Traduceri din Seth

Ce s-a mai întâmplat? În ultimele 2 săptămâni am mai revizuit încă o dată Seth Vorbeşte, iar chiar în momentul acesta, eu şi cu un prieten încercăm să îl mai cizelăm puţin, să îl facem mai complet. Apropiindu-te de o versiune "finală" observi cât de importante sunt micile modificări.

Ce mi-aş dori de la cititorii acestui blog? Aş vrea ca orice persoană care are timp, energie, dorinţă să se uite peste traducere şi să îmi dea feedback. Mai exact, să citească atent materialul şi să îmi spună orice nu pare la locul lui, orice incongruenţe, cuvinte nepotrivite, etc. Vom vorbi mai în detaliu în particular şi tot atunci o să vă dau manuscrisul. Chiar doresc ca această traducere să fie instructivă, uşor de citit şi revelatoare. Într-adevăr, revizuirea materialului implică ceva muncă, dar sunt convins că ea se va asemăna mai mult jocului, a unui joc cu cuvintele, cu ideile, cu tine.

Bun, cum mă puteţi contacta? Ori pe mail, la oprea_alexandru_nicolae@yahoo.com sau pe id-ul de mess oprea_alexandru_nicolae. Ştiu că sunt deja afişate, dar le rescriu aici.

M-am ferit să vorbesc eu, mult timp lăsând materialul să vorbească şi încercând să merg singur pe potecă, dar acum îmi dau seama că de fapt poteca este o strădanie cooperativă, iar acest material într-adevăr aparţine tuturor.

Traducerile de la Evenimente de masă în curând vor continua să apară. Pentru ceva timp o să las acest mesaj în prim plan (ca ultimă postare a blogului) pentru a fi mai vizibil, iar orice traduceri din Evenimente de Masă vor apărea sub el.

SESIUNEA 821, 20 FEBRUARIE 1978 9:30 P.M. LUNI


(Într-o notă din sesiunea 817, ce a fost ţinută pe 30 Ianuarie, am scris că Sue Watkins ne-a trimis recent ultimul capitol din manuscrisul dactilografiat pentru cartea lui Seth : Natura Psihicului. De fapt, ea a modificat sesiunile iniţiale pe care le-am bătut la maşină, transformând Psihicul într-un manuscris standard pentru publicare; iar eu încă mai trebuie să adaug multe note pentru această carte, după ce îmi termin munca la Volumul 2 din Realitatea “Necunoscută”, proces ce va dura câteva luni.
(Pe de altă parte, odată ce manuscrisul pentru James şi capitolele finale din Emir au fost trimise editurii Prentice-Hall la începutul acestei luni, Jane a descoperit că are neşteptat de mult timp liber. [Până luna viitoare nu ne aşteptăm să primim varianta prefinală pentru James, pentru a o corecta.] Jane s-a bucurat de pauza ei scriind poezie şi pictând puţin – dar m-a şi surprins atunci când în mod spontan a început să conspecteze câteva dintre notele pentru Psihicul. Ea încă intenţiona să lase în seama mea munca migăloasă şi obositoare faţă de care nu are mare tragere de inimă: interminabila verificare şi reverificare a datelor şi evenimentelor realizată pentru ca fiecare notă să fie corectă. Totuşi, i-am spus că sunt mai mult decât mulţumit de orice ajutor pe care mi l-ar putea acorda, de vreme ce acesta ne-ar permite să publicăm Psihicul mult mai devreme, imediat după ce va fi publicat Volumul 2 din Realitatea Necunoscută.
(Cu toate acestea, nu ştiu cât de mult voi mai beneficia de ajutorul lui Jane, deoarece poezia, pictura şi notele pot fi lăsate rapid deoparte dacă începe un nou proiect, sau dacă reîncepe munca la unul dintre cele pe care le-a lăsat în aşteptare pentru o perioadă de timp. O asemenea strădanie amânată este o autobiografie pe care a început-o cu câţiva ani în urmă. Alta este continuarea nuvelei sale, Educarea Suprasufletului Şapte; acea carte fiind publicată prima dată în aprilie 1973 – iar de curând s-a gândit să reia munca la o continuare a acestei cărţi. Un lucru este clar: Jane va avea grijă ca ceva creativ să se întâmple pentru a schimba status quo-ul, deoarece este prea neliniştită şi energică.
(În conformitate cu ideea de a aborda diferit lucrurile, nici o sesiune nu a fost ţinută în noaptea de Sâmbăta trecută, deoarece în timpul weekend-ului am hotărât să renunţăm la rutina de a ţine sesiuni Luni şi Sâmbătă pe care am urmat-o în ultimele opt luni şi să ne reîntoarcem la practica noastră obişnuită de a ţine sesiuni în serile de Luni şi Miercuri. Schimbarea a fost adoptată cu scopul de a-i acorda lui Jane mai mult timp în weekend pentru a se ocupa de corespondenţă. Nu cred că felul meu zilnic de a munci va fi mult schimbat; eu o ajut cu corespondenţa, dar nu petrec atât de mult timp cu ea pe cât face Jane.

Acum: Dictare: Bineînţeles voi sunteţi o parte din natură şi o parte din sursa naturii.
Trecerea de la stadiul de prunc la cel de adult desăvârşit a fost probabil cea mai dificilă şi totuşi cea mai simplă dintre sarcinile pe care le veţi îndeplini vreodată într-o viaţă dată. Ca şi copil v-aţi identificat cu propria voastră natură. Intuitiv a-ţi înţeles că propria voastră existenţă a fost scufundată în şi este o parte din procesul creşterii.
Nici o cantitate de informaţie intelectuală, nici o acumulare oricât de vastă de fapte nu ar putea să îţi ofere cunoaşterea interioară necesară pentru a efectua evenimentele fizice implicate în acel proces de creştere. Aţi învăţat să citiţi, dar vederea în sine este o realizare de o magnitudine mult mai măreaţă – una ce aparent se întâmplă de la sine. Ea se întâmplă deoarece fiecare dintre voi, încă o dată, faceţi într-adevăr parte din natură şi din sursa naturii.
În diferite moduri religiile voastre au sugerat întotdeuna că există o relaţie între voi şi sursa naturii, deşi deseori au despărţit natura însăşi de orice loc de primă importanţă. Religiile deseori au reuşit să prindă percepţii destul de valide, dar mai apoi le-au distorsionat, excluzând orice altceva nu părea a se potrivi. “Voi sunteţi copiii universului.” Aceasta este o propoziţie des auzită – şi totuşi ideea principală din povestea lui Hristos2 nu era moartea sa ci naşterea sa, şi des menţionata propoziţie că fiecare persoană este într-adevăr “un copil al tatălui.”
Există multe alte referinţe ulterior adăugate în Biblie, cum ar fi povestea cu smochinul, în care naturii îi este redusă importanţa. Cu toate acestea, Hristos “tatăl” era Dumnezeul ce era conştient de fiecare vrabie ce murea, ce ştia de existenţa fiecărei creaturi, indiferent de specia sau de felul său. Povestea păstorilor şi a turmelor de oi se apropie mult mai mult de intenţia lui Hristos, ce vrea să arate că fiecare creatură are grijă de cele din jurul său.
Oficialităţiile bisericii Romano-Catolice au modificat multe documente – purificându-le, în viziunea lor, de orice ar putea să trimită la practicile păgâne, sau la venerarea naturii aşa cum s-au gândit ei la ea. În termenii cizilizaţiei voastre, natura şi spiritul s-au separat astfel încât tu întâmpini evenimentele vieţii tale în principal în acel context. Atunci, într-o măsură sau alta, trebuie să vă simţiţi separaţi de corpurile voastre şi de evenimentele naturii. Prin urmare, marile fluxuri ale identificării emoţionale cu însăşi natura nu vă susţin. Voi studiaţi acele procese ca şi cum aţi putea fi despărţiţi de ele.
(Pauză lungă, una din multele, la 9:51) Oferă-ne un moment… Într-o oarecare măsură credinţele societăţilor voastre vă acordă suficient de multă libertate astfel încât majoritatea dintre voi aveţi încredere în corpurile voastre în timp ce ele devin mature. Totuşi, după un timp, mulţi dintre voi nu se mai încred în procesele vieţii din interiorul vostru. Anumite tratate ştiinţifice deseori vă fac să credeţi că a deveni adult aproape că nu are nici un scop, în afara faptului de a asigura perpetuarea speciei voastre prin experienţa de părinte – iar apoi natura este destul de dispusă a se dispensa de serviciile tale. Pur şi simplu vă este spus că nu aveţi nici un alt rol.3 Urmărind această idee, speciile în sine nu par a avea vreo raţiune de a exista în afară unei absurde determinări de a dăinui. Într-adevăr, religiile insistă să spună că omul are un scop în viaţă, totuşi datorită confuziei în care se află, vorbesc despre acel scop ca şi cum ar trebui atins prin negarea corpului fizic prin care omul îşi trăieşte existenţa, sau prin “transcederea” acelor “necioplite şi obtuze ”impulsuri umane. Punct. În ambele cazuri, naturii omului, şi naturii în general, nu le este acordată atenţa cuvenită.
Asemenea poveşti sunt mituri. Ele au într-adevăr putere şi vigoare. În aceşti termeni ele reprezintă partea întunecată a miturilor – şi totuşi prin forma lor tu îţi priveşti în acest moment lumea. Voi veţi interpreta evenimentele private ale vieţilor voastre şi impresionanta anvergură a istoriei în lumina acestor presupuneri despre realitate. Ele nu numai că îţi reliefează experienţa ta, ci în acelaşi timp tu creezi acele evenimente mai mult sau mai puţin în concordanţă cu acele presupuneri.
(Pauză lungă.) Cei care îşi “pierd” viaţa în dezastrele naturale devin victime ale naturii. În asemenea poveşti voi vedeţi exemple ale unor morţi lipsite de sens şi o dovadă suplimentară a indiferenţei naturii faţă de om. Pe de altă parte, în asemenea cazuri voi puteţi vedea mâna răzbunătoare a unui Dumnezeu furios, unde divinitatea încă o dată foloseşte natura pentru a-l îngenunchia pe om. Natura omului este de a trăi şi de a muri. Moartea nu este un afront adus vieţii, ci contribuie la continuarea ei – nu numai în interiorul cadrului naturii aşa cum o înţegeţi voi, ci şi în relaţie cu sursa naturii. Aşadar, este natural să mori.
Configuraţiile naturale ale psihicului tău sunt destul de conştiente de mişcările interioare, de fluxul vieţii tale, de relaţia sa cu fiecare creatură vie. Intuitiv, fiecare persoană este născută cu cunoaşterea faptului că el sau ea este nu numai valoros ci în acelaşi timp se potriveşte cu condiţiile universului în maniera cea mai frumoasă şi precisă. Joaca splendidă a naturii voastre interioare – şi acea identificare cu ea vă conduce spre o cunoaştere mai profundă a rolului vostru în sursa naturii.
(10:19.) Miturile cu ajutorul cărora îţi construieşti viaţa îţi programează existenţa astfel încât la nivel verbal deseori negi ceea ce în interiorul tău ştii. De exemplu, atunci când oamenii sunt răniţi într-un dezastru natural, deseori vor spune că nu au nici o idee de ce au fost implicaţi într-un asemenea eveniment. Ei vor ignora sau nega sentimentele interioare ce singure ar acorda vreun sens evenimentului din vieţile lor. Bineînţeles, motivele pentru o asemenea implicare ar fi nesfârşite – toate corecte, şi în fiecare caz, în acei termeni, omul şi natura s-ar întâlni într-o situaţie ce are sens, pornind de la efectele globale cele mai mari până le cele mai mici în care cele mai personale aspecte ale individului fiind implicate. Bineînţeles, datorită miturilor voastre voi a-ţi realizat câteva separări, ce fac ca acest tip de explicaţie să fie extrem de important şi dificil. De exemplu, vă gândiţi la ploaie şi la cutremure ca fiind evenimente naturale, dar nu credeţi că gândurile şi emoţiile sunt în aceeaşi termeni evenimente naturale. Aşadar, este dificil să observi că pot exista orice interacţiuni valide între, să zicem stările emoţionale şi cele fizice.
Puteţi spune: “Bineînţeles, îmi dau seama că vremea îmi influenţează dispoziţia” totuşi, foarte puţinor oameni le va trece prin minte că stările lor sufleteşti au orice efect asupra vremii. V-aţi concentrat într-o asemenea măsură asupra categorizării, delimitării şi explorării lumii obiective încât cu siguranţă vi se pare că ea este “singura reală”. Ea pare să exercite o asemenea forţă sau presiune împotriva voastră, să se izbească de voi, sau cel puţin pare să se genereze de la sine, astfel încât uneori vă simţiţi neputincios în faţa ei. Miturile voastre au acordat energie imensă caracterului exterior al lucrurilor.

(Pauză lungă, apoi cu ironie potolită:) În preajma exasperării unii dintre voi priviţi natura ca fiind bună şi trainică, umplută cu inocenţă şi bucurie, şi pe de altă parte vi-l imaginaţi pe om ca fiind o specie ticăloasă, un dezastru aruncat asupra pâmântului, o creatură menită a face totul greşit indiferent de orice puternică intenţie bună. Prin urmare, nu ai încredere nici în natura omului.
Acest mit consideră că procesele extinse ale naturii au valoare sporită, şi totuşi îl vede pe om ca personajul negativ într-o poveste ce altfel ar fi nobilă. Totuşi, o adevărată identificare cu natura, ar arăta frânturi ale poziţiei omului în contextul planetei sale fizice, şi ar aduce în prim plan realizări pe care el le-a obţinut aproape fără ştiinţa sa.
Ia o pauză.
(10:40. Ritmul lui Jane din timpul transei a fost destul de lent, cu multe pauze prelungite. Totuşi, eu am considerat materialul ca fiind excelent, cu destul de mult “nerv” în el. Sesiune reluată în aceeaşi manieră la 10:51.)
Dictare: Mă voi întoarce la acele realizări cândva mai încolo. Pentru moment aş vrea să menţionez alte chestiuni, ce indică legătura individului fie cu dezastrele naturale fie cu epidemiile de un tip sau altul, ce prin definiţie influenţează largi grupuri de oameni.
Voi vă formaţi propria realitate. Deşi v-aţi săturat ca tot să vă repet această propoziţie, sper ca repetiţia ei vă va ajuta să înţelegeţi că ea se aplică celor mai mici şi celor mai importante evenimente pe care le experimentaţi.
Unii oameni cred că trebuie să fie pedepsiţi, aşa că vor căuta circumstanţe nefericite. Ei sar de la un eveniment la altul sperând că astfel îşi vor primi retribuţia. Ei pot căuta zone ale ţării unde dezastrele naturale sunt frecvente, sau se vor comporta într-o asemenea manieră încât vor atrage de la alţi indivizi reacţii de o natură explozivă. Totuşi, deseori indivizii folosesc dezastrele pentru propriile lor scopuri, ca o forţă exteriorizată ce aduce o concentrare clară în viaţa lor. Unii pot cocheta cu ideea morţii, şi ca un act final pot alege o întâlnire dramatică cu natura. Alţii se răzgândesc în ultimul moment.
Cei care sunt angrenaţi în asemenea dezastre – supravieţuitorii – deseori folosesc asemenea circumstanţe “mai mari decât viaţa” pentru a participa în evenimente ce par a avea o mai mare importanţă decât cele deţinute de precedenta existenţă monotonă. Ei caută freamătul emoţiilor, indiferent de consecinţe. Într-o oarecare măsură, ei ajung să facă parte din istorie. O dată în viaţă, vieţile lor private se identifică cu o sursă măreaţă – iar din ea mulţi dintre ei extrag putere şi vitalitate. Barierele sociale sunt eliminate, poziţiile economice uitate. Sferei de cuprindere a emoţiilor personale îi este acordată un spaţiu de mişcare mai amplu, mai bogat.
Într-o măsură sau alta dorinţele şi emoţiile omului se contopesc cu aspectele fizice ale naturii aşa cum o înţelegi tu, astfel încât asemenea furtuni sau dezastre sunt pe atât de mult un rezultat al activităţiilor psihologice pe cât sunt al condiţiilor de vreme.
Obiectiv vorbind – în ciuda aparenţelor – furtunile, cutremurile, inundaţiile, etc, sunt necesare pentru buna funcţionare a pământului. Astfel sunt îndeplinite atât scopurile omului cât şi cele ale naturii, deşi în general vorbind miturile omului îl fac să fie orb faţă de aceste interacţiuni. Atunci când apare boala, gândurile şi emoţiile oamenilor întotdeuna oferă indicii clare, şi totuşi majoritatea oamenilor ignoră asemenea informaţii. Ei îşi cenzurează propriile gânduri. Aşadar, mulţi “cad victimă” epidemiilor de un fel sau altul deoarece îşi doresc acest lucru, deşi ar putea să nege viguros această posibilitate.
Vorbesc în mod special despre epidemiile ce nu sunt mortale, deşi o doză de pericol apare. În timpurile voastre, trebuie să relizezi că spitalele sunt o parte importantă a comunităţii tale. Ele asigură un serviciu medical cât şi social. Mulţi oameni se simt singuri, sau au muncit prea mult. Epidemiile devin scuze sociale pentru o perioadă de odihnă foarte necesară, şi servesc ca şi mecanisme de “salvare a onoarei” oferindu-le indivizilor posibilitatea să îşi ascundă faţă de ei înşişi dificultăţiile interioare. Într-un fel, asemenea epidemii asigură propriul lor tip de camaraderie – oferind locuri comune de întâlnire pentru cei care se află în situaţii diferite. Epidemiile servesc ca şi o stare acceptată de boală, în care oamenilor le este des oferită o scuză pentru odihnă sau pentru o examinare desfăşurată în linişte de care au disperată nevoie, dar faţă de care simt că altfel nu au dreptul.
(Pauză lungă la 11:21.) Nu vreau să insinuez orice acuzaţie împotriva celor implicaţi, ci în principal să menţionez unele dintre motivele pentru un asemenea comportament. Dacă nu ai încredere în natura ta, atunci orice boală sau indispoziţie va fi interpretată ca un atac împotriva sănătăţii. Corpul tău reflectă fidel realitatea ta psihologică interioară. Natura emoţiilor tale arată că în decursul unei vieţi vei experimenta întregul spectru al emoţiilor. Stările tale subiective pot fi foarte variate. Uneori, gândurile triste sau depresive asigură o reconfortantă schimbare a ritmului, conducându-vă înspre perioade de reflecţii liniştite şi spre o încetinire a activităţiilor corpului, astfel încât acesta va putea să se odihnească.
Fricile, uneori chiar şi cele aparent iraţionale, pot determina pe corpul să fie mai activ dacă voi aţi fost prea apatici sau dacă aţi fost imobilizaţi într-o rutină, psihologic sau fizic vorbind. Dacă ai avea încredere în natura ta ai fi capabil să ai încredere în asemenea sentimente, şi ele, urmărindu-şi propriile ritmuri şi trasee, s-ar preschimba în altele. Ideal, chiar şi bolile fac parte din sănătatea corpului, reprezentând reglări necesare, ce îndeplinesc nevoile subiective ale unei persoane la un moment dat de timp. (Pauză lungă.) Ele sunt o parte a interacţiunii dintre corp şi minte, sau spirit.
Majoritatea cititorilor mei au fost doborâţi de o boală sau alta ce de obicei a fost considerată foarte periculoasă, şi fără a ştii s-au vindecat, deoarece corpul s-a videcat singur în mod normal şi natural. Boala nu a fost categorizată. Nu a fost recunoscută ca atare. Grijile sau fricile nu au fost stârnite şi totuşi boala a apărut şi a dispărut.
În asemenea cazuri procesele naturale de vindecare au apărut, procese pentru care corpului rareori îi este acordat vreun rol în desfăşurarea lor. De exemplu, asemenea vindecări nu antrenează schimbări doar în interiorul corpului, de vreme ce o vindecare fizică poate avea loc datorită unor evenimente ce par a fi complet separate.
O anumită porţiune din fiecare individ este în contact direct cu sursa propriei sale existenţe. Fiecare individ înţelege instinctiv că în orice situaţie poate apela la ajutor şi că informaţia nu trebuie să vină numai prin simţurile fizice. Aşadar, multe boli sunt vindecate prin metode destul de naturale, ce nu antrenează numai vindecări fizice, ci aduc în prim plan alte evenimente – evenimente care au o mare importanţă asupra elementelor psihologice ce se pot afla în spatele scenei. Pentru a descoperi aceste interacţiuni va trebui să privim în Cadrul 2.
Sfârşitul sesiunii.
(“Foarte bine.”)
Mulţumesc. O după amiază excelentă.
(“La fel şi ţie. Noapte bună.”)
( 11:47 P.M. Transmisia lui Jane pentru Seth a devenit chiar mai lentă spre sfârşitul sesiunii.”)

SESIUNEA 820, 13 FEBRUARIE 1978, 9:40 P.M., LUNI

(În această dimineaţă am trimis editurii Prentice-Hall al optulea şi ultimul capitol din cartea lui Jane, Educaţia lui Emir în folosirea corespunzătoare a puterilor magice.

(Sesiunea 819 ce a fost ţinută în seara duminicii trecute, nu avea deloc legătură cu Evenimente de Masă. Totuşi, din punctul nostru de vedere, sesiunea din această seară are legătură, şi datorită câtorva motive acest lucru va deveni evident pe măsură ce este citită. Cu toate acestea Seth nu a numit-o dictare.

(Ieri la prânz i-am sugerat lui Jane să construiască o scurtă carte din materialul despre Cadrul 1 şi Cadrul 2 oferit de Seth atunci când ne-a prezentat conceptul într-o sesiune privată, în 17 Septembrie, 1977. De atunci am ţinut 31 de sesiuni private, sau care nu aparţin unei cărţi, iar o parte dintre ele conţin informaţii despre Cadrul 1 şi Cadrul 2 – mare parte fiind legate de cele prezentate în Evenimente de Masă. M-am gândit că Jane ar putea lua în considerare un asemenea proiect de carte în timp ce lucrează la propriile cărţi. Într-un fel, sugestia mea era de a încerca să facem ceva cu obiceiul lui Seth de a produce cărţi în interiorul cărţilor, după cum am discutat în notele introductive pentru Sesiunea 814; dar Seth este atât de fecund încât se pare că nu vom reuşi niciodată să publicăm tot materialul său.

(Jane a arătat mai mult interes ideii mele decât speram şi a petrecut după-amiaza uitându-se peste aceste sesiuni private. În timp ce orele treceau ea a reacţionat la informaţiile transmise de Seth, devenind din ce în ce mai detaşată şi relaxată. Mi-a spus că “se simţea straniu”. Totuşi, a dorit să încerce o sesiune. La 9:30 am început să aşteptăm. Apoi, fără cuvinte de bun venit:)

Acum: Ce frumos că ţi-ai amintit încă o dată de Cadrul 2.

Într-o oarecare măsură, materialul despre Cadrul 1 şi Cadrul 2 este bineînţeles un exemplu al întregii idei, deoarece în sesiuni primeşti o bună parte de informaţii ce nu sunt dictare pentru carte – pur şi simplu deoarece, deşi cărţile noastre sunt extrem de libere, ele trebuie totuşi să se asemene ideilor tale despre ceea ce sunt cărţile.

Chiar şi conceptele voastre de creativitate sunt în mod necesar influenţate de gândirea corespunzătoare Cadrului 1, aşadar sesiunile noastre într-adevăr urmează un model mai mare decât acela, oferindu-ţi anumite perspective din diverse puncte de vedere, atât în dictarea de carte cât şi în alte materiale. Într-o oarecare măsură, poate fi găsit un model creativ mai extins al materialului, ce într-adevăr există şi este simţit, dar cu toate acestea el nu este în mod direct perceput, deoarece tu eşti limitat în a-l percepe bucată cu bucată.

Am spus că actele de creativitate se apropie cel mai bine de activităţiile Cadrului 2, deoarece acele acte întotdeuna implică salturi de credinţă şi insipiraţie, cât şi străpungerea barierelor.

Fiecare dintre cărţile noastre se adaugă celorlalte. Mă refer şi la cărţile lui Ruburt – şi bineînţeles la cărţile ce în termenii voştrii nu au fost până acum scrise; aşadar cărţile viitoare le influenţează pe cele despre care credeţi că au fost scrise în trecut. Încă o dată, deşi apar în timpul vostru, conţinutul cărţilor vine din afara timpului vostru.

Atunci când scrieţi o carte obişnuită vă inspiraţi din asocieri, memorii şi evenimente care vă sunt cunoscute vouă, ce probabil le-aţi uitat dar care apar brusc în minte ca un răspuns al intenţiilor voastre, cărţi care urmăresc asocierile voastre. Atunci când un artist pictează un peisaj, inconştient el ar putea să compare sute de peisaje privite în trecut, într-o multitudine de nuanţe aparent uitate care ţâşnit asupra ierbii sau a pomilor, sau ar putea să caute o nouă combinaţie creativă. Arta este focusul său, astfel încât el extrage din Cadrul 2 toate acele date adecvate ce sunt necesare pentru pictura sa. Nu doar o singură tehnică este folosită, ci întreaga experienţă vizuală a vieţii sale.

Cadrul 2 implică o activitate creativă mult mai vastă, în care viaţa voastră este arta utilizată – în care toate ingredientele necesare pentru succesul ei sunt disponibile acolo. Atunci când creezi un produs sau o operă de artă, rezultatele vor avea o mare legătură cu ideile voastre despre ce este produsul, sau ce este opera de artă – astfel că, ideile voastre despre viaţa voastră, sau viaţa în sine, de asemenea vor avea mare legătură cu experienţa voastră a ei ca o artă în viaţă.

Dacă crezi în legile cauzei şi efectului, aşa cum sunt ele acceptate, sau în legile polarităţii, aşa cum sunt şi ele acceptate (şi explicate într-o scrisoare pe care am primit-o azi), atunci veţi fi imobilizaţi de acele legi, deoarece ele reprezintă tehnica voastră artistică. Veţi crede că trebuie să le folosiţi pentru ca, să zicem, picta portretul viu al vieţii voastre. Aşadar, vă veţi structura experienţa voastră, extrăgând din Cadrul 2 doar ceea ce se potriveşte. Nu veţi deţine “tehnica” de a atrage alte experienţe, şi atât timp cât rămâneţi la o singură tehnică tabloul vieţiilor voastre va avea mai mult sau mai puţin o anumită monotonie.

Încă o dată, scriitorul sau artistul aduce în munca sa mai mult decât simpla abilitate de a scrie sau de a picta. Într-un fel sau altul, toată experienţa sa este implicată. Atunci când în principal îi acordaţi atenţie Cadrului 1, este ca şi cum aţi învăţat să scrieţi propoziţii simple în care un cuvânt este cu acurateţe aşezat după cel de dinaintea lui. Încă nu a-ţi învăţat adevărata expresivitate. În viaţa voastră scrieţi propoziţii ca “Uite-l pe Tommy cum fuge”. Mintea ta nu abordează cu adevărat conceptele ci doar simpla percepţie a obiectelor, astfel încât puţină imaginaţie este prezentă. Poţi preciza locaţia obiectelor în spaţiu şi poţi comunica cu alţii într-o manieră similară, întărind proprietăţiile fizice, evidente pe care alţii de asemenea le percep.

În aceşti termeni şi folosind analogia noastră, recunoaşterea Cadrului 2 v-ar conduce din acel punct către producţia artei sublime, unde cuvintele ajută la exprimarea nu numai a ceea ce este vizibil ci şi a ceea ce este nevizibil – nu numai a faptelor ci şi a sentimentelor şi emoţiilor – unde cuvintele însuşi evadează modelelor lor consecutive, trimiţând emoţiile în tărâmuri ce sfidează atât spaţiul cât şi timpul.

(10:13.) În orice timpuri oamenii au avut asemenea momente, şi totuşi, fiecare realitate privată îşi are existenţa într-o creativitate eternă din care, încă o dată, lumea ta ţâşneşte.

Nu este ca şi cum acea realitate mai vastă ar fi cu desăvârşire închisă percepţiei tale, deoarece nu este. Într-o oarecare măsură ea este pretutindeni aparentă în experienţa personală a fiecărui individ şi este în mod evident exprimată prin însăşi existenţa lumii tale. Într-un fel sau altul, religiile întotdeuna au perceput-o, deşi încercarea de a interpreta acea realitate în termenii faptelor recunoscute de către oameni este menită a o distorsiona.

Oferă-ne un moment . . . Aşadar, lumea voastră este rezultatul unei aventuri creative multidimensionale, o operă de artă prezentată în termeni ce vă sunt aproape imposibil de înţeles în momentul actual, în care fiecare persoană sau creatură, fiecare particulă, îşi joacă rolul. Încă o dată, în Cadrul 2 fiecare eveniment este cunoscut, de la căderea unei frunze până la dispariţia unei stele, de la experienţa celei mai mici lăcuste într-o zi de vară până la oribila ucidere a unui individ pe o stradă a oraşului. Într-un într-un model mai extins de activitate, fiecare dintre aceste evenimente îşi are propriul înţeles. Acel model nu este despărţit de realitatea voastră, nu este vârât cu forţa asupra voastră, nu este separat de experienţa voastră. Deseori pare a fi aşa deoarece îţi compartimentezi experienţa atât de mult încât te îndepărtezi automat de asemenea cunoştiinţe.

Creativitatea nu se ocupă cu compartimente. Ea înlătură toate barierele. Totuşi, chiar şi oamenii care sunt implicaţi în munca creativă deseori aplică intuiţile şi cunoştiinţele adiţionale doar artei lor – şi nu vieţilor lor. Punct. Ei se retrag înapoi la cauză şi efect.

Încă o dată, viaţa voastră din Cadrul 1 este fundamentată pe ideea că energia voastră este limitată, că ea se va epuiza şi că un anumit consum de energie va produce o cantitate anume de rezultate – cu alte cuvinte, că efortul practic de un anumit tip va produce cele mai bune rezultate. În acelaşi mod, oamenii cred că energia universului se va epuiza. Toate acestea sunt deduse din “faptul” că nici o energie nouă nu este inserată în lume. Prin urmare, sursa lumii pare să nu mai existe, uzându-se în efortul de a produce fenomene fizice. În lumina unei asemenea gândiri, existenţa Cadrului 2 pare a fi o imposibilitate.

În schimb, energia vieţii este inserată constant în lumea voastră, într-un mod ce nu are nimic de a face cu aşa zisele legi fizice. Am spus (acum 14 ani în urmă) că universul se extinde aşa cum o idee se extinde, şi exact la acest lucru mă refer acum.

Viaţa lărgită a fiecărei creaturi există în acel cadru ce “iniţial” i-a dat naştere, iar într-o manieră extinsă de a vorbi, fiecare creatură, indiferent de vârsta sa, este în mod constant renăscută. Camuflez toate acestea în termenii realităţii cunoscute de către lumea voastră, ceea ce înseamnă că abordez proprietăţiile locale ale Cadrului 2 aşa cum îşi au ele impactul asupra experienţei tale.

(Pauză la 10:39.) Odihneşte-ţi degetele.

Foarte probabil va trebui să terminăm această sesiune, deoarece există puncte unde traducerea devine foarte dificilă. Amândoi vă aflaţi într-un moment în care sunteţi gata să mergeţi din nou înainte, unde informaţia oferită vă prinde din urmă, astfel încât pot exista reînoite explozii de înţelegere, experienţe de vis şi alte asemenea evenimente.

Sfârşitul sesiunii.

(“Îţi mulţumesc, Seth.”)

(10:43 P.M. “A fost foarte neobişnuit, a spus Jane atunci când a terminat excelenta transmisie pentru Seth. Am fost surprins să observ că arăta mai mult decât neliniştită.” Aceasta este prima oară când s-a întâmplat un asemenea lucru: Am început să mă simt cu adevărat bolnavă, ca şi cum materialul mi-a venit de hac în timp ce îl oferea. Spre sfârşit a existat o tensiune, ce avea legătură cu lucrurile pe care nu le puteam traduce. Este ca şi cum eram pe punctul de a primi ceva material important despre care nu am mai auzit înainte. Încă mă simt la fel . . . . )

(Poate că sentimentele mele nu au fost cauzate de orice lucru, ci de o oarecare accelerare către o stare pe care nu o puteam atinge, mai degrabă decât orice destăinuire importantă cu privire la lume, “ a spus Jane puţin mai târziu. ” Dar chiar m-am simţit bolnavă atunci.”

( Comentariile ei se potrivesc foarte bine cu afirmaţia de sfârşit a lui Seth despre dificultatea traducerii; altfel, nu am putut găsi un motiv pentru reacţiile sale din sesiunea pentru material. I-am spus că toate intuiţiile necesare vor veni mai târziu către ea. Într-adevăr părea că starea ei neobişnuită îşi avea originea în sentimentele sale din acea după amiază şi dimineaţă.)