Traduceri din Seth

Propiul tău mediu include mult mai mult decât ai putea presupune. Mai devreme m-am referit la el în termeni de existenţă fizică obişnuită şi împrejurări în care esti acum conectat. În realitate, eşti conştient de foarte puţin din mediul tău lărgit, mai vast. Consideră self-ul tău prezent ca fiind un actor într-o piesa; deloc o analogie nouă, dar una potrivită. Scena este setată în secolul 20. Tu creezi suportul, decorul, tema; de fapt tu scrii, creezi şi joci în toată producţia – tu şi fiecare alt individ ce ia parte.

Sunteţi atât de concentraţi în rolurile voastre, atât de intrigaţi de realitatea pe care aţi creat-o, atât de pătrunşi de problemele, provocările, sperantele şi nefericirile rolurilor voastre particulare încât aţi uitat că ele sunt propia voastră creaţie. Această intens emoţională dramă, cu toate bucuriile şi tragediile sale, poate fi comparată cu viaţa şi mediul tău prezent, atât individual cât şi în masă.

Dar, există alte piese ce se desfăşoară simultan, piese în care tu ai de asemenea un rol de jucat. Acestea au propiul lor decor, propiul lor cadru. Ele au loc în diferite perioade de timp. Una dintre ele poate fi numită “Viaţa în secolul 20 după Hristos”. Alta poate fi numită “Viaţa în secolul 18” sau “500 î.H”, sau “3000 d.H”. De asemenea, tu creezi aceste piese şi joci în ele. Aceste cadre reprezintă mediul tau, mediul ce îţi înconjuară întrega ta personalitate.

Eu vorbesc despre porţiunea din tine ce face parte din această perioadă particulară, iar acea porţiune particulară a întregii personalităţi este atât de concentrată în aceasta dramă încât nu este conştientă de altele în care de asemenea joacă un rol. Tu nu îţi înţelegi realitatea ta multidimensională; aşadar pare ciudat sau de necrezut atunci când îţi spun că tu ai trait simultan multe existente. Este dificil să te imaginezi în două locuri simultan, cu atât mai putin în doua sau mai multe perioade sau secole.

Spus simplu, timpul nu este o serie de momente. Cuvintele ce le rosteşti, acţiunile pe care le săvârseşti par a avea loc în timp, aşa cum o masă sau un scaun par a ocupa spaţiu. În orice caz, aceste aparenţe sunt o parte a complicatelor structuri pe care le-ai stabilit “în avans”, iar în interiorul piesei trebuie să le accepţi ca fiind reale.

Patru după amiaza este o referinţă la îndemână. Poţi să îi spui unui prieten “Mă voi întâlni cu tine la patru după amiaza în restaurant“ pentru a bea şi discuta ceva, iar prietenul tău va ştii exact unde şi când să te găsească. Acest lucru se va întâmpla în ciuda faptului că patru după amiaza nu are nici un înţeles de bază, ci este un semn de comun acord stabilit – un acord de gentleman, dacă preferi. Dacă eşti prezent la teatru la ora 9 seara, dar acţiunile piesei au loc în timpul orelor de dimineaţa, iar actorii sunt arătaţi mâncând dejunul, tu accepţi timpul dat din interiorul piesei. De asemenea, te prefaci că este dimineaţă.

Fiecare dintre voi este implicat acum într-o producţie mult mai largă în care toţi sunteţi de acord asupra presupunerilor fundamentale ce servesc ca un cadru în interiorul căruia piesa poate apărea. Presupunerile sunt următoarele: timpul este o serie de momente ce se succed una după alta; există o lume obiectivă independentă de propia ta creaţie şi percepţie a ei; tu eşti închis în corpul fizic pe care l-ai primit; eşti limitat de timp şi spaţiu.

Alte presupuneri acceptate din acelaşi motiv includ ideea că toate percepţile vin prin intermediul simţurilor tale fizice; cu alte cuvinte că toată informaţia vine din afară, iar nici o informaţie nu poate veni de dinăuntru. Aşadar, tu eşti forţat să te concentrezi intens asupra acţiunilor piesei. Aceste piese variate, aceste părti ale perioadelor creative reprezintă ceea ce tu ai numi vieţi reîncarnaţionale.

În esenţă, ele există în acelaşi timp. Acei dintre voi care sunt încă implicaţi în aceste foarte complicate şi pasionale seminarii numite existenţe reîncarnaţionale, consideră că este dificil să vadă dincolo de ele. Unii, odihnindu-se între producţii încearcă să comunice cu cei care încă iau parte la ea; dar ei înşişi sunt în culise şi nu pot vedea prea departe.

Piesele par a avea loc una după alta, aşadar aceste comunicări par a intensifica ideea fundamentală că timpul este o serie de momente, trecând într-o singură linie de la un neverosimil început spre un la fel de neverosimil sfârşit.

Acest lucru te conduce să te gândeşti în termenii unui progres foarte limitat, atât în condiţii individuale cât şi în condiţii ale speciei tale văzute ca un întreg. Vă gânditi, acei dintre voi care cel puţin au luat în cosiderare reîncarnarea, “În mod sigur rasa trebuie să fi progresat din timpurile epocii medievale”, deşi vă temeţi puternic că nu s-a întâmplat aşa; sau îţi îndrepţi atenţia spre progresul tehnologic şi spui “Măcar am parcurs un drum lung în acea direcţie”.

De exemplu, poţi zâmbi gândindu-te că este chiar dificil să îţi imaginezi un senator roman adresându-se mulţimilor printr-un microfon, iar copii săi să îi privească performanţa la televizor. Dar toate acestea sunt profund înşelătoare. Progresul nu există în termenii pe care îi ataşezi, mai mult decât există timpul.

În fiecare piesă, atât individual cât şi în masă, sunt amenajate diferite probleme. Progresul poate fi măsurat în termeni ai modurilor particulare în care aceste probleme au fost sau nu rezolvate. Mari salturi înainte au fost realizate în anumite perioade. De exemplu, au apărut ramnificaţii ce din punctul tău de vedere poţi să nu le consideri a fi progrese.

În general vorbind, în anumite piese, fiecare actor lucrează la o porţiune aparent minusculă dintr-o problemă mai largă pe care piesa însăşi o va rezolva.

Deşi folosesc aici analogia cu o dramă, aceste piese sunt chestiuni profund spontane, actorii deţinând libertate totală în cadrul piesei. Şi, aprobând aceste presupuneri ce au fost făcute, nu există repetiţii. Există observatori, aşa cum vei vedea mai târziu în cartea noastră. Ca orice producţie bună de teatru, în fiecare piesă există o temă generală. De exemplu, marii artişti nu au apărut într-o perioadă particulară de timp pur şi simplu fiindcă s-au născut în ea, sau deoarece condiţiile erau favorabile.

Piesa însăşi a fost preocupată cu actualizarea adevărului intuitiv în ceea ce tu ai numi formă artistică, de o creativitate ce conduce la rezultate atât de vaste şi răsunătoare încât ea ar servi trezirii acelor abilităţi latente din interiorul fiecărui actor, dar şi ca model de comportament.

Perioadele de renaştere – spirituală, artistică sau psihică - apar datorită intensei concentrări interioare a celor implicaţi în dramă, ea fiind direcţionată către anumite scopuri. În fiecare piesă provocarea poate fi diferită, dar marile teme sunt semnale către toate conştiinţele. Ele servesc ca modele.

Progresul nu are nimic de a face cu timpul, ci cu concentrarea psihică şi spirituală. Oricare piesă este complet diferită faţă de fiecare alta. Aşadar, nu este corect să presupui că acţiunile tale din această viaţă sunt cauzate de o experienţă precedentă, sau că eşti pedepsit în această viaţă pentru delictele dintr-o viaţă trecută. Vieţile sunt simultane.

Propia ta personalitate multidimensională este atât de înzestrată încât poate avea aceste experienţe şi totuşi să îşi păstreze identitatea. Bineînţeles, ea este influenţată de piesele variate în care ia parte. Există o comunicare instantă, şi dacă preferi, un sistem instant de feedback.

Aceste piese nu sunt deloc fără scop. În ele, personalitatea multidimensională învaţă prin propiile acţiuni. Ea încearcă o varietate infinită de atitudini, modele comportamentale, posturi, iar ca un rezultat îi schimbă pe alţii.

Cuvântul “rezultat” implică automat cauză şi efect – cauza întâmplându-se înaintea efectului - acesta fiind un mic exemplu al puterii acestor distorsiuni şi a dificultăţilor inerente implicate în gândirea verbală, deoarece întotdeuna implică o delimitare într-o singură direcţie.

Tu eşti self-ul multidimensional ce are aceste experienţe, ce creează şi ia parte în aceste pasionante piese cosmice. Numai deoarece te concentrezi acum în acest rol particular, îţi identifici întreaga ta fiinţă cu el. Dintr-un motiv tu ţi-ai fixat aceste reguli. Iar conştiinţa este într-o stare de devenire, aşadar acest self multidimensional despre care vorbesc nu este o structură psihologică terminată şi completă. La fel, el este într-o stare de devenire.

El învaţă arta actualizării. El are înăuntrul lui surse infinite de creativitate, posibilităţi nelimitate de dezvoltare. Dar el încă trebuie să înveţe mijloacele actualizării şi trebuie să găsească în interiorul său căi de a aduce în existenţă acele creaţii nematerializate.

Prin urmare, el creează variate condiţii în care să opereze, şi îşi impune provocări, unele în termenii voştrii condamnate să eşueze, cel putin iniţial, deoarece el trebuie ca mai întâi să creeze condiţiile ce vor aduce în prezent acele noi creaţii. Iar toate aceste lucruri sunt făcute cu măreaţă spontaneitate şi neîngrădită bucurie.

Aşadar, tu creezi mult mai multe medii decât realizezi. Fiecare actor, văzându-şi de rolul său, focalizat în interiorul piesei, are o linie internă de ghidaj. El nu este abandonat într-o piesă de care a uitat că este propia lui creaţie. El deţine cunoştiinţe şi informaţii ce vin către el din ceea ce eu numesc simţurile interioare.

Aşadar, el are alte surse de informatie decât cele ce îi sunt strict oferite în graniţele producţiei. Fiecare actor ştie instinctiv acest lucru, şi în interiorul piesei există perioade stabilite şi permise în care el se retrage pentru a se reîmprospăta. În acestea, el este informat prin intermediul simţurilor interioare de celălalte roluri ale sale şi realizează că este mult mai mult decât self-ul ce apare în orice piesă dată.

În aceste perioade el înţelege că a contribuit la construirea piesei şi este eliberat de acele presupuneri ce îl ţin legat atunci când este activ preocupat de activităţile dramei. Bineînţeles, aceste perioade coincid cu stările de somn şi condiţiile de vis; dar există şi alte timpuri în care actorul vede aproape clar că este înconjurat de recuzite, iar atunci viziunea sa străpunge brusc aparenta realitate a producţiei.

Acest fapt nu înseamnă că piesa nu este reală, sau că ea nu trebuie să fie luata în serios. Înseamnă că trebuie să joci un rol – unul important. Fiecare actor trebuie ca singur să înţeleagă natura productiei în care ia parte. Trebuie să se extragă afară din limitele tridimensionale ale cadrului piesei.

Există o cooperare importantă în spatele unor asemenea producţii momentane; iar jucându-şi rolul, fiecare actor se actualizează în realitatea tridimensională. Self-ul multidimensional nu poate acţiona în realitatea multidimensională până când nu materializează în ea o porţiune din el.

În această realitate, el aduce apoi toate tipurile de creativitate şi dezvoltare ce altfel nu pot apărea. Trebuie ca mai apoi să se propulseze în afara acestui sistem, prin alt act, prin altă actualizare din partea sinelui ce este tridimensional.

În timpul existenţei sale tridimensionale el i-a ajutat pe alţii în feluri în care nu puteau fi ajutaţi iar la rândul său a beneficiat şi s-a dezvoltat în moduri ce altfel ar fi fost imposibile.

Aşadar, înţelesul piesei se află în interiorul tău. Numai partea conştientă a ta este cea care îşi joacă atât de bine rolul şi care este focalizată atât de sigur în cadrul producţiei.

Scopul oricărei vieţi date îţi este disponibil – cunoştiinţele din spatele suprafeţei self-ului conştient pe care îl cunoşti. De asemenea, sunt disponibile tot felul de indicii. Tu ai la îndemână cunoaşterea întregii tale personalităţi multidimensionale. Atunci când realizezi acest fapt, această cunoaştere îţi va permite să rezolvi problemele - sau să întâmpini provocăriile pe care ţi le-ai confecţionat- mai repede, în termenii voştrii; şi de asemenea va deschide arii suplimentare de creativitate prin care întreaga piesă sau producţie poate fi îmbogăţită.

În măsura în care le permiţi intuiţilor şi cunoştiinţelor self-ului multidimensional să curgă prin self-ul conştient, în acea măsură nu numai că îţi joci mai eficient rolul din piesă, dar de asemenea adaugi noi energii, înţelegeri şi creativitate întregii dimensiuni.

Bineînţeles, ţi se pare că tu eşti singura parte conştientă din tine, deoarece te identifici cu actorul din această producţie particulară. Celălalte porţiuni ale personalităţii tale multidimenionale, din aceste alte piese reîncarnaţionale, sunt de asemenea conştiente. Şi deoarece tu eşti o conştiinţă multidimensională, “tu” eşti de asemenea conştient în alte realităţi decât aceasta.

Personalitatea ta multidimensională, identitatea ta reală, adevăratul tu, este de asemenea conştient de sine, în oricare din aceste roluri.

Per total, aceste “fragmente de perioadă” au un scop specific. Datorită propiei naturi a conştiinţei, ea urmăreşte pe cât posibil să se materializeze în cât mai multe dimensiuni – să creeze din sine noi nivele de conştiinţă, noi ramnificaţii. Făcând acest lucru, ea creează toată realitatea. Aşadar, realitatea este tot timpul într-o stare de devenire. De exemplu, gândurile ce le gândesti în rolurile tale de actor, sunt complet unice şi conduc către noi creativităţi. Anumite aspecte ale propiei tale conştiinţe nu ar putea fi împlinite în alt mod.

Atunci când te gândeşti la reîncarnare, presupui o serie de progresii. În schimb, variatele vieţi cresc din ceea ce este self-ul tău interior. Ele nu sunt aruncate asupra ta de către o oarecare agenţie exterioară. Ele sunt o dezvoltare materială, în timp ce conştiinţa ta se deschide şi se exprimă în cât mai multe moduri posibile. Ele nu sunt restricţionate de o viaţă tridimensională şi nici de existenţa tridimensională singură.

Conştiinţa ta are multe forme iar aceste forme nu trebuie să fie asemănătoare mai mult decât, de exemplu, o omidă este asemănătoare unui fluture. Sufletul sau entitatea are libertate deplină de expresie. Ea îşi schimbă forma pentru a se potrivi manifestării sale, alcătuind medii asemănătoare condiţiilor de pe scenă, lumi ce sunt în acord cu scopurile sale. Fiecare cadru aduce noi dezvoltări ulterioare.

Sufletul sau entitatea este energie spirituală puternic individualizată. Ea formează orice corp pe care îl porţi acum, şi este forţa mobilă din spatele supravieţuirii tale fizice, deoarece din ea îţi primeşti vitalitatea. Conştiinţa nu poate fi statică ci ea caută noi creativităţi.

Aşadar, sufletul sau entitatea susţine realitatea tridimensională cât şi self-ul tridimensional cu propietăţile sale. Abilităţiile entităţii se află în self-ul tridimensional. Self-ul tridimensional, actorul, are acces la aceste informaţii şi posibilităţi. Învăţând să folosească aceste potenţialuri, învăţând să îşi redescopere relaţia cu entitatea, self-ul tridimensional ridică chiar mai sus nivelul de realizare, înţelegere şi creativitate. Self-ul tridimensional devine mai mult decât ceea ce este.

Nu numai entitatea este fortificată, dar şi portiuni din ea fiind Actualizate în existenţa tridimensională, adaugă acum calităţii şi naturii acelei existenţe. Fără această creativitate, viaţa planetară, în termenii Voştrii, ar fi tot timpul sterilă. Sufletul sau entitatea oferă viaţă corpului şi self-ului tridimensional din interiorul lui. Self-ul tridimensional îşi urmăreşte apoi scopul de a deschide noi zone de creativitate.

Cu alte cuvinte, entităţiile sau sufletele trimit porţiuni din ele pentru a deschide drumuri de realitate ce altfel nu ar exista. Self-urile tridimensionale, existând în aceste realităţi, trebuie să îşi concentreze complet atenţia acolo. O atenţie interioară le ofera o sursă de energie şi putere. Totuşi, ele trebuie să îşi înţeleagă rolul lor de actori, “despărţit” de rolul particular şi printr-un alt act de înţelegere, să se reîntoarcă la entitate.

Există unii ce apar complet conştienţi în aceste piese. Aceste personalităţi îşi îmbrăţişează de bunăvoie rolurile, ştiind că sunt roluri, cu scopul de a-i conduce pe ceilalţi spre realizările şi perfecţionările necesare. Ei conduc actorii pentru ai ajuta să vadă dincolo de ei şi de cadrele create de ei. Acele personalităţi din alte nivele de existenţă supraveghează piesa, vorba vine, şi apar printre actori. Scopul lor este de a deschide în sinele self-urilor tridimensionale acele uşi psihologice ce le vor conduce către un progres suplimentar în alt sistem de realitate.

Voi învăţaţi să fiţi cocreatori. Învăţaţi să fiţi zei – aşa cum înţelegeţi acum termenul. Învăţaţi responsabilitatea – responsabilitatea oricărei conştiinţe individualizate. Învăţaţi să manevrati energia ce eşti tu pentru scopuri creative.

Vei fi legat de cei pe care îi iubeşti sau urăşti, deşi vei învăţa să eliberezi, disipezi şi să abandonezi ura. Vei învăţa să foloseşti creativ până şi ura, să o îndrepţi către scopuri nobile, iar în final să o transformi în iubire. Voi clarifica acest aspect în capitolele următoare.

Decorul din mediul tău fizic, uneori încântătoarele nimicuri, aspectele fizice ale vieţii aşa cum o cunoşti tu, sunt toate camuflaje, aşa că voi numi realitatea fizică un camuflaj. Totuşi, aceste camuflaje sunt compuse din vitalitatea universului. Rocile, pietrele, munţii şi pământul sunt camuflaje vii, structuri psihice interconectate formate din minuscule conştiinţe pe care nu le poţi percepe ca atare. Atomii şi moleculele din interiorul lor au propia conştiinţă, la fel cum moleculele şi atomii din corpului tău au propia conştiinţă.

Deoarece toţi contribuiţi la formarea mediului fizic şi întrucât sunteţi aşezati într-o formă fizică, atunci folosind simţurile fizice ve-ţi percepe doar acest decor fantastic. Realitatea ce există atât înăuntru lui cât şi în afara lui te va ocoli. Chiar şi actorul nu este în totalitate tridimensional. El este o parte a unui self multidimensional.

Înăuntrul lui există metode de percepţie ce îi permit să vadă prin setările camuflajului, să vadă dincolo de scenă. El îşi foloseşte constant aceste simţuri interne, deşi partea de actor din el este atât de concentrată asupra piesei încât acestea îi curg printre degete. Într-o manieră extinsă, simţurile fizice creează realitatea fizică ce par doar a o percepe. Ele însele sunt o parte a camuflajului, asemănătoare cu nişte lentile suprapuse peste percepţiile interioare, lentile ce te forţează să “vezi” un câmp disponibil de activitate ca materie fizică; în concluzie te poţi sprijini pe ele doar cât să îţi spună în mod superficial ceea ce se întâmplă. Poţi preciza poziţia altor actori sau timpul folosind un ceas, dar aceste simţuri fizice nu îţi vor spune că timpul însuşi este un camuflaj, că actorii sunt formaţi din conştiinţă sau că alte realităţi pe care nu le vezi există peste şi dincolo de materia fizică ce este atât de aparentă.

Însă, tu poţi – folosindu-ţi simturile interioare - să percepi realitatea aşa cum există separată de piesă şi de rolul tău din ea. Pentru a realiza acest lucru trebuie ca cel puţin momentan să îţi îndrepţi atenţia în afara activităţii constante ce se desfăşoară în jurul tău - să inchizi simţurile fizice- şi să îţi îndrepţi atenţia către acele evenimente ce mai devreme ţi-au scăpat.

Într-adevar foarte simplificat, efectul ar fi asemănător cu schimbarea unui set de ochelari cu altul, întrucât simţurile fizice sunt atât de artificiale – fundamental vorbind- self-ului interior precum un set de ochelari sau o proteză auditivă este pentru self-ul fizic. Aşadar, simţurile interne sunt rareori folosite complet conştient.

De exemplu, ai fi mult mai dezorientat, poate chiar înspăimântat, dacă între un moment şi următorul mediul tău familiar ar dispărea şi ar fi înlocuit de alte tipuri de date pe care încă nu eşti pregătit să le înţelegi; aşadar, o mare parte din informaţiile primite de la simţurile interioare trebuie să fie traduse în termeni pe care să îi poţi înţelege. Cu alte cuvinte, asemenea informaţii trebuie cumva să aibă sens pentru tine ca self tridimensional.

După cum vezi, setul tău particular de camuflaje nu este singurul existent. Alte realităţi sunt alcătuite din sisteme complet diferite, cu toate acestea toate personalităţile deţin simţuri interne ce sunt atribute ale conştiinţei, iar prin aceste simţuri interne sunt menţinute comunicări despre care self-ul normal conştient ştie foarte puţine lucruri. O parte din scopul meu este de a face cunoscute o parte dintre aceste comunicări.

Prin urmare, sufletul sau entitatea nu este self-ul ce citeşte această carte. Mediul tău înconjurător nu este pur şi simplu lumea aşa cum o cunoşti tu, ci de asemenea este alcătuit din medii ale vieţilor anterioare asupra cărora nu te concentrezi în momentul de faţă. Mediul tău real este alcătuit din gândurile şi emoţiile tale, întrucât de la acestea tu formezi nu numai această realitate ci şi fiecare realitate în care participi.

Mediul tău real este neştiutor faţă de timp şi spaţiu aşa cum le cunoşti tu. În acest mediu nu ai nevoie de cuvinte, deoarece comunicarea este instantanee. În mediul tău real tu formezi lumea fizică pe care o cunoşti.

Simţurile interne îţi vor permite să percepi realitatea ce este independentă de forma fizică. O sa îţi cer ca momentan să îţi abandonezi rolul şi să încerci acest simplu exerciţiu: Imaginează-ţi că te aflii pe o scenă luminată, scena fiind camera în care stai acum. Închide ochii şi închipuie-ţi că luminile s-au stins, cadrul a disparut iar tu eşti singur.

Totul este întunecat. Păstrează liniştea. Imaginează-ţi existenţa simţurilor interne. Pentru moment, prefă-te că ele corespund celor fizice. Eliberează-ţi mintea de toate grijile şi gândurile. Fii receptiv. Ascultă foarte uşor nu sunetele fizice ci cele care vin prin simţurile interne.

Imagini pot să apară. Acceptă-le ca privelişti la fel de valide ca acelea pe care le vezi fizic. Prefă-te că există o lume interioară şi că ea îţi va fi dezvăluită în timp ce înveţi să o percepi prin aceste simţuri interne.

Prefă-te că ai fost orb faţă de această lume întreaga ta viaţă, iar acum încet încet începi să o redescoperi. Nu judeca întreaga lume lăuntrică după imaginile inerente ce le poţi percepe la început, sau după sunetele ce le poţi auzi, deoarece încă îţi vei folosi imperfect simţurile interne.

Fă acest simplu exerciţiu pentru câteva momente înainte să te culci sau când te aflii într-o stare de relaxare. De asemenea, poate fi facut în mijlocul unei sarcini obişnuite ce nu îţi necesită întreaga atenţie.

Vei învăţa să te concentrezi într-o nouă dimensiune de atenţie, făcând poze rapide într-un mediu strain. Ţine minte că vei percepe doar fragmente. Acceptă-le, dar în acest stadiu nu încerca să le interpretezi sau să le judeci.

Pentru inceput, 10 minute pe zi este suficient. Într-o oarecare măsură, informaţiile din această carte sunt direcţionate prin simţurile interne ale femeii ce este în transă. Asemenea strădanii sunt rezultatul unei percepţii interioare puternic organizate dar şi a antrenamentului. Ruburt nu ar putea primi de la mine informaţiile, acestea neputând fi traduse sau interpretate, atâta timp cât ea ar fi intens folcalizată în mediul fizic. Aşadar, simţurile interne sunt canale ce asigură comunicarea între variatele dimensiuni de existenţă. Totuşi, chiar şi aici informaţia trebuie să fie într-o oarecare măsură distorsionata pentru a fi tradusă în termeni fizici. Altfel, ea nu ar putea fi deloc percepută.

Am petrecut o perioadă de timp subliniind faptul că fiecare dintre noi îşi formează mediul, deoarece vreau ca tu să realizezi că responsabilitatea pentru viaţa şi mediul tău sunt ale tale.

Dacă ai crede contrariul, atunci eşti limitat; mediul tău reprezintă suma totală a cunoştiinţelor şi experienţelor. Atâta timp cât crezi că mediul tău este obiectiv şi independent de tine, atunci într-o oarecare măsură te simţi neputincios în a-l schimba, a vedea dincolo de el, sau a imagina alternative ce pot fi mai puţin aparente. Mai tarziu în această carte voi explica variatele metode ce îţi vor permite să îţi schimbi mediul în mod avantajos şi drastic.

De asemenea, am discutat despre reîncarnare în conexiune cu mediul deoarece multe şcoli de gândire supraaccentuează efectul existenţelor reîncarnaţionale, astfel încât des explică circumstanţele vieţii prezente ca un rezultat al unor modele rigide şi intransigente determinate într-o viaţă “trecută”. Tu te vei simţi relativ incompetent în a manevra prezenta realitate fizică, în a-ţi schimba mediul, a influenţa şi modifica lumea, dacă simţi că eşti la mila condiţiilor asupra cărora nu ai nici un control.

Motivele oferite pentru asemenea subjugări contează puţin pe termen lung, deoarece motivele se schimbă odată cu timpul şi odată cu cultura ta. Nu eşti în subordinea unei sentinţe plasate asupra ta datorită păcatului originar, a unor evenimente din copilărie sau experienţelor dintr-o viaţă trecută. De exemplu, viaţa ta ar putea fi mult mai puţin împlinită decât ai prefera să fie. Poţi fi mai puţin atunci când ai vrea să fii mai mult, dar nu eşti sub o palisadă plasată asupra psihicului tău, fie de către păcatul originar, sindromul copilăriei a lui Freud, sau influenţe ale unor vieţi trecute. Voi încerca să explic aici influenţele vieţii trecute un pic mai clar. Ele te afectează aşa cum o face orice experienţă. Totuşi, timpul nu este închis – el este deschis. O viaţă nu este îngropată în trecut, deconectată de self-ul prezent şi de orice self viitor.

Aşa cum am explicat mai devreme, vieţile sau piesele au loc simultan. Creativitatea şi conştiinţa nu sunt niciodată realizări liniare. În fiecare viaţă tu alegi şi creezi propiile tale cadre şi medii, iar în aceasta tu alegi părinţii şi orice incidente din copilărie ce ajung în experienţa ta. Tu scrii scenariul.

Ca un adevarat profesor cu mintea absentă, self-ul conştient uită toate acestea, iar atunci când o tragedie, dificultate sau provocare apare în scenariu, self-ul conştient caută ceva, sau pe cineva pe care să dea vina. Înainte ca această carte să se termine, sper să îţi arăt precis cum poţi crea fiecare minut al experienţei tale astfel încât să poţi începe a-ţi exercita adevărata responsabilitate creativă la un nivel conştient - sau aproape conştient.

În timp ce citeşti acum această carte, uită-te împrejurul camerei în care stai. Scaunele şi mesele, tavanele şi podelele, pot părea reale şi solide – chiar permanente – în timp ce prin contrast, tu te poţi simţi foarte vulnerabil, prins într-un moment dintre naştere şi extincţie. Te poţi simţi gelos atunci când te gândeşti la asta, imaginându-ţi că universul fizic continuă să existe mult după ce ai dispărut. Totuşi, până la sfârşitul acestei cărţi sper că vei realiza eterna validitate a propiei tale conştiinţe, cât şi impermanenţa acelor aspecte fizice ale mediului şi universului tău, ce acum par atât de sigure.

Eu am prieteni aşa cum ai tu, deşi prieteniile mele poti fi de o durată mai lungă. Trebuie să înţelegi că noi experimentăm realitatea într-o manieră diferită decât o faci tu. Suntem conştienţi de ceea ce tu ai numi self-urile noastre trecute, acele personalităţi pe care le-am adoptat în variate alte existenţe.

Deoarece folosim telepatia, putem ascunde foarte puţin faţă de altul, chiar dacă am dori să facem asta. Sunt sigur că acest lucru ţi se pare a fi o invazie a intimităţii, dar te asigur că exact în momentul acesta, nici unul din gândurile tale nu este ascuns, ci este ştiut destul de clar de familia şi prietenii tăi - şi pot adăuga, din păcate, şi de cei pe care îi consideri duşmani. Pur şi simplu nu eşti conştient de acest fapt.

Nu înseamnă că fiecare dintre noi este ca o carte deschisă pentru celălalt. Din contră. Există ceva asemănător cu un protocol mental, maniere mentale. Suntem mult mai conştienţi de gândurile noastre decât eşti tu. Noi înţelegem libertatea de a ne alege gândurile şi le selectam cu discernământ şi fineţe.

Puterea gândurilor noastre ne-a devenit clară, prin eşecurile şi încercările repetate din alte existenţe. Am descoperit că nimeni nu poate scăpa vastei creativităţi a imaginilor mentale sau a emoţiei. Nu înseamnă că nu suntem spontani sau că trebuie să deliberam între a alege un gând sau altul, în nelinişte anxioasă că unul poate fi negativ sau distructiv. Aceasta, în termenii voştrii, se află în urma noastră.

Structura noastră psihologică ne permite să comunicăm în forme mult mai diverse decât cele cu care eşti familiarizat. De exemplu, imaginează-ţi că ai întâlnit un prieten din copilărie de mult uitat. Poţi avea foarte puţine lucruri în comun cu el. Dar, poţi purta o minunată discuţie centrată pe vechi profesori şi colegi de clasă, astfel stabilind un anumit raport.

Aşadar, atunci când îl “întâlnesc” pe altul, pot fi capabil să relaţionez cu el mult mai bine datorită unei experienţe particulare dintr-o viaţă trecută, chiar dacă în “prezentul” meu avem foarte puţine lucruri în comun. De exemplu, poate că în secolul 14 ne-am cunoscut ca nişte oameni complet diferiţi, şi putem comunica foarte bine discutând despre acele experienţe; la fel cum tu şi ipoteticul prieten din copilarie a-ţi stabilit un raport prin reamintirea trecutului vostru.

Totuşi, vom fi conştienţi că suntem noi înşine - personalităţiile multidimensionale ce au împarţit la un nivel al existenţei noastre un mediu mai mult sau mai puţin comun. Aşa cum vei vedea, această analogie este una mai curând simplistă, ce în schimb este suficientă pentru acum, deoarece trecutul, prezentul şi viitorul nu există cu adevărat în aceşti termeni.

Cu toate acestea, experienţa noastră nu include diviziunile de timp cu care te-ai familiarizat. Noi avem mai multi prieteni şi asociaţi decât ai tu, deoarece pur şi simplu suntem conştienţi de diversele conexiuni în ceea ce vom numi acum încarnări “trecute”.

Bineînţeles, vorba vine, avem mai multe cunoştiinţe disponibile imediat. În termenii voştrii, nu există nici o perioadă de timp pe care să o poţi menţiona, dar unii dintre noi au venit de acolo şi poartă în interiorul memoriilor noastre experienţa nepieritoare ce a fost câştigată în acel context particular.

Nu simţim nevoia de a ne ascunde emoţiile sau gândurile faţă de alţii, deoarece toţi am inţeles natura cooperativă a tuturor conştiinţelor, a realităţii cât şi a rolului nostru în ea. Suntem puternic motivaţi. Pot fi spiritele orice altceva?

Deoarece comandăm folosirea totală a energiilor noastre, ea nu este deviată înspre conflicte. Nu o irosim aiurea, ci o folosim pentru acele scopuri unice şi individuale ce sunt o parte esenţială a experienţei noastre Psihologice.

Acum, fiecare self întreg, sau personalitate multidimensională, are propiile sale scopuri, misiuni şi strădanii creative ce sunt parţi iniţiale şi de obiecei fundamentale ale sale, părţi ce îl fac etern valid şi mereu cercetator. În sfârşit suntem liberi să ne folosim energia în aceste direcţii. Întâmpinăm multe provocări de o natură relativ momentană şi realizăm că scopurile noastre nu sunt numai importante pentru ele însele ci şi pentru surprinzătoarele ramnificaţii ce se dezvoltă din eforturile noastre de a le urmării. Lucrând pentru scopurile noastre, noi realizăm că suntem urme de foc ce pot fi de asemenea folosite de alţii.

De asemenea bănuim – în mod sigur eu fac asta – că scopurile vor conduce la rezultate surprinzătoare, la consecinţe uluitoare ce nu au mai fost niciodată realizate, ducându-ne către noi posibilităţi. Înţelegând acest lucru, ne ajută să ne păstram un simţ al umorului.

Atunci când cineva s-a născut şi a murit de multe ori, aşteptând extincţia după fiecare moarte, atunci când această experienţă este urmată de realizarea că existenţa încă continuă, un simţ al divinei comedii apare.

Începem să învăţăm bucuria creativă a jocului. De exemplu, eu cred că toată creativitatea şi conştiinţa sunt născute din calitatea jocului, opusă muncii, din spontaneitatea intuiţională sporită pe care o văd ca o constantă în toate existenţele mele şi în experienţa celor pe care îi ştiu.

De exemplu, eu comunic cu dimensiunea voastră, nu introducându-mă în nivelul tău de realitate ci imaginându-mă acolo. Toate morţiile mele ar fi fost simple aventuri dacă nu aş fi realizat ceea ce stiu acum. Pe de-o parte, iei viaţa prea în serios, pe de altă parte, nu iei îndeajuns de în serios natura jucăuşă a existenţei.

Noi ne bucurăm de un simţ al jocului ce este grozav de spontan şi presupun că tu l-ai numi joacă responsabilă. În mod sigur este joacă creativă. De exemplu, ne jucăm cu mobilitatea conştiinţei noastre, dorind să vedem cât de “departe” o poate trimite cineva. Suntem în mod constant surprinşi de produsele conştiinţei noastre, de dimensiunile realităţii prin care putem juca şotron. Poate părea că în aceste jocuri ne folosim conştiinţa fără un scop anume, dar căile pe care le creăm continuă să existe şi pot fi folosite de alţii. Noi lăsăm oricui apare mesaje, semne mentale.

Aşadar putem fi puternic motivaţi, în acelaşi timp înţelegând şi folosind creativitatea jocului, atât ca o metodă de a ne atinge scopurile cât şi ca o căutare creativă şi surprinzătoare în sine.

În munca mea de profesor, călătoresc în multe dimensiuni de existenţă, aşa cum un profesor călător poate oferi lecţii în diferite ţări sau oraşe. În orice caz, aici se termină analogia, deoarece în mare, înainte să pot începe munca trebuie să stabilesc structuri psihologice preliminare şi să învăţ să îmi cunosc elevii înainte ca învăţarea să poată începe.

Trebuie să deţin cunoştiinţe aprofundate despre sistemul particular de realitate în care operează elevul meu, a sistemului de gândire cât şi a simbolurilor semnificative. Stabilitatea personalităţii învăţăcelului trebuie să fie corect evaluată de mine. Nevoile acelei personalităţi nu pot fi ignorate ci trebuie luate în considerare.

În timp ce perfecţionarea continuă, învăţăcelul trebuie încurajat dar nu dezvoltat excesiv. Materialul meu trebuie prezentat într-un asmenea mod astfel încat să aibă sens în contextul în care elevul înţelege realitatea, în mod special în fazele iniţiale. Trebuie avuta mare grijă – chiar înainte ca învăţarea serioasă să poată începe – ca toate nivelele personalităţii să se dezvolte într-un ritm mai mult sau mai puţin constant.

Des, materialul prezentat de mine va fi iniţial oferit fără nici un semn al prezenţei mele, aparând ca o revelaţie uimitoare. Deoarece indiferent cât de atent îl prezint, el este menit a schimba ideile trecute ce sunt o parte puternică a personalităţii elevului. Ceea ce spun este un lucru, dar elevul bineînţeles este aruncat într-un comportament şi într-o experienţă psihică şi psihologică ce îi poate apărea străină la un nivel conştient.

Problemele variază în funcţie de sistemul în care discipolul îşi are existenta. De exemplu, în sistemul tău, şi în legătură cu femeia prin care scriu această carte, contactul iniţial din partea mea a fost realizat cu mult înainte de începerea sesiunilor noastre.

Personalitatea nu a fost niciodată conştient atentă faţă de întâlnirea iniţială. Pur

şi simplu ea a experimentat bruşte gânduri noi, şi întrucât Jane este un poet aceastea au apărut ca şi inspiratii poetice. Într-un moment de acum câţiva ani, la o conferinţă a scriitorilor, ea a fost implicată în circumstanţe ce ar fi putut conduce la dezvoltarea sa psihică înainte ca ea să fie pregatită. Climatul psihologic din acel moment, a celor implicaţi, a declanşat conditiile şi fără să realizeze ce se întâmplă prietena noastră Jane a intrat în transă.

Ştiam de darurile sale psihice încă din copilăria ei, dar până când personalitatea a dobândit fundalul ce era necesar în acest caz particular, intuiţile necesare au fost canalizate prin intermediul poeziei. Aşadar, în întâmplarea mai sus menţionată, eu am fost informat şi m-am asigurat ca episodul să fie terminat şi nu urmărit.

Nu a fost deloc o performanţă accidentală. Aproape fără sa ştie acest lucru, figurat vorbind, personalitatea a decis să îşi încerce aripile. Ca o parte a muncii mele, într-un fel sau altul am antrenat-o pe tânăra femeie încă din copilăria sa – toate acestea ca un episod preliminar al muncii serioase ce a început odată cu sesiunile noastre.

În multe nivele de existenţă aceasta este o parte normală a activităţii mele. Este o muncă puternic diversificată deoarece structurile personalităţii variază. În timp ce în interiorul sistemelor în care lucrez există anumite similarităţi, în anumite dimensiuni eu nu sunt înzestrat pentru a fi un profesor deoarece conceptele fundamentale ale experienţei vor fi străine naturii mele, iar procesele învăţării în afara experienţei mele.

Acum, ideile tale despre spatiu sunt cât se poate de eronate. În contactele mele cu sfera ta de activitate nu mă năpustesc ca un superman spiritual, din ceruri aurii în domeniul tău fizic.

Voi discuta despre acest lucru într-un capitol ulterior, dar într-o maniera profund reala spaţiul aşa cum îl percepi pur şi simplu nu există. Nu numai că iluzia spaţiului este creată de propiile tale mecanisme fizice perceptive, ci este de asemenea cauzată de modelele mentale pe care le-ai acceptat – modele ce sunt adoptate de către conştiinţă atunci când atinge un anumit stadiu de “evolutie” în interiorul sistemului tău.

Atunci când ajungi, sau apari în viaţa fizica, nu numai că mintea ta nu este o placă goală ce aşteaptă să fie inscripţionată de existentă, ci eşti echipat cu o bancă de memorie ce o depăseşte cu mult pe cea a oricărui calculator. Tu întâmpini prima ta zi de pe planetă cu deprinderi şi aptitudini deja încorporate, deşi pot să fie sau să nu fie utilizate; iar ele nu sunt numai rezultatul eredităţii aşa cum te gândeşti la ea.

Te poţi gândi la suflet sau entitate – deşi doar sumar şi de dragul unei analogii – ca fiind ceva conştient şi în viaţă, un calculator divin inspirat ce îşi programează propiile existenţe şi durată a vieţii. Dar acest calculator este atât de înzestrat cu creativitate încât fiecare dintre variatele personalităţi pe care le programează ţâşnesc în conşiinţă şi poezie, creând realităţi ce poate că au fost nevisate de către calculatorul în sine.

Fiecare asemenea personalitate vine cu o idee propie a realităţii în care va opera, iar echipamentul său mental este intens construit pentru a veni în întâmpinarea unor medii foarte specializate. Ea are libertate deplină, dar trebuie să opereze în interiorul contextului de existenţă în care a fost programată. Totuşi, înauntrul personalităţii, în colţurile cele mai secrete, se află cunoaşterea condensată ce este caracteristică calculatorului privit ca şi un întreg. Trebuie să subliniez, nu spun că sufletul sau entitatea este un calculator ci doar te invit să privesti chestiunea în această lumină, pentru a clarifica anumite aspecte.

Fiecare personalitate are în interiorul ei abilitatea nu numai de a obţine un nou tip de existenţă în mediul înconjurător - în cazul tău în realitatea fizică – ci şi de a adăuga creativ calităţii propiei sale conştiinţe; iar realizând acest lucru, de a se mişca prin sistemul specializat, încălcând barierele realităţii aşa cum o cunoaşte.

Există un scop în toate acestea ce va fi discutat mai încolo. Menţionez aici acest subiect, deoarece vreau să vezi că mediul tău nu este real în termenii în care îţi imaginezi că este. Atunci când te naşti, tu eşti deja “condiţionat” să percepi realitatea într-o maniera particulara şi să interpretezi propia experienţă într-o rază de acţiune foarte limitată dar intensă.

Trebuie să îţi explic acest lucru înainte să îţi pot oferi o idee clară despre mediul meu, sau despre acele sisteme de realitate în care operez. De exemplu, nu există nici un spaţiu între mediul meu şi al tău, nici un fel de limite fizice care ne separă. Într-o manieră foarte reală de a vorbi, conceptul tău despre realitate văzut prin simţurile tale fizice, instrumente ştiinţifice, sau obţinut prin deducţie, este foarte puţin asemănător faptelor – iar faptele sunt dificil de explicat.

Sistemele tale planetare există simultan, atât în timp cât şi în spaţiu. Universul pe care se pare că îl percepi, atât vizual cât şi prin instrumentele tale, pare a fi compus din galaxii, stele şi planete aflate la diferite distanţe faţă de tine. În esenţă, aceasta este o iluzie. Simţurile tale şi propia ta existenţă ca şi creatură fizică te programează să percepi universul în acest mod. Universul, aşa cum îl cunosti tu. este interpretarea ta a evenimentelor ce pătrund în realitatea ta tridimensională. Evenimentele sunt mentale. De exemplu, acest lucru nu înseamnă că nu poţi călătorii către alte planete, în interiorul universului fizic, mai mult decât înseamnă că nu poţi folosi mesele pentru a susţine cărţi, pahare şi portocale, deşi masa nu are calităţi solide proprii.

Atunci când intru în sistemul tău, călătoresc printr-o serie de evenimente psihice şi mentale. Tu ai interpreta aceste evenimente ca spaţiu şi timp, şi foarte des trebuie să folosesc aceşti termeni deoarece trebuie să folosesc limbajul tău mai degrabă decât al meu.

Presupunerile fundamentale sunt acele idei încorporate a realităţii pe a căror acord îţi fundamentezi ideile tale despre existenţă. De exemplu, spaţiul şi timpul sunt presupuneri fundamentale. Fiecare sistem de realitate are propiul său set de asemenea acorduri. Atunci când comunic în interiorul sistemului tău, trebuie să folosesc şi să îi înţeleg presupuneriile fundamentale. Ca profesor, este o parte din munca mea să le înţeleg şi să le folosesc; iar eu am avut existenţe în multe asemenea sisteme, ca o parte din ceea ce tu ai numi antrenamentul meu de bază; deşi în termenii voştrii eu şi asociaţii mei avem alte nume pentru ele.

Entitatea, sau sufletul, are o natură mult mai complicată şi creativă decât chiar şi cea pe care religiile voastre i-au atribuit-o vreodată.

El utilizează nenumarate metode de perceptie, şi are în comanda sa multe alte tipuri de conştiinţă. Ideea ta despre suflet este într-adevar limitată de conceptele tale tridimensionale. Sufletul işi poate schimba focalizarea conştiinţei sale şi foloseşte conştiinţa aşa cum tu îţi foloseşti ochii din cap. În nivelul meu de existenţă sunt pur şi simplu conştient de faptul, pe cât ar părea de ciudat, că eu nu sunt conştiinţa mea. Conştiinţa mea este un atribut ce va fi folosit de mine. Acest lucru se aplică fiecăruia dintre cititorii acestei cărti, chiar dacă cunoaşterea poate fi ascunsă. Sufletul sau entitatea este mai mult decât conştiinţa.

Aşadar, atunci când intru în mediul tău, îmi îndrept conştiinţa în direcţia ta. Într-un fel, eu traduc ceea ce sunt într-un eveniment pe care într-o oarecare măsură îl poti înţelege. Într-o manieră mult mai limitată orice artist face asta atunci când traduce ceea ce este, sau o porţiune din ceea ce este, într-un tablou. Există cel puţin o analogie evocatoare aici.

Atunci când intru în sistemul tău, eu pătrund în realitatea tridimensionala, iar tu trebuie să interpretezi ceea ce se întâmplă în lumina propiilor presupuneri fundamentale. Fie că realizezi sau nu, în stările de vis fiecare dintre voi pătrunde în alte sisteme de realitate, fără participarea totală a self-ului normal conştient. În experienţele subiective tu laşi în urmă existenţa fizică şi acţionezi, în anumite momente, cu scop puternic şi validitate creativă în interiorul viselor pe care le uiţi imediat ce te trezeşti.

Atunci când te gândeşti la scopul existenţei tale, te gândeşti în termeni ai vieţii tale în stare de trezire, dar tu de asemenea lucrezi la scopul tău în aceste alte dimensiuni de vis, unde eşti în comunicare cu alte porţiuni ale identităţii tale, urmărind strădanii la fel de valide ca acelea din starea de trezire.

Aşadar, atunci când contactez realitatea voastră, este ca şi cum aş intra în unul din visele voastre. Pot fi conştient de mine în timp ce dictez această carte prin Jane Roberts şi de asemenea pot fi conştient în mediul meu propiu; deoarece trimit aici doar o porţiune din mine, aşa cum tu probabil trimiţi o porţiune din conştiinţa ta în timp ce scrii o scrisoare unui prieten şi în acelaşi timp eşti conştient de camera în care stai. Eu trimit mult mai mult decât trimiţi tu într-o scrisoare, deoarece în timp ce dictez o porţiune a conştiinţei mele este acum în interiorul femeii, dar analogia este destul de exactă.

Mediul meu, aşa cum am menţionat mai înainte, nu este în termenii vostrii cel al unei personalităţi recent moartă; iar mai târziu voi descrie la ce să te aştepti în asemenea condiţii. O diferenţă majoră între mediul tău şi al meu este aceea că tu trebuie să materializezi fizic - ca materie fizică, actele mentale. Noi înţelegem realitatea actelor mentale şi le recunoaştem măreaţa validitate. Le acceptăm pentru ceea ce sunt, aşadar suntem dincolo de necesitatea de a le materializa şi interpreta într-o manieră atât de rigidă.

Pământul vostru mi-a fost foarte drag. Pot acum să îmi îndrept focalizarea conştiinţei mele către el, iar dacă doresc, să îl experimentez aşa cum tu îl experimentezi; dar de asemenea îl pot percepe în multe alte feluri pe care tu nu le poţi experimenta în timpul tău.

Câţiva dintre voi ce veţi citi această carte vor îmbrăţişa imediat şi intuitiv ceea ce spun, deoarece tu vei suspecta deja că priveşti experienţa prin lentile puternic distorsionate, deşi pline de culoare. De asemenea, ţine minte că dacă realitatea fizica este într-un sens extins o iluzie, ea este o iluzie cauzată de o realitate mai mare. Iluzia în sine are un scop şi un înţeles.

Poate că e mai bine să spun că realitatea fizica este o formă pe care o ia realitatea. În sistemul tău, eşti concentrat mult mai intens asupra unui aspect relativ mic al experienţei.

Noi putem călători liber prin mulţimi variate de asemenea realităţi. În acest moment, experienţa noastra conţine munca noastră în fiecare dintre aceste realităţi. Nu vreau să minimalizez importanţa prezentei tale personalităţi sau a existenţei fizice. Din contră.

Experienţa tridimensională este un loc nepreţuit de antrenament. Personalitatea ta aşa cum o cunoşti într-adevar va dăinui, cu toate memoriile sale, dar ea este doar o parte a identităţii tale totale, aşa cum în această viaţă copilăria ta este o parte extrem de importantă a personalităţii tale prezente, deşi acum eşti mult mai decât un copil.

Vei continua să creşti şi să te dezvolţi, şi vei deveni conştient de alte medii, întocmai precum ţi-ai părăsit casa din copilarie. Dar mediile nu sunt lucruri obiective, conglomeraţii de obiecte ce există independent de tine. În schimb, tu le formezi iar ele sunt fără exagerare extensii ale tale; acte mentale materializate ce se extind în exterior din conştiinţa ta.

Îţi voi spune exact cum îţi formezi mediul încojurator. Eu îl formez pe al meu urmărind acelaşi reguli, deşi tu obţii obiecte fizice iar eu nu.

Oamenii tăi de ştiinţă în final învaţă ceea ce filozofii au ştiut de secole - că mintea poate influenţa materia. Ei încă mai au de descoperit faptul că mintea creează şi formează materia.

Fizic vorbind, mediul tău cel mai apropiat este corpul tău. El nu este asemănător unei forme de manechin în care eşti închis, ceva ce există despărţit de tine, asemenea unui înveliş. Corpul tău nu este frumos sau urât, sănătos sau bolnav, iute sau lent, pur şi simplu deoarece acesta este tipul de corp ce a fost aruncat fără discriminare asupra ta la momentul naşterii. În schimb, forma ta fizică, mediul tău corporal, personal este materializarea fizică a propiilor tale gânduri, emoţii şi interpretări.

Fără exagerare, “self-ul interior” formează corpul, magic transformând gândurile şi emoţiile în echivalente fizice. Tu cultivi corpul. Condiţia sa oglindeşte perfect starea ta subiectivă din orice moment de timp. Folosind atomi şi molecule, tu îţi construieşti corpul, formând elementele de baza într-o structură pe care o consideri ca fiind a ta.

Tu eşti intuitiv conştient că îţi formezi imaginea şi că eşti independent de ea. Nu realizezi că îţi creezi mediul tău lărgit şi lumea fizică aşa cum o cunoşti împingându-ţi gândurile fizice şi emoţiile în materie – o străpungere în viaţa tridimensională. Aşadar, self-ul interior, individual şi în masă, îşi trimite în afară energia psihică, formând tentacule ce se unesc în formă.

Fiecare emoţie şi gând are propia sa realitate electromagnetică, complet unică. Ele sunt cât se poate de echipate pentru a se combina cu altele, conform variatelor arii de intensitate pe care le poţi include. Într-un fel, obiectele tridimensionale sunt formate în oarecum acelaşi mod în care sunt formate imaginile pe care le vezi la televizor, dar cu o diferenţă majoră. Iar dacă nu eşti conectat la acea frecvenţă particulară, nu vei percepe deloc obiectele fizice.

Fiecare dintre voi acţionaţi ca transformatori, inconştient şi automat modificând extrem de sofisticatele unităţi electromagnetice în obiecte fizice. Voi sunteţi în mijlocul unui “sistem concentrat de materie”, înconjurat, vorba vine, de zone mai slabe în care persistă ceea ce tu ai numi “pseudomaterie”. Fiecare gând sau emoţie există spontan ca o unitate electromagnetică simplă sau complexă - nepercepută încă de cercetătorii voştrii.

Intensitatea determină atât puterea cât şi permanenţa imaginii fizice în care gândul sau emoţia va fi materializată. În propiul meu material explic acest lucru în profunzime. Aici, vreau să înţelegi că lumea pe care o ştii este reflexia unei realităţi interioare.

În esenţă, tu eşti construit din aceleaşi ingrediente ca şi un scaun, o piatra, capul unei lăptuci, o pasăre. Într-o gigantică strădanie cooperativă, toate conştiinţele se alătură pentru a crea formele pe care le percepi. Deoarece ne este cunoscut acest lucru, noi putem schimba mediile şi formele noastre fizice după cum dorim şi fără confuzie, deoarece percepem realitatea ce se afla în interior.

De asemenea, întelegem că permanenţa formei este o iluzie, deoarece toată conştiinţa trebuie să fie într-o stare de schimbare. De fiecare dată când te gândeşti emoţional la o altă persoană, trimiţi o replică a ta, dedesubtul intensităţii materiei, dar ca o formă definită. Această formă ce se proiectează în afara conştiinţei tale, scapă complet atenţiei tale egotistice. Atunci când mă gândesc emoţional la altcineva, fac acelaşi lucru, în afara faptului că o porţiune din conştiinţa mea este în imagine şi poate comunica.

Mediile sunt în principal creaţii mentale de conştiinta, împinse în multe forme înspre afara. De exemplu, eu deţin un studiu din secolul 14, favoritul meu, de care sunt foarte mulţumit. În termenii tăi fizici, el nu există şi ştiu destul de bine că este producţia mea mentală. Totuşi, mă bucur de el, iar deseori iau o formă fizică pentru a sta la birou şi a ma uita pe fereastră la peisajul rural.

Deşi nu realizezi asta, tu faci acelaşi lucru atunci când stai în camera ta de zi; iar în prezent eşti oarecum restricţionat. Atunci când eu şi asociaţii mei ne întâlnim, des ne traducem gândurile fiecăruia în modele şi forme, din pura distracţie a acestei practici. Noi avem ceea ce tu ai numi un joc, ce necesită ceva experienţă; căci din pur amuzament vedem care dintre noi poate traduce orice gând dat în cât mai multe forme.

Există asemenea calităţi subtile ce influenţează natura oricărui gând, asemenea gradaţii emoţionale, încât nici una nu este vreodată identică – în mod analog, nici un obiect fizic din sistemul tău nu este o copie exactă a altuia. Atomii şi moleculele ce îl compun – ce compun orice obiect – au propiile lor identităţi ce coloreaza şi califică orice obiect pe care îl formează.

În timp ce percepi obiecte fizice de orice tip tu accepţi, percepi şi te concentrezi asupra continuităţilor şi similarităţiilor, iar într-o manieră foarte importantă tu închzi şi ignori nesimilarităţile dintr-un câmp dat de actualitate. Aşadar, eşti foarte discriminatoriu, acceptând anumite calităţi şi ignorându-le pe altele. De exemplu, corpurile voastre nu se vor schimba complet, să zicem odată la 7 ani. Ele se schimbă constant, odată cu fiecare respiraţie.

În interiorul corpului, atomii şi moleculele mor constant şi sunt înlocuite. Hormonii sunt într-o stare constantă de mişcare şi transformare. Proprietăţile electromagnetice ale pielii şi celulei se schimbă continuu şi pot chiar să se inverseze. Materia fizică ce a compus corpul tău cu un moment în urmă este diferită în moduri importante faţă de materia ce formează în acest moment corpul tău.

Dacă ai percepe schimbările constante din corpul tău cu la fel de multă persistenţă pe cât urmăreşti natura sa aparent permanentă, ai fi uimit să vezi că ţi-ai considerat vreodată corpul ca şi o entitate mai mult sau mai puţin constantă, mai mult sau mai puţin coezivă. Chiar subiectiv, te concentrezi asupra şi într-adevar produci ideea unui self conştient relativ stabil, relativ permanent. Tu accentuezi acele idei, gânduri şi atitudini ce ţi le aminteşti din experienţa “trecută” ca fiind ale tale, ignorându-le complet pe acelea ce la un moment dat au fost “caracteristice” iar acum au dispărut – ignorând faptul că nu poţi păstra un gând. Gândul din momentul de dinainte, în termenii voştrii, dispare.

Tu încerci să mentii un constant, relativ permanent self fizic şi subiectiv cu scopul de a păstra un mediu relativ constant, relativ permanent. Astfel, eşti tot timpul într-o poziţie de a ignora asemenea schimbări. Acelea pe care refuzi să le accepţi sunt exact cele ce îţi vor oferi o mult mai bună înţelegere a adevăratei naturi a realităţii, a subiectivităţii individuale şi a mediului fizic ce pare să te înconjuare.

Ce se întâmplă cu un gând atunci când părăseşte mintea ta conştientă? El nu dispare pur şi simplu. Poţi învăţa să îl urmăreşti, dar de cele mai multe ori ţi-e teamă să îţi îndrepţi atenţia dincolo de concentrarea sa intensă din existenţa tridimensională. De aceea, pare că gândul dispare. De asemenea, subiectivitatea ta pare a deţine o misterioasă calitate, iar până şi viaţa ta mentală are un punct de cădere inşelător, un vârf subiectiv peste care gândurile şi memoriile tale se prăbuşesc, dispărând în neant. Din acest motiv, pentru a te proteja, pentru a-ţi proteja subiectivitatea să nu alunce, îţi înalţi diverse bariere psihologice spre ceea ce consideri că sunt punctele de pericol. În schimb, poţi urmări aceste emoţii şi gânduri, realizând faptul că propia ta realitate continuă în altă direcţie, distincta de cea cu care te identifici în mod curent. Aceste gânduri şi emoţii ce au părăsit mintea ta conştientă te vor conduce către alte medii.

Aceste deschizături subiective prin care gândurile par a dispărea sunt de fapt asemănătoare cu canalurile psihice, conectând self-ul pe care îl cunosti cu alte universuri de experienţă - realităţi în care simbolurile prind viata şi gândurilor nu le este negat potenţialul.

În stările de vis există comunicare între aceste alte realităţi şi a ta, cât şi o interacţiune constantă între ambele sisteme. Dacă exista un punct oarecare unde propia ta conştiinţă pare să te ocolească sau să îţi scape, sau dacă există orice punct unde conştiinţa ta pare a se sfârşi, atunci exact acestea sunt punctele unde v-aţi cauzat bariere psihologice şi psihice, iar exact acestea sunt zonele ce ar trebui explorate. Altfel, simţi cum conştiinţa ta este îngrămădită în craniul tău, imobilă şi comprimată, iar fiecare gând pierdut sau amintire uitată, cel puţin simbolic, pare a fi o moarte în miniatură. Şi acesta nu este cazul.

Deşi mediul meu diferă în aspecte destul de importante faţă de cel al cititorilor mei, vă pot asigura, cu ironie moderată, că este la fel de însufleţit, variat şi vital precum este existenţa fizică. Este mult mai plăcut - deşi ideile mele despre plăcere s-au schimbat de când am fost o fiinţă fizică – mult mai plin de satisfacţii şi oferind oportunităţi sporite pentru realizări creative.

Experienţa mea prezentă este cea mai competitivă pe care am cunoscut-o, şi am cunoscut multe, atât fizice cât şi nonfizice. Nu există doar o singură dimeniune locuită de conştiinţa nonfizică, mai mult decât există un singur stat pe planeta ta sau planetă în sistemul tău solar.

Mediul meu prezent nu este acela în care te vei găsi imediat după moarte. Nu pot să mă abţin a vorbi fără umor, dar trebuie să mori de multe ori înainte de a intra în acest plan specific de existenţă. (Naşterea este un şoc mult mai mare decât moartea. Uneori, atunci când mori nu realizezi acest lucru, în schimb naşterea implica aproape întotdeuna o precisa şi bruscă recunoaştere. Aşadar, nu este nici un motiv pentru care să te temi de moarte. Iar eu, care am murit de mai multe ori decât îmi pasă să spun, scriu acestă carte pentru a-ţi arăta că este aşa.)

Munca mea în acest mediu îmi ofera o provocare mult mai mare decât vă puteţi închipui şi de asemenea necesită manipulări de materiale creative ce sunt aproape dincolo de înţelegerea ta prezentă. În curând voi spune mai mult. În primul rând, trebuie să înţelegi că nu există nici o realitate obiectivă decât acea creată de conştiinţă. Conştiinţa crează în permanenţă forma, nu invers. Deci, mediul meu este o realitate de existenţă creata de mine şi de alţii ca mine, iar el reprezintă manifestarea dezvoltării noastre.

Noi nu folosim structuri permanente. Nu există nici un sat sau oraş în care locuim. Nu vreau să spun că plutim într-un spaţiu gol. În primul rând, noi nu ne gândim la spaţiu aşa cum o faci tu, şi formăm orice imagini particulare vrem să ne înconjuare.

Ele sunt create de modelele noastre mentale, exact aşa cum realitatea ta fizică este creată ca o replică perfectă a dorinţelor şi gândurilor tale lăuntrice. Tu crezi că obiectele există independent de tine, nerealizând că ele sunt în schimb manifestări ale propiilor tale self-uri psihologice şi psihice. Noi înţelegem că ne formăm propia noastră realitate, şi din acest motiv o facem cu bucurie considerabilă şi abandon creativ. În mediul meu tu ai fi foarte dezorientat, deoarece ţi se va pareă că îi lipseşte coerenţa.

Noi suntem conştienţi de legile interne ce guvernează toate “materializările”. În termenii voştrii, pot face să fie noapte sau zi, după cum prefer - sau orice perioadă din istoria voastră. Aceste forme schimbătoare nu i-ar deranja în nici un fel pe asociaţii mei, deoarece le vor recunoaşte ca indicii imediate ale dispoziţiei, emoţilor şi ideilor mele.

În esenţă, permanenţa şi stabilitatea nu au nimic de a face cu forma, ci cu integrarea plăcerii, scopului, realizărilor şi identităţii. Eu “călătoresc” în multe nivele de existenţă pentru a-mi îndeplini obligaţiile, ce sunt în principal acelea de învăţător şi educator; folosind orice ajutoare şi tehnici ce îmi servesc cel mai bine în interiorul acestor sisteme.

Cu alte cuvinte, s-ar putea să predau aceeaşi lecţie în moduri diferite, conform abilităţilor şi presupunerilor ce sunt inerente în orice sistem în care trebuie să operez. În aceste comunicări şi in aceasta carte folosesc doar o porţiune dintre multiplele personalităţi ce sunt disponibile identităţii mele. În alte sisteme de realitate, această personalitate Seth particulara ce eu, identitatea Seth lărgită o adopt aici, nu ar fi înţeleasă.

Toate sistemele de realitate nu sunt orientate fizic, iar unele sunt complet nefamiliarizate cu forma fizică. Nici sexul, aşa cum îl cunosti, nu le este propiu. Aşadar, nu voi comunica ca şi o personalitate masculina ce a trăit multe existenţe fizice, deşi aceasta este o portiune valida şi legitimă din identitatea mea.

În mediul meu actual îmi construiesc orice formă doresc, iar ea poate varia – şi variază - odată cu natura gândurilor mele. La un nivel inconştient tu îţi formezi imaginea fizică, în mai mult sau mai puţin aceeaşi manieră, dar cu câteva diferenţe importante. De obicei nu realizezi că în fiecare moment corpul tău fizic este creat de tine ca un rezultat direct al concepţiei tale interioare despre ceea ce eşti, sau că el se schimbă în importante moduri electromagnetice şi chimice odată cu mereu fluidul ritm al gândurilor tale.

Deoarece cu mult timp înainte am înţeles faptul că forma este dependenta de conştiinţă, pur şi simplu am putut fi capabili să ne schimbăm complet formele, astfel încât ele să urmarească mai fidel fiecare nuanţă a experienţei noastre interioare.

Această abilitate de a schimba forma este o caracteristică inerentă a oricărei conştiinţe. Numai gradul de îndemânare şi actualizare variază. Într-o versiune încetinita, poţi vedea acest lucru în propiul tău sistem, atunci când observi formele schimbătoare adoptate de materia vie de-a lungul istoriei sale “evoluţionare”.

Noi putem adopta în acelasi timp câteva forme, vorba vine, dar şi tu poţi face acest lucru deşi în general nu realizezi asta. Forma ta fizică poate dormi sau sta inertă în pat, în timp ce conştiinţa ta călătoreşte într-o formă de vis către locuri destul de îndepărtate. Simultan, poţi crea o “formă de gând” identică în fiecare privinţă, iar aceasta poate apărea fară atenţia ta conştientă în camera unui prieten. Aşadar, conştiinţa nu este limitata în ceea ce priveşte formele pe care le poate crea în orice moment de timp dat.

Practic vorbind, noi suntem mai avansaţi în jurul acestor linii decât eşti tu, iar atunci când creăm asemenea forme o facem cu deplina conştienţă. Eu împart câmpul meu de existenţă cu alţii care au mai mult sau mai puţin aceleaşi provocări de înfruntat, acelaşi model general de dezvoltare. Pe unii i-am cunoscut, pe alţii nu. Noi comunicăm telepatic, dar înca o data, telepatia este fundamentul limbajurilor voastre, fără de care simbolismul lor ar fi fără sens.

Deoarece noi comunicăm în această manieră, nu înseamna neapărat că folosim cuvinte mentale. În schimb, noi comunicăm prin ceea ce pot numi imagini termale şi electromagnetice care sunt capabile să poarte mult mai mult înţeles într-o singură “secvenţă”. Intensitatea comunicării este dependenta de intensitatea emoţională ce se află în spatele ei, deşi sintagma “intensitate emotională” poate induce în eroare.

Noi simţim un echivalent a ceea ce voi numiti emoţii, deşi acestea nu sunt cele de iubire, ură, sau mânie pe care le cunoşti. Sentimentele tale pot fi cel mai bine descrise ca materializări tridimensionale a unor mult mai bogate evenimente şi experienţe psihologice legate de “simţurile interne”.

Iţi voi explica mai târziu aceste simţuri interne, la sfârşitul capitolului. Momentan, este de ajuns a spune că noi avem experienţe emoţionale puternice, cu toate că ele diferă într-o mare măsura de experienţele tale. Ele sunt mult mai puţin limitate şi mult mai expansive, de vreme ce noi suntem de asemenea conştienţi şi sensibili faţă de “climatul” emoţional global. Suntem mult mai liberi să simţim şi să experimentăm deoarece nu nu este atât de teamă de a fi copleşiţi de emoţii.

De exemplu, identităţile noastre nu se simt ameninţate de emoţiile puternice ale altuia. Suntem capabili a călători prin emoţii într-un fel ce acum nu iţi este natural, şi să le transpunem în alte aspecte de creativitate decât cele ce îţi sunt acum familiare. Noi nu simţim nevoia de a ascunde emoţiile, deoarece ştim că în esenţă este imposibil şi de nedorit. Înăuntrul sistemului tău ele pot fi deranjante, deoarece încă nu ai învăţat cum să le foloseşti. Chiar acum învătăm întregul lor potenţial, cât şi puterile creativităţii cu care ele sunt conectate.

Deoarece înţelegem că identitatea noastră nu este dependentă de formă, nu ne este teamă să o schimbăm, ştiind că putem adopta orice formă dorim.

Noi nu cunoaştem moartea în termenii voştrii. Existenţa noastră ne poarta în multe alte medii, iar noi ne amestecam în acestea. Urmăm orice reguli ale formei există în aceste medii. Toţi de aici suntem învăţători, aşadar ne adăptam metodele astfel încât ele să aibă sens personalităţiilor – ce deţin idei variate despre realitate.

Aşa cum am mai spus, conştiinţa nu este dependentă de formă şi totusi ea urmăreşte întotdeuna să creeze formă. Noi nu existăm în orice cadru de timp, aşa cum îl cunoşti tu. Minutele, orele sau anii şi-au pierdut atât înţelesul cât şi fascinaţia. Suntem conştienţi de situaţiile temporale din alte sisteme, iar în comunicarile noastre trebuie să le luăm în considerare. Altfel, ceea ce spunem nu ar fi înteles.

Nu există bariere reale ce separă sistemele despre care vorbesc. Singura separare este cauzată de diversele abilităţi ale personalităţii de a percepe şi de a manipula. De exemplu, tu exişti în mijlocul multor alte sisteme de realitate pe care nu le percepi. Iar chiar şi atunci când un eveniment din aceste sisteme pătrunde în existenta ta tridimensionala, nu eşti capabil sa îl interpretezi deoarece este distorsionat de chiar faptul intrării sale.

Ţi-am spus că noi nu experimentam secvenţa ta de timp. Noi calatorim prin diverse intensităţi. Munca, dezvoltarea, experienţa noastră, toate au loc înăuntru a ceea ce eu numesc “punctul momentan”. Aici, cel mai mic gând este împlinit, cea mai mică posibilitate explorată, probabilităţiile sunt examinate complet, cel mai slab sau puternic sentiment este întreţinut. Este dificil a explica clar acest lucru, dar cu toate acestea punctul momentan este cadrul în interiorul căruia se desfăşoară experienţa noastră psihologică. Înăuntrul său, acţiuni simultane continuă “liber” prin modelele asociative. De exemplu, prefă-te că mă gândesc la tine Joseph. Făcând acest lucru, eu experimentez imediat- şi total – trecutul, prezentul şi viitorul tău (în termenii voştrii) cât şi acele emoţii şi motivatii puternice care te-au guvernat. Dacă dorec, pot călători cu tine prin aceste experienţe. De exemplu, noi putem urmări o conştiinţă prin toate formele sale, şi în termenii vostrii, într-o bătaie de inimă.

Este nevoie de studiu, perfecţionare şi experienţă până când o identitate poate învăţa să işi păstreze stabilitatea în faţa unor asemenea stimuli constanţi; iar mulţi dintre noi ne-am pierdut, chiar uitând cine am fost până când nu ne-am trezit încă o dată. Pentru noi o mare parte dintre aceste lucruri se întâmple automat. În varietăţile infinite ale conştiinţei, noi suntem încă atenţi faţă de un procentaj mic din întregile bănci de personalitate ce există. În timpul “vacanţelor” noastre vizităm forme de viaţă destul de simple şi ne contopim cu ele.

În această masură, ne răsfăţăm în relaxare şi somn, întrucât putem petrece un secol ca şi un copac sau ca o formă de viaţă necomplicată din altă realitate. Ne desfătăm conştiinţa cu plăcerea unei existenţe simple. Noi putem crea pădurea în care creştem. Totuşi, în mod obişnuit suntem foarte activi, energiile noastre totale fiind concentrate în munca noastră şi în noi provocări.

Oricând dorim, putem forma alte personalitati din noi, din entităţile noastre psihologice. Însă, acestea trebuie ca mai apoi să se dezvolte conform propiilor însuşiri, folosind abilităţile creative inerente in ele. Ele sunt libere să meargă pe drumul lor. Totuşi, nu facem nechibzuit acest lucru.

Fiecare cititor este o portiune din identitatea sa şi se dezvolta către acelasi tip de experienţa pe care eu o cunosc. În copilarie şi în starea de vis, fiecare personalitate este într-o oarecare măsură conştientă de libertatea adevărată ce aparţine propiei conştiinţe interioare. Aşadar, aceste abilitati despre care vorbesc sunt caracteristici inerente ale conştiinţei ca un întreg şi a fiecărei personalităţi.

Aşa cum ţi-am mai spus, mediul meu se schimbă constant, dar pe de altă parte la fel se întâmplă şi cu al tău. În aceste momente tu îndepărtezi legitimele percepţii intuitive. De exemplu, dacă o camera brusc ţi se pare a fi mică şi înghesuită, consimţi că această schimbare a dimensiunii sale este imaginară şi că indiferent de emoţiile tale. camera nu s-a modificat.

Adevarul este că în aceste condiţii camera cu siguranţă s-a schimbat în toate aspectele esenţiale, chiar dacă dimensiunile fizice vor fi aceleaşi. Întregul impact psihologic al camerei va fi modificat. În afară de tine, efectul ei va fi simţit şi de alţii. Va atrage anumite tipuri de elemente mai degrabă decât altele şi iţi va schimba structura ta psihologică cât şi debitul hormonal. Tu vei reacţiona chiar în moduri fizice la starea alterată a camerei, deşi lungimea sau lăţimea sa nu par să varieze.

I-am spus bunului nostru prieten Joseph să sublinieze cuvântul ”pare” deoarece instrumentele tale nu vor arăta nici o modificare fizică – datorită faptului că instrumentele dintr-o asemenea cameră vor fie ele însele modificate în aceeaşi măsură.

Tu schimbi constant forma, structura, conturul şi înţelesul corpului tău fizic şi a celui mai intim mediu, deşi faci eforturi pentru a ignora aceste modificări constante. Pe de altă parte, noi le dăm frâu liber, ştiind că suntem motivaţi de o stabilitate interioară ce poate uşor permite spontaneitate, creaţie, cât şi realizarea faptului că identitatea spirituală şi psihologică sunt dependente de schimbările creative.

Aşadar, mediul nostru este compus din fine dezechilibre, unde schimbărilor le sunt permise completa desfăşurare. Structura ta a timpului te îndrumă greşit către ideile de permanenţă a materiei fizice, închizând ochii schimbărilor constante din interiorul ei. Simţurile tale fizice, atât cât pot, te ţin închis într-o percepţie profund formalizată a realităţii. Ca o regulă, numai prin folosirea intuiţilor şi în stările de vis sau de somn poţi percepe vesela natură schimbătoare a conştiinţei tale şi a oricărei conştiinţe.

Una din datoriile mele este să te luminez în ceea ce priveşte aceste chestiuni. Trebuie să folosim concepte ce iţi sunt cât de cât familiare. Făcând acest lucru, noi utilizăm porţiuni ale personalităţii noastre cu care te poţi identifica într-o anumită măsură.

Mediul nostru este nesfârşit. În termenii voştrii, nu ar exista nici o limită a spaţiului şi timpului în care să poţi opera. Fără o pregatire şi o dezvoltare temeinică, acest lucru ar impune o presiune imensă asupra oricărei conştiinţe. Nu dispunem de un univers simplu şi comod în care să ne putem ascunde. Suntem vigilenti faţă de alte, destul de străine, sisteme de realitate ce zboară la marginea conştiinţei aşa cum noi o cunoaştem. Există mult mai multe diverse tipuri de conştiinţă decât există forme fizice, fiecare având propiile metode de percepţie, fiecare locuind în interiorul propiului sistem de camuflaje. Totuşi, toate acestea deţin o cunoaştere lăuntrică a realităţii ce există în interiorul tuturor camuflajelor ce compun orice realitate, indiferent de numele său.

Multe dintre asemenea libertăţi iţi sunt naturale în starea de vis, iar tu formezi des medii de vis pentru a exersa aceste potenţialuri. Mai tarziu, voi avea de făcut câteva remarci privind căile pe care le poţi folosi pentru a-ţi recunoaşte îndemânările şi a le compara cu experienţa din viaţa fizică de zi cu zi.

Aşadar, poţi învăţa să iţi schimbi mediul fizic învăţând să manipulezi mediul tău de vis. De asemenea, poţi sugera vise specifice în care este vizualizată o schimbare dorită, iar în anumite condiţii aceasta va apărea în realitatea ta fizică. Des, fără să realizezi tu faci acest lucru.

Întreaga conştiinţă adoptă forme variate. Ea nu trebuie să fie tot timpul în interiorul unei forme. Toate formele nu sunt fizice. Unele personalităţi nu au fost niciodată fizice. Ele au evoluat de-a lungul unor linii diferite, iar structurile lor psihologice sunt străine faţă de a ta.

Într-o anumită măsură eu de asemenea călătoresc prin aceste medii. În orice caz, conştiinţa trebuie să se arate. Ea nu poate să nu existe. Ea nu este fizică, aşadar trebuie să işi arate activarea în alte moduri. De exemplu, in unele sisteme ea formează modele muzicale şi matematice integrate ce sunt ele însele stimuli pentru alte sisteme universale. Însă, nu le cunosc foarte bine aşa că nu pot vorbi cu familiaritate despre ele.

Dacă mediul meu nu este unul permanent structurat, atunci aşa cum ţi-am mai spus, nici al tău nu este. Dacă eu sunt conştient că acum comunic în diferite feluri prin Ruburt, la fel fiecare dintre voi poate comunica telepatic cu şi prin alte personalităţi, deţşi realizaţi foarte puţin acest lucru.

Simţurile pe care le foloseşti, într-o foarte veridică manieră, creează mediul pe care îl percepi. Simţurile tale fizice necesită percepţia unei realităţi tridimensionale. În orice caz, conştinţa este echipată cu perceptori interni. Aceştia sunt inerenţi în orice conştiinţă, indiferent de dezvoltarea sa. Ei operează aproape independent de cei ce pot fi presupuşi atunci când o conştiinţă dată adoptă o formă specializată – cum ar fi un corp fizic – cu scopul de a funcţiona într-un sistem particular.

Aşadar, fiecare cititor deţine simturi interioare, iar într-o anumita masura îi foloseşte constant deşi la nivelul ego-ului nu este conştient de acest lucru. Noi folosim liber şi conştient simţurile interioare. Dacă şi tu ai face la fel, atunci ai percepe acelaşi tip de mediu în care eu exist. Ai vedea o situaţie necamuflată în care evenimentele şi forma sunt libere, nefiind fixate într-un mulaj a timpului asemănător unui jeleu. De exemplu, ai putea vedea camera ta prezentă nu numai ca o conglomeraţie de mobile ce par a fi permanente, ci şi să îţi muţi atenţia către dansul constant, imens al moleculelor

şi altor particule ce compun diversele obiecte.

Ai putea vedea o strălucire fosforescentă, aura “structurilor” electromagnetice ce compun moleculele. Dacă ai dori, ai putea să îţi comprimi conştiinţa până când este suficient de mică pentru a călători într-o singură moleculă, iar din propia lume a moleculei să te uiţi afara şi să cercetezi universul camerei cât şi galaxia gigantică de interconectate, mereu mişcătoare, forme asemănătoare unei stele. Toate aceste posibilităţi reprezintă o realitate legitimă. A ta nu este mai legitimă decât oricare alta, ci este singura pe care o percepi.

Folosind simţurile interioare, noi devenim creatori conştienţi, cocreatori. Dar voi sunteţi creatori inconştienţi chiar dacă ştiţi sau nu asta. Dacă mediul vostru pare a fi nestructurat, numai fiindcă nu înţelegi adevărata natură a ordinei se întâmplă aşa, natură ce nu are nimic de a face cu forma permanentă, ci doar din perspectiva ta se înfăţişează ca având formă.

În mediul meu, nu există 4 după amiaza sau 9 seara. Prin asta vreau să spun că nu sunt restricţionat de o secvenţă de timp. Nu există nimic ce mă poate împiedica să experimentez asemenea secvenţe dacă doresc. Noi experimentăm timpul, sau ceea ce voi numiţi a fi natura sa echivalentă, în termeni de intensităţi a experienţei – un timp psihologic cu propiile sale urcuşuri şi coborâşuri.

Acesta este oarecum similar cu propiile tale emoţii atunci când timpul pare să se deruleze mai repede sau mai încet, dar în privinţe importante este în mare măsură diferit. Timpul nostru psihologic poate fi comparat în termeni de mediu cu zidurile unei camere, dar în cazul acesta zidurile se vor schimba constant în culoare, mărime, înălţime, adâncime şi lungime.

Practic vorbind, structurile noastre psihologice sunt diferite, în sensul în care noi utilizăm în mod conştient o realitate psihologică multidimensională pe care inerent o posezi dar cu care eşti nefamiliarizat la nivelul ego-ului. În acest caz, este natural ca mediul nostru să aibă calităţi multidimensionale pe care simţurile fizice niciodată nu le vor percepe.

În timp ce dictez această carte, eu proiectez o porţiune din realitatea mea către un nivel nediferenţiat situat între sisteme ce sunt relativ libere de camuflaje. Comparativ vorbind, este o zonă inactivă. Dacă te-ai gândi în termeni de realitate fizică, atunci această zonă ar putea fi asemănată cu cea situată imediat deasupra atmosferei pământului. Totuşi, eu vorbesc de atmosfere psihologice şi psihice, iar această zonă este suficient de îndepărtată de self-ul orientat fizic a lui Ruburt pentru ca să fie relative înţelese comunicările.

Într-un fel, ea este de asemenea îndepărtată de mediul meu, deoarece în mediul meu aş avea dificultati în a descrie informaţia în termeni orientaţi fizic. Trebuie să înţelegi că prin distanţă nu mă refer la spaţiu.

Creaţia şi percepţia sunt mult mai mult intim conectate decât poate realiza oricare dintre oamenii de ştiinţă.

Este întru totul adevarat faptul că simţurile tale fizice creează realitatea pe care o percep. Un copac este ceva considerabil diferit pentru un microb, pasăre, insectă şi un om ce stă sub el. Nu spun că el pare a fi diferit. El este diferit. Tu percepi realitatea printr-un set puternic specializat de simţuri. Acest lucru nu înseamnă că realitatea sa există în acea forma într-un mod mai fundamental decât există în forma percepută de microb, insectă sau pasare. Nu poţi percepe realitatea copacului în alt context decât al tău. Aceasta se aplică oricărui lucru din interiorul sistemului fizic pe care îl cunoşti.

Nu vreau să spun că realitatea fizică este falsă. Ci doar că tabloul fizic este pur şi simplu unul din infinitele moduri de a percepe variatele aspecte prin care conştiinţa ta se exprimă pe sine. Simţurile fizice te forţează să traduci experienţa în percepţii fizice. Simţurile interioare iţi deschid aria de percepţii, permiţându-ţi să interpretezi experienţa într-o manieră mult mai liberă, sa creezi noi forme şi canale prin care tu, sau orice conştiinţă, se poate cunoaşte pe sine.

Conştiinţa este, printre alte lucruri, un exerciţiu spontan de creativitate. Tu înveţi acum, într-un context tridimensional, modurile prin care existenţa ta emoţionala şi psihică poate crea varietăţi de formă fizică. Tu te invarţi în mediul fizic, iar manipulările efectuate sunt mai apoi imprimate automat asupra mulajului fizic. Mediul nostru este în sine creativ într-o maniera diferită faţă de al tău. De exemplu, mediul tău este creativ prin faptul că pomul rodeşte fructe, există un principiu de sine susţinut, pamântul îşi hrăneşte semenii. Aspectele natural creative sunt materializările celor mai adânci înclinaţii spirituale, psihice şi fizice ale speciilor, în termenii voştrii determinate cu eoni în urma, fiind o parte a băncii rasiale de cunoştiinţe psihice.

Noi înzestrăm elementele mediului nostru cu o creativitate chiar mai bogată, ce este dificil a fi explicată. De exemplu, nu avem flori care cresc. Dar intensitatea, puterea psihică condensată a naturii noastre psihologice formează noi dimensiuni de activitate. Dacă pictezi un tablou în existenţa tridimensională, atunci tabloul trebuie să fie realizat pe o suprafaţă plată, de abia sugerând completa experienţă tridimensională ce nu poate fi inserată în el. În mediul nostru, putem crea orice efecte dimensionale dorim. Toate aceste abilităţi nu sunt numai ale noastre. Ele sunt moştenirea ta. Aşa cum vei vedea mai târziu în această carte, tu exersezi mult mai frecvent decât ar părea simţurile interne şi abilităţile multidimensionale, în alte stări de conştiinţă decât în cea normală, cea din starea de trezire.

Deoarece mediul meu nu deţine elemente fizice uşor definibile, tu vei putea întelege natura sa prin deducţii, în timp ce explic câteva subiecte înrudite pe tot cuprinsul acestei cărţi.

Propiul tău mediu fizic iţi apare ca fiind fizic datorită structurii tale psihologice. Dacă ai dobândi simţul continuităţii tale personale în principal prin procese asociative, mai degrabă decât ca un rezultat al familiarităţii self-ului ce se miscă prin timp, atunci vei experimenta realitatea fizica într-un mod complet diferit. Obiectele din trecut şi viitor pot fi percepute simultan iar prezenţa lor justificată prin conexiuni asociative. Să spunem că de-a lungul vieţii sale, tatăl tău a avut opt scaune favorite. Dacă mecanismele tale de percepţie vor fi în principal aranjate ca un rezultat al asocierilor intuitive mai degrabă decât al secventelor de timp, atunci tu vei percepe toate aceste scaune într-o singură clipă; sau vazând unul, vei fi conştient de celălalte. Aşadar, mediul nu este în sine un lucru separat, ci rezultatul modelelor perceptive, iar acestea sunt determinate de structura psihologică.

Prin urmare, dacă vrei să ştii cum arată mediul meu va trebui să inţelegi mai întâi ce sunt eu. Pentru a oferii indicii, va trebui să vorbesc în general despre natura conştiinţei. Făcând acest lucru, voi sfârşi prin a-ţi spune multe despre tine. Porţiunile interioare ale identităţii tale sunt deja conştiente de multe lucruri pe care ţi le voi comunica. O parte din scopul meu este să îţi familiarizez self-ul egotistic cu cunoştiinţele ce sunt deja ştiute de o porţiune lărgită a conştiinţei tale, mult timp ignorată de tine.

Tu priveşti înspre universul fizic şi interpretezi realitatea conform informaţiilor primite de la “simţurile exterioare”. Figurat vorbind, eu voi sta în realitatea fizica şi voi privi pentru tine spre interior, descriind acele realităţi de conştiinţă şi experienţă de care eşti în prezent prea fascinat pentru a le vedea. Căci, eşti fascinat de realitatea fizică, şi te aflii într-o transa la fel de adâncă precum cea a femeii prin care scriu această carte.

Toată atenţia ta este concentrată într-un mod puternic specializat asupra unui punct strălucitor pe care îl numeşti realitate. Există alte realităţi împrejurul tău, dar le ignori existenţa şi înlături orice stimuli ce vin dinspre ele. Aşa cum vei descoperi, există un motiv pentru a fi în această transă, dar putin câte putin trebuie să te trezeşti. Scopul meu este de a-ţi deschide ochii interiori.

Bineînţeles, mediul meu include acele alte personalităţi cu care intru în contact. Comunicarea, percepţia şi mediul cu greu pot fi separate. Aşadar, tipul de comunicare întreprins de mine şi de asociaţii mei este extrem de important în orice discutie despre mediul nostru.

În următorul capitol sper să îţi ofer o idee despre existenţa noastră, munca în care suntem implicaţi, dimensiunea în care existăm, scopurile ce ne sunt dragi; şi cel mai important, despre acele interese ce îţi alcătuiesc existenţa.