Blogger Template by Blogcrowds

Capitolul 3 (partea a 4-a)

SESIUNEA 821, 20 FEBRUARIE 1978 9:30 P.M. LUNI


(Într-o notă din sesiunea 817, ce a fost ţinută pe 30 Ianuarie, am scris că Sue Watkins ne-a trimis recent ultimul capitol din manuscrisul dactilografiat pentru cartea lui Seth : Natura Psihicului. De fapt, ea a modificat sesiunile iniţiale pe care le-am bătut la maşină, transformând Psihicul într-un manuscris standard pentru publicare; iar eu încă mai trebuie să adaug multe note pentru această carte, după ce îmi termin munca la Volumul 2 din Realitatea “Necunoscută”, proces ce va dura câteva luni.
(Pe de altă parte, odată ce manuscrisul pentru James şi capitolele finale din Emir au fost trimise editurii Prentice-Hall la începutul acestei luni, Jane a descoperit că are neşteptat de mult timp liber. [Până luna viitoare nu ne aşteptăm să primim varianta prefinală pentru James, pentru a o corecta.] Jane s-a bucurat de pauza ei scriind poezie şi pictând puţin – dar m-a şi surprins atunci când în mod spontan a început să conspecteze câteva dintre notele pentru Psihicul. Ea încă intenţiona să lase în seama mea munca migăloasă şi obositoare faţă de care nu are mare tragere de inimă: interminabila verificare şi reverificare a datelor şi evenimentelor realizată pentru ca fiecare notă să fie corectă. Totuşi, i-am spus că sunt mai mult decât mulţumit de orice ajutor pe care mi l-ar putea acorda, de vreme ce acesta ne-ar permite să publicăm Psihicul mult mai devreme, imediat după ce va fi publicat Volumul 2 din Realitatea Necunoscută.
(Cu toate acestea, nu ştiu cât de mult voi mai beneficia de ajutorul lui Jane, deoarece poezia, pictura şi notele pot fi lăsate rapid deoparte dacă începe un nou proiect, sau dacă reîncepe munca la unul dintre cele pe care le-a lăsat în aşteptare pentru o perioadă de timp. O asemenea strădanie amânată este o autobiografie pe care a început-o cu câţiva ani în urmă. Alta este continuarea nuvelei sale, Educarea Suprasufletului Şapte; acea carte fiind publicată prima dată în aprilie 1973 – iar de curând s-a gândit să reia munca la o continuare a acestei cărţi. Un lucru este clar: Jane va avea grijă ca ceva creativ să se întâmple pentru a schimba status quo-ul, deoarece este prea neliniştită şi energică.
(În conformitate cu ideea de a aborda diferit lucrurile, nici o sesiune nu a fost ţinută în noaptea de Sâmbăta trecută, deoarece în timpul weekend-ului am hotărât să renunţăm la rutina de a ţine sesiuni Luni şi Sâmbătă pe care am urmat-o în ultimele opt luni şi să ne reîntoarcem la practica noastră obişnuită de a ţine sesiuni în serile de Luni şi Miercuri. Schimbarea a fost adoptată cu scopul de a-i acorda lui Jane mai mult timp în weekend pentru a se ocupa de corespondenţă. Nu cred că felul meu zilnic de a munci va fi mult schimbat; eu o ajut cu corespondenţa, dar nu petrec atât de mult timp cu ea pe cât face Jane.


Acum: Dictare: Bineînţeles voi sunteţi o parte din natură şi o parte din sursa naturii.
Trecerea de la stadiul de prunc la cel de adult desăvârşit a fost probabil cea mai dificilă şi totuşi cea mai simplă dintre sarcinile pe care le veţi îndeplini vreodată într-o viaţă dată. Ca şi copil v-aţi identificat cu propria voastră natură. Intuitiv a-ţi înţeles că propria voastră existenţă a fost scufundată în şi este o parte din procesul creşterii.
Nici o cantitate de informaţie intelectuală, nici o acumulare oricât de vastă de fapte nu ar putea să îţi ofere cunoaşterea interioară necesară pentru a efectua evenimentele fizice implicate în acel proces de creştere. Aţi învăţat să citiţi, dar vederea în sine este o realizare de o magnitudine mult mai măreaţă – una ce aparent se întâmplă de la sine. Ea se întâmplă deoarece fiecare dintre voi, încă o dată, faceţi într-adevăr parte din natură şi din sursa naturii.
În diferite moduri religiile voastre au sugerat întotdeuna că există o relaţie între voi şi sursa naturii, deşi deseori au despărţit natura însăşi de orice loc de primă importanţă. Religiile deseori au reuşit să prindă percepţii destul de valide, dar mai apoi le-au distorsionat, excluzând orice altceva nu părea a se potrivi. “Voi sunteţi copiii universului.” Aceasta este o propoziţie des auzită – şi totuşi ideea principală din povestea lui Hristos2 nu era moartea sa ci naşterea sa, şi des menţionata propoziţie că fiecare persoană este într-adevăr “un copil al tatălui.”
Există multe alte referinţe ulterior adăugate în Biblie, cum ar fi povestea cu smochinul, în care naturii îi este redusă importanţa. Cu toate acestea, Hristos “tatăl” era Dumnezeul ce era conştient de fiecare vrabie ce murea, ce ştia de existenţa fiecărei creaturi, indiferent de specia sau de felul său. Povestea păstorilor şi a turmelor de oi se apropie mult mai mult de intenţia lui Hristos, ce vrea să arate că fiecare creatură are grijă de cele din jurul său.
Oficialităţiile bisericii Romano-Catolice au modificat multe documente – purificându-le, în viziunea lor, de orice ar putea să trimită la practicile păgâne, sau la venerarea naturii aşa cum s-au gândit ei la ea. În termenii cizilizaţiei voastre, natura şi spiritul s-au separat astfel încât tu întâmpini evenimentele vieţii tale în principal în acel context. Atunci, într-o măsură sau alta, trebuie să vă simţiţi separaţi de corpurile voastre şi de evenimentele naturii. Prin urmare, marile fluxuri ale identificării emoţionale cu însăşi natura nu vă susţin. Voi studiaţi acele procese ca şi cum aţi putea fi despărţiţi de ele.
(Pauză lungă, una din multele, la 9:51) Oferă-ne un moment… Într-o oarecare măsură credinţele societăţilor voastre vă acordă suficient de multă libertate astfel încât majoritatea dintre voi aveţi încredere în corpurile voastre în timp ce ele devin mature. Totuşi, după un timp, mulţi dintre voi nu se mai încred în procesele vieţii din interiorul vostru. Anumite tratate ştiinţifice deseori vă fac să credeţi că a deveni adult aproape că nu are nici un scop, în afara faptului de a asigura perpetuarea speciei voastre prin experienţa de părinte – iar apoi natura este destul de dispusă a se dispensa de serviciile tale. Pur şi simplu vă este spus că nu aveţi nici un alt rol.3 Urmărind această idee, speciile în sine nu par a avea vreo raţiune de a exista în afară unei absurde determinări de a dăinui. Într-adevăr, religiile insistă să spună că omul are un scop în viaţă, totuşi datorită confuziei în care se află, vorbesc despre acel scop ca şi cum ar trebui atins prin negarea corpului fizic prin care omul îşi trăieşte existenţa, sau prin “transcederea” acelor “necioplite şi obtuze ”impulsuri umane. Punct. În ambele cazuri, naturii omului, şi naturii în general, nu le este acordată atenţa cuvenită.
Asemenea poveşti sunt mituri. Ele au într-adevăr putere şi vigoare. În aceşti termeni ele reprezintă partea întunecată a miturilor – şi totuşi prin forma lor tu îţi priveşti în acest moment lumea. Voi veţi interpreta evenimentele private ale vieţilor voastre şi impresionanta anvergură a istoriei în lumina acestor presupuneri despre realitate. Ele nu numai că îţi reliefează experienţa ta, ci în acelaşi timp tu creezi acele evenimente mai mult sau mai puţin în concordanţă cu acele presupuneri.
(Pauză lungă.) Cei care îşi “pierd” viaţa în dezastrele naturale devin victime ale naturii. În asemenea poveşti voi vedeţi exemple ale unor morţi lipsite de sens şi o dovadă suplimentară a indiferenţei naturii faţă de om. Pe de altă parte, în asemenea cazuri voi puteţi vedea mâna răzbunătoare a unui Dumnezeu furios, unde divinitatea încă o dată foloseşte natura pentru a-l îngenunchia pe om. Natura omului este de a trăi şi de a muri. Moartea nu este un afront adus vieţii, ci contribuie la continuarea ei – nu numai în interiorul cadrului naturii aşa cum o înţegeţi voi, ci şi în relaţie cu sursa naturii. Aşadar, este natural să mori.
Configuraţiile naturale ale psihicului tău sunt destul de conştiente de mişcările interioare, de fluxul vieţii tale, de relaţia sa cu fiecare creatură vie. Intuitiv, fiecare persoană este născută cu cunoaşterea faptului că el sau ea este nu numai valoros ci în acelaşi timp se potriveşte cu condiţiile universului în maniera cea mai frumoasă şi precisă. Joaca splendidă a naturii voastre interioare – şi acea identificare cu ea vă conduce spre o cunoaştere mai profundă a rolului vostru în sursa naturii.
(10:19.) Miturile cu ajutorul cărora îţi construieşti viaţa îţi programează existenţa astfel încât la nivel verbal deseori negi ceea ce în interiorul tău ştii. De exemplu, atunci când oamenii sunt răniţi într-un dezastru natural, deseori vor spune că nu au nici o idee de ce au fost implicaţi într-un asemenea eveniment. Ei vor ignora sau nega sentimentele interioare ce singure ar acorda vreun sens evenimentului din vieţile lor. Bineînţeles, motivele pentru o asemenea implicare ar fi nesfârşite – toate corecte, şi în fiecare caz, în acei termeni, omul şi natura s-ar întâlni într-o situaţie ce are sens, pornind de la efectele globale cele mai mari până le cele mai mici în care cele mai personale aspecte ale individului fiind implicate. Bineînţeles, datorită miturilor voastre voi a-ţi realizat câteva separări, ce fac ca acest tip de explicaţie să fie extrem de important şi dificil. De exemplu, vă gândiţi la ploaie şi la cutremure ca fiind evenimente naturale, dar nu credeţi că gândurile şi emoţiile sunt în aceeaşi termeni evenimente naturale. Aşadar, este dificil să observi că pot exista orice interacţiuni valide între, să zicem stările emoţionale şi cele fizice.
Puteţi spune: “Bineînţeles, îmi dau seama că vremea îmi influenţează dispoziţia” totuşi, foarte puţinor oameni le va trece prin minte că stările lor sufleteşti au orice efect asupra vremii. V-aţi concentrat într-o asemenea măsură asupra categorizării, delimitării şi explorării lumii obiective încât cu siguranţă vi se pare că ea este “singura reală”. Ea pare să exercite o asemenea forţă sau presiune împotriva voastră, să se izbească de voi, sau cel puţin pare să se genereze de la sine, astfel încât uneori vă simţiţi neputincios în faţa ei. Miturile voastre au acordat energie imensă caracterului exterior al lucrurilor.

(Pauză lungă, apoi cu ironie potolită:) În preajma exasperării unii dintre voi priviţi natura ca fiind bună şi trainică, umplută cu inocenţă şi bucurie, şi pe de altă parte vi-l imaginaţi pe om ca fiind o specie ticăloasă, un dezastru aruncat asupra pâmântului, o creatură menită a face totul greşit indiferent de orice puternică intenţie bună. Prin urmare, nu ai încredere nici în natura omului.
Acest mit consideră că procesele extinse ale naturii au valoare sporită, şi totuşi îl vede pe om ca personajul negativ într-o poveste ce altfel ar fi nobilă. Totuşi, o adevărată identificare cu natura, ar arăta frânturi ale poziţiei omului în contextul planetei sale fizice, şi ar aduce în prim plan realizări pe care el le-a obţinut aproape fără ştiinţa sa.
Ia o pauză.
(10:40. Ritmul lui Jane din timpul transei a fost destul de lent, cu multe pauze prelungite. Totuşi, eu am considerat materialul ca fiind excelent, cu destul de mult “nerv” în el. Sesiune reluată în aceeaşi manieră la 10:51.)
Dictare: Mă voi întoarce la acele realizări cândva mai încolo. Pentru moment aş vrea să menţionez alte chestiuni, ce indică legătura individului fie cu dezastrele naturale fie cu epidemiile de un tip sau altul, ce prin definiţie influenţează largi grupuri de oameni.
Voi vă formaţi propria realitate. Deşi v-aţi săturat ca tot să vă repet această propoziţie, sper ca repetiţia ei vă va ajuta să înţelegeţi că ea se aplică celor mai mici şi celor mai importante evenimente pe care le experimentaţi.
Unii oameni cred că trebuie să fie pedepsiţi, aşa că vor căuta circumstanţe nefericite. Ei sar de la un eveniment la altul sperând că astfel îşi vor primi retribuţia. Ei pot căuta zone ale ţării unde dezastrele naturale sunt frecvente, sau se vor comporta într-o asemenea manieră încât vor atrage de la alţi indivizi reacţii de o natură explozivă. Totuşi, deseori indivizii folosesc dezastrele pentru propriile lor scopuri, ca o forţă exteriorizată ce aduce o concentrare clară în viaţa lor. Unii pot cocheta cu ideea morţii, şi ca un act final pot alege o întâlnire dramatică cu natura. Alţii se răzgândesc în ultimul moment.
Cei care sunt angrenaţi în asemenea dezastre – supravieţuitorii – deseori folosesc asemenea circumstanţe “mai mari decât viaţa” pentru a participa în evenimente ce par a avea o mai mare importanţă decât cele deţinute de precedenta existenţă monotonă. Ei caută freamătul emoţiilor, indiferent de consecinţe. Într-o oarecare măsură, ei ajung să facă parte din istorie. O dată în viaţă, vieţile lor private se identifică cu o sursă măreaţă – iar din ea mulţi dintre ei extrag putere şi vitalitate. Barierele sociale sunt eliminate, poziţiile economice uitate. Sferei de cuprindere a emoţiilor personale îi este acordată un spaţiu de mişcare mai amplu, mai bogat.
Într-o măsură sau alta dorinţele şi emoţiile omului se contopesc cu aspectele fizice ale naturii aşa cum o înţelegi tu, astfel încât asemenea furtuni sau dezastre sunt pe atât de mult un rezultat al activităţiilor psihologice pe cât sunt al condiţiilor de vreme.
Obiectiv vorbind – în ciuda aparenţelor – furtunile, cutremurile, inundaţiile, etc, sunt necesare pentru buna funcţionare a pământului. Astfel sunt îndeplinite atât scopurile omului cât şi cele ale naturii, deşi în general vorbind miturile omului îl fac să fie orb faţă de aceste interacţiuni. Atunci când apare boala, gândurile şi emoţiile oamenilor întotdeuna oferă indicii clare, şi totuşi majoritatea oamenilor ignoră asemenea informaţii. Ei îşi cenzurează propriile gânduri. Aşadar, mulţi “cad victimă” epidemiilor de un fel sau altul deoarece îşi doresc acest lucru, deşi ar putea să nege viguros această posibilitate.
Vorbesc în mod special despre epidemiile ce nu sunt mortale, deşi o doză de pericol apare. În timpurile voastre, trebuie să relizezi că spitalele sunt o parte importantă a comunităţii tale. Ele asigură un serviciu medical cât şi social. Mulţi oameni se simt singuri, sau au muncit prea mult. Epidemiile devin scuze sociale pentru o perioadă de odihnă foarte necesară, şi servesc ca şi mecanisme de “salvare a onoarei” oferindu-le indivizilor posibilitatea să îşi ascundă faţă de ei înşişi dificultăţiile interioare. Într-un fel, asemenea epidemii asigură propriul lor tip de camaraderie – oferind locuri comune de întâlnire pentru cei care se află în situaţii diferite. Epidemiile servesc ca şi o stare acceptată de boală, în care oamenilor le este des oferită o scuză pentru odihnă sau pentru o examinare desfăşurată în linişte de care au disperată nevoie, dar faţă de care simt că altfel nu au dreptul.
(Pauză lungă la 11:21.) Nu vreau să insinuez orice acuzaţie împotriva celor implicaţi, ci în principal să menţionez unele dintre motivele pentru un asemenea comportament. Dacă nu ai încredere în natura ta, atunci orice boală sau indispoziţie va fi interpretată ca un atac împotriva sănătăţii. Corpul tău reflectă fidel realitatea ta psihologică interioară. Natura emoţiilor tale arată că în decursul unei vieţi vei experimenta întregul spectru al emoţiilor. Stările tale subiective pot fi foarte variate. Uneori, gândurile triste sau depresive asigură o reconfortantă schimbare a ritmului, conducându-vă înspre perioade de reflecţii liniştite şi spre o încetinire a activităţiilor corpului, astfel încât acesta va putea să se odihnească.
Fricile, uneori chiar şi cele aparent iraţionale, pot determina pe corpul să fie mai activ dacă voi aţi fost prea apatici sau dacă aţi fost imobilizaţi într-o rutină, psihologic sau fizic vorbind. Dacă ai avea încredere în natura ta ai fi capabil să ai încredere în asemenea sentimente, şi ele, urmărindu-şi propriile ritmuri şi trasee, s-ar preschimba în altele. Ideal, chiar şi bolile fac parte din sănătatea corpului, reprezentând reglări necesare, ce îndeplinesc nevoile subiective ale unei persoane la un moment dat de timp. (Pauză lungă.) Ele sunt o parte a interacţiunii dintre corp şi minte, sau spirit.
Majoritatea cititorilor mei au fost doborâţi de o boală sau alta ce de obicei a fost considerată foarte periculoasă, şi fără a ştii s-au vindecat, deoarece corpul s-a videcat singur în mod normal şi natural. Boala nu a fost categorizată. Nu a fost recunoscută ca atare. Grijile sau fricile nu au fost stârnite şi totuşi boala a apărut şi a dispărut.
În asemenea cazuri procesele naturale de vindecare au apărut, procese pentru care corpului rareori îi este acordat vreun rol în desfăşurarea lor. De exemplu, asemenea vindecări nu antrenează schimbări doar în interiorul corpului, de vreme ce o vindecare fizică poate avea loc datorită unor evenimente ce par a fi complet separate.
O anumită porţiune din fiecare individ este în contact direct cu sursa propriei sale existenţe. Fiecare individ înţelege instinctiv că în orice situaţie poate apela la ajutor şi că informaţia nu trebuie să vină numai prin simţurile fizice. Aşadar, multe boli sunt vindecate prin metode destul de naturale, ce nu antrenează numai vindecări fizice, ci aduc în prim plan alte evenimente – evenimente care au o mare importanţă asupra elementelor psihologice ce se pot afla în spatele scenei. Pentru a descoperi aceste interacţiuni va trebui să privim în Cadrul 2.
Sfârşitul sesiunii.
(“Foarte bine.”)
Mulţumesc. O după amiază excelentă.
(“La fel şi ţie. Noapte bună.”)
( 11:47 P.M. Transmisia lui Jane pentru Seth a devenit chiar mai lentă spre sfârşitul sesiunii.”)

0 comentarii:

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire