare, o maşină şic, etc, şi dacă îmi satisfac aceste dorinţe, atunci într-un fel sau altul acţionez pentru a ameliora o situaţie viitoare asemănătoare cu cea care există acum în India, în care oamenii mor de foame. Aşa este?”
Seth Răspunde: Chiar şi eu am probleme în a urmări raţionamentul tău.
Rich continuă: “Păi, fiind spontan, oricând spontaneitatea mea se manifestă – dacă sunt spontan, atunci automat şi în mod natural ajut lumea din care fac parte.”
Seth Răspunde: Într-adevăr asta faci!
Rich Continuă: “În regulă, prin urmare dacă spontaneitatea mea mă conduce către – chiar dacă există oameni care mor de foame în India şi ar putea fi trimişi bani pentru a-i hrăni - dacă spontaneitatea mea mă conduce cu adevărat spre a cumpăra o casă frumoasă, o maşină atrăgătoare…”
Seth Răspunde: “ Dacă îi acorzi spontaneităţii tale propria sa libertate, atunci poţi avea cu bucurie orice îţi doreşti. Dar spontaneitatea de asemenea te va îndruma către gânduri de iubire pentru ceilalţi. Te va îndemna să înţelegi că nu îţi poţi jefui planeta şi te va indruma să realizezi că atât timp cât o persoană moare de foame şi tu mori de foame, într-o manieră faţă de care eşti prea ignorant pentru a o vedea.”
1. Visele
La un moment dat ne uităm peste unul din visele lui Roman, la sfârşitul căruia a desenat doi copii supranaturali, de formă stelară. Nişte copii năzdrăvani şi cu rânjet perfid care l-au "dat cu curul în sus" şi s-au lăsat azvârliţi de el. La începutul apariţiei lor în vis, ei erau însoţiţi de un fel de neghiniţă, care a dispărut între "timp". Partea interesantă a fost când am trecut la vise în care intervin personaje din lumea din starea de trezire sau care au un caracter mai personal. I-am spus lui Roman să nu uite că în unele vieţi ale sale s-a aflat în alt tip relaţie cu persoane apropiate din viaţa sa actuală.
Apoi, am trecut la un vis de-al meu în care am experimentat foarte puternic partea din mine ce este conectată cu zorii umanităţii, omul agresiv, sălbaticul din junglă, vânătorul, cel ce fură femei. Descrierea visului:
" Ieşit rapid din zona bunicii mele şi mers la primul bloc turn pentru a suna la apartamente şi a acosta femei. Am întrebat dacă e blocul 1, mi s-a răspuns că da şi am ieşit."
Mai interesant este faptul că în unele vise se inversează rolurile, femeia devine cel care este activ, şi eu sunt cel pasiv:
"Am ajuns într-un dormitor pentru a face sex. Am întâlnit o fată, dar când m-am aşezat peste ea, de fapt ea mă penetra prin spate, era o senzaţie plăcută - plăcerea pe care o ai atunci când te aşezi pe WC pentru a-ţi face satisface nevoile fiziologice- dar după un timp a devenit dureros. Am aşezat-o în faţă pentru a-i pune penisul în gură şi în acel moment fata s-a transformat într-o păpuşă."
Nu consider că unele vise sunt negative şi altele pozitive, sau că nu ar trebui să visez ceva şi în mod sigur nu le privesc dintr-o perspectivă freudiană. Le văd ca experienţe, şi din moment ce le-am experimentat vreau să aflu sensul lor.
2. Convingerile
După cum am mai spus în posturile anterioare, convingerile sunt importante deoarece creează realitatea pe care o experimentezi. Aşadar, mi-am făcut o listă cu convingerile mele "negative", cele care mă împiedică să experimentez mai plin viaţa şi am ajuns la incredibila cifră de 42!. Le-am pus pe blog şi le-am citit fiindcă astfel îmi este mai uşor să le accept. Sigur, convungerile pot fi restrânse, grupate sub o convingere mai atotcuprinzătoare. Cei care vor veni în viitor la întâlniri vor fi încurajaţi să facă acelaşi lucru.
3. Materialul Seth
La un moment dat, am încercat să ne uităm la câteva filmuleţe de la o sesiune ESP ţinută de Jane, dar fiindcă calculatorul nu avea codecuri potrivite nu am reuşit să le vedem. Uneori Seth sau alte esenţe energetice personalizate nu se arată prea uşor.
O să le postez aici, recomandându-le cititorilor să fie mai degrabă atenţi la cuvintele, la incredibila vitalitate ce se află în spatele vocii lui Jane şi nu neapărat la cadrul în care se desfăşoară întâlnirile, persoanele din jurul ei, aspectul fizic a lui Jane, mimica feţei sale, mişcările corpului. Deoarece hei, ea se află în transă :D.
Deoarece operez cu sisteme de convingeri, şi ele determină ceea ce aleg să experimentez, m-am gândit să îmi creez o listă care să le conţină. În ultimele zile am aruncat o privire spre Natura Realităţii Personale şi am găsit câteva convingeri pe care le voi înşira. Pe unele le ţin la piept, pe altele deloc. La sfârşitul listei, voi adăuga alte convingeri personale.
1. Viaţa este o vale a plângerii
2. Corpul este inferior. Ca instrument al sufletului el este automat degradat şi pătat.
Poţi considera că trupul este în mod inerent rău şi păcătos, că dorinţele sale sunt greşite. Creştinii pot considera corpul ca fiind deplorabil, gândindu-se că sufletul a coborât în el, “coborârea” automat simbolizând o transformare de la o condiţie înaltă sau superioară la una inferioară.
De asemenea, adepţii unor religii orientale deseori simt că este datoria lor să nege trupul, să se ridice deasupra lui, într-o stare unde nu mai doresc nimic. (de exemplu, “Vidul” în Taoism). Deşi folosesc un vocabular diferit, ei încă cred că experienţa pământeană nu este dezirabilă în sine.
3. Sunt neajutorat în faţa unor circumstanţe pe care nu le pot controla.
4. Sunt neajutorat deoarece personalitatea şi caracterul meu au fost formate în copilărie, şi eu mă aflu la mila trecutului meu.
5. Sunt neajutorat deoarece mă aflu la mila unor evenimente experimentate în alte încarnări, evenimente asupra cărora nu am nici un control în momentul de faţă. Trebuie să fiu pedepsit, sau să mă pedepsesc singur pentru nedreptăţile pe care le-am cauzat altora în vieţi trecute. Trebuie să accept aspectele negative ale vieţii mele deoarece aceasta este karma mea.
În Hinduism şi Budism, karma reprezintă o sumă morală a acţiunilor individuale din viaţa fiecăruia – ele determinând destinul persoanei în această viaţă sau în următoarea. Seth consideră că vieţile reîncarnaţionale există simultan, astfel încât între ele se desfăşoară un interschimb constant. Prin urmare, o viaţă “viitoare” poate influenţa o viaţă “trecută”, aşadar karma, aşa cum este ea în mod obişnuit înţeleasă, nu se aplică.
6. Oamenii sunt în esenţă răi şi vor să îmi facă rău.
7. Eu deţin adevărul şi nimeni altcineva. Sau, grupul meu deţine adevărul şi nici un alt grup nu îl deţine.
8. Voi deveni mai slab, mai bolnav şi îmi voi pierde puterile odată cu înaintarea în vârstă.
9. Existenţa mea este dependentă de experienţa mea din corpul fizic. Atunci când corpul meu moare, conştiinţa mea moare odată cu el.
Aceasta a fost o listă generală de convingeri false. Acum, voi oferi o listă mai specifică de convingeri intime, unele probabil deţinute şi de voi.
1. Sunt bolnăvicios şi tot timpul am fost aşa.
2. Este ceva greşit în legătură cu banii. Oamenii care au bani sunt lacomi şi mai puţin spirituali decât cei care sunt săraci. Ei sunt nefericiţi şi snobi.
3. Nu sunt creativ. Nu am imaginaţie.
4. Niciodată nu pot să fac ceea ce îmi doresc să fac.
5. Oamenii nu mă plac.
6. Sunt gras.
7. Întotdeuna am ghinion.
Urmează o listă de convingeri personale, de intensităţi diferite
1. Lucrurile se vor aşeza de la sine, indiferent de contribuţia mea conştientă sau inconştientă.
2. Viaţa ce pulsează în mine este magică numai în anumite momente de strălucire. În rest, este obişnuită şi prin urmare mai puţin dezirabilă.
3. Fiind sincer cu oamenii, voi ajunge să creez situaţii de discomfort. Creând o situaţie în care sunt sincer până la “capăt”, voi ajunge să mă comport impulsiv, animalic, necontrolat.
4. Există un punct de cădere, un punct în care consider că îmi pot pierde controlul. Şi dacă se va întâmpla asta, rezultatele nu vor fi pozitive. Controlul sporit pe care îl exercit asupra mea va aduce rezultate sporite.
5. O relaţie cu o persoană de sex opus este dificilă, greu de întreţinut şi inevitabil se îndreaptă spre o despărţire neplăcută.
6. Numai persoanele frumoase de sex opus mi-ar putea aduce satisfacţie sexuală şi numai o persoană frumoasă şi dezinhibată de sex feminin m-ar îmboldi să o doresc feroce, să îmi concentrez puternic voinţa şi astfel să experimentez natura mea, natură asemănătoare focului.
7. Am nevoie de 8 ore de somn. Dacă dorm mai puţin, mă simt mai puţin în formă şi trebuie neapărat să recuperez deficitul de somn.
8. Lumea materială este mai puţin atrăgătoare decât cea spirituală.
9. Ideile, mentalul, gândirea sunt mai importante decât emoţiile, sentimentele. Idealurile mele mai importante decât gândirea analitică şi pragmatismul unor personae din jurul meu. Percepţia mea asupra frumosului mai importantă decât ceea consider că este comun.
10. Nu pot menţine mult timp un ritm ridicat, pe care de altfel şi îl doresc, de experimentare a evenimentelor din viaţa mea.
11. Orice fel de satisfacere sexuală consumă energia şi mă face să devin mai apatic, să am mai puţin tonus muscular.
12. Consider că dacă îmi manifest dorinţele faţă de altă persoană, acestea vor fi percepute greşit, considerate iraţionale sau pur şi simplu ignorate.
13. Strada este uneori un loc periculos dar şi un loc în care îmi pot încerca puterile, duelându-mă în priviri cu persoane ce trec pe lângă mine sau anticipând conflicte violente.
14. Trecutul meu este greu de modificat, iar rezultatele obţinute cu efort într-o zi pot dispărea în altă zi.
15. Deseori consider că trebuie să o iau de la început cu un proiect în care am obţinut rezultate, cu scopul de a-l reîmprospăta, ignorând faptul că se pot obţine rezultate mult mai bune continuând pe aceiaşi linie şi fructificând ceea ce am obţinut până în acel moment.
16. Exprimarea prin simboluri este superioară exprimării directe. În majoritatea activităţiilor obişnuite şi în comunicarea cu alţi oameni consider că trebuie insuflat simbolistică, joc, confuzie şi neprevăzut.
17. Continuitatea între starea de vis şi starea de trezire este greu de realizat, şi pe termen lung cere un efort mult prea mare din partea mea.
18. Plăcerea pe care o obţin dormind 2 ore în plus, peste cele 8 ore pe care le dorm în mod obişnuit în fiecare noapte, nu se poate obţine dacă cele 2 ore le-aş petrece în starea de trezire
19. Învăţământul, cultura, spiritualitatea, ceea ce experimentează oamenii se află foarte departe de experienţele mele, astfel încât puntea dintre mine şi ei este fragilă, greu de consolidat şi nesigură.
20. Imediat după ce mă trezesc consider că inevitabil trebuie să trec printr-un punct în care mă simt depresiv deşi ştiu că tocmai acest gând care uneori nu este conştient determină experienţa, că dorinţele, emoţiile, gândurile şi aşteptările mele creează realitatea.
21. Orice victorie, rezultat, merit, trebuie obţinut cu un efort considerabil. Ceea ce se obţine uşor este nevaloros, lipsit de adâncime şi se poate pierde la fel de uşor.
22. Dacă vorbesc prea mult despre materialul Seth cu persoane care nu sunt receptive, în viziunea mea acesta şi-ar pierde din validitate, deşi ulterior observ că este sporită.
23. Chiar dacă aş face o listă cu convingerile mele, aceasta nu ar fi prea folositoare deoarece ea reprezintă o simplă listă peste care voi trece la fel de uşor cum am trecut în trecutul meu peste evenimente şi persoane.
24. În unele momente consider că alternanţa YING-YANG este o regulă absolută, că nu pot rămâne într-o stare ci că în momentele următoare trebuie să trec şi prin starea opusă. Astfel, chiar atunci când experimentez o stare pozitivă simt sâmburele stării negative, ştiind totuşi că sâmburele este creat tot de mine şi că el conduce la starea negativă.
25. În orice contact cu alte persoane consider că trebuie să fiu empatic, că trebuie să îi simt starea, şi dacă nu aş face acest lucru aş fi considerat insensibil de cealaltă persoană, sau mi-aş spune că nu aş putea comunica la fel de bine cu ea. De asemenea, uneori consider că sunt foarte vulnerabil la starea celuilalt şi trebuie să folosesc tehnici mentale pentru a mă proteja. Alteori consider că sunt invulnerabil, că pot transforma în mine orice otravă din exterior, că deşi ea rezonează cu otrava din interiorul meu şi e atrasă de ea, prin simbioză cu cealaltă persoană, prin experimentarea otrăvii comune, ea va dispărea magic şi nu va fi nevoie niciodată de astfel de experimente.
26. Deşi ştiu că unii oamenii îşi creează un altar, în care îşi poziţionează problemele, stările negative, tot ceea ce este urât şi îmi dau seama când şi eu fac asta, şi încerc să nu îl construiesc şi să îl înfrumuseţez, consider că din empatie, pur şi simplu pentru a fi acceptat, sau pentru a fi mai tare decât ei, ar trebui să îmi construiesc şi eu un pseudo-altar. Uneori îl formez pe loc, de formă. Dar, există şi unul real. Deşi nu mai am nevoie să mai adaug ceva la el fiindcă până acum am pus destul, când văd că oamenii apelează la acest altar îmi vine să îi servesc cu bunătăţurile altarului meu, dar nu fac asta şi simt că astfel mai cosmetizez altarul meu, că îl hrănesc. Şi atunci nu am obţinut nimic, ci doar l-am ascuns mai inteligent în unghere. Scriind aceste rânduri mi-am dat seama care este soluţia.
27. Părinţii pe care mi i-am ales nu au nimic în comun cu mine, personalitatea lor este diferită şi aş fi putut face treabă mai bună dacă mi-aş fi ales alţi părinţi.
28. Prietenii vin şi trec, aşa cum anotimpurile vin şi trec. Prietenii noi sunt mai buni decât prietenii vechi.
29 Consider că este destinul zodiei mele, arhetipului săgetătorului de a alerga sălbatic către stele, de a descompune intelectual lumea şi a dori intens cunoaştere şi acest destin este scris în pietre antice pe care nu le mai pot ciopli. Deşi înţeleg că destinul nu există şi că am libertate creativă de a îmi făuri viitorul, trecutul şi prezentul, sunt atras de astfel de fantome şi uneori alerg către zone psihice necunoscute, dar nu cu abandon creativ şi dăruire ci cu un sentiment foarte apăsător de nirvana. În lumea fizică cutreier singur munţii, expunându-mă nobleţei şi agresivităţii naturii şi îmi testez muşchii pe pante abrupte, alergând năvalnic, lăsând ramurile copacilor să îmi lovească corpul, aşteptând sfârşitul goanei pentru a mă simţi muţumit. Şi sunt mulţumit şi experimentez acea fericire rece a aştrilor de pe cer.
30. Unele din visele mele nu sunt folositoare şi nu merită atenţie.
31. Nu contează ceea ce gândesc cu mintea mea conştientă, ea poate fi ocolită fără nici un prejudiciu.
32. Voinţa mea trebuie să fie puternică în faţa oricărei persoane. Voinţa este instrumentul meu cel mai puternic, fără ea sunt mult mai puţin puternic. Voinţa mea trebuie exersată în fiecare moment.
33. În orice zi, trebuie să treacă câteva ore, şi în unele zile o perioadă lungă de timp până când energia mea curge armonios prin corpul meu, sau până când mă simt suficient de în formă. Doar în unele zile pot să ajung la acea intensitate ce se va transmite şi asupra zilei viitoare, pemiţându-mi să o abordez cu aceeaşi sete şi pasiune pe care o aveam în seara precedentă.
34. Consider că trebuie să mă împing de la spate deoarece dacă nu aş face acest lucru aş avea mai puţine rezultate. Aceast nou mod de abordare mi-ar oferi mai multe rezultate decât cel vechi.
35. Unele persoane sunt mai evoluate şi puternice decât mine, prin urmare există o mare distanţă pe care trebuie să o acopăr. Ceea ce îmi spun acele persoane ar mătura toate căutările mele şi ar trebui să o iau de la “început”.
36. Consider că trebuie să mă port cu mănuşi faţă de alte persoane ce iau contact cu materialul Seth şi că sunt responsabil pentru ceea ce ele experimentează în conexiune cu mine şi cu acest material.
37. Dacă aş fi concentrat, focalizat 100% pe un proiect o să creez ceva ce mă va scoate din stare sau o să abandonez proiectul fiindcă voi găsi altul mai atractiv, mai bun, şi nu vreau să investesc energie în ceva ce nu este fructificat. Un proiect dus la bun sfârşit nu mai mi se pare interesant, ci este plicitisitor şi lipsit de vitalitate. De asemenea, fiind concentrat 100% aş deveni obtuz, alţii ar profita de munca mea sau m-aş putea trezi că am irosit timpul pe iluzii.
38. Intrarea în “câmpul muncii” ar încetini căutările mele spirituale.
39. O slujbă este greu de obţinut, puţine slujbe mi se potrivesc.
40. Nu există prea multe oportunităţi/afaceri în care să îmi pot investi banii/energia.
41. Nu sunt suficient de bun pentru a face ceva, uneori observ cât de prost pregătiţi sunt cei din jurul meu şi atunci consider că sunt prea bun pentru a lua parte la anumite acţiuni la care şi ei iau parte.
42. Consider că am nevoie de un maestru, de cineva care este mult mai puternic decât mine.
Închei, sunt mulţumit că buricele degetelor mele au scris atâtea convingeri, şi dragi cititori, vă invit să vă creaţi şi voi o astfel de listă.
Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire