Blogger Template by Blogcrowds

SESSIUNEA 806, 30 IULIE, 1977 9:31 P.M. DUMINICĂ

(Aceasta este prima sesiune din Evenimentele de Masă după o pauză de 11 săptămâni. Cum aşa? Ce am făcut eu şi Jane în tot acest “timp” – aproape un sfert de an din vieţile noastre fizice?

(În primul rand, după sesiunea 805 am luat pauză de şase săptămâni în care nu am ţinut nici o sesiune. Nu am intenţionat să facem acest lucru; pur şi simplu s-a întâmplat şi în final am realizat că Jane a avut nevoie de o schimbare a rutinei. Am avut de făcut multe alte lucruri: Eu încă eram ocupat cu scrierea de note şi apendice pentru Volumul 2 din “Realitatea” Necunoscută; în 4 Iunie Jane a primit varianta corectată a lui Cezanne şi a început să facă corecturile finale; în 14 Iunie constructorul “nostru” a început să transforme o jumătate din garaj într-o cameră de scris şi să adauge o verandă mare [vezi sfârşitul Notei 2 din sesiunea 801]. Toate aceste activităţi au fost mult mai zgomotoase şi deranjante decât lucrul pentru veranda din faţa casei şi a determinat câteva schimbări în programele noastre, inclusiv mai multă muncă pe timpul nopţii, în timp ce ne mişcam în mijlocul acestor lucrări.

(Pe 9 iulie am primit de la Prentice-Hall primele copii ale Volumului 1 din Realitatea “Necunoscută”. Acest eveniment ne-a făcut să ne simţim bine deoarece semnaliza prima carte Seth publicată în ultimii 3 ani [de când Realitatea Personală a ieşit pe piaţă în 1974]. În mijlocul lui Iulie, prietena noastră Sue Watkins1 a început să dactilografieze ce a mai rămas din manuscrisul final din Psihicul; Jane a reuşit să mă ajute găsind timpul necesar de a pregăti pentru editor primele cinci capitole, dar de vreme ce amândoi eram atât de ocupaţi i-am cerut ajutorul lui Sue. [ Sue este de asemenea un scriitor şi ştie ce înseamnă un manuscris.] Apoi, până să se desfăşoare această sesiune, Jane a terminat cu primele schiţe de mână pentru James. De asemenea, a început să scrie introducerea cărţii.

Întorcându-ne la sfârşitul vacanţei noastre, pe 25 Iunie Seth-Jane a început să ofere o serie de 10 sesiuni pe care le-am ţinut Luni şi Duminică, nu în rutina zilelor de Luni şi Miercuri cu care ne-am obişnuit. În final am hotărât să clasificăm aceste sesiuni ca fiind private, sau cel puţin sesiuni care nu au legătură cu Evenimente de Masă. O parte din acel material este foarte personal, o altă parte fiind de natură generală. Dar, mult din el nu este deloc intim – adică i-ar putea ajuta pe alţii dacă ar fi publicat. Acestă înţelegere a adus întrebări pe care le-am mai întâlnit înainte: Ce sesiuni aparţin unui proiect specific, şi ce sesiuni nu aparţin? Dacă într-un mod indirect sunt înrudite dar Seth nu le numeşte dictare? S-ar putea să nu realizez că ar trebui să îl întreb la momentul oportun, iar mai târziu să încep să speculez cum o să folosesc un anume material. De exemplzu, ştim că Seth va preciza un anumit număr de sesiuni pentru această carte şi totuşi noi ne menţinem libertatea de a adăuga material suplimentar.

(Această sesiune este un asemenea exemplu. Strict vorbind, nu este dictare pentru Evenimente de Masă, dar eu şi Jane prezentăm aici porţiuni ale ei deoarece Seth a vorbit cu o expresivitate diferită despre evenimente şi memorie şi a discutat aspecte ale reîncarnării2 toţi subiecţii ce răsar din acea acea calitate inefabilă, cu adevărat indefinibilă pe care o numeşte timp simultan. I-am cerut cititorului ca întotdeuna să păstreze în minte faptul că indiferent ce subiect discută, sau din ce punct de vedere, tipul de “timp” a lui Seth este fundaţia a tot ceea ce simţurile noastre fizice traduc în experienţe şi istorii lineare, concrete. Pentru a clarifica lucrurile, păstrez acest lucru în minte: Seth nu este fizic, aşa cum se autodefineşte, iar acea “personalitate de esenţă energetică” aparent nu este deloc concentrată în curgerea timpului- aşa cum suntem noi- şi totuşi cu mult în urmă, în sesiunea 14 din 8 Ianuarie 1964, ne-a spus că acel timp “este pentru mine incă o realitate de un oarecare tip.” În notele pentru Evenimentele de masă, intenţionez să mă refer la timp – toate tipurile de timp – din “când în când.” )

Bună seara.

(“Bună seara, Seth”)

Partea 1 a sesiunii.

Deoarece evenimentele nu există în versiuni concrete, finalizate, cu care ai fost învăţat, rezultă că şi memoria trebuie să fie ceva diferit.

Trebuie să îţi aminteşti despre creativitatea şi natura nerestricţionată a evenimentelor, deoarece într-o viaţă o amintire dată este rareori o “versiune adevărată” a unui eveniment trecut. Întâmplarea originară este experimentată dintr-o perspectivă diferită, bineînţeles din partea fiecărei persoane antrenate, astfel încât implicaţiile evenimentului şi înţelesurile de bază pot să difere în funcţie de concentrarea fiecărui participant. Acel eveniment dat, în termenii tăi ce se întâmplă pentru prima oară, începe să “lucreze” asupra participanţiilor. Fiecare aduce propiul lui fundal, temperament şi pur şi simplu mii de nuanţe diferite – astfel încât evenimentul, în timp ce este împărţit cu ceilalţi, este încă original fiecărei persoane.

În momentul în care apare, începe să se schimbe în timp ce este filtrat de toate aceste alte elemente şi mai departeeste minuţios alterat de fiecare eveniment ce se succede. Aşadar, memoria unui eveniment este modelată la fel de mult de către prezent pe cât este de trecut. Bineînţeles, procesele asociative declanşează memoriile şi organizează evenimentele de memorie. De asemenea ajută la creionarea şi formarea unor asemenea evenimente.

Tu eşti obişnuit cu o structură de timp, astfel încât ţii minte ceva ce s-a întâmplat la un moment specific din trecut. De obicei, tu poţi poziţiona evenimentele în acea manieră. Există buzunare neurologice astfel încât în mod biologic corpul să poată plasa evenimentele, în timp ce percepe activitatea. Aceste pulsaţii neurologice sunt ajustate lumii biologice pe care o cunoşti.

În aceşti termeni, de obicei memoriile trecutului sau viitorului rămân prin contrast ca şi nişte imagini fantomă. Per total, acest lucru este necesar astfel încât răspunsul imediat al corpului să poată fi canalizat în perioada de timp pe care o recunoşti. Alte memorii ale vieţilor trecute sunt duse cu sine, vorba vine sub aceste alte pulsaţii – în anumiţi termeni, ce niciodată nu se odihnesc astfel încât să poată fii examinate, ci formând curenţii subterani prin care memoriile vieţii tale prezente curg.

Atunci când asemenea memorii din alte vieţi apar la suprafaţă ele sunt bineînţeles colorate de ea, iar ritmul lor nu este sincronizat. Ele nu sunt legate de sistemul tău nervos atât de precis precum sunt memoriile obişnuite. Prezentul tău îşi obţine sentimentul de adâncime datorită trecutului, aşa cum înţelegi tu trecutul. Totuşi, în anumiţi termeni, viitorul reprezintă alt tip de adâncime ce aparţine evenimentelor. O rădăcină merge în toate direcţiile. La fel fac şi evenimentele. Dar rădăcinile evenimentelor merg prin trecutul, prezentul şi viitorul tău.

Deseori, încercând să îţi încetineşti procesele mentale, sau în mod jucăuş să le accelerezi, poţi deveni conştient de memoriile din alte vieţi- trecute sau viitoare. Într-o oarecare măsură tu permiţi ca alte impulsuri neurologice să se facă cunoscute. Deseori poate apărea un sentiment de neclaritate deoarece nu ai o schemă de timp sau de loc gata confecţionată cu care să îţi poţi structura asemenea memorii. Asemenea exerciţii te pun în legătură cu fapte a evenimentelor propiei tale vieţi, deoarece tu urmezi automat probabilităţi din punctul propiei tale concentrări.

Ar fi foarte dificil să operezi în sfera ta de realitate fără pretenţia unor evenimente concrete, finalizate. Tu îţi formezi vieţile tale trecute acum, în această viaţă, pe atât de sigur pe cât îţi formezi şi vieţile tale viitoare.

Simultan, fiecare dintre self-urile tale trecute sau viitoare sălăşluiesc în propiul mod acum, iar pentru ele ultima propoziţie este de asemenea valabilă. Printr-o examinare de adâncime a evenimentelor vieţii tale este posibil ca teoretic să înţelegi multe dintre acestea. Aruncând la coş multe dintre conceptele luate de bune, tu poţi agăţa o memorie. Dar încearcă să nu o structurezi – o sarcină foarte dificilă- deoarece o asemenea structurare este până acum aproape automată.

(10:01.) Lăsată singură şi nestructrată memoria va strălucii, va lua alte forme şi se va transforma în faţa ochiilor tăi mentali, astfel încât forma sa va părea a fi asemănătoare unui caleidoscop psihologic prin a cărui concentrare, alte evenimente ale vieţii tale de asemenea vor strălucii şi se vor schimba. Un asemenea exerciţiu de memorie poate servi la a aduce memorii din alte vieţi. Totuşi, pot apărea margini, colţuri sau reflexii, probabil suprapuse memoriilor pe care le recunoşti ca aparţinând acestei vieţi.

Memoriile tale servesc a-ţi organiza experienţa şi urmează secvenţe neurologice cunoscute. Memorii din alte vieţi, atât din viitor cât şi din trecut, deseori sar în afara acestora cu o mişcare prea rapidă pentru a fi urmărită.

Într-un moment liniştit, atunci când laşi garda jos, îţi poţi aminti un eveniment din această viaţă, dar el poate veni împreună cu un sentiment ciudat, ca şi cum este ceva în neregulă cu el, o senzaţie ce nu se potriveşte în canalul de timp în care un eveniment aparţine. Există o calitate fluidă a unei porţiuni a memoriei.

Acest lucru se întâmplă mult mai des decât este recunoscut, deoarece de obicei nu iei în considerare sentimentul de nefamiliaritate şi elimini acea parte a memoriei ce nu se potriveşte. Asemenea exemple implică străpungeri precise. Fiind alert şi prinzând asemenea sentimente poţi învăţa să foloseşti ca un punct de concentrare partea fluidă a memoriei recunoscute. Prin asociere, acea concentrare poate declanşa apoi amintiri trecute sau viitoare. Cu o mai mare frecvenţă dovezi apar de asemenea în starea de vis, deoarece atunci tu eşti deja obişnuit cu acel tip de senzaţie de plutire în care evenimentele par a se desfăşura în propiul lor context relativ independent.

Visele în care trecutul şi prezentul sunt ambele implicate sunt un bun exemplu; de asemenea visele în care viitorul şi trecutul fuzionează, cât şi visele în care timpul pare a fi un element schimbător.

Ia o pauză.

(10:14 până la 10:44.)

Acum: În anumiţi termeni trecutul, prezentul şi viitorul [din viaţa ta prezentă] sunt toate comprimate în orice moment dat din experienţa ta.

Prin urmare, oricare asemenea moment este o poartă spre toate existenţele tale. Evenimentele pe care le recunoşti că se întâmplă acum sunt pur şi simplu specifice şi obiective, dar cel mai mic element din experienţa oricărui moment este de asemenea simbolic pentru alte evenimente din alte timpuri. Aşadar, fiecare moment este ca un mozaic, doar că în viaţa ta curentă tu urmezi doar un model sau culoare şi le ignori pe celălalte. Aşa cum am menţionat [în alte cărţi], tu poţi într-adevăr schimba într-o oarecare măsură prezentul, alterând intenţionat un eveniment din memorie. Acel tip de sinteză poate fi folosit în multe cazuri, cu multe persoane.

Un asemenea exerciţiu nu este o metodă impractică, teoretică, ezoterică ci un mod foarte precis, volatil şi dinamic de a ajuta self-ul prezent prin calmarea fricilor unui self trecut. Self-ul trecut nu este unul ipotetic, ci el încă există, fiind capabil de a fi atins şi de a-şi schimba reacţiile. Nu ai nevoie de o maşină a timpului pentru a altera trecutul sau viitorul.

O asemenea tehnică este foarte valoroasă. Nu numai că memoriile nu sunt “moarte”, ci ele sunt şi într-o continuă schimbare. Multe se schimbă aproape complet fără ca tu să observi. În nuvelele (nepublicate) sale de început, Ruburt (Jane) a prezentat două sau trei versiuni a unui episod din trecut. Fiecare versiune, în acel moment când a scris-o, a reprezentat cea mai fidelă memorie a acelui eveniment. Deşi faptele erau mai mult sau mai puţin asemănătoare, întregul înţeles şi interpretare a fiecărei versiuni a fost atât de drastic diferită încât acele diferenţe cântăreau mult mai mult decât similarităţiile.

Deoarece episodul a fost folosit în două sau trei ocazii, Ruburt nu a putut vedea cum această memorie s-a schimbat. Totuşi, în majoritatea cazurilor, oamenii nu sunt conştienţi de schimbăriile de memorie într-o asemenea manieră, sau de faptul că evenimentele pe care şi le amintesc sunt atât de diferite.

Evenimentele trecute cresc. Ele nu sunt finalizate. Cu acel lucru în minte, poţi vedea că vieţiile viitoare sunt foarte dificil de exprimat din interiorul cadrului tău. În termenii tăi, o viaţă completă nu este mai completă decât orice eveniment. Pur şi simplu există un punct de limită în concentrarea ta din cadrul tău, dar în esenţă el este la fel de artificial pe cât este perspectiva aplicată unui tablou.

Nu este vorba de faptul că self-ul interior nu este conştient de toate acestea, ci că el a ales un sistem, sau cadru de existenţă, ce accentuează anumite tipuri de experienţă în detrimentul altora.

(11:05 - Seth a intrat în chestiuni mai personale, explicând cum , cu o mai mare frecvenţă Jane ar putea oferi self-ului ei trecut cunoştiinţele sale curente, astfel încât prin “sinteza psihologică” rezultată ea ar putea fi mai pregătită pentru a ataca anumite provocări.

(Sfârşit la 11:44 P.M.)

Note: Sesiunea 805

1. Atunci când Seth a spus “Tu obţii ‘un lucru’ asupra căruia te concentrezi” mi-am amintit că el a rostit prima oară acea propoziţie acum cîţiva ani – şi că imediat după aceea am confecţionat un mic semn de carte ce purta aceste cuvinte şi l-am agăţat pe un perete din unul dintre cele două apartamente pe care le-am ocupat în Elmira, New York. Am datat fragmentul? Am ştiut că, cu câţiva ani mai încolo semnul ne-a acompaniat atunci când ne-am mutat în casa de pe deal, chiar în afara oraşului, unde locuim acum. După sesiunea de aseară l-am descoperit– încă o dată pe un perete – purtând data 26 Februarie, 1972. Din înregistrările noastre am aflat că am extras citatul dintr-o sesiune personală pe care eu şi Jane am ţinut-o în timp ce eram în vacanţă la Marathon, o staţiune din Florida Keys.

Sesiunea a fost una improvizată şi a fost ţinută în ultima seară de la Marathon deoarece ne-am făcut griji în ceea ce priveşte scopurile noastre din viaţă şi cât de important va fi materialul Seth. Am simţit o atracţie puternică faţă de ceea ce părea o viaţă mai simplă, deschisă şi plăcută în Florida, unde vremea era excelentă pe toată durata anului iar viaţa într-o rulotă era un mod acceptabil de a trăi. Totuşi, ne-am gândit că nu am fi putut sa ne-o permitem. Materialul Seth a fost publicat în mijlocul anilor 70, dar vînzările au fost lente, iar Seth Vorbeşte încă nu a fost scos pe piaţă; tocmai am terminat să facem corecturile pentru acel proiect. Am renunţat la slujba mea de decorator commercial şi nu am ştiut ce voi face, în afară de a o ajuta pe Jane pe cât de mult aş fi putut.

După cum am presupus că aproape întotdeuna se întâmplă la fel cu turiştii ce vizitează locuri romantice, îndepărtate, am simţit şi noi că avem multe legături acasă. Deşi tatăl lui Jane şi al meu au murit în anul precedent (în 1971), mamele noastre încă trăiau: a lui Jane într-un azil din New York, iar a mea la casa familiei Butts din Sayre, Pennsylvania, ce se află doar la 18 mile de Elmira şi la sud de graniţa cu statul New York. (În timp ce eu şi Jane eram plecaţi, mama mea a stat cu unul din fraţii mei ce trăieşte la 60 de mile sud de Sayre.)

Toate posesiunile noastre se află în Elmira. Pentru a trăi într-o rulotă, trebuia să renunţam la tot ceea ce aveam, inclusiv picturi şi manuscrise, mobilă, fişiere, cărţi şi multe înregistrări scrise – ceva ce probabil că nu am fi făcut niciodată. Şi cum să fi mers în Florida, să renunţăm la toţi prietenii noştrii şi cât de inconvenabil ar fi să tratăm cu o editură (Prentice-Hall) ce se afla mult în Nord, în New Jersey? Jane era mult mai dispusă să se mute decât eram eu, dar cred că am ştiut dintotdeuna că în spatele întrebărilor şi sentimentelor noastre, ideea de a ne muta era mai degrabă un fel de vis împărtăşit, sau o realitate probabilă pe care am ales să nu o explorăm în timpul vieţilor noastre fizice curente. Mama lui Jane a murit după trei luni de la întoarcerea noastră, iar a mea un an mai târziu (în Noiembrie 1973).

Seth ne-a oferit o sesiune excelentă în ultima noastră noapte de la Marathon. A făcut totul pentru a ne reasigura. Următorul fragment ne conduce la citatul ce a inspirat această notă:

“Voi doi aveţi o relaţie nu numai unică ci şi una ce de asemenea serveşte ca şi o trambulină pentru creativitate. Voi aveţi talente şi abilităţi ce poartă în interiorul lor satisfacţii pe care ambii dintre voi le-aţi luat de bune: Aşadar, ele sunt o parte din existenţa voastră, o parte de care nu sunteţi conştienţi.

“Nu vă confundaţi poziţia voastră cu cea a altor persoane. Ea este unică. Datorită acesteia posibilităţiile sunt infinite. Dacă îţi măreşti limităriile îţi creezi propiile închisori. Dacă te bucuri de acele libertăţi ce sunt acum ale tale, automat le vei mări. În acest moment tu te aflii într-o poziţie clară. Nu te poţi aştepta să ai o viaţă fericită, lipsită de probleme. Nu aceasta este natura vieţii sau a existenţei.

“Setul tău de probleme este unul de cel mai creativ tip. Există provocări din care mari câştiguri pot apărea. Sunt eliberate şi vor fi eliberate întregile tale energii pentru muncă şi impulsurile creative, în timp ce îţi foloseşti şi înţelegi creativ problemele. Dar nu te concentra asupra lor şi nici nu le lăsa să îţi inchidă ochii în faţa bucuriilor şi libertăţiilor pe care le ai. Obţii un lucru asupra căruia te concentrezi. Nu există nici o altă regulă principală.”

2. În timp ce Jane a scris pentru această notă : “ Noi credem că pericolele sugestiei negative sunt la fel de reale pe cât sunt cele legate de folosirea excesivă a razelor X. În mod sigur, unele femei au descoperit prin autoexaminare cancerul, iar această acţiune probabil că le-a salvat viaţa. Totuşi, nu avem cum să ştim ce rol au fi putut juca sugestiile negative în condiţiile lor de boală.

“ În cazul anumitor femei, daca nu şi-ar efectua autoexaminările şi-ar stârni la fel de multe frici decât dacă le-ar fi realizat – iar de vreme ce credinţele acestor femei urmează atât de strict credinţele medicale oficiale, s-ar putea foarte bine lipsi de ele. În acest caz şi în toate cele care privesc sănătatea, fiecare femeie ar trebui să cântărească toate doveziile, să îşi examineze credinţele sale iar apoi să ia o decizie.”

Îi reamintesc cititorului că după ce ultima sesiune (numărul 804 din Capitolul 1) s-a terminat la 11:35, Seth a avut de spus acest lucru: “ Lăsat singur corpul se poate apăra împotriva oricărei boli, dar nu se poate apăra adecvat împotriva unei frici exagerate de boală din partea individului. El trebuie să reflecte propiile tale sentimente şi evaluări. De obicei, întregul tău sistem medical generează pe atât de multe boli pe cât vindecă – deoarece eşti peste tot asaltat de simptomele variatelor boli şi pătruns de frica de boală, copleşit de ceea ce pare înclinaţia corpului către boală – iar nicăieri nu este scoasă în evidenţă vitalitatea corpului sau sistemul său natural de apărare.

Seth nu a menţionat acest lucru în sesiunea din seara aceasta, dar eu şi Jane considerăm că este extrem de interesant cum exact cu o săptămână în urmă a fost făcută multă publicitate naţională în ceea ce priveşte controversa dintre specialiştii în tratarea cancerului – dacă femeile, în special cele ce au sub 50 de ani – le-ar trebui acordate mamagrame de rutină (examinări cu raze X) pentru a detecta cancerul la sân ce se află in primele stadii.

În aceste discuţii sunt implicate toate organizaţiile din S.U.A. ce investighează cancerul. De exemplu: consilierii ştiinţifici al “Institutului Naţional de Cercetare a Cancerului“, ce desfăşoară studii elaborate pe multe mii de femei de diferite vârste, au cerut întreruperea verificăriilor de rutină la tinerele femei.

Aceşti cercetători sunt de acord cu faptul că asemenea examinări cu raze X ar putea cauza mult mai multe cazuri de cancer la sân decât vindecă. Multe milioane de dolari, timp şi efort au fost alocate pentru asemenea programe de cercetare. Chiar şi factorii economici devin importanţi: de exemplu, în afara sumelor mari de bani implicate în programele “oficiale” mulţi radiologi privaţi au descoperit că mamografiile pot deveni foarte profitabile.

Acum, există multă confuzie din partea femeilor cu privire la faptul dacă ar trebui sau nu să efectueze mamograme. Din păcate, procedeul nu este infailibil; de asemenea, interpretările greşite ale rezultatelor au cauzat ca unele femei care nu aveau cancer să sufere masectomii – deseori unele radicale – atunci când nu era nevoie. Mai mult, fiecare dintre aceşti indivizi trebuie să trăiască cu credinţa că a avut cancer şi prin urmare trebuie să fie mereu atent la semnele reapariţiei lui – semne pe care nu le găsesc. În acelaşi timp, ei sunt supuşi constant la chiar mai multe examinări cu raze X. De asemenea, ei pot avea probleme cu asigurarea de viaţă sau cu slujba (aşa cum se întâmplă cu mulţi alţi pacienţi).

O controversă ce priveşte alte mamograme, dar una care nu a fost atât de mult mediatizată, este cea legată de “masectomia subcutanată profilactică” – procesul prin care unele femei aleg să li se înlăture un sân, sau ambii sâni, înainte să dezvolte cancerul. Implicate aici sunt procedeele recente de diagnostic: studiul istoriei familiei “pacientului”, studiul “densităţii” şi structurii ţesuturiilor din zona pieptului determinate prin modelele de mamogramă şi determinarea unor schimbări celulare posibil precanceroase. În operaţia de prevenire, chirurgul lasă intacte sfârcul şi pielea sânilor şi restaurează corpul lui cu implante de plastic sau de silicon.

În acest moment mulţi doctori mai degrabă nu sunt de acord cu nevoia de masectomii profilactice. Cei ce se declară împotriva procedurii menţioneză erorile de diagnostic, ce includ interpretarea greşită a modelelor mamogramei. Încă o dată, sugestiile negative sunt prezente în momentul de faţă şi sunt proiectate în viitor, deoarece individului îi este spus că este la mila propiilor procese ale corpului ce pot ieşi anapoda în orice moment.

Chiar atunci când se apelează la ele masectomiile profilactice nu sunt imbatabile, deoarece câteva femei au dezvoltat cancer în acea zonă a sfârcului. Eu şi Jane suntem foarte curioşi câte femei “statistic vulnerabile” s-au supus la operaţii ce nu erau necesare – deoarece în mod sigur un număr semnificativ nu ar fi dezvoltat cancer. Bineînţeles, procentul nu este cunoscut. Dacă ar putea fi arătat că majoritatea femeilor de “risc maxim” ar putea dezvolta cancer, nu ar exista discuţii că aceste masesectomii au vreo valoare. Totuşi, aşa cum se prezintă lucrurile, datorită controverselor femeile devin încă o dată confuze, neştiind cine are dreptate şi ce ar trebui să facă. Studiile de scară largă, inclusiv cele realizate de Institul Naţional pentru Studierea Cancerului, intenţionează să exploreze întreaga problemă a masectomiilor profilactice.

Voi încheia această notă făcând trei scurte observaţii. Prima: alte agenţii şi indivizi din profesiile medicale şi psihologice desfăşoară studii asupra legăturiilor ce există între stările emoţionale şi cancer. A doua: eu şi Jane suntem perfect conştienţi de toate lucrurile bune pe care ştiinţa medicală le-a adus civilizaţiei noastre; având în vedere credinţele colective ale speciilor despre vulnerabilitatea individului în faţa unor forţe exterioare, medicina aşa cum este ea practicată acum este o parte vitală a acelei civilizaţii. A treia: Prin viziunea sa Seth pur şi simplu încercă să ne deschidă ochii faţă de o înţelegere mult mai extinsă a capacităţiilor umane.

Apropo faţă de acel punct final, eu şi Jane ne referim la întreaga sesiune trecută. În ea Seth a discutat nu numai despre metodele naturale de apărare ale corpului, despre cum să se “autoimunizeze” ci de asemenea a examinat credinţele noastre culturale negative despre corp şi despre boală. Credem că acest material este atât de bun încât merită mai mult decât o singură citire.

CAPITOLUL 2

CAPITOLUL 2

"Meditaţii de Masă." Planuri de “Sanătate“ pentru Boală.
Epidemiile Credinţelor şi "Inoculări" Mentale Eficiente
Împotriva Disperării

(Pauză la 10:15.) Capitolul 2: “Meditaţii de masă.” (Pauză de un minut.) Planuri “de Sănătate” pentru Boală. Epidemiile Credinţelor şi “Inoculări” Mentale Eficiente Împotriva Disperării.

(Pauză lungă la 10:20.) În timp ce în această carte voi prezenta câteva dintre zonele nenorocoase ale experienţelor private şi de masă, de asemenea voi oferi sugestii pentru găsirea unor soluţii eficiente. “ Tu obţii ‘un lucru’ asupra căruia te concentrezi.” 1 Imaginile tale mentale produc propia lor îndeplinire. Acestea sunt aforisme antice, dar trebuie să înţelegi modurile prin care sistemele tale de comunicare în masă amplifică atât aspectele “negative” cât şi cele “pozitive”.

Pentru o vreme voi sublinia căile prin care individual, cât şi ca civilizaţie, ţi-ai subminat propiul tău sentiment al securităţii; şi de asemenea îţi voi oferi metode pentru a-ţi reîntări acele sentimente necesare ale integrităţii biologice şi a înţelegerii spirituale ce pot să îţi îmbogăţească enorm existenţa ta spirituală şi fizică.

Credinţele tale au generat sentimentul de nevrednicie. Deoarece v-aţi separat artificial de natură nu aveţi încredere în ea şi deseori o experimentaţi ca fiind un adversar. Religiile tale i-au permis omului să aibă un suflet, dar au negat faptul că alte specii au unul. Prin urmare corpurile voastre au fost supuse naturii iar sufletele voastre lui Dumnezeu, ce stătea imaculat, separat de creaţiile Sale.

Credinţele tale ştiinţifice îţi spun că întreaga ta lume a apărut accidental. Religiile tale îţi spun că omul este păcătos: că nu trebuie să ai încredere în corp, că simţurile tale te pot duce pe cărări greşite. În acest labirint de credinţe aproape că ţi-ai pierdut simţul propiei valori şi a propiului scop. Este creată o frică şi suspiciune generalizată iar viaţa este dezbrăcată prea des de orice calităţi eroice. Corpul nu poate reacţiona la ameninţări generale. Aşadar, în aceste circumstanţe el este supus unei tensiuni constante şi caută să localizeze pericolul. El este echipat să acţioneze în scopul protejării tale. Aşadar, el acumulează tensiuni puternice, astfel încât în multe ocazii este “fabricată“ o boală sau situaţie ameninţătoare, tocmai pentru curăţa corpul de o tensiune ce a devenit prea puternică pentru a fi suportată.

Mulţi dintre cititorii mei sunt familiarizaţi cu meditaţia personală, unde concentrarea este canalizată într-o anumită zonă particulară. Există multe şcoli şi metode, rezultatul meditaţiei fiind o stare puternic sugestivă în care ţinte spirituale, mentale şi fizice sunt căutate. Este imposibil să meditezi fără un scop, deoarece acea intenţie este în sine un scop. Din păcate, multe programe de sănătate publică îţi oferă meditaţii de masă de cel mai deplorabilă natură. Mă refer la cele în care sunt oferite simptome specifice ale diverselor boli, iar individul este instruit să îşi examineze corpul având în minte acele simptome. De asemenea mă refer la acele declaraţii ce la fel de regretabil specifică boli pentru care individul poate să experimenteze simptome ce nu sunt observabile, în care este avertizat că aceste evenimente fizice dezastroase se pot întâmpla în ciuda sentimentelor sale de bună sănătate. Aici, fricile generalizate întreţinute de credinţele religioase, ştiinţifice şi culturale sunt deseori oferite ca şi planuri pentru boli în care o persoană poate găsi o concentrare specifică – individul poate spune: " Bineînţeles că mă simt apatic, sau înfricoşat, sau nesigur de vreme ce am o asemenea boală.

Sugestiile oferite de persoanele ce au avut cancer la sân, împreună cu autoexaminăriile au cauzat de mai multe ori apariţia cancerului decât oricare tratment ce l-a vindecat (foarte emfatic). Ele implică o meditaţie intensă a corpului şi reprezentări nefavorabile ce afectează celulele corpului.2 Anunţurile oferite de departamentele de sănătate publică cu privire la tensiunea ridicată a sângelui cresc tensiunea sângelui a milioane de telespectatori (chiar mai emfatic).

Aşadar, ideile tale curente despre medicina preventivă genereză exact tipul de frică ce cauzează apariţia bolii. Ele toate subminează simţul securităţii corporale al individului şi cresc stresul, în timp ce oferă corpului un plan de boală specific şi detaliat. Dar, în primul rând ele acţionează pentru a creşte simţul individual al alienării de corp şi promovează un sentiment de neputinţă şi dualitate.

Ia o pauză.

(10:45 până la 11:09.)

Reclamele tale la medicamente promovează în mod egal boala. Multe, dorind să îţi ofere alienare printr-un produs promovează în schimb condiţia de boală prin intermediul sugestiei şi prin urmare generează o nevoie pentru produsul în sine.

Remediile pentru durerile de cap sunt un bun exemplu. Nicăieri în oricare reclamă la un medicament sau serviciu public nu se menţionează mijloacele naturale de apărare a corpului, integritatea, vitalitatea sau puterea sa. Nicăieri la televizor sau la radio nu se pune accent pe cei sănătoşi. Statisticile medicale se ocupă cu cei care sunt bolnavi. Nu sunt efectuate studii asupra celor sănătoşi.

Din ce în ce mai multe mâncăruri, medicamente şi condiţii naturale de mediu sunt adăugate pe listele factorilor ce provoacă boli. Diferite cercetări plasează pe listă produsele lactate, carnea roşie, cafeaua, ceaiul, ouăle şi grăsimile. Punct. Generaţiile de dinaintea ta au reuşit să supravieţuiască cu multe dintre asemenea mâncăruri şi de fapt ele au fost promovate ca şi mijloace suplimentare ce susţin sănătatea. Într-adevăr omul pare a fi aproape alergic la propiul său mediu înconjurător, o victimă a vremii însăşi.

Este adevărat ca mâncarurile tale conţin chimicale ce nu au existat în anii trecuţi. Totuşi, in anumite limite raţionale omul este biologic capabil să asimileze asemenea materiale şi să le folosească în avantajul său.

Totuşi, atunci când omul se simte lipsit de putere şi se află într-o stare de frică generalizată el poate îndrepta chiar şi cele mai naturale ingrediente ale pământului împotriva sa. Televiziunea ta, artele şi ştiinţele, adaugă acestor meditaţii de masă. Cel puţin în cultura ta, cei educaţi în artele literare îţi oferă nuvele ce promovează antieroi şi deseori descriu o existenţă individuală ca fiind fără sens, în care nici o acţiune nu este suficientă pentru a diminua zăpăceala sau durerea personală.

Multe- nu toate – nuvele sau filme ce nu au intrigă sunt rezultatul acestei credinţe în lipsa de putere a omului. În acel context nici o acţiune nu este eroică, iar omul este peste tot victima unui univers străin. Pe de altă parte dramele tale comune, neliterate, violente de la televizor într-adevăr asigură un serviciu pentru diminuarea bolii, imaginativ specificând o frică generalizată dintr-o situaţie dată, ce este mai apoi rezolvată prin intermediul dramei. Acţiunea individuală contează. Intrigile pot fi stereotipe, iar actorii oribili, dar în cei mai convenţionali termeni omul “bun” învinge.

(11:30.) Într-adevăr, asemenea programe culeg fricile generalizate ale naţiunii, dar ele de asemenea reprezintă drame populare – dispreţuite de elita intelectuală – în care omul comun poate avea capacităţi eroice, poate acţiona precis către un scop dorit şi poate triumfa.

Aceste programe deseori înfăţişează lumea ta culturală în termeni exageraţi şi într-adevăr rezolvarea conflictului se face prin violenţă. Totuşi, credinţele tale mai educate te conduc către o viziune chiar mai pesimistă, în care chiar şi acţiunile violente, ce sunt duse la extreme, ale bărbaţiilor şi femeilor nu servesc vreunui scop. Individul trebuie să simtă că acţiunile sale contează. Numai în ultimă variantă el este împins la acţiuni violente – iar boala este deseori picătura ce umple paharul.

(Pauză lungă.) Dramele tale de la televizor, specatacolele cu hoţii şi poliţiştii, producţiile cu spioni, sunt simpliste şi totuşi ele îndepărtează tensiunea pe care anunţurile făcute de departamentele de sănatate publică nu o pot îndepărta. Spectatorul poate spune : ” Bineînţeles că mă simt panicat, nesigur şi înspăimântat, doar trăiesc într-o asemenea lume violentă.” Frica generalizată poate găsi un motiv pentru existenţa sa. Dar programele cel puţin oferă o rezolvare prezentată dramatic, în timp ce anunţurile publice generează nelinişti. Aşadar, acele meditaţii de masă reîntăresc condiţiile negative.

Per total, spectacolele violente asigură un serviciu, în sensul în care promovează simţul puterii individuale a unui bărbat sau femeie asupra unui set dat de circumstanţe. În cel mai bun caz anunţurile publice îl prezintă pe doctor ca fiind mediatorul: Tu ar trebui să îţi duci corpul la un doctor exact aşa cum îţi duci maşina la un garaj pentru a repara părţile sale. Corpul este văzut ca şi un vehicul ce a scăpat controlului, ce necesită revizii constante.

Doctorul este ca şi un mecanic biologic ce îţi cunoaşte corpul mult mai bine decât îl cunoşti tu. Acum, aceste credinţe medicale sunt interconectate cu structurile tale economice şi culturale, astfel încât nu îi poţi învinui doar pe doctori sau profesia lor. Starea de sănătate economică este de asemenea o parte din realitatea ta personală. Mulţi doctori decicaţi folosesc tehnologia medicală cu înţelegerea spirituală, iar ei înşişi sunt victimele credinţelor pe care le deţin.

Dacă nu cumperi medicamente pentru dureri de cap, unchiul sau vecinul tău poate da faliment şi nu va mai fi capabil să îşi întreţină familia, astfel lipsindu-i mijloacele pentru a-ţi cumpăra mărfurile. Nu poţi separa o zonă de alta. În masă, credinţele tale personale formează realitatea ta culturală. Societatea nu este un lucru în sine, separat de tine, ci rezultatul credinţelor individuale a fiecărei persoană ce face parte din ea. Nu există nici un strat al societăţii care să nu îl influenţeze pe altul. Religiile tale accentuează păcatul. Profesiile din domeniul medicinii accentueză boala. Psihologiile tale îi prezintă pe oameni ca fiind victime ale mediului lor. Cei mai avansaţi gânditori prezintă siliurea pământului de către om, sau se concentrează asupra unui dezastru viitor ce va distruge lumea, sau încă o dată îi văd pe oameni ca fiind victime ale stelelor.

Multe dintre scolile oculte reînviate vorbesc despre o recomandată moarte a dorinţei, anihilarea ego-ului, despre transmutarea elementelor fizice în nivele mai subtile. În toate asemenea cazuri, integritatea biologică şi spirituală a individului suferă, iar preţioasa calitate imediată a momentelor sale este în mare parte pierdută.

Viaţa pământeană este văzută ca fiind întunecoasă, o obscură traducere a unei existenţe măreţe, mai degrabă decât experienţa vie, unică, creativă ce ar trebui să fie. Corpul devine dezorientat, sabotat. Liniile clare de comunicare dintre spirit şi corp devin dezordonate. Individual şi în masă bolile şi condiţiile sunt rezultate menite să te conducă spre alte realizări.

(Abrupt:) Sfârşitul sesiunii.

(“Un material foarte bun.”)

Cele mai dragi salutări.

(“Noapte bună Seth, “ Am spus la 11:59 P.M. M-am aşteptat ca el să mai continue pentru ceva vreme.)

SESIUNEA 805, 16 MAI 1977 9:28 P.M. LUNI

(Ideile lui Jane – şi ale mele – s-au maturizat considerabil de când, cu o lună de zile în urmă am scris despre faptul că ea s-a gândit să transforme jumătate din garajul nostru într-o cameră de scriere. De fapt, am căzut de acord ca în această vară să mergem înainte cu acest proiect. În mod sigur va fi o aventură lungă şi zgomotoasă. Acum că am terminat veranda din faţă, contractorul nostru este liber să înceapă cât mai curând posibil munca la spatele casei.)

Bună dimineaţa.

(“Bună dimineaţa, Seth.”)


Dictare: Un animal deţine un simţ al propiei sale integrităţi biologice. La fel şi un copil. În toate formele de viaţă fiecare individ este născut într-o lume deja potrivită lui, cu circumstanţe ce sunt favorabile propiei sale creşteri şi dezvoltări; o lume în care propia sa existenţă este susţinută de existenţa le fel de validă a tuturor celorlalţi indivizi şi specii, astfel încât fiecare contribuie la totalul naturii.

În acel mediu există o sociabilitate cooperativă de natură biologică, ce este înţeleasă de animale în propiul lor mod şi luată de bună de către tinerii speciei tale. Mijloacele sunt oferite astfel încât nevoile unui individ pot fi îndeplinite. Recunoaşterea acestor nevoi încurajează dezvoltarea individului, a speciilor şi prin inferenţă a tuturor celor din ţesătura naturii.

Bineînţeles, supravieţuirea este importantă, dar nu este scopul principal al unei specii, în sensul în care ea este un mijloc necesar prin care speciile îşi pot atinge principalele scopuri. Bineînţeles, o specie trebuie să supravieţuiască pentru a face acest lucru, dar ea va evita în mod intenţionat supravieţuirea dacă condiţiile nu sunt practic favorabile pentru a menţine o calitate a vieţii sau existenţei ce este considerată elementară.

O specie ce simte o lipsă a acestei calităţi poate, într-un fel sau altul, să îşi distrugă puii – nu fiindcă nu ar putea supravieţui altfel, ci deoarece calitatea acelei vieţi ar aduce o vastă suferinţă, distorsionând atât de mult natura vieţii încât aproape şi-ar bate joc de ea. Fiecare specie caută dezvoltarea abilităţiilor şi capacităţiilor sale într-un cadru în care securitatea este un mijlocitor pentru acţiune. În acel context pericolul există sub anumite condiţii cunoscute clar animalelor, precis definite. De exemplu, prada este cunoscută, iar la fel este şi vânătorul. Chiar şi prada naturală a unui alt animal nu se teme de “vânător” atunci când el are burta plină şi nici vânătorul nu va ataca.

Există de asemenea între animale, interacţiuni emoţionale pe care nu le observi şi mecanisme biologice, astfel încât animalele căzute ca pradă naturală celorlaltor animale “îşi înţeleg” propiul rol în natură. Cu toate acestea, ele nu anticipează moartea înainte ca ea să se întâmple. Actul fatal impinge conştiinţa în afara corpului, aşadar, în aceşti termeni, el este milostiv.

În timpul vieţii lor, animalele în starea lor naturală se bucură de vigoarea lor şi îşi acceptă propia valoare. Ele îşi reglează propiile naşteri – şi propiile morţi. Calitatea vieţii lor este de o asemenea natură încât propiile abilităţi sunt puse la încercare. Ele se bucură de contraste: cele dintre odihnă şi mişcare, căldură şi răceală, fiind în contact direct cu fenomenele naturale ce pretutindeni le accelerează experienţa. Dacă este necesar ele vor migra pentru a căuta condiţii mai favorabile. Ele sunt conştiente de dezastrele naturale ce se apropie, iar când este posibil vor părăsi asemenea zone. Ele îşi vor proteja semenii, iar conform circumstanţelor şi condiţiilor îşi vor îngriji răniţii. Chiar şi în competiţia dintre masculii bătrâni şi cei tineri pentru controlul unui grup, în condiţii naturale pierzătorul este rareori ucis. Pericolele sunt localizate precis astfel încât reacţiile corpului sunt concise.

Animalul ştie că are dreptul să existe şi că are un loc în structura naturii. El este susţinut de acest simţ al integrităţii biologice.

Pe de altă parte, omul are mai multe lucruri cu care trebuie să se ocupe. El trebuie să se lupte cu credinţe şi sentimente ce sunt uneori atât de ambigue încât nu pare posibilă nici o linie clară de acţiune. Corpul deseori nu ştie cum să reacţioneze. Dacă de exemplu crezi că el păcătuieşte, nu te poţi aştepta să fii fericit, iar sănătatea aproape sigur te va ocoli deoarece credinţele întunecate vor slăbi integritatea biologică şi psihologică cu care te-ai născut.

Specia se afla într-o stare de tranziţie, una din multele. În general vorbind aceasta a început atunci când specia o încercat să se despartă de natură pentru a-şi dezvolta acel tip unic de conştiinţă ce este în prezent a ta. Totuşi, acea conştiinţă nu este un produs terminat, ci unul menit a se schimba, evolua şi dezvolta. De-a lungul drumului au fost adoptate anumite diviziuni artificiale, divizuni ce trebuie acum să fie eliminate.


(10:03) Trebuie să vă întoarceţi, creaturi mai înţelepte, la natura care v-a dat naştere – nu numai ca şi păzitori iubitori ci şi ca parteneri al celorlaltor specii ale pamântului. Trebuie ca încă o dată să descoperiţi spiritualitatea naturii voastre biologice. Majoritatea credinţelor acceptate – religioase, ştiinţifice şi culturale- au avut tendinţa de a accentua simţul lipsei puterii, neputinţei şi catastrofei iminente – un tablou în care omul şi lumea sa este o producţie accidentală ce are puţin sens, izolată şi totuşi aparent condusă de un Dumnezeu capricios. Viaţa este văzută ca o “vale de lacrimi”- aproape ca o infecţie josnică de care sufletul poate fi vindecat numai după moarte.

Comunicăriile religioase, ştiinţifice, medicale şi culturale accentuează existenţa pericolului, minimalizează scopurile speciei sau a oricărui individ din ea, sau văd omenirea ca membrul haotic, pe jumatate nebun al unui tărâm al naturii ce fără el ar fi ordonat.

Oricare, sau toate dintre credinţele de mai sus, sunt deţinute de diverse sisteme de gândire. Totuşi, toate acestea îngrădesc simţul biologic al integrităţii individului, reîntăresc ideile de pericol şi micşorează zona de siguranţă psihologică ce este necesară pentru a menţine calitatea vieţii. În variate măsuri, sistemele de apărare a corpului devin confuze.


Nu intenţionez să ofer un tratat despre structurile biologice ale corpului şi despre cum lucrează ele împreună, ci doar să adaug cunoştiinţe ce nu sunt în prezent cunoscute, cunoştiinţe ce sunt importante pentru ideile pe care le am în minte. Sunt mult mai preocupat de aspectele fundamentale. Sistemele de apărare ale corpului vor avea grijă de ele dacă le este permis acest lucru şi dacă aerul psihologic este curăţat de adevăraţii “purtători” ai bolii.

Note: Sesiunea 804

1. Fotosinteza este procesul imperfect înţeles prin care clorofila verde din plante foloseşte energia razelor de soare pentru a fabrica carbohidraţi obţinuţi din apă şi din dioxod de carbon. Această “lumină înmagazinată” poate fi folosită apoi ca mîncare.

2. Cu siguranţă Seth are dreptate atunci când spune că “senilitatea” este o epidemie mentală şi psihică, dacă luăm în vedere milioanele de oameni care au suferit - şi au murit – din cauza ei. M-am uitat la tatăl meu cum a trecut prin ravagiile senilităţii; a murit în Noiembrie 1971, la vârsta de 81 de ani. Uită-te la pasajele foarte evocatoare ale lui Jane, cât şi la desenul meu, în Partea a Treia din cartea sa de poezii, Dialoguri.

Credinţele pe care oamenii le achiziţionează atunci când sunt tineri pot fi schimbate, iar conform lui Seth (şi ideilor pe care eu şi Jane le deţinem) acest proces al schimbării este cel mai bun “vaccin” împotriva senilităţii. În timp ce îmi priveam tatăl cum devenea din ce în ce mai bătrân, acompaniat de o progresivă pierdere a memorii şi functiilor biologice, mă întrebam de ce nu şi-a revizuit în mod conştient răspunsul său faţă de viaţă – şi de ce nu am văzut orice indiciu că ar dori să facă acest lucru. Am simţit clar că era posibil să îşi îmbunătăţească credinţele sale despre viaţă şi că beneficiile ce ar fi urmat dintr-o asemenea acţiune ar fi imense. Nu am dorit să se schimbe doar pentru a evita durerea pe care o simţeam atunci când îl priveam cum se simte din ce în ce mai rău. Retragerea tatălui meu din această lume s-a realizat în văzul tuturor. În înţelegerea noastră imperfectă, eu, Jane şi alţi membrii ai familiei am văzut cum se desfăşoară acest proces: Nu am simţit că oricare dintre noi puteam face mare lucru.

În cercurile medicale au existat discuţii recente despre faptul că multe cazuri de senilitate sunt cauzate de “o infecţie lentă cu un virus,” mai degrabă decât de ereditatea sau de îmbătrânirea şi lipsa de oxigen a creierului. Există speranţa, şi speculaţii nedovedite, că până la urmă o asemenea infecţie ar putea fi medical tratabilă. Dar, în orice caz (fie că senilitatea apare datorită îmbătrânirii sau a infecţiei), credinţele apar primele, ajutând corpul să îşi menţină performaţele sănătoase pâna la vârste înaintate, sau încurajându-l să se deterioreze inutil.

În timp ce scriu această notă Jane mi-a spus că o parte din materialul meu din Nota 1 pentru sesiunea 803 este aplicabil aici. Căci, evident că senilitatea ar trebui să fie cucerită dacă bărbaţii şi femeile vor să trăiască mult mai mult, ca să nu mai spunem “pentru totdeuna.”

SESIUNEA 804, 9 MAI, 1977 9:44 P.M. LUNI


Ieri a fost ziua de naştere a lui Jane, iar câteva evenimente se învârt în jurul acelei date. Cu două zile în urmă, ea a lucrat pentru prima oară în noua noastră verandă; a stat în soarele ce curgea în diagonală şi a scris informaţiile pe care le-a agăţat psihic din “Viziune asupra lumii” a lui William James, psihologul şi filozoful american ce a trăit între anii 1812-1910. În momentul de faţă deţine material suficient pentru propia sa carte despre James. [În nota din Introducerea în Natura Psihicului, Jane desccrie o viziune asupra lumi ca “ . . . o imagine psihologică vie a unei vieţi individuale, cu experienţele şi cunoştiinţele sale, ce rămâne receptivă şi viabilă mult timp după ce viaţa fizică în sine s-a terminat. "] (Astăzi a primit contractul pentru Psihicul de la editura ce ii publică lucrăriile, Prentice-Hall. Acum preferă să semneze formal pentru o carte numai după ce ea – sau/şi Seth – au terminat majoritatea lucrului la acel proiect. (Seth a apărut brusc fără a ne saluta:).

Acum – dictare. Corpul este o declaraţie spirituală, psihică şi socială, biologic exprimată. Evident el este personal şi totuşi nu poate fi ascuns, adică în termeni obişnuiţi “el este unde eşti tu.

Corpul individual este ceea ce este deoarece există în contextul altor corpuri asemănătoare cu el. Prin asta, vreau să spun că un prezent corp biologic dat implică un trecut biologic de fiinţe asemănătoare. El implică contemporanii. Dacă, de exemplu, un adult ar fi perceput de un extraterestru dintr-o altă lume, anumite fapte ar fi evidente. Chiar dacă un asemenea extraterestru ar da peste un singur membru al speciei voastre, într-un mediu nelocuit, el ar putea să facă anumite presupuneri din comportamentul şi înfăţişarea individului.

(Pauză lungă.) Dacă “omul pământului” ar vorbi, bineînţeles că extraterestrul ar ştii instant că voi sunteţi fiinţe ce comunică, iar în sunetele vocale ar recunoaşte tipare ce conţin scop şi intenţie. Într-o măsură sau alta toate creaturile folosesc limbajul (subliniat), ce implică o relaţie sociobiologică mult mai vastă decât se presupune în mod obişnuit. Din înfăţişarea omului pământului extraterestrul ar fi capabil să deducă – dacă nu ştia deja – proporţiile diverselor elemente de pe planeta ta; cât şi natura vederii tale fizice.

Deşi fiecare individ apare personal în lume la momentul naşterii, fiecare naştere de asemenea reprezintă un efort – unul triumfant – din partea fiecărui membru al fiecărei specii, deoarece echilibrul delicat al vieţii necesită fiecărei naşteri, condiţii destul de precise pe care nici o specie nu le poate garanta singură, chiar şi doar propiului său gen. Grâul trebuie să crească. Animalele trebuie să se înmulţească. Plantele trebuie să îşi indeplinească rolul. În aceşti termeni Fotosinteza 1 deţine supremaţia.

Anotimpurile trebuie să îşi păstreze o oarecare stabilitate. Ploile trebuie să cadă, dar nu prea mult. Furtunile trebuie să se dezlănţuie, dar nu prea devastator. În spatele tuturor există o strădanie cooperativă biologică şi psihică.

Toate acestea ar putea fi percepute de extraterestrul nostru ipotetic de la un singur individ; şi ne vom întoarce mai încolo la el.

(Pauză lungă la 10:05) Celulele posedă caracteristici “sociale”. Ele au o tendinţă de a se uni cu altele. Ele comunică în mod natural. Ele vor să se mişte. Punct. Când fac asemenea afirmaţii nu personific celula, deoarece dorinţa pentru comunicare şi mişcare nu aparţine numai omului sau animalelelor. Dorinţa omului de a călători în alte lumi este în felul său le fel de naturală ca şi nevoia plantei de a-şi îndrepta frunzele înspre soare.

Lumea fizică a omului, cu toate civilizaţiile şi aspectele sale culturale, chiar împreună cu tehnologiile şi ştiinţele sale, în esenţă reprezintă impulsul înnăscut al speciei de a comunica, de a merge înspre afară, de a crea şi de a materializa realităţile interioare simţite. Cea mai privată viaţa imaginabilă este o chestiune foarte socială. Cea mai solitară existenţă trebuie încă să depindă nu numai de sociabilitatea biologică a propiilor celulele ale corpului ci şi de lumea naturală cu toate creaturile sale. Aşadar, indiferent cât de personal este corpul, el este de asemenea o declaraţie publică, socială şi biologică. În orice limbă, o propoziţie rostită are o anumită structură. Ea presupune existenţa unei guri şi a unei limbi, tipul necesar de organizare fizică; o minte; un anumit tip de lume în care sunetele au sens; o foarte precisă şi destul de practică cunoaştere a naturii sunetelor, a combinării modelelor lor, a folosirii repetiţiei; o cunoaştere a sistemului nervos. Puţini dintre cititorii mei deţin în mod conştient asemenea cunoştiinţe, cu toate acestea majoritatea dintre ei vorbesc destul de bine.

Aşadar, într-un fel sau altul, în mod sigur pare că al tău corp posedă un tip de informaţii destul de pragmatice şi acţionează asupra lor. Poţi exprima în termeni vocali aproape orice idee pe care o doreşti, chiar dacă nu ai aproape nici un habar despre modul în care propia ta vorbire este realizată.

Corpul este pregătit apoi pentru a acţiona. El este pragmatic de practic şi înainte de toate el doreşte să exploreze şi să comunice. Comunicarea implică o natură socială. Corpul are în interiorul lui tot ce este necesar pentru propia sa apărare. Corpul îl va tachina pe copil să vorbească, să meargă de-a buşilea, să îşi caute semenii. Prin comunicarea biologică, celulele copilului devin conştiente de mediul său fizic, de temperatura, presiunea aerului, condiţiile atmosferice, rezervele de hrană – iar corpul reacţioneză la aceste condiţii efectuând cu mare rapiditate anumite ajustări.

La nivele celulare lumea există cu un fel de interschimb social, în care naşterea şi moartea celulelor este cunoscută tutoror celorlalţi şi în care moartea unei broaşte sau a unei stele cântăresc la fel. Dar, la nivelul tău de activitate, gândurile, emoţiile şi intenţiile tale, oricât de private, sunt parte a mediului interior de comunicare. Acest mediu interior este la fel de pertinent şi vital bunei funcţionări a speciilor pe cât este cel fizic. El reprezintă banca fizică, de masă a potenţialului, chiar în timp ce planeta asigură o bancă fizică de potenţial. Atunci când apare un cutremur într-o altă regiune a lumii, masa de pământ din propia ta ţară este într-un fel sau altul afectată. Atunci când există cutremure psihice în alte zone ale lumii, tu eşti de asemenea afectat iar de obicei în aceeaşi măsură.

În acelaşi fel, dacă o porţiune a corpului tău este accidentată, atunci alte porţiuni simt efectele rănii. Un cutremur poate fi un dezastru în zona în care apare, chiar dacă existenţa sa corectează dezechilibrele şi prin urmare susţine viaţa planetei. În zona înconjurătoare cutremurului acţiunile de urgenţă sunt destul de riguroase şi este trimis ajutor din alte ţări. De asemenea, atunci când o zonă a corpului “erupe”, se iau local măsuri de urgenţă, iar ajutor este trimis de la alte porţiuni ale corpului către părţile afectate.

Erupţia fizică, deşi pare a fi un dezastru în zona în care apare, este de asemenea o parte din sistemul de apărare al corpului, adoptată pentru a asigura echilibrul global al corpului. Biologic, boala arată că sistemul global de apărare al corpului munceşte.

(10:42.) Încerc să spun cât mai simplu – fără o oarecare boală, corpul nu poate supravieţui. Oferă-ne un moment… În primul rand, corpul trebuie să fie într-o stare de continuă mişcare, luând mult prea rapid decizii pentru ca tu să le poţi urmării, ajustând nivelele hormonale, menţinând echilibrul între toate sistemele sale; nu numai în relaţie cu el însuşi – corpul- ci cu un mediu ce este de asemenea într-o schimbare continuă. La nivele biologice corpul des produce propia sa “medicină preventivă”, sau “vaccinuri”, de exemplu căutând în mediul său substanţe noi sau străine ce apar datorită naturii, ştiinţei sau tehnologiei; el asimilează asemenea propietăţi în doze mici, fiind afectat de o “boală” ce lăsată singură ar dispărea curând în vreme ce corpul ar utiliza ce ar putea [din ea], sau ar socializa “un invadator aparent.”

Persoana s-ar putea simţi indispusă, dar în asemenea moduri corpul asimilează şi utilizeză propietăţi ce altfel ar fi numite străine. El se imunizează prin asemenea metode. Totuşi, corpul există împreună cu mintea cu care trebuie să se înţeleagă – iar mintea produce un mediu interior de concepte. Celulele ce compun corpul nu încearcă să înţeleagă lumea culturală. Ele depind de interpretarea ta pentru a primi existenţa unor ameninţări de o natură non-biologică. Aşadar, ele se bazează pe aprecierea ta.

(Pauză lungă.) Dacă acea apreciere corespunde cu cele biologice, tu ai o relaţie sănătoasă cu corpul tău. El poate reacţiona rapid şi clar. Atunci când simţi ameninţări sau pericole pentru care corpul nu poate găsi nici o corespondenţă biologică, chiar dacă prin comunicarea celulară cercetează fizic mediul el trebuie să se bazeze pe evaluarea ta şi să reacţioneze la condiţiile de pericol. Prin urmare, corpul va reacţiona într-o oarecare măsură la pericole imaginate, dar şi la cele ce sunt pertinente din punct de vedere biologic. Ca un efect, sistemul său de apărare devine suprasolicitat.

Aşadar, corpul este destul de bine echipat pentru a se confrunta cu poziţia sa din lumea fizică, iar în acea privinţă sistemele sale de apărare sunt infailibile. Totuşi, mintea ta conştientă direcţionează percepţia ta temporală şi interpretează acea percepţie, organizând-o în modele mentale. Încă o dată, corpul trebuie să depindă de aceste interpretări. Fundaţia biologică a vieţii este una iubitoare, divină şi cooperativă, iar ea presupune o poziţie fizică sigură din care orice memrbu al oricărei specii se simte activ de liber pentru a căuta propiile nevoi şi pentru a comunica cu cei de felul său.

(Pauză la 11:01.) Oferă-ne un moment… Este la modă să crezi că animalele nu posedă imaginaţie, dar aceasta este o credinţă destul de eronată. De exemplu, ele anticipează împerecherea. Toate învaţă prin experienţă şi în ciuda tuturor conceptelor tale învăţarea este imposibilă fără imaginaţie la orice nivel.

În termenii tăi, imaginaţia animalelor este limitată. Cu toate acestea, ea nu este în întregime limitată de elementele experienţelor precedente. Ele îşi pot imagina evenimente ce nu li s-au întâmplat. În acea privinţă abilităţiile omului sunt mult mai complicate, deoarece în imaginaţia sa el manevrează şi probabilităţiile. În orice perioadă dată de timp, fiind într-un corp fizic, el poate anticipa sau efectua un număr infinit mai vast de evenimente – fiecare dintre ele rămânând probabilă până când va fi activată.

Corpul, răspunzând la gândurile, emoţiile şi credinţele sale, are mult mai multe date de care trebuie să se ocupe, prin urmare trebuie să deţină o zonă clară în care sunt posibile acţiuni concise.

Ia o pauză.

(“Îţi mulţumesc.”)

(11:09 pâna la la 11:35.)

Sistemul de apărare al corpului este automat, şi totuşi, într-o oarecare măsură, este un sistem secundar mai degrabă decât principal, ce se mobilizează numai atunci când corpul este ameninţat.

Scopul principal al corpului nu este numai de supravieţui ci şi de a menţine o calitate a existenţei la anumite nivele, iar acea calitate în sine susţine sănătatea şi îndeplinirea valorii. O frică precisă şi biologic pertinentă pune în gardă corpul şi îi permite să acţioneze complet şi natural. De exemplu, în timp ce traversezi o stradă aglomerată poţi citi un ziar. Cu mult înainte să fii conştient de circumstanţe, corpul tău poate sări din calea unei maşini ce se apropie. Corpul face ceea ce trebuie să facă. Deşi în mod conştient nu ţi-a fost frică, a existat o frică biologică pertinentă din cauza căreia ai acţionat.

Dacă, locuieşti mental într-un unui mediu generalizat de frică, corpului nu îi este oferită nici o linie clară de acţiune şi nu îi este permis un răspuns adecvat. Priveşte în acest mod: Un animal, nu neapărat unul sălbatic dintr-o pădure oarecare, ci un câine sau o pisică obişnuită, reacţionează într-o manieră specifică. El este atent la orice element din mediul său. O pisică nu anticipează pericolul reprezentat de un câine ţinut în lesă, situat la patru blocuri depărtare, şi nici se sinchiseşte să se întrebe ce s-ar fi putut întâmpla dacă câinele ar scăpa şi ar găsi curtea comfortabilă a pisicii.

Totuşi, mulţi oameni nu sunt atenţi la tot ce se întâmplă în mediul lor, iar prin credinţele lor se concentreză numai la “câinele feroce situat la patru blocuri depărtare”. Adică, ei nu reacţionează la ceea ce este fizic prezent şi perceptibil în spaţiu sau timp, ci în schimb stăruie asupra ameninţărilor ce pot să existe sau să nu existe, în acelaşi timp ignorând alte date pertinente ce sunt disponibile imediat.

Mintea semnalizează apoi ameninţarea – dar o ameninţare ce nu este nicăieri prezentă fizic, astfel încât corpul să poată reacţiona clar. Prin urmare el reacţionează la o situaţie pseudoameninţătoare şi este prins, vorba vine, între viteze, rezultatul fiind o confuzie biologică. Răspunsurile corpului trebuie să fie specifice.

Simţul general al sănătăţii, vitalităţii şi mobilităţii este o condiţie generalizată a mulţumirii - produsă de multitudinea de răspunsuri specifice. Lăsat singur, corpul se poate apăra împotriva oricărei boli, dar nu se poate apăra adecvat împotriva unei frici generalizate faţă de boli generată de individ. El trebuie să reflecte propiile tale emoţii şi evaluări. De cele mai multe ori, fără exagerare, sistemele voastre medicale generează atât de multă boală pe cât vindecă – căci tu eşti pretutindeni urmărit de simptomele variatelor boli şi cuprins de frica de boală, copleşit de ceea ce pare a fi înclinaţia corpului către boală – şi nicăieri nu este scoasă în evidenţă vitalitatea corpului sau sistemul natural de apărare.

Aşadar, bolile personale, de asemenea apar într-un context social. Acest context este rezultatul unor credinţe personale şi de masă ce sunt îmbinate în toate evenimentele culturale, aşadar în acea măsură servesc unor scopuri personale sau publice.

(Pauză la 11:56.) Vorbim despre boli ce sunt atribuite tuturor vârstelor. Încă o dată, cele ale bătrânilor se potrivesc cu credinţele tale sociale şi culturale, cu structura vieţii tale de familie. Animalele bătrâne au propia lor demnitate, iar la fel ar trebui să aibă bărbaţii şi femeile bătrâne. Senilitatea este o epidemie mentală şi psihică – una ce nu este necesară. Tu “o prinzi” deoarece atunci când eşti tânăr crezi că oamenii bătrâni nu pot să acţioneze eficient. Nu există vaccine împotriva credinţelor, aşadar atunci când oamenii tineri ce deţin asemenea credinţe ajung bătrâni, ei devin “victime.” 2

Tipurile de boli se schimbă pe parcursul perioadelor istorice. Unele sunt la modă, altele devin demodate. Totuşi, toate epidemiile sunt declaraţii de masă ce au adus în prim plan anumite condiţii fizice ce sunt ofensatoare la toate nivelele. Ele merg mână în mână cu războiul şi reprezintă proteste biologice.

(Pauză lungă.) De fiecare dată când condiţiile vieţii sunt cele în care calitatea ei este ameninţată, va exista o asemenea declaraţie de masă. Calitatea vieţii trebuie să fie la un anumit nivel astfel încât indivizii unei specii – a oricărei şi a tuturor speciilor- să se poată dezvolta. În speciile voastre abilităţiile spirituale, mentale şi psihice adaugă o dimensiune ce este biologic pertinentă.

De exemplu, trebuie să existe o libertate de a exprima ideile, o direcţie individuală, un context social şi politic global în care fiecare individ să îşi poată dezvolta abilităţiile şi să contribuie la specia văzută ca un întreg. Totuşi, un asemenea climat depinde de multe idei ce nu sunt universal acceptate – şi totuşi specia este într-un asemenea mod formată încât importanţa biologică a ideilor nu poate fi îndeajuns subliniată.

Din ce în ce mai mult, calitatea vieţii voastre este formată prin intermediul realităţiilor subiective a emoţiilor şi construcţiilor tale mentale. Încă o dată, credinţele ce încurajează disperarea sunt distructive din punct de vedere biologic. Ele pot cauza închiderea sistemului fizic. Daca acţiunile de masă îndreptate împotriva dezagreabilelor condiţii sociale sau politice nu sunt eficiente, atunci sunt adoptate alte mijloace, iar acestea poartă deseori înfăţişarea epidemiilor sau dezastrelor naturale. Într-un fel sau altul, nenorocirea este îndepărtată.

Totuşi, asemenea condiţii sunt rezultatul credinţelor, ce sunt mentale; aşadar munca cea mai vitală trebuie realizată în acea zonă.

(Emfatic:) Sfârşitul sesiunii.

(“Ok.”)

Cele mai călduroase salutări şi o după-amiază excelentă.

(“Îţi mulţumesc Seth. Noapte bună.”)

(12:15 A.M. Seth a pus capăt sesiunii la fel de abrupt pe cât a început-o. Jane se descurca atât de bine transmiţând pentru Seth materialul într-un ritm constant şi concentrate, încât credea că va mai continua pentru ceva vreme. Ea a spus că sesiunea s-a oprit deoarece i-am cerut lui Seth să repete cuvîntul vitală – de deasupra- pe care nu l-am înţeles din prima.

(Jane mi-a spus că atunci când am intrerupt-o, ea era deja “cu trei sau patru propoziţii în avans”, iar întrebarea a forţat-o să se uite la ceea ce a spus deja. Apoi, ştiind că era destul de târziu, chiar dacă era în transă, a decis brusc să încheie sesiunea. În acelaşi timp, se simţea capabilă pentru a mai continua încă o oră.)

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire